846 matches
-
ai gazetarului Eminescu, campanie de fapt concertată împotriva modelului cultural național. Cartea lui Theodor Codreanu nu este o simplă răfuială cu detractorii lui Eminescu. ci o nouă, pertinentă și energică demonstrație a tezei din Eminescu Dialectica stilului: modernitatea poetului despre "deconstrucția conceptului de adevăr", altfel spus despre adevărul Ființei. Demonstrația, absolut convingătoare dă la iveală contribuția lui Eminescu la redimensionarea gândirii poetice moderne. Această posibilitate s-a produs prin coroborarea cuvântului poetic cu adevărul. În cuvântul poetic "lumea cea gândită pentru
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
pornografiei, întoarcerii la semibarbarie. E condamnarea omului la depersonalizare, la încetarea dialogului cu D-zeu și cu lumea. E recunoașterea opacității contra transparenței. Văzând în tradiții, istorie, instituții, manifestări antiumane, cauza răului. Nu întâmplător soluția lui A. Touraine e postmodernistă, deconstrucția tuturor acestora și reconstrucția lumii pentru individ prin joc și amuzament. În consecință, zombificarea și mancurtizarea devin dorința "mântuitoare". Nu tehnica în sine poartă vinovăția nenumăratelor războaie și acte teroriste de pe glob, ci criza valorilor, echivocul libertății umane. Căci atunci când
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
condamnă situarea în afara valorilor de altfel, ceea ce în acțiunea postmodernă înseamnă negarea de sine! adică acceptarea sfârșitului prin modernism forte și propune o raportare constantă la un sistem de valori care nu poate aluneca în degradare axiologică, chiar dacă cei dedați deconstrucției utilizează poate cel mai "dăunător" instrument al filosofiei, bisturiul. Să încercăm să privim cele trei valuri toffleriene prin prisma raportului omului cu potențialul punct de sprijin al întregului, indiferent de forma pe care o îmbracă. Vom face trimitere, așadar, la
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
degradării organice (adică ceea ce e perceput ca amuzament, joc și/ sau simulacru) este necesar în depășirea crizei de identitate (a schizoidului postmodern) și de luciditate. Cosmosul modernității pozitiviste, rigide (în termenii lui Vattimo) este înlocuit treptat de haosmos: "o perpetuă "deconstrucție", ca să mă exprim în jargonul postmodernist, adică eufemistic, iar de-a dreptul spus, e distrugere, descompunere, marș entropic către nimic" (p. 36-37). Numai că, la fel ca la Nietzsche, acel nimic este necesar reconstrucției. Este o firească supunere a naturalului
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
totuși nu se poate abține să nu dedice trei capitole Postmodernismului înalt, cu referire adică la trăsăturile (pozitive, dacă ni se permite) acestei paradigme, evocate și invocate de diverse personalități precum Gianni Vattimo, Jacques Derrida ș. a. De la "gândirea slabă" la deconstrucția derridiană nu e decât un pas; pasul următor ține de transcendență, de numitul transmodernism. În acest punct trebuie să recurgem, odată cu scriitorul Codreanu, la autoritatea eminesciană, respirația filosofico-literară din opera de căpătâi Modelul ontologic eminescian regăsindu-se inevitabil și în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
din exterior (Soros & Co.) care, prin intermediul unui ideolog ca Silviu Brucan, a deturnat soarta poporului român, provocând o "nouă schimbare la față". Una extrem de periculoasă întrucât periclitează chiar nucleul dur al ideii naționale. Vorbind despre "ofensiva perifericilor", Theodor Codreanu răstoarnă deconstrucțiile și demitizările postmodern de tip Patapievici, Boia, Negrici subliniind că, de fapt, reacționarismul de care este acuzat tot mai insistent Eminescu înseamnă, de fapt, salvarea ideii naționale. Re(a)dus la intenția sa originară (pe care i-o atribuia poetul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
prezentare a ideilor forță care au dominat națiunea română în epoca modernă), Puterea bicefală (puterea exercitată în epoca comunistă din interior/națională și din exterior/puterea Moscovei), Cleptocrația (procesul de înlocuire a unui sistem politic cu altul prin procesul de "deconstrucție"), Principiul lui Adolf și demonizarea românismului (sloganul marxist-leninist conform căruia "cine nu e cu noi e împotriva noastră"), Europa bicefală (expresia luptei dintre mondialiști/globaliști și periferici/națiunile; "Cei ce nu iubesc națiunile nu pot fi decât susținători demagogi ai
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
este conștient de acest adevăr, N. Manolescu acceptă condiția de ideolog mascat al Școlii Resentimentului, cea care și-a făcut un titlu de glorie din distrugerea canonului, urmându-l fidel pe Z. Ornea, cel care a fost unul dintre campionii "deconstrucției" canonului național românesc. Împreună cu alți resentimentari, ei și-au propus în faimosul nr. 265 al "Dilemei" din 1998 să distrugă ceea ce au numit mitul poetului național. "Argumentul" distrugătorilor de canon, precizează Th. Codreanu este că "noțiunea de "poet național" (...) nu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
