6,703 matches
-
din rădăcini nevăzute alcătuite cărțile afînate de taine îngemănînd lumina și norii cărțile de văzduh freamătă marea trecere Luntrea așteaptî răstimpii umbrelnici abat căile pustiului către malul rîului negru tălpile pășiseră odinioară roua bucuriilor repezi iarba amarnică din răscruci nisipul deșertului stîrnește sub pași sclipătul zădărniciilor la malul negru al rîului ascunzînd lumina făgăduită legănată între vis și trezie luntrea așteaptă Păsări și fum lui Sorin Anca fumul împărătesc al pipei alcătuite călătoare cuiburi de ouă negre negru furând străluciri din
Un an de la dispariție by Alexandru LUNGU () [Corola-journal/Imaginative/7246_a_8571]
-
răsună obsedant ciocnindu-se de fiecare obiect prin încăperile răvășite și violența lor va bântui așezarea și peste patru sute de ani pe atunci sondele de petrol încă vor mai arde iar tu vei fi o legendă pentru mutanții născuți în deșertul radioactiv. Cât de adânc poate intra acul în venă înainte ca țipătul să sfâșie plasa de fier a zorilor? Am sufletul împovărat și gândurile sleite știind că nimic nu se va schimba înainte ca soarele să se prăbușească în golul
Poezie by Claudiu Komartin () [Corola-journal/Imaginative/7660_a_8985]
-
Gheorghe Grigurcu Aproximații Vulturii asigură prestigiul solnițelor pe masă magnetul Polului Sud cultivă deșerturile sahariene orbirea culege cu migală chipurile rîului fastuoase funeralii sugîndu-ți sîngele brațului cum lipitori verticala vidului ce-și sculptează monștrii labirintul care din obișnuință unifică ideile propoziția goală pe dinăuntru și-ndărătnică aidoma unui nai clișee exaltate ce-ți adoră
Poezii by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Imaginative/7822_a_9147]
-
camee - (asemenea albume nu se răsfoiesc decât la sfârșitul unei zile săpate direct în piatră de unde s-ar vedea încă de cum încalecă primul tătar linia orizontului și dintr-o încâlcită absență a tuturor obiectelor ascuțite a frânghiilor unghiilor reproșurilor împinge deșertul către tine precum plugurile zăpada) - or să le poarte fetițe impozante în jocul de-a lumile dispărute apoi fantoma din rol pe furiș va veni să le strângă mai tare bluzița căci era pe când se călătorea cu pielea fedeleș în jurul
Poezie by Daniela Popa () [Corola-journal/Imaginative/7288_a_8613]
-
care în arabă însemna poartă, și care, oricum, nu avea vreo noimă. Doar bătrâna bucătăreasă o striga Darrielle, cu un nume de asemenea inventat, pe care îl pronunța gutural, în arșița încremenită a curții. Când hrănea curcanii și iepurii de deșert, pe care Mehria îi prinsese în cuști, o chema să-i vadă și să-i alinte, dar când îndrăznea să coboare mai mult, toată suflarea bungalourilor de cărămidă năvălea la uși, să o vadă. Își auzea inima galopându-i în
Mehria by Daniela Zeca () [Corola-journal/Imaginative/7937_a_9262]
-
palmele împreunate V Cât din noi a fost dat întâmplării Și cât erorii țintite Care respirație își poate alege trupul Când tot ce se vede printr-o gaură în cer Sunt trepte albe egale Coastele zeului trăgându-și resemnarea prin deșert Pelerini sorbind din copita sfântă Apa unui imperiu străin VI Ne vom întoarce aici nevăzuți Pe aripa unei gâze Sau în piele de șarpe Ne vom desfășura cearșafurile tăcuți Și din încheieturi ne vor țâșni lotuși Cu gât subțire Mișcându
Poezie by Carmen Firan () [Corola-journal/Imaginative/7990_a_9315]
-
realitatea, ci existența. “Iar existența nu este ceea ce s-a întîmplat, existența este cîmpul posibilităților omenești, tot ceea ce omul poate deveni, tot ceea ce este capabil. Romancierii desenează harta existenței”... Pe harta existenței desenată de Pintilie, descoperi “normalitatea” care ucide, și deșertul (un masculin pentru deșertăciune) Înspăimîntătorului Cotidian. Uneori, în momentele lui de grație, cinematograful are acces - un acces senzorial - la zone inaccesibile cuvîntului.
