295 matches
-
din Canterbury nu mai este asemănătoare unei divinități feminine intangibile și protectoare, abia perceptibilă și mereu drapată în misterul care o înconjura, care nu doar farmecă, ci produce și o înălțare într-o dimensiune elevată, spirituală, așa cum fusese personajul feminin dantesc. Aceasta inspira o dragoste lumească, dar reușea să-l determine pe poet să transceandă mundanul și să pătrundă, în cele din urmă, în sfera celestă. Autorul Divinei Comedii considera că iubirea și noblețea sunt îngemănate 582, iar frumusețea își găsește
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
tineri, exprimat în termini religioși, deoarece este un adevărat cult al iubirii, certifică dragostea profană, senzualitatea sau venerarea lui Cupidon.604 În calitate de donna angelicata, Biancifiore nu mai aspiră la dimensiunile celeste sau la o perfecțiune intangibilă, așa cum făcuse personajul feminin dantesc, ci dorește o împlinire umană a sentimentelor ei celor mai profunde. Prin calități, se apropie de modelul marelui poet florentin, dar aspirațiile diferă, 601„sfânta carte a lui Ovidiu” Giovanni Boccaccio, Il Filocolo, Edizione di riferimento: a cura di A
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
d’Ameto devinind mai mult un exemplu de indulgență senzuală convertită, în ultimul moment, în acceptare a moralității, a salvării sufletului, în manieră creștină, decât o călătorie dinspre viciu spre virtute.612 Amorosa visione (1342-1343) este o replică la capodopera dantescă deoarece regăsim același vis alegoric: „Inspirația vine iar din viziunile literare moral-didactice ale tradiției toscane. <<Viziunea>>, ca modalitate de a elucida adevărurile transcedentale, provenea atât din sursele clasice, cât și din modelele creștine, dar, din nou, principalul model pentru Boccaccio
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
Divina Comedie, a reînnoit complet acest gen. În imitarea lui Dante, Boccaccio folosește tehnica călătoriei pe parcursul căreia întâlnește figuri celebre. Utilizează de asemenea terțina, dar sub pana lui aceasta seamănă mai mult cu ottava narativă, inserând frecvent ecouri din poemul dantesc.”613 Amorosa visione este alcătuită din cincizeci de cântece, ce își propun să fie o viziune alegorică reprezentând salvarea sufletului. Primul cântec se deschide cu imaginea naratorului care, în vis, se găsește întrun decor asemănător cu cel din Divina Comedie
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
poetul închipuie ca refugiu împotriva angoasei existențiale un tărâm fabulos, Baaadul, locul „transcendenței desăvârșite a morții”, în care devenirea este abolită. În cetatea imaginată, poetul nu este de găsit nici printre vii, nici printre morți, pentru că Baaadul este, asemenea limbului dantesc, un spațiu nespațial: „!La Baaad să nu mă cauți/ printre acei care mănâncă,/ urinează și înșeală,/ printre cei vii să nu mă cauți/ [...] nici printre cei ce-n taină/ se răsucesc în groapă/ spre a-și întoarce bucile/ spre crucea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287648_a_288977]
-
greu de demonstrat că Chandler a ales discursul realist - unul al plauzibilității, nu al reproducerii mecanice a realității - tocmai pentru că urmărea, în primul și în primul rând, un efect artistic. E o exagerare să-i plasăm cărțile în descendența coșmarurilor dantești (așa cum au făcut-o unii apologeți), dar e inevitabil să constatăm încordarea din scrierile sale, efortul de a oferi un context plin de semnificație asasinatelor misterioase și evoluției detectivilor misterioși: lipsa de sens în ordine existențială, absurditatea oricărui act criminal
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
pentru mârșăviile neștiute ale lumii. Marlowe intuiește corect că forța unui om ca Bonsentir nu provine doar din puterea „acelor și a pilulelor”, ci și din complicitatea cu monștrii lumii interlope. În gamă minoră, aproape parodică, locul amintește de bolgiile dantești, populate de personaje deșucheate, într-o panoramă în care umorul sardonic și grotescul agresiv sunt produse de imaginația unui doctor el însuși demn să figureze pe lista pacienților săi: Nepotul dipsoman, sora nimfomană, mama în curs de îmbătrânire căreia-i
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
semnul trecerii ineluctabile. Adresându-se unui enigmatic Urgoragal, ipochimen tăcut, aducând în primul plan figuri frapante (Homer, Clovis, Martin Luther), Dimov-regizorul se adresează în fapt unor spectatori; episoade în genul eminescianului Memento mori, pulsații din Apocalipsă ori din bolgiile Infernului dantesc evoluează între o melancolie reținută și tensiune. Într-o îmbulzeală nebună foiesc regine, tirani, califi și călugări; se zbuciumă scorpii, vrăjitoare și "copile de centauri, centenare", "savanți cu fețe livide", "o văduvă de plutonier major", "miniștri vineți". Întocmai ca la
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
