390 matches
-
lui pe rug, așa cum dorea Platon să procedeze cu operele lui Democrit. Platonismul se prezintă astfel ca un antihedonism marcat. Vom citi așadar anecdotele, toate anecdotele, nu atât în sensul lor frivol, ușuratic, cât în perspectiva atâtor istorii care trebuie decodate în lupta antiplatoniciană - la fel și în cazul lui Diogene, asupra căruia voi reveni. în teatrul cirenaic îl întâlnim așadar pe Aristip luându-se la harță cu o potârniche, un măgar, apoi un catâr, niște prostituate, unele foarte arătoase, altele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
cu cerul inteligibil... La cirenaici, totul aduce mărturie în favoarea unității imanente a realului. Și atunci, cum altfel, dacă nu din rațiuni ideologice, polemice, mai poate cineva vorbi de plăceri ale trupului separate de plăcerile sufletului? Ceea ce înregistrează carnea epicuriană este decodat de sufletul atomic: dorințe, plăceri, suferințe, chinuri, jubilări... Doar un artificiu retoric și o poziție antinominalistă permit recurgerea la cele două momente ale dualismului pentru a le face să funcționeze în sensul unei creditări și al unei discreditări: elogierea sufletului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
există cel puțin patru forme diferite de mesaj: 1) mesajul care există în mintea emițătorului (regăsit ca atare în gândurile acestuia); 2) mesajul care este transmis de emițător (definind modul în care transmițătorul codează mesajul); 3) mesajul care este interpretat (decodat de receptor); 4) mesajul care este reamintit de acesta (afectat de selectivitatea receptorului și de modalitățile de respingere a elementelor indezirabile pentru el). Printre aceste modalități regăsim și filtrarea, ce se definește drept procesul prin care receptorul analizează/decodifică mesajul
[Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
de autoapărare. Frustrantă e și convingerea intimă că sondarea inconștientului creator al lui Camil Petrescu nu lasă loc comentariilor mediocre. Revenind la autorul nostru, să remarcăm că exegeza interbelică s-a dovedit mult mai receptivă la șansele freudismului de a decoda romanele camilpetresciene, mai ales Patul lui Procust. Unii cronicari întrezăresc în Ladima tipul nevroticului, după cum Fred Vasilescu se înscrie într-o tipologie mai aparte prin feminitatea lui exacerbată. Cele două caractere devin, astfel, pasibile de a figura într-o fișă
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
câmpuri. Explicația rezidă în intenția de a pune față în față opera camilpetresciană cu cele ale altor scriitori. Asemenea lucrări sunt mai greu de organizat în conformitate cu solicitările mitice spre deosebire de balada populară, care a beneficiat de numeroase comentarii și analize, toate decodând scheme și motive imuabile. O minimă prudență obligă la substituirea mitemului cu reprezentarea arhetipală. Conceptul include în fond și cea mai simplă definiție a arhetipului lui Jung; toate miturile și poveștile din literatura universală cuprind teme de largă răspândire ce
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
Iași ROMÂNIA, Strada Pictorului nr. 14 (Ateneul Tătărași), cod 700320, Iași, tel./fax. 0232-410427 e-mail: junimeais@yahoo.com PRINTED IN ROMANIA 1 Ovid. S. Crohmălniceanu, bunăoară, în volumul Cinci prozatori în cinci feluri de lectură, (Editura Cartea românească, București, 1984) decodează operele lui Sadoveanu și ale Hortensiei Papadat-Bengescu, având ca repere arhetipurile lui Jung și, respectiv, stările nevrotice sublimate evidențiate de Freud. 2 Liviu Petrescu, Realitate șl romanesc, Editura Tineretului, București, 1969, apud Camil Petrescu Opere, vol. al II-lea, ediție
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