Viața în șapte zile by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/13197_a_14522]
-
în cel mai înalt grad că unul din trei români par, în clipa de față, dispuși să meargă orbește pe mâna cuiva care nu face un secret din felul cum va arăta România lui: un coșmar trăit pe fondul unui deșert lugubru. Chiar am înnebunit? Chiar trebuie să mă feresc, atunci când merg pe stradă, de tot al treilea om? Chiar trebuie să-mi pun pe față o mască împotriva ciumei, a leprei și-a podagrăi ce pare să fi luat mințile
Bancul cu statuia by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13205_a_14530]
-
abuzuri în serviciu (și sexuale) patru grupe mari de români: a) copii; b) disponibilizați, viitori șomeri; c) pensionari și d) cerșetori (plus muncitorii la negru fără nici un Dumnezeu, și majoritatea demnitarilor fără de legea aceasta); locuințe (sordide), zone împădurite (transformate în deșerturi prin defrișări), găinării, flagranturi, clădiri-monumente (gata să se dărâme), incesturi, legi (stufoase cu posibilități nelimitate de interpretare), armate de cerșetori, delapidări, pederastie (după abrogarea Art. 200 din C. P.!), atacuri armate, protecție socială (mă crezi tâmpit?), mineri asfixiați, greve, fratriciduri
Ora de bilanț by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/13272_a_14597]
-
însuși, la marginea pădurii, Grotowski a vrut să dispară în inima ei pentru a deveni anonim și fecund. Cînd eram tînăr, mi s-a spus că rîul Merl care-și are izvorul în Munții Hindukus curge pînă cînd ajunge în deșert unde, la un moment dat, dispare. Acolo apare o oază” povestește Grotowski. Parabola fundamentală. Cercul e încă o formă de afirmație, fluviul una de dispariție. Această complementaritate explică, poate, de ce Brook și Grotowski au constituit “marea prietenie” a acestui sfîrșit
Cercul și fluviul by George Banu () [Corola-journal/Journalistic/13267_a_14592]
-
literară, chiar dacă pare cam haotică, nu te pot lăsa însă indiferent. (Fără nici o urmă de ironie) Șerban Foarță face figură unui filolog exhibiționist pentru care literatura poate fi și un rafinat talcioc. Dar toate acestea sunt doar prima parte a deșertului. Urmează trei variante de traducere a baladei lui Villon din care nu mă pot abține să nu redau măcar variantele de Închinări: „Răspunsul, Prințe, ia-l de unde / Nu e, căci, la nemângâieri, / Doar vorba-mi are a-ți răspunde: / Ci
Singur în biblioteca poeziei by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13277_a_14602]
-
comparațiile cu realitatea actuală a Bucureștiului, nu întotdeauna favorabile contemporanilor. Iată un exemplu elocvent: „Unora li se pare incredibilă normalitatea vieții bucureștene, absolut sincronă Europei Occidentale de la 1900, noi fiind obișnuiți, din nenorocire, cu teoria unei Românii grobiene, la granița deșertului. (...) vorbim de o Românie în care leul era mai tare ca francul francez, unde, pe la 1900 și ceva, Bucureștii trimiteau ajutoare Parisului inundat de Sena, cînd pe strada Clemenței se citea, la cafeaua de dimineață, Figaro-ul, iar scrisorile făceau o
Parfum de Belle Époque by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13320_a_14645]
-
și Dămăroaia. Că tocma zice prietenul meu Haralampy (cu care văd telejurnalele): - Mă! Privatizări am făcut? Făcut; disponibilizați, avem câtă frunză și iarbă? Avem; șomeri? cam cât Europa occidentală și America de Sud; secetă a dat bunul Dumnezeu cât pentru Sahara și Deșertul Gobi? dat... Pardon? Cine-a zis că trebuia să declare Guvernul calamitate pentru căldura din toiul verii?! Doamne ferește! Cine-a mai auzit de-așa nebunie? Păi, n-a stabilit Domnul Băsescu la Tv că iarna nu-i ca vara și
„Anathema, sit!” by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/13390_a_14715]