per lo regno della morta gente?), "dogoarea" covorului "gros, roșu-aprins", care se prelungește din holul hotelului fără ferestre (de câte ori intră în holul hotelului, Adrian clipește pentru a-și obișnui ochii cu lumina "artificială") până dincolo de rotonda cu oglinzi. În Infernul dantesc, divinul poet explică motivul pentru care roșu-aprins sunt "ziduri(le) deslușite, ca de moschee": "Flăcări infernale/ le-ncing aici, în fund de iad pe veci: /de-aceea-aprinse-apar privirii tale". Dintre numele de locuri din această mito-geografie bucureșteană, două rețin atenția. Unul
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
sens general, abstract, iar utilizarea numelui unic instituie un univers familiar și convertește familiarul în esențial, tipul în arhetip și cunoașterea în recunoaștere 596. În planul al doilea al povestirii (lumea de dincolo reprezentată prin hotelul cu trăsături ale infernului dantesc) apar personaje fără nume, "cu rol concret în pregătirea autorevelării numelui, inițiindu-l pe Adrian în planul universului uman: temporal-biologic (băiatul, tânărul, bătrânul, fata), civil (două doamne, doi domni), social (piccolo, barmanul), politic (Il Comandante), cultural (artistul laureat al hotelului
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
un altfel de „corb” al lui Poe, o metaforă a morții și a poeziei). Poemele au o structură aparent narativă, un ritm fluent, o muzicalitate accentuată, rezultat al unei anume colocvialități oraculare. Totul funcționează ritualic pe schema unei simbolice călătorii dantești, fie că este vorba de o rătăcire în pădurile-labirint pline de cuiburi de buhe, de intrări în camere-limburi sau de treceri și adăstări prin cele mai diverse spații (camera, strada, orașul, câmpul): „Urcam dimineața prin pădure și aerul scârțâia/ sub
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287024_a_288353]
-
cuvintelor, prin încărcătura lor simbolică latentă și ambiguitatea oximoronică, metaforele amintind uneori de García Lorca. F. reușește să creeze un bestiar personal, un fabulos spațiu poetic și stilistic (în care se regăsesc ermetica Istorie ieroglifică a lui D. Cantemir, alegoriile dantești, vraja descântecelor și a ritualurilor populare, stranietatea poescă, blândețea bucolicelor vergiliene), ceea ce este cu totul inedit în poezia română contemporană. SCRIERI: Valsuri, Pancevo, 1970; Iedera, Pancevo, 1975; Fișe poetice, Pancevo, 1977; ed. București, 1982; Lumea fizică, Vârșeț, 1977; Terapia muncii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287024_a_288353]
-
de porc clocotește-ntr-o oală albastră. / Oasele scârțâie-holdă pe deal, / ulii pândesc puii de sub cloște, / Cașii în plase de cânepă se coc pe-acoperișe, / Iulie, gol, puturos, se scaldă-n toate fântânile.” La intrarea în acest infern al vieții, avertismentul dantesc al lipsei de speranță este înlocuit cu îndemnul de a fi credincios până la capăt unicității existenței, de a înfrunta destinul: „Eu fac ceva ce mi se pare mai aproape de moarte decât de eroare, de viața omului decât de limbajul lui
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285244_a_286573]
-
iradiază o mută jubilație care așteaptă să i se dea un glas. Ariel este efigia libertății ca bucurie cosmică și totodată e, de neuitat, expresie a ei. Fie și într-un univers atât de rigid și de ierarhizat ca cel dantesc, bucuria (letizia) are o prezență esențială. Stelele care ocupă al optulea cer și care dau o 165 soartă la tot ce se află sub ele, sunt însuflețite de inteligențele angelice, care le fac să strălucească mai tare sau mai stins
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
și misterioase în versurile sale, poem de esență sacră. Dante spunea: trebuie ca explicația pe care o dau să fie literală, alegorică, morală și anagogică. Savant și teolog, poet și rosicrucian, autorul îmbină armonios rosa cu crucea în Divina Comedie dantescă. Normal, anormal, antinormal Nu e decât un singur bun veritabil, demn de a fi dorit, înțelepciunea, Și nu e decât un singur rău de temut, nebunia. Mă întreb adeseori de ce normalul, obișnuitul nu atrage, nu poate constitui subiect pentru opera
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
realitate, devenind onorați de al cincilea ordin (eu purtându-l ca lavalieră). Cum oare poetul poate să evolueze în lumea ce îi este dată prin har divin? Vocalele pot fi, de exemplu, categorii și procedee de călătorie pe o cale dantescă, asemenea celei din Divina Comedie, iar poetul ține să ne spună că poesia pornește de la nivelul psihofiziologiei, că rudimentele ei au fost cândva încapsulate în senzațiile și actele nervoase ale celui care o face comunicabilă sau în ale ascendenților săi
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
1322. Arhitectura noastră constituită după modelul divin, reprezintă exemple de conexiune prin scara lui Iacob cu cerurile din clopotele succesive ale universului. Scara prin care a coborât în iad și apoi s-a urcat la cer Isus, alegoria Divinei comedii dantești, a lui Harap Alb prin porul fântânii, coloana vertebrală a corpului uman începând cu osul sacru și încheind cu Noul Ierusalim, cetatea de Os adâpostind creierul, iată câteva exemple de inițiere, adică de parcurgere a treptelor dintre om și Marele
