90 matches
-
din anul 1116, îi descrie ca participanți la bătălia de la Olsava, sub comanda regelui Ștefan al II-lea al Ungariei (1116-1131). O altă mențiune autentică a secuilor pare să fie un document al regelui Béla al II-lea (1108/1110-1141), databil în jurul anului 1131, care pomenește o slugă însărcintă cu transportul sării, cu numele de "Scichul". Câteva decenii mai târziu, în 1146, secuii, alături de aceiași pecenegi, făceau parte din oastea regelui Géza al II-lea al Ungariei (1141-1162), fiind implicați în
Secui () [Corola-website/Science/297171_a_298500]
-
paleoliticului. Numeroase situri, precum cea din peștera Kopačina, aflată între Supetar și Donji Humac dovedesc dezvoltarea timpurie a culturii pietrei cioplite. În epoca neoliticului, se pare că a avut loc o extincție a comunității umane, dovedit prin lipsa oricăror vestigii databile în această perioadă. Repopularea insulei s-a petrecut începând cu Epoca Bronzului și a continuat în Epoca Fierului. În această perioadă, în regiunile interioare ale insulei s-au așezat succesiv diverse triburi ilirice care au fondat o serie de așezări
Brač () [Corola-website/Science/318182_a_319511]
-
a caselor vechi din Bihor, stucaturi ce nu de puține ori erau alt fel văruite decât peretele, de regulă în albastru de cicoare. Trei icoane pe lemn (din care una cu inscripția: , Această icoană s-au făcut de Crevila Todora"), databile în secolul al XVIII-lea, și altele pe sticlă, provenite de la Nicula, împreună cu ștergarele vechi ce atârnă pe pereți, constituie tot decorul interior al acestei arhaice construcții bisericești. Cărțile vechi păstrate la biserica din Bucuroaia sunt: Chiriacodromion, București, 1732 (cu
Biserica de lemn din Bucuroaia () [Corola-website/Science/319197_a_320526]
-
supusă, pe parcursul timpului, și altor reparații și adausuri. Pereții au fost tencuiți, pe afară și pe dinăuntru, în câteva rânduri și în tot atâtea rânduri au fost executate picturi. Deasupra ușii (de intrare) se păstrează, fragmentar, reprezentarea hramului: Soborul Îngerilor, databilă la mijlocul secolului al XIX-lea. În urma renovării bisericii, efectuată în 1997, la interior a fost retencuită și pictată. La exterior, lucrarea a fost oprită, bârnele rămânând aparente. Și astfel planul pereților, de străveche formă românească, cu altar, decroșat, poligonal (cu
Biserica de lemn din Valea Faurului () [Corola-website/Science/319343_a_320672]
-
au fost acoperite cu tablă de zinc, datorită faptului că biserica a crăpat atât înăuntru, cât și în afară, din cauză că țigla a fost prea grea pentru structura din lemn. Icoanele împărătești, pictate pe lemn, sunt moștenite de la ctitoria anterioară și databile la sfârșitul secolului XVIII. Prin vechimea lor și valoarea artistică, ele ar merita o restaurare (deoarece se află într-o stare avansată de degradare) și păstrarea în condiții mai favorabile, într-o colecție muzeală.
Biserica de lemn din Bărăi () [Corola-website/Science/321653_a_322982]
-
funia mediană. Pictura icoanelor de pe iconostas precum și pictura parietală din altar se disting prin calitate și colorit. Biserica este înconjurată și integrată într-un ansamblu valoros de cimitirul vechi, accesibil prin două porți de lemn tradiționale, dinspre apus și răsărit, databile odată cu biserica. Biserica este înscrisă pe noua listă a monumentelor istorice, LMI 2004: . În sat se păstrează încă două biserici de lemn, în cătunele Sânculești și Marinești. Cea dintâi este foarte asemănătoare celei din Chituci, dezvăluind participarea acelorași meșteri dulgheri
Biserica de lemn din Olteanca-Chituci () [Corola-website/Science/322366_a_323695]
-
lemn. Trecerea spre altarul îngust, terminat în cinci laturi, se face prin trei uși. Altarul este acoperit de o boltă propie și în întregime pictat. Se pot găsi asemănări cu pictura interioară din biserica de lemn din cătunul vecin Sânculești, databilă 1864.