-
exact mama și surorile, din pricina strîmtorării materiale survenite după moartea tatălui. Dacă la București școala era formalizată excesiv după normele academismului oficial, la Iași lucrurile sînt de-a dreptul dramatice. Din punct de vedere artistic, capitala Moldovei este aproape un deșert. Un oarecare Teodor Costin, specialist în felii de harbuji, și Stahi, profilat pe cozonaci și ouă roșii, puteau fi zăriți prin cîte o vitrină, iar la școală profesorul Bardasare pretindea picturii cît mai multă narațiune. Nemulțumit profund de acest peisaj
Camil Ressu - 125 by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12095_a_13420]
-
neobișnuit: amîndouă relatează povestea unui adolescent arab trăind la Paris, amîndouă privesc lumea cu ochii uimiți, dar larg deschiși ai amurgului prelungit al pubertății. M.T.:E un joc al hazardului în toate. R:Chiar și în coincidența suspectă dintre finalul "Deșertului tătarilor"(1940) și cel al "}ărmului Sirtelor" (1951)? M.T.:Îl consider pe Julien Gracq a fi cel mai mare prozator francez în viață. Există o asemănare frapantă între finalurile celor două romane despre care, însă, Gracq nu mi-a vorbit
Michel Tournier – "Paradisul și infernul se apară" by Radu Sergiu Ruba () [Corola-journal/Journalistic/12214_a_13539]
-
dinamica unui cuplu incipient. Acesta e un paradox regizoral, deoarece camera din proximitatea protagoniștilor invită de obicei la participarea spectatorului, nu la distanțarea lui. Relația dominantă dintre cinematografie și mizanscenă e reversată în lungmetrajul lui Bertolucci din 1990, Ceaiul în deșert. De data aceasta, regizorul lasă decorul natural (Africa de nord, Sahara) să-și strivească - psihic - personajele (Kit și Port, un cuplu, și amicul lor, Tunner). Totuși, nu e cazul să subestimăm cinematografia lui Vittorio Storaro (tot el e responsabil pentru
Bertolucci x 3 by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12244_a_13569]
-
al personajelor. Acțiunea filmului poate părea în derivă: călătorii se mișcă dintr-o localitate în alta fără a avea vreun scop, se pierd unii de alții, Port (John Malkovich) se îmbolnăvește de febră tifoidă și moare, iar Kit, singură în deșert, e salvată de un tuareg a cărui soție devine, apoi înnebunește, dar e readusă "în lumea civilizată". Pe care n-o agreează de fel și în care încearcă să se piardă din nou. Frustrant mi s-a părut faptul că
Bertolucci x 3 by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12244_a_13569]
-
lui Daniel Dragomirescu, în bună măsură finalizat, este de a scrie o trilogie romanescă. I-a apărut în 2003 prima parte Nimic nou după Cortina de fier, iar în acest an a văzut lumina tiparului cea de-a doua, romanul Deșertul roșu. Nu i se poate reproșa autorului, în primul rând, ambiția. Să te apuci de o asemenea amplă construcție epică conștient fiind că sunt tot mai puțini cei dispuși să o citească până la capăt, să construiești realist atmosfera românească - preponderent
Un Moromete împuținat by Cristian Măgura () [Corola-journal/Journalistic/12258_a_13583]
-
printre altele, să și poți evita modelele puternice - Preda ar fi un exemplu), toate acestea înseamnă un volum de muncă apreciabil. Dar dincolo de acest efort evident stau punctele slabe și cele tari, calitățile și defectele. Prima impresie după lectura romanului Deșertul roșu este că titlul nu prea se confirmă în faptele narate ori că, cel puțin, este cam radical. încă nu se poate vorbi de un pustiu comunist bine instalat, de anularea sau eradicarea violentă a oricărei forme de rezistență, a
Un Moromete împuținat by Cristian Măgura () [Corola-journal/Journalistic/12258_a_13583]
-
