243 matches
-
impulsul căreia acționează aproape orbește. Acțiunea stă sub semnul destinului eroilor, iar impresia pe care o produce este puternică. Condusă foarte strâns, fără scene de prisos, intriga face totuși concesii spectaculosului, ca, de altfel, întregul limbaj al piesei, orientat către declamația pompoasă. A doua tragedie, Amilcar Barca, generalisim al Cartaginei (1894), a împrumutat subiectul din romanul lui Flaubert, Salammbô. Încercând să compună o piesă de meditație, autorul nu realizează decât o firavă însăilare de monologuri. Ceva mai reușită, Silvina Doamna (1897
BENGESCU-DABIJA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285698_a_287027]
-
scop de binefacere etc. La rândul ei, Elena Dalles lăsa câteva imobile în centrul Bucureștiului, în locul cărora Academia urma „să construiască o clădire frumoasă și încăpătoare”, cu săli „pentru expozițiuni artistice de tot felul”, „pentru expuneri și audițiuni muzicale și declamație”, „pentru cursurile și conferințele asociațiunii Universității populare din București, cum și a altor instituții”. Sumele de bani primite au fost destinate, în bună parte, acordării de burse tinerilor studioși. Așa, de pildă, în testamentul său, marele proprietar Vasile Adamachi destina
ACADEMIA ROMANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285146_a_286475]
-
-i, poetului A. îi va fi dat să-și lege numele de cel al fiului său, orientalistul Sergiu Al-George. După studiile liceale la Năsăud și Blaj, A. se stabilește, în 1912, la București, unde urmează cursurile Conservatorului de Muzică și Declamație, luându-și totodată licența în drept. Participă la luptele de la Mărășești, unde este rănit. Între 1914 și 1940, funcționează, cu intermitențe, ca angajat la Ministerul Instrucțiunii și la Ministerul Muncii și Ocrotirilor Sociale. După primul război mondial, poetul se întoarce în
AL-GEORGE-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285210_a_286539]
-
elementară, făcută în satul natal, și cinci clase (1902-1907) urmate la Liceul Grăniceresc din Năsăud, A., trecut în România, figura în 1912 alături de Maria Giurgea și Elvira Popescu printre absolvenții clasei de dramă și comedie a Conservatorului de Muzică și Declamație din București. Ecourile unei existențe de boem se răsfrâng în Fragment dintr-un roman (1922). A. nu va fi totuși actor, ci bibliotecar la Fundația Universității, unde va funcționa din 1913 până la pensionare. Ultimii ani de viață adaugă, la durerea
AL-GEORGE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285211_a_286540]
-
măști” (a descântecului, de joc, de dublu, de îndrăgostit, de tânăr, de jale, de împrumut, de amânare) îi păreau lui Mircea Iorgulescu create „dintr-o perspectivă convențională și livrescă”, criticul făcând responsabilă receptarea elogioasă pentru îndreptarea lui I. „către o declamație solemn găunoasă, abundentă în «mare», în «uriaș» și în «imens»”. Referire clară (dar nedreaptă) la versurile cuprinse în Pseudopatriarchalia (1974), unde dramatismul viziunii și puritatea imaginii câtorva dintre poezii (Ritual, bunăoară) contrazic drasticul verdict. Cântec la izvoarele lumii (1975) este
ISTRATE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287632_a_288961]
-
unde trăia ca un adevărat senior, o vastă bibliotecă și, într-una din încăpătoarele odăi, amenajase o sală de teatru, unde trupa sa de entuziaști actori diletanți dă spectacole. În 1860 inițiază aici și un mic conservator de muzică și declamație, cu profesori din Iași. În diferite broșuri I. nu ezită să-și expună punctul de vedere în chestiuni diverse ( Despre puterea legislativă și privilegiile Principatelor Române, 1856, Despre alegători și despre deputați, 1858, Chestia mănăstirilor închinate din Moldova, 1860, ș.a.