Biserica de lemn din Olteanca-Chituci () [Corola-website/Science/322366_a_323695]
-
localitatea omonimă, comuna Scurtu Mare din județul Teleorman și poartă hramul „Cuvioasa Paraschiva”. Este una dintre bisericile călătoare, fiind adusă din Argeș, din satul Cocu, și ridicată pe locul actual în anul 1859. Vechimea ei este mai mare, fiind formal databilă din secolul 18 sau cel mai devreme de la începutul secolului 19. Biserica din Drăcești prezintă valori documentare și artistice demne de păstrat, mai ales într-o zonă unde numărul vechilor biserici de lemn rămase este redus. Se remarcă prin structura
Biserica de lemn din Drăcești () [Corola-website/Science/323172_a_324501]
-
și 926, probabil și ca urmare a faptului că se sprijinea pe jefuitorii maghiari care îl sprijineau la putere. Datele asupra căderii sale sunt la fel de incerte ca și cele ale ridicării sale. El apare pentru ultima dată într-un document databil în 917, așa-numitul "Liber largitorius" emis pentru abația din Farfa. Împreună cu Marozia, Alberic a avut trei sau patru fii:
Alberic I de Spoleto () [Corola-website/Science/324736_a_326065]
-
Gheorghe Ocheșel, Costând[i]n Andrica cu fii”". Pisania pare a fi o continuare a unei pisanii introductive, probabil datata, care astăzi lipsește. Totuși domnia lui Barbu Știrbei fixează renovarea bisericii la mijlocul secolului 19. Păstrează în mare parte formele inițiale, databile în secolul 18. Corpul bisericii este împărțit de la apus la răsărit în încăperile tradiționale: pridvor, pronaos, naos și altar. Pronaosul, naosul și altarul sunt cuprinse sub o bolta comună, fiind despărțite de pereți. O ușă de intrare, una de trecere
Biserica de lemn din Scoarța-Pietriș, Gorj () [Corola-website/Science/322125_a_323454]
-
înlocuită în 1906 cu una nouă de zid. Biserica Dintre Vii a ars în 1967. S-au păstrat numai cea din dealul Cârținești și cea din dealul Pietriș. Biserica de lemn din dealul Cârținești păstrează în mare parte formele inițiale, databile în secolul 18. Corpul bisericii este împărțit de la apus la răsărit în încăperile tradiționale: pridvor, pronaos, naos și altar. Pronaosul, naosul și altarul sunt cuprinse sub o boltă comună, fiind despărțite de pereți. Aceștia din urmă sunt parțial desfăcuți, urmare
Biserica de lemn din Scoarța-Cârținești () [Corola-website/Science/322141_a_323470]
-
plasat actul ctitoricesc la cumpăna sec. XII-XIV. Diferit însă de cei doi, Adrian Andrei Rusu, luând în calcul atât rezultatele campaniei arheologice întreprinse în anii 1989 și 1990 în satul Vad, unde a fost descoperită o fundație cu plan identic, databilă în perioada 1550-1650, cât și analogiile stilistice existente între lăcașul de cult din Nucșoara și ctitoria Pârveștilor din Baru Mare, datată în secolul al XVIII-lea, a plasat ridicarea bisericii în intervalul de timp cuprins între cele două repere cronologice
Biserica Înălțarea Domnului din Nucșoara () [Corola-website/Science/328040_a_329369]
-
la începutul celui de-al doilea și 3500-4000 mai târziu. După retragerea romană în zonă este atestată locuirea, pentru ca mai târziu în secolul VII arealul - încă locuit, să fie tranzitat de slavi - spre vest. Pentru perioada secolelor VII-IX vestigiile arheologice databile sunt absente. După secolele X-XI zona este devastată de atacurile migratorilor. Se consemnează reluarea activității de fortificare a zonei din motive de apărare în secolele X-XIII, inclusiv pe fondul invaziilor tătare. Urme ale unor asemenea cetăți medievale se conservă la
Poarta Meseșului () [Corola-website/Science/330747_a_332076]
-
31 de ani François Villon a părăsit Parisul și a dispărut definitiv. Deși „Semincerul” ("Le Lais") este considerat ca poemul său de debut, Pinkernell consideră că Villon a scris după revenirea sa la Paris, în anul 1456, prima sa operă databilă, „Balada adevărurilor false” (), o parodie ironică la o baladă moralistă a poetului Alain Chartier (1385-1433), ca o antiteză adresată anturajului său de "tineri delicvenți cultivați". Laitmotívul care conclude fiecare strofă, „Nici înțelepciunea îndrăgostiților” ("il n’y a bien conseillé que
Opera lui François Villon () [Corola-website/Science/331553_a_332882]
-
1584). Singurul pridvor pe trei laturi în arhitectura românească medievală, este pridvorul bisericii mănăstirii Tismana, monument datat secolul XIV; celălalt "pridvor", este, în fapt, numai un portic ce face legătura (static și optic) între pronaosul târziu, supralărgit, și restul bisericii, databilă spre sfârșitul secolului XVI.
Biserica „Sf. Nicolae” a fostului schit Bălteni () [Corola-website/Science/332680_a_334009]