lui Gr. Vieru " De avem sau nu dreptate / Eminescu să ne judece". Atitudinea lui N. Manolescu, însă, de respingere a basarabenilor pare să fie alimentată și de niște surse și concepte ideologizate. După cum observă Th. Codreanu în eseul său (capitolul Deconstrucția canonului, p. 51) "reacția de respingere a specificului național este cea mai trainică sechelă moștenită de N. Manolescu din anii "canonului" comunist". Precum pe timpul regimului ceaușist în România, din anumite interese kominterniste, despre Basarabia nici nu se pomenea, în actuala
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
unul din multele exemple pe care le dă Theodor Codreanu). Dar nu acesta este neajunsul cel mai mare al Istoriei..., ci faptul că totul se structurează pe ideea distrugerii, compromiterii canonului național, în ciuda faptului că istoria este definită drept canonică: "Deconstrucția canonului la Nicolae Manolescu este oarecum involuntară, în virtutea scrierii "la două mâini" a Istoriei, fiindcă el își organizează întregul demers critic tocmai cu intenția mărturisită de a apăra canonul occidental (...) el recunoaște o canonicitate de rangul al doilea, subminându-i
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
socială a raiului comunist, proletariatul trebuia, utilizând o cacofonie consacrată, "să lichideze burghezia ca clasă". Astăzi, miza "revoluționară" a "corecților politici", hotărâți să întroneze alături de "paradisul material, insuficient pentru Occident (și)... paradisul senzual erotic", nu e mai mică. Soluția e deconstrucția acestei ordini culturale "nedrepte". Trebuie deconstruit orice text al culturii tradiționale spre introducerea sensului corect". Sensul corect înseamnă "dărâmarea până în temelii" (acesta era un vers-refren și al "Internaționalei" comuniste, "do osnovania"!) a tot ce ține de tradiție, de națiune, de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
autocronii" corectitudinii politice. În ultimă instanță, ca să anticipăm, ținta acestui reducționism cultural sunt națiunile (ca majorități "asupritoare" sau, în terminologia "corecților politici", ca factori de putere și dominație, ca sursă de inechitate socială). Criteriul diferenței urmează o știută cutumă totalitară, "deconstrucția" vizează tot ce se referă la axul lor arheic. De aceea, ține să dovedească Theodor Codreanu, asaltul asupra centrului canonic occidental și atacurile asupra centralității canonului literar românesc trebuiesc interpretate ca o încercare de scoatere a literaturii din ecuația adevărului
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
lui Iuda, ca diferență specifică, și semnul unanim al lui Iona, ca gen proxim? (...) Ce este aceea "românul" este o chestiune mai degrabă tenebroasă. Ea nu poate fi rezolvată elegant, pentru că problema însăși este dizgrațioasă". În acest moment fulminant al "deconstrucției" "chestiunii" românului (devenit printr-o substituție gramaticală echivocă "aceea"), intervine Theodor Codreanu cu o constatare. "Patapievici este doar un Neceaev în delir "spiritual", cum se recunoaște. El, personal, nefiind capabil de violență, rămâne să-i îndemne pe alții la asemenea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
sentimentaliste ale ultimilor simboliști români. Dar în afara acestor ecouri perfect explicabile în climatul literar românesc al epocii, se observă, chiar și aici, utilizarea, cu o surprinzătoare ușurință, a ultimelor achiziții ale poeticii moderne. Tânărul L. își bazează discursul poetic pe deconstrucția sintaxei, pe reînnoirea limbajului poetic și pe imagine, considerată loc de întâlnire a realităților celor mai îndepărtate. Un text reprezentativ din această perioadă este poemul Femeia Domenica d’Aguistti, publicat în „Alge”. Violența percepției amintește de Jurnal de sex al
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287859_a_289188]
-
începutul secolului al V-lea din era noastră... Dughenile în care se elaborează fabulația creștină presupun o elogiere a textelor biblice simultan cu încropirea unei discretări a operelor incompatibile cu creștinismul. Materialismul radical, ura față de religie și față de preoții ei, deconstrucția lumilor nevăzute pe care le putem găsi în De rerum natura includ de fapt atât lucrarea, cât și pe autorul ei pe lista Otto* a idolatrilor lui Hristos... Ce se poate spune despre mârșăviile scrise de Ieronim la adresa lui Lucrețiu? El
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
și de contraponderea ei, pulsiunea de moarte. Ce ar însemna proliferarea unei vitalități care n-ar fi limitată de o reglare naturală? Cum ar arăta cosmosul dacă expansiunea n-ar întâlni niște limite în controlul echilibrelor, făcut posibil de jocul deconstrucțiilor și al reconfigurărilor? Fiecare dispune de existența sa nu ca de un cadou etern, ci ca de o închiriere punctuală. Regula jocului e fixată de la bun început. Ea a fost aceeași pentru toți și așa va fi pe veci, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