de suprafață, care vizează emoția estetică și una de adâncime, care vizează emoția intelectuală, preferând să păstreze elevul ancorat în emoția estetică, cea care răspunde plăcerii de a citi, în detrimentul celei intelectuale care produce frustrări celor care nu reușesc să decodeze și să verbalizeze filozofic mesajele operelor literare, o tratare prozaică, frustă fiind aspru sancționată de profesor și însușită de clasă și elev ca o axiologie a talentului și inteligenței personale. Frustrările acestea, ne sugerează Papadopol, produc în cele din urmă
Bibliografie signaletică de didactică a limbii şi literaturii române : (1757-2010)/Vol. 1 : Sistematizare după criteriul apariţiilor lucrărilor : ordonare cronologică şi alfabetică by Mihaela Secrieru () [Corola-publishinghouse/Science/440_a_1359]
-
al cărții; fascicolul epic proiectează secvențe consubstanțiale, cu rol de personaje-reflector, nu lipsite de elementul contrastiv. Lângă toată coloristica și grozăviile din lumea Cuțaridei, sistemul ficțional își încorporează, cu o remarcabilă concizie, lumea parlagiului Marin Pisică, reverberând nostalgia Paradisului. Groapa decodează însemnele unei civilizații în extincție, fisurând ideologia comună asupra mahalalei - un mediu „insular”, vitalist, înăbușindu-și ecourile, dar sfârșind, inevitabil, prin a se „deschide”. Scriitorul fixează cu rafinament și voluptate, reabilitând argoul, momentul agonic al unei „lumi”. Groapa etalează și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285622_a_286951]
-
lui Chatterton nu a făcut decît să preia o moștenire pe care nu a înțeles-o și, mai ales, nu a trăit-o, nu a experiat-o, folosind-o doar pentru a obține beneficii personale. În acest context, desigur, rațiunea se decodează ca privirea prin prisma adevărului către moștenirea spirituală a omenirii, care este asemeni unui aisberg, al cărui vîrf se vede, dar ale cărui fundamente sînt nebănuite, extrem de adînci, imposibil de scrutat cu uneltele obișnuite de cercetare. Doar o săpare, o
[Corola-publishinghouse/Science/84941_a_85726]
-
Dumnezeu seamănă cu cel recunoscut și de Clare în poemul The Deity / Dumnezeirea, unde îl definește ca "Omnipotent & mighty known unknown" / "Atotputernic și măreț cunoscut necunoscut" (cf. Clare 2007: 110-111; vezi și Stroe 2007). Omnipotența și măreția clareană se pot decoda ca nemurirea, nemărginirea și înțelepciunea din definiția lui Chatterton. Faptul că Dumnezeul lui Clare este "cunoscut" poate fi un ecou al interogației lui Chatterton: "Cum să venerăm Zeități necunoscute?" În fine, faptul că, paradoxal, Dumnezeul lui Clare rămîne totuși necunoscut
[Corola-publishinghouse/Science/84941_a_85726]
-
langă nume și "scheme de acțiune" (cf. C.S. Peirce)"74. John Fiske, avansând ideea în baza căreia comunicarea este pentru se-miotică "generare de înțeles în mesaje", indiferent că vorbim de persoana "care le codifică", ori de persoanele "care le decodează", concluzionează: înțelesul (termen descris mai bine prin denumirea periceiană de semioza "adică actul semnificării") rezultă din interacțiunea dinamică semn-interpretant-obiect75. Urmează că actul de semnificare influențează decisiv cadrul constitutiv al comunicării. În prezent, pentru curentele de gandire care domină comunicarea, nu
by Livia Durac [Corola-publishinghouse/Science/1054_a_2562]
-
În sensul a ceea ce spunea Cornel Vâlcu Înainte despre logosul care instituie, se instituie prin acest mundus imaginalis pragmatic. Ficționalizarea ar fi, În acest sens, o deschidere spre o lume a imaginalului În absența unor realități concrete care să fie decodate empiric. Acest salt Înspre ficțiune și ficționalizare trebuie să meargă peste empiric. Tocmai de aceea revin: este foarte important subiectul, pentru că subiectul implică invocarea imaginalului. Imaginalul nu se adresează oricui. Încă un amănunt pentru faptul de a gândi acest proces
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
