93 matches
-
față oricărei situații, cu scăpările și piruetele proprii ratatului, unii i-au zis: superior, dar, mai sigur, cu o inteligență asimilatoare, ingenioasă și de aceea cuceritoare (...) întrecînd inteligențele noastre medii, ale celor din «galerie»” (op. cit., p. 162). Cele mai radical demitizante sînt, la A. Maniu, prozopoemele antisimboliste adunate în volumul de debut (Figurile de ceară, 1912). Textele verslibriste și improvizatorice din anii următori: „Primăvară futuristă“, „Portul seara“, „Tisană sufletească“, „Balada spînzuratului“ și iconoclasta „Salomeea“ (poem dramatic extins la proporțiile unei plachete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Salomeea sau Rașelica Nachmansohn a lui Mateiu Caragiale. Ducînd mai departe fantasma biblică a Salomeei - care a inspirat, între alții, pe Flaubert, Oscar Wilde, Mallarmé, Samain, poemul din 1915 al lui Adrian Maniu (ilustrat de Theodor Pallady) este un exercițiu demitizant, violent imagist, verslibrist și improvizatoric. Un estetism cu trăsături vădit expresioniste: stridență caricaturală, deformare grotescă, punctat de indicații scenice ironice, detașate, ireverențioase: „E atît de monoton prea tîrziu: în plus broaștele albe au ochelari de bronz pentru cadranul lunei din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de cîrpă“ este, de departe, cel mai „urmuzian” text al lui Vinea, părînd a fi - ca și „Aliluia...“ - o concesie amuzantă față de radicalismul comilitonilor. Faptul nu a prea fost remarcat de critică. Dedicată „lui Jacques” (Costin), proza e un scenariu demitizant, ale cărui victime sînt Hamlet („mare amator de psihologie minuțioasă, de stil hipersensibilizat, de anecdote cu tîlc, de povestiri de caracter....”) și Logica (alias prințesa Silvia Logica). Rațiunea și atitudinile înalte sînt din nou personificate și demistificate în cadrul unei teatralizări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
măști africane, happening-uri, elemente de varieteu (actrița Emmy Hennings - soția poetului Hugo Ball - era cunoscută și publicului de cabaret din România), improvizații ale lui Tzara extrase din cîntece de mahala românești ș.a.m.d. Un protest ludic, burlesc și demitizant așadar, o expresie a nealinierii artistice absolute, ireductibil subversivă, ostilă oricărei înregimentări și mobilizări „colectiviste”. Putem vedea în dadaistul Tzara și un „mutant” al periferiei românești: antrenamentul poetic underground, practicat - împreună cu prietenul Ion Vinea - în vacanțele de la Gîrceni, apoi episodul-pilot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
imanența literaturii. Don Quijotte coboară prea des În real, părăsind transcendența textului, ceea ce Îmi creează și acum un sentiment de frustrare și insatisfacție la lectură; chiar dacă dau altă valorizare metodei cervantesiene, nu mă Împac deloc cu instituirea unei viziuni „joase“, demitizante asupra cavalerismului, un concept pur, atât de scump formării personalității bărbătești. Nu pot să accept ideea ca un bărbat să nu fie un cavaler, și aceasta În accepția cea mai Înaltă posibilă. (marți) Un vis ce Începe cu o imagine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
din război” și avansând o literatură de notații realiste, care evocă viața aspră de pe linia frontului, cu frustrările și deseori cu tragediile trăite de combatanți. Și în acest volum, și în proza scurtă din Păcate (1918) considerațiile sunt vii, directe, demitizante, cuprinse în notații abrupte, relevante. Lui E. Lovinescu L. îi apare ca un precursor al literaturii române de condamnare a războiului, versurile sale oferind imaginea unui prim material, insuficient prelucrat artistic, regăsit în poeziile de gen ale lui Camil Petrescu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287863_a_289192]
-
literatura este o „reprezentare a negării” În măsura În care „realitatea” lipsită de iluziile ordinii și ierarhiei ar fi o imanență a cărei conștiință nu poate decît să ducă la disperare. Adevărul literaturii este, din perspectivă nihilistă, revelarea lipsei de adevăr. Perspectiva e demitizantă - și de aici la critica ideologică mai e doar un pas. În fine, solipsismul revine la numirea poeticii expresivității: „pe cît e de respingătoare lumea, pe atît este sinele de fascinant.” Să nu uităm, totuși, că solipsismul provine de la Rousseau
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