să facă trimitere la un text dezordonat și fără logică, text pe care autorul îl lasă la îndemâna cititorului, care are datoria să-l interpreteze și să-i dea o anumită formă. Vasiliu, foi volante este de fapt un roman al deconstrucției, un roman în care perspectivele multiple, aparținând registrului bolii, creează impresia unei lipse de coerență: „Voi povesti faptele, exact cum s-au petrecut, cel puțin cum cred eu că s-au petrecut, după ce am stat de vorbă cu făptașii, cu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2215_a_3540]
-
fascinant în căutarea lui critică a unui nou statut al discursului este abandonarea declarată a oricărei aluzii la vreun centru, ori la vreun subiect, la vreo referință privilegiată, la vreo origine ori la vreo absolută archia (Petrescu, 1996, p. 92). Deconstrucția, demasificarea și fragmentarea specifice postmodernismului sunt reacții față de rigiditatea și excesul de structurare ale științei moderne, sunt încercări de atenuare a gradului de organizare formală, atât la nivelul configurației diverselor domenii specifice cunoașterii, cât și la nivelul metodologiei utilizate în
[Corola-publishinghouse/Science/2333_a_3658]
-
al structurii, în condițiile în care au loc două fenomene aparent contradictorii, dar complementare în sine, ca efecte ale decentrărilor specifice postmodernismului: - procesul de hibridare - apariția unui mare număr de discipline noi, majoritatea fiind discipline de graniță; - procesul concomitent de deconstrucție a domeniilor tradiționale ale cunoașterii și de reconstrucție a unor noi domenii integratoare, într-un joc al articulărilor de tip caleidoscopic. Așa cum arăta și D. Lyon: oamenii de știință trebuie să fie mult mai modești decât până acum; așadar, în loc să
[Corola-publishinghouse/Science/2333_a_3658]
-
prind formă” odată cu acțiunea de explorare. Această viziune a avut un puternic impact la foarte multe niveluri ale educației. O pedagogie (știință a educației) postmodernă nu poate fi lipsită de câteva caracteristici (cf. Rosile, în Boje et al., pp. 235-238): - deconstrucția înseamnă ruperea, fragmentarea unui text, a unei opere, pentru a revela contradicțiile și prezumțiile sale. În viziunea postmodernă, totul poate fi considerat text - natura, lumea însăși -, iar posibilitatea accesului dincolo de text este negată; - autoreflexivitatea subliniază nevoia unui demers metateoretic al
[Corola-publishinghouse/Science/2333_a_3658]
-
activităților de învățare trebuie să dovedească disponibilitate pentru dialog, pentru discuții și clarificări. În absența dispoziției pentru dialog și comunicare, ca stare internă și mesaj către celălalt, învățarea nu poate avea succes. Dinamica ordonată a dialogului este instrumentul de construcție, deconstrucție și reconstrucție a obiectului cunoașterii, transformat în subiect. l) Învățarea integrată Imaginea de mai jos reia o abordare anterioară pe care lucrarea de față a adus-o în atenție, dar o completează cu dimensiunea acțională și cu un sistem de
[Corola-publishinghouse/Science/2333_a_3658]
-
funcție centralizatoare și totalizatoare, nu le poate surprinde. Desigur, rămâne deschisă problema felului În care reușim să gestionăm personalitățile noastre multiple, să rămânem integri În raport cu ele. Din acest punct de vedere, poate că imaginația este nu doar un instrument de deconstrucție a subiectului unic, dar și unul de reconstrucție a unui suprasubiect sau a unui subiect multiplu funcțional. Despre anarhetipuri Dacă Într-adevăr așa stau lucrurile, atunci dați-mi voie să port discuția În continuare spre domeniul literaturii și al artei
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
proza sau teatrul anarhetipic utilizează imaginile, simbolurile, personajele, situațiile, miturile ca un material reciclat, ale cărui cărămizi nu mai păstrează planul arhitectural al clădirii de origine, dar nici nu intră În compoziția unei clădiri noi, ci rămân În stadiul de deconstrucție. Din cauza aceasta, nici nu mă grăbesc să schițez o definiție descriptiv-sistemică a anarhetipului, tip de definiție ce se potrivește mult mai bine arhetipului și altor concepte centrate, monologice, ci prefer o caracterizare creator-generativă. Și anume, aș defini anarhetipul ca un
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
traducă sau să translateze Într-un discurs conceptual și monologic un mesaj care, așa cum Încerc să-l definesc aici, este deconstruit, translogic, plurimorf. O astfel de metodă ar trebui nu doar să nu interpreteze, dar și să nu deconstruiască (fiindcă deconstrucția actuală nu este decât o altă hermeneutică, ce pune În discuție conceptele din care este construit un discurs pentru a le arăta mecanismele subliminare, ceea ce este tot o formă de traducere În limbaj monologic). Ar trebui deci ca o asemenea
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
de ontos. În momentul În care s-ar putea circumscrie și din acest unghi, cred că anarhetipul ar avea șanse să fie impus. Prin urmare, pentru a da șanse conceptului, eu văd necesare, pe de o parte, delimitarea fazei de deconstrucție, de descentralizare ori descentrare și, pe de altă parte, un efort de circumscriere a ei din punct de vedere ontologic. Corin Braga: Dați-mi voie să insist asupra unei Întrebări ridicate de dumneavoastră. În prezentarea mea, eu leg conceptul de
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]