ISTRATI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287635_a_288964]
-
elegant care, șfichiuind subțire, are aerul că se amuză. Dar sunt și clipe când nu-și poate reprimă amărăciunea și nici dezgustul. Scrisă sub impulsul ideilor propagate în Societatea Filarmonica, piesa Comodia vremei (interpretată în 1835 de elevii Școlii de declamație din sânul Societății) ia în derâdere franțuzomania - motiv pentru care I. Heliade-Rădulescu îi va schimba denumirea în Franțuzitele -, deschizând o serie de succes în dramaturgia satirica pașoptista. Înrâurita de Leș Précieuses ridicules a lui Molière, comedia se inspiră din realitățile
FACA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286928_a_288257]
-
iar atmosfera nu suferă acut de artificialitate. Succesiunea tablourilor arată dorința de evidențiere a spectaculosului: nuntă țărănească, divan de judecată, ceată de haiduci în pădure, revoluția lui Tudor la București. Compunând febril situații care să legitimeze exaltarea sentimentului eroic și declamația ieftină, autorii neglijează personajele, care rămân neindividualizate. Parada patriotismului a gustat-o publicul și la spectacolele cu Peneș Curcanul, „dramă războinică” în patru acte, jucată cu mare succes la Teatrul Național din București (1901), scrisă tot în colaborare cu Vasile
DUŢESCU-DUŢU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286922_a_288251]
-
vodeviluri care s-au jucat pe scenele bucureștene (Un cap romantic, La sânul mamei, 1875). Piesele Post scriptum, Copila schimbă dinții, Cireșica în închisoare sunt prelucrări. Pentru elevele Azilului „Elena Doamna” din București, unde a fost un timp profesoară de declamație, a scris mici scenete cu teme morale. A tradus din E. Scribe comediile Rebeca, Armele femeii, Ministromania. Limbajul său e greoi, cu multe franțuzisme și barbarisme. SCRIERI: Poezii și proză, București, 1871; Situațiunea Teatrului Național sub direcțiunea d-lui Ion
FLECHTENMACHER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287018_a_288347]
-
1959, Mălin, j. Bistrița-Năsăud), prozator și memorialist. Dintr-o familie de țărani de sub Piatra Craiului, S. este fiul Mariei și al lui Gheorghe Stoica. Frecventează cursul primar în localitatea natală, apoi gimnaziul și Școala Comercială la Brașov. Cu înzestrare pentru declamație, cutreieră Transilvania, luând parte la turneele lui Zaharia Bârsan. Își urmează chemarea și se înscrie la Conservatorul de Artă Dramatică din București, dar abandonează curând studiile teatrale. Intră în gazetărie, semnând articole cu caracter naționalist în ,,Tribuna” (Arad) și ,,Lupta
STOICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289954_a_291283]
-
1860, Cotești, j. Vrancea - 17.III.1919, București), poet, prozator și traducător. Învață la București, unde urmează Liceul „Sf. Sava” și, un timp, cursuri la Facultatea de Litere și la Medicină. În 1882 va absolvi, însă, Conservatorul de Muzică și Declamație. Bonifaciu Florescu, profesorul său din liceu, îl introdusese în cenaclul lui Al. Macedonski. S., care îl sprijină pe Macedonski când acesta scoate, în 1880, revista „Literatorul”, debutează aici cu poezie și cu traduceri din lirica universală. Cum, prin plecarea lui
STOENESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289941_a_291270]
-
moștenit de la ambii părinți - mama, Irina Andriescu, tatăl, Gheorghe Bogdan, fiul unui postelnic. În 1874, rămâne orfan și își întrerupe studiile la Liceul Național din Iași, începând să lucreze ca funcționar. Între 1879 și 1882, frecventează Conservatorul de Muzică și Declamație, fiind angajat la Teatrul Național din Iași (1880-1889), dar jucând mai mult cu trupe ambulante. Din 1889, va fi funcționar (urcând până la gradul de ajutor de primar) la Primăria ieșeană. A debutat înființând propria publicație periodică, „Scrieri amusante” (1875-1876), și
BOGDAN-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285786_a_287115]
-