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
de pedeapsa ulterioară morții. Observând că lectura lui Epicur îi "izbăvea" pe oameni de temerea de Apocalipsă, parodiștii (nu trebuie menționați numai cei italieni) își îndreaptă armele împotriva motivului Lumii de Apoi, multe din scrierile lor transformând ludic chiar Infernul dantesc. Cel puțin două episoade se cuvin menționate: cel al morții prin râs din Morgante a lui Luigi Pulci și Infernul-pe-dos, în care diavolul este depășit în răutate și viclenie de nevastă, din Belfagor Arhidiavolul sau Povestea dracului care și-a
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
îl împinge pe Stamate ca, după ce "își îmbrățișă soția devotată și, după ce-i dădu în grabă o vopsea", s-o coase "într-un sac impermeabil, în scopul de a păstra mai departe, intactă, tradițiunea culturală a familiei". Cât despre coborîrea dantescă în cercurile infernale, ea capătă dimensiunea unei călătorii într-un "cărucior cu manivelă" spre "capul misterios al canalului"... Avem de-a face cu un roman care declară, prin rigurozitatea schemei compoziționale (patru "capitole", fiecare introducând în scenă câte o parte
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
citat în studiul lui Toma Pavel. 229 "Lunga călătorie a lui Astolfo care pornește din Infern și ajunge în Lună pentru a căuta dispăruta minte a eroului, pe care o aduce într-o fiolă, este un pretext de parodie a danteștii drumeții prin lumile de dincolo. Pe Lună sunt strânse suspinele îndrăgostiților, timpul pierdut la joc, odihna lungă, adică lipsa de trudă, a ignoranților și multe altele în afară de nebunie, care a rămas în întregime pe Pământ, între oameni. (...) Tăișul fin al
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
Împerecheate-n carte se mărită". Poetul se consideră robul cititorului, care este " Domnul". Flori de mucigai În ciclul Flori de mucigai este evocată lumea stranie, dezolată, a universului carceral, unde viața este reprimată, mortificată, un fel de bolgie a infernului dantesc. Având ca punct de plecare estetica urâtului, Arghezi prezintă un univers al claustrării cu mocirlă, frig, cătușe, păduchi, șobolani, zăvoare, mucigai, din care nu lipsește totuși frumosul, o frumusețe recuperată prin vis sau amintire. Lumea închisorii este lumea valorilor confuze
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
spre inițiere și revelație; lumea pare o "temniță în ars, nedemn pământ" (Grup); întruchiparea veșniciei, când apa mării se afla în atingere cu cerul (Timbru); "luceferi marini" coboară "în vale" (Margini de seară); atracția contrariilor "pe un suport de esență dantesc" (Ritmuri pentru nunțile necesare); "roata", termen care se repetă simbolizând "roata vieții"; ciclurile, mișcarea eternă în lumina solară, cercurile împrumutate de la Dante "cimpoiul veșted" e un instrument rudimentar care nu înlesnește artistului să ajungă la sugestia mișcării cosmice: Ar trebui
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
topografic și onomastic...”3 Exotismul este nota definitorie și a liricii lui D. Bolintineanu din epoca premergătoare Junimii; I. Catina încordase „o mică liră și filantropică și revoluționară”4; Baronzi făcuse dovada „unei modernități destul de curajoase”5 prin amestecul de dantesc și rizibil și prin limbajul îndrăzneț, în timp ce Al. Depărățeanu era „un franțuzit și italienizat până la desfigurare având și certe slăbiciuni spaniolești”6, notabil fiind la el „realismul intelectual”. Concluzia criticului la acest prim capitol este că toți acești poeți probează
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92909]
-
morală și alteritatea naratorului, după un an de sclavie și tăcere, fiind o supremă probă de noblețe, civilitate și rezistență față de o hidră monstruoasă, pângăritoare a vieții personale și totodată a omenirii. Testând psihologia acelei comunități ieșite parcă din iadul dantesc, Primo Levi oferă fișe tipologice: arivistul, micul tiran adorat de ciraci, șarlatanul tipic italian (Cesare), mâniosu 1 împotriva tuturor, a lui Dumnezeu și a propriei persoane (Maurul din Verona), monomaniaci sau obsedați de câte ceva, un tablou clinic, așadar, în care
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
din trivial, dezgust și mercantilism hidos. Trăind exclusiv în lumea unui romancier ce fusese sursa de inspirație a vărului ei Robert de a-i face curte, așa cum Paolo îi smulsese un sărut Francescăi citindu-i aventurile cavalerului Lancelot. Idila cuplului dantesc, cu știutul deznodământ fatal, nu se va repeta în acel mediu al pasiunilor ghilotinate, ceea ce nu înseamnă că Marie Louise nu speră să-și întâlnească iubitul, dincolo de moarte, în lumea diafană a iubirii fără moarte, citindu-l pe Turgheniev. Construit
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]