lucrurile nu se deosebește deloc de cea a lui Dumnezeu. Și atunci, cum ar putea el să judece, să condamne, să trimită pe cineva în iad sau în paradis, să acționeze ca o putere pizmașă, rea și mânioasă? 3. A decoda alegoriile. Rezultă o lectură a creștinismului care presupune decodarea alegoriilor. Scripturile au un limbaj obscur, polimorf. Spiritul Liber nu neagă infernul sau paradisul ca atare, ci recuză definițiile catolice, apostolice și romane. Infernul? Bineînțeles că există, dar este o metaforă
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
revin asupra parfumului nu chiar așa de nevinovat al cirenaicului. Pentru că foarte adesea i se întoarce spatele lui Aristip filosoful pe motivul acestui gen de istorioară luată ca atare, fără o distanțare care să permită judecarea obiectivă. în schimb, dacă decodăm sensul, semnificația, mesajul transmis de filosof prin acest fapt echivalând cu o vorbă de duh, cu un aforism, atunci obținem o teorie, ajungem la un discurs coerent, rațional și demn de comentarii critice. Anecdota antică este echivalentă cu aforismul în
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
lui pe rug, așa cum dorea Platon să procedeze cu operele lui Democrit. Platonismul se prezintă astfel ca un antihedonism marcat. Vom citi așadar anecdotele, toate anecdotele, nu atât în sensul lor frivol, ușuratic, cât în perspectiva atâtor istorii care trebuie decodate în lupta antiplatoniciană - la fel și în cazul lui Diogene, asupra căruia voi reveni. în teatrul cirenaic îl întâlnim așadar pe Aristip luându-se la harță cu o potârniche, un măgar, apoi un catâr, niște prostituate, unele foarte arătoase, altele
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
cu cerul inteligibil... La cirenaici, totul aduce mărturie în favoarea unității imanente a realului. Și atunci, cum altfel, dacă nu din rațiuni ideologice, polemice, mai poate cineva vorbi de plăceri ale trupului separate de plăcerile sufletului? Ceea ce înregistrează carnea epicuriană este decodat de sufletul atomic: dorințe, plăceri, suferințe, chinuri, jubilări... Doar un artificiu retoric și o poziție antinominalistă permit recurgerea la cele două momente ale dualismului pentru a le face să funcționeze în sensul unei creditări și al unei discreditări: elogierea sufletului
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
din fragmentul din Paul și Virginia sau "acestea" de la începutul fragmentului din Les lauriers sont coupés). Deicticele adverbiale cu statut de "complemente circumstanțiale" se distribuie în diverse microsisteme de opoziții: aici / acolo, aproape / departe, în fața / în spatele, la stânga / la dreapta etc, decodându-se în funcție de felul în care enunțătorul lor se înscrie în spațiu. Ajunge ca enunțătorul să se întoarcă numai, și "în fața" devine "în spatele", ceea ce era "la stânga" devine acum "la dreapta". Printre aceste axe de opoziții semantice, limba privilegiază indiscutabil opoziția pe
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
interpreteze deicticul "în ultimii ani", gândindu-se la data apariției romanului. În lipsa altei orientări, cititorul contemporan cu Balzac trebuie să presupună că, în ciuda folosirii unui timp din trecut, povestirea se derulează în prezent. În schimb, cititorul de astăzi, obligat să decodeze "în ultimii ani" față de data publicării cărții, trebuie să mobilizeze cunoștințe exterioare povestirii propriu-zise pentru a determina în ce perioadă are loc povestirea. În al doilea rând, după două fraze la trecut, apar o serie de enunțuri la prezent care
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
un trup indezirabil, obsedat în permanență de dorința kierkegaardiană a eului de a fi alt eu, altul decât ceea ce i-a fost dat să fie. În spatele acestei dorințe de a ieși din sine, dorință generatoare de lumi fantastice, se poate decoda și un alt rol, proiecțiile imaginare pe care personajul narator le creează cu o măiestrie inegalabilă seduc fără îndoială lectorul. Citit prin lumile pe care le creează, personajul blecherian este un seducător care ,,seduce prin lumea pe care el o