în plachetele Tăcere (1916), Murmur de izvoare... (1931), Spre lumină (1932), Pe altarele patriei ard candeli... (1942), Litanii de seară... (1946), unde versurile se grupează în cicluri tematice. Credința și patriotismul constituie fundamentul inițial, dar, în fapt, se purcede la declamații filosofarde ca într-un poem masiv, Omul și creațiunea sa, care repovestește geneza, vorbește despre omul creat la hotarul dintre lumină și întuneric, încorporând atât scânteia divină, cât „și-a răului esență”, spre veșnica lui nefericire. Poetul va oscila, de
STAMATE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289843_a_291172]
-
provinciale, ai degradării biologice, așa cum sunt Paul Verlaine, Charles Cros, Tristan Corbière, Jules Laforgue, Maurice Rollinat. Și unii și alții creează în opoziție atât cu impasibilitatea și impersonalitatea parnasiană, cât și cu patetismul romantic, cu efuziunile sentimentale, cu discursivitatea, cu declamația. În alte literaturi decât cea franceză, printre declanșatorii și reprezentanții de frunte ai s. se numără belgienii Émile Verhaeren, Georges Rodenbach, Maurice Maeterlinck, englezii și irlandezii Algernon Charles Swinburne, Oscar Wilde, Arthur Symons, William Butler Yeats, spaniolii Manuel Machado, Antonio
SIMBOLISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289675_a_291004]
-
minată de unele disensiuni între membrii de vază, societatea și-a încetat activitatea în cursul anului 1838. S.F. și-a propus, în primul rând, să sprijine înființarea unui teatru în limba română. Prin cotizări s-a deschis Școala de literatură, declamație și muzică vocală. Printre elevi s-au aflat Costache Caragiali și Ștefan Mihăileanu. Deschisă la 20 ianuarie 1834, această școală este cea dintâi, în spațiul românesc, unde s-au format actori după un program sistematic. Se predau muzica, arta dramatică
SOCIETATEA FILARMONICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289756_a_291085]
-
amoenus declamator in fabulis... fuit quidan nostrorum temporum Cato... Rerum quoque naturalium causas subtilissime perscrutator Cecropii dogmatis Attico se melle saginavit („Ca unul care era dedicat studiilor literare, a cucerit eternitatea prin învățături savante... Dialectician înfocat în cărți, maestru de declamație plăcut în conversații... a fost un Cato al vremurilor noastre... Chiar și cercetător minuțios al preceptelor ateniene în ceea ce privește cauzele fenomenelor naturale, s-a îndopat cu miere atică”). După Courcelle (Les Lettres grecques..., ed. cit., p. 259), este vorba despre tatăl
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
realizării le este proprie maniera estetizantă. Motivele sunt mai ales din lumea Orientului Apropiat și Îndepărtat, dar și din mitologia greacă (Centaurii), nelipsind (mai cu seamă în Eternități...) priveliștile de metropolă occidentală (Sonete pariziene), iar procedeul constă în descripția și declamația romantică bine poleită cu numiri care amintesc în permanență că e vorba despre un „muzeu”: „În nor de fum și flăcări se năruie și piere/ Khanat, regat, imperiu din Tibru la Baikal./ Pe urma noastră crește neghină și tăcere,/ Și
PILLAT-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288815_a_290144]
-
taxei prea ridicate, e retrasă de acolo și o vreme va învăța acasă, cu o profesoară din vecini. După o scurtă trecere prin Școala Profesională „Sf. Sava” din Iași, este înscrisă în 1885 la Conservator, având șansa, la clasa de declamație și mimică, să fie eleva unui maestru, Mihail Galino. Nu-i trebuie mult ca să-și afirme calitățile ieșite din comun, astfel încât în 1886, după producția de sfârșit de an, e angajată la teatrul din urbe. Devenită Aglae Pruteanu prin căsătoria
PRUTEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289058_a_290387]
-
debutează în 1907, cu volumul de poezii Flăcări. Culegere de „poezii erotice”, în realitate conținând și versuri de caracter contemplativ, elegiac, prima carte a lui M., și în măsură sporită cele următoare, procură bucurie estetică mai ales prin proiecția iconografică. Declamațiile de orice fel, patriotice, morale, filosofice, erotice, sunt aproape comune în pofida versificației impecabile, în schimb memoria reține „tablouri” ca acela, nocturn, al cetății fără viață din Pustietate („În hlamida nopții, stropită cu aur și foc,/ Cetatea-și îmbracă cuprinsul sub
MOLDOVANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288229_a_289558]
-
spirit specifice vremii, unele aproape bacoviene, sunt prinse, în poeme precum Suflet gol, Sonete de iarnă, Clamavi in deserto, În parc, Palinodie, Imagini sumbre ș.a., cu mijloace vechi, romantice, între care un loc deosebit îl ocupă culorile tari, antiteza, hiperbola, declamația grandilocventă. Poetul este fascinat și de unele figuri lirice romantice - marele damnat (Cain), titanul (Pe Muntele Golgotha) - ori de cazurile anormale, maladive (somnambulismul - în Lunatic „după Rollinat” sau debutul demenței - în Spre nebunie), amintind oarecum de viziunile lui E. A. Poe
MUNTEANU-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288290_a_289619]
-
acceptat, a lipsei de eroism și de spirit de sacrificiu. La extrema opusă se plasează Carte cu eroi și Spre zăpezi. Autorul e și aici sincer, pe alocuri surprinde tragismul războiului, însă multe pasaje sunt copleșite de versificări encomiastice și declamații bombastice. Experiența dublă, de poet și dascăl, se relevă în versurile din placheta Din Țara lui April. În schimb, culegerea Scrisori de primăvară e mai curând un eșec, deoarece autorul nu își poate selecta multe dintre poeziile mai reușite, pe
PIETRARI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288811_a_290140]
-
și al lui Constantin Ponici. Învață la Roman, urmând apoi cursurile Academiei Mihăilene și ale Conservatorului Filarmonic-Dramatic din Iași. În stagiunea 1839-1840 se angajează în trupa condusă de Costache Caragiali, iar ulterior, remarcat de Matei Millo, intră la școala de declamație inițiată de acesta. În anii 1844-1846 evoluează pe scena Teatrului de Varietăți din Iași, iar între 1846 și 1853 apare în spectacolele date de Teatrul cel Mare din Copou. Întors din străinătate, unde fusese la studii, va lua parte la
PONI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288879_a_290208]
-
lansat el însuși cărți de ritual catolic și pastorale pentru preoți. În același timp are merite incontestabile în restructurarea învățământului de toate gradele, până la cel universitar, la Tyrnavia (Trnava) (1566), inițiativele sale abordând și studiile clasice, și educația estetică (muzica, declamația). Reformele profunde pe care le face se vor extinde în centrul Europei, ajungând până în Transilvania. După el au rămas și edificii culturale în stil renascentist baroc la Viena și Tyrnavia, unde a și fost înmormântat. Opera lui O. pare să
OLAHUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288517_a_289846]
-
care îl îndepărtează Al. Davila. S-a iscat un conflict, în urma căruia N. își dă demisia, dar în 1907 el va reveni în trupa Naționalului. Din 1893, vreme de treizeci și trei de ani, activează ca profesor la Conservatorul de Muzică și Declamație. În 1927 este declarat societar de onoare, iar după câțiva ani - societar pe viață al Teatrului Național. A avut un fiu, Constantin C. Nottara, compozitor. De la o manieră grandilocventă, cu gesticulație fastuoasă, actorul N., impresionând mereu prin măștile pe care
NOTTARA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288477_a_289806]
-
în care își publică cele dintâi versuri în „Familia” (1888), apoi în „Drepturile omului”, „Contemporanul”, „Ilustrațiunea română”. O vreme urmează cursuri liceale și la Iași, unde, cuprins de o afecțiune subită pentru arta scenei, se înscrie și în clasa de declamație a Conservatorului. Dar, covârșit de neajunsuri materiale, nu-și poate termina studiile. Într-o călătorie prin Italia, din 1892, își alege pseudonimul Pincio după numele unei celebre grădini din Roma. La începutul aceluiași an, s-a angajat telegrafist în București
PAUN-PINCIO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288726_a_290055]