sine a perioadei). Mai este ceva viu. Slugarnicii partidului roșu mai pot fi luați la șuturi prin sat, teama generalizată în fața unor diabolice măsuri nu este încă pe deplin funcțională, pământurile nu sunt confiscate deocamdată, dar asta nu înseamnă că deșertul nu este forma spirituală de relief cea mai apropiată. în măsura în care se poate spune că România comunistă a fost un veritabil "deșert roșu" - afirmație discutabilă -, atunci el apare în romanul lui Daniel Dragomirescu doar sub semnul fatalității, al unei iminente proximități
Un Moromete împuținat by Cristian Măgura () [Corola-journal/Journalistic/12258_a_13583]
-
unor diabolice măsuri nu este încă pe deplin funcțională, pământurile nu sunt confiscate deocamdată, dar asta nu înseamnă că deșertul nu este forma spirituală de relief cea mai apropiată. în măsura în care se poate spune că România comunistă a fost un veritabil "deșert roșu" - afirmație discutabilă -, atunci el apare în romanul lui Daniel Dragomirescu doar sub semnul fatalității, al unei iminente proximități. Parțiala inadecvare dintre titlu și narațiune s-ar putea scuza doar dacă acesta ar fi un element premonitoriu pentru ultima parte
Un Moromete împuținat by Cristian Măgura () [Corola-journal/Journalistic/12258_a_13583]
-
stricăciunilor de rânduieli creștinești din țară", un alt personaj are planuri de "mântuire morală a nației române" după ce vor fi scăpat de bolșevici și, în fine, comisia de revizuire a pensiilor din Ministerul Muncii se află la camera 666. Țăranii din Deșertul roșu încep să se informeze. Citesc ziare, ascultă posturi de radio serioase, fac speculații cu privire la politica externă anticomunistă a americanilor, încep să se trateze cu cafea și dulceață, fără a renunța definitiv, bineînțeles, la obișnuitul rachiu sau tradiționala țuică. Narațiunea
Un Moromete împuținat by Cristian Măgura () [Corola-journal/Journalistic/12258_a_13583]
-
și asaltul final al demonilor întărâtați. Episodul este unic, lipsit de urmări, și nu poate fi interpretat ca o probă inițiatică, așadar un derapaj în construcție. Numai consecvența l-ar fi salvat și ar fi dat prozei o altă șansă. Deșertul roșu este un roman soft, susținut în întregime de experiența tragică a lui Stelian Teodorescu din final. în rest, un povestitor talentat nesusținut de un arhitect experimentat al narațiunii și de un stilist fin al personajelor.
Un Moromete împuținat by Cristian Măgura () [Corola-journal/Journalistic/12258_a_13583]
-
noua de Ierusalim. Căci mi-am înhămat limba la gînduri, iar acum pămîntul e viu împrejurul nostru. Citind neîncetat Evanghelia, limba mi s-a făcut sfeșnic așteptînd cu nerăbdare să se pună în ea lumina rugăciunii. Și în jur era deșertul mănos dinaintea aflării Canaanului. Scăpînd de patima limbajului și de trupul stăpânit de mirare, pătrund, Doamne, în dimineața împărăției Tale, cea cu multe ferestre, prin deschizătura contemplației, acolo unde pereții cîntă, unde totul este fără chip, ca într-un pahar
Un poet religios by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12622_a_13947]
-
sonoră. De-structuralismul va emite însă de cele mai multe ori un rest produs de însăși inadecvarea bornelor de pe traseu la un determinism transcendental și teologic. Cu alte cuvinte, asistența divină este singura care permite, până la urmă, compozitorului să se descurce în deșertul pre-formalizărilor și al controlului sever asupra operei, girând totodată reprezentările unui sens și a unei semnificații trans-raționale și para-senzoriale. Același Derrida este convins că declinul structuralismului s-a produs atunci când structuralitatea însăși a început să fie conștientizată prin reiterare excesivă
Festin al silogismelor by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/12686_a_14011]