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
propria durere. Pentru a-i înțelege adevăratele semnificații trebuie să trecem dincolo de limita îngustă a ceea ce suntem obișniți să considerăm literatură. Nu putem interpreta la nesfârșit literatura prin literatură. Considerațiile filosofice și reprezentările grafice pot deveni instrumente prin care putem decoda mesajul real al textului literar. Romanul se încheie circular, cum a început, cu incertitudinea naratorului-personaj, care nu poate distinge între vis și realitate. Sfârșitul este dalian: Eram în craniu, în craniul calului, în splendidul și uscatul gol al oaselor lui
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
repetiției în reamintire. Textul lui Blecher înscrie și include în el trăirea autorului lui, trăire care poate fi oricând validată. De aici și autenticitatea discursului persoanei întâi. În cazul ambelor texte Întâmplări în irealitatea imediată și Vizuina luminată se poate decoda o schemă preexistentă a unei experiențe trăite, care apare dintr-o perspectivă contemporană evenimentelor, fiind reluată și redimensionată dintr-o perspectivă ulterioară. Astfel că putem citi, în cazul ambelor romane, o încercare de a reface pașii unei experiențe esențiale, din
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
unor lucruri pe care oamenii nu le pot vedea. La fel de important, cea de a doua propoziție îl implică pe cititor. Asta fac cuvintele concrete, remarca cercetătorul Rudolf Flesch cu zeci de ani în urmă. Suntem mult mai abili în a decoda un paragraf care conține un substantiv propriu decât unul comun: „Froot Loops”1 ne place, „cerealele fără zahăr”, nu. Cuvântul „mașină”, de exemplu, nu face nimic care să îl implice pe cititor. „O broscuță VW galbenă”, pe de altă parte
[Corola-publishinghouse/Science/1896_a_3221]
-
sensului, deoarece rezistența materialelor și propria-i infirmitate tehnică nu-i permit să "mizeze pe sensibil" printr-o figurare realistă. Spiritul contemporan ar vrea ca "ochiul să existe în stare sălbatică" (André Breton), dar, în același timp, să știe să decodeze imaginea brută ca fragment al unui discurs despre scopurile ultime. Minunată afacere: să-ți oferi amprenta împroșcarea, frecarea, pata, tatuajul sau colajul pe scurt, copilăria mută a semnului, făcând totodată ca aceste prime suflări să funcționeze și drept cuvinte, unități
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
reprezintă, așa cum le-o arată șI numele, iconi care transmit emoții, stări subiective ale emițătorului. Aceștia pot fi "comunicați" fie direct prin intermediul comenzilor cu mouse-ul în cadrul interfeței cibernetice, fie prin tastarea unor seturi de caractere care la receptor vor fi decodate sub forma emoticonului: "Stringuri" tastate de emițător Rezultat la receptor Semnificație :-) Fericit(ă) :-)) Foarte fericit(ă) :-O Surprins(ă) :-P Scot limba la tine :-( Sunt trist(ă) :-(( Foarte trist(ă) :-/ Confuz(ă) :"> Jenat(ă) :-> Vicios B-) Ascundere X-( Furie :-X
by Emil E. Suciu [Corola-publishinghouse/Science/1062_a_2570]
-
celui care vorbește și urmărim cu grijă mesajul verbal și nonverbal transmis. Calitatea comunicării și a relațiilor dintre oameni este determinată și de calitatea ascultării. Puțini facem diferența între a auzi și a asculta. A asculta înseamnă a descifra, a decoda și a interpreta cele auzite cu scopul de a le folosi personal. O bună ascultare ne ajută: ¾ să înțelegem bine informația transmisă; ¾ să apreciem cele spuse; ¾ să construim relații de prietenie și de alianță; ¾ să lucrăm eficient într-o echipă
Învăţarea eficientă - condiţie a reuşitei şcolare by Nicoleta Prepeliţă, Virginia Arghiropol () [Corola-publishinghouse/Science/1241_a_2217]