ar spune că, în ansamblu, cartea se raliază, prin motivație și atitudine lirică ori linii tematice preeminente, la poetica generației recunoscute în special prin contribuția unor Geo Dumitrescu, Constant Tonegaru și Dimitrie Stelaru. A se vedea, bunăoară, refuzul convenției, tendința demitizantă și desolemnizantă, teribilismul juvenil, uneori estompat de un vag fior elegiac, reveria livrescă pliată pe un acut simț al derizoriului. Dintre congeneri, Ana Selejan îl aseamănă mai ales cu poetul Constant Tonegaru ("amândoi fac parte din aceeași familie de spirit
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
nici o altă cultură, inclusiv cea ateniană, nu a existat o laicizare atît de amplă. Și totuși, nu totul a fost profanizat și prozaizat în sînul sferei laice. Dimpotrivă, am văzut că mitul și religia se infiltraseră în chiar inima ideilor demitizante și antireligioase. Însă mitul Rațiunii sau religia umanistă reprezintă neo-mituri și neo-religii care, în afara cazului partidului marxist-leninist aflat la putere, nu dispun de puterea instituită a unei Biserici și a unui Stat. Ele trebuie să se camufleze ca mituri și
Gîndind Europa by Edgar Morin [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
et la France de Eleonora Pavliucenko. Sinteza lui Nathan Eidelman, o sinteză sui generis, se înscrie astfel într-o serie menită străinătății avide să cunoască impactul unui atare moment crucial. Pe când în Apus Marea Revoluție e supusă unei vaste operații demitizante, antrenând atitudini pro și contra, în Răsărit ea încă e privită cu un respect superstițios. Utopia comunistă nu cutează, aici, a-și nega deschis fondatorii. Cartea lui Eidelman începe, în consecință, cu un citat în care Lenin glorifică isprava revoluționarilor
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
fost motivat de rațiuni naționaliste în cucerirea Transilvaniei și Moldovei, și că unirea din 1600 a celor trei principate nu s-a făcut pe baza principiului naționalismului. Cu toate acestea, patosul naționalist se manifestă chiar și pe fondul unei critici demitizante. Alternanța între critica detașată și efuziunea naționalistă este observabilă nu doar între diferite volume publicate în aceeași perioadă, ci chiar și în interiorul unui singur manual. Lucrarea lui O. Tafrali (1935) constituie un exemplu elocvent în acest sens. Având ca principii
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
a fi o materializare a vreunei idei naționale, s-a realizat ca funcție a infiltrării capitalului în teritoriile românești. Unirea din 1600 realizată de Mihai Viteazul este epurată de orice rămășițe ale naționalismului retrospectiv care ar fi putut supraviețui examenului demitizant întreprins de școala critică din interbelic. În fapt, avangarda istoriografiei critice își găsește prelungirea în analiza rolleriană a cazuisticii Mihai Viteazul. În primul rând, viitorul domnitor al celor trei principate românești este retrogradat în originea sa socială: "Mihai s-a
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
și Pribeaga reflectă climatul rural în care își are sursa lirismul de orientare tradiționalistă. Un climat cu pronunțat specific etnografic și reminiscențe de mentalitate arhaică, îmbibat de superstiții și credințe stranii, punctat și de anomalii sociale. Optica, scenic obiectivată, e demitizantă. În Umbra, venit după cincisprezece ani de absență în locurile de obârșie, un mărunt funcționar, Jorj Iuliski, alias Ghiță Vârzob, flecar și escroc sentimental, găsește un sat de oameni creduli ca niște copii, inclusiv preotul, învățătorul și primarul, și o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290623_a_291952]
-
însă de comic. Având ca personaj central pe hlestakovianul Jorj, Umbra e mai mult o comedie de moravuri și situații decât (cum o consideră Tudor Vianu) „un mister tragic”. Punctată de fărâmituri de gândire mitică, Fata ursului include o istorisire demitizantă. „Ursul” care a furat-o în noaptea nunții pe Vidra de lângă soțul ei nu e decât ibovnicul ascuns sub piele de sălbăticiune. Satul află adevărul mult mai târziu, iar întâmplările cu urși răpitori de femei sunt relatate cam în doi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290623_a_291952]
-
eseul cu titlu semnificativ, dar ironic, Viața grotescă și tragică a lui Victor Hugo (1935-1936), sublimează în manieră caragialiană din Câteva păreri, repulsia pentru retorica, elocvența, emfaza și artificialitatea poeziei romantice și expune ridicolul imposturii hugoliene în narația persiflatoare și demitizantă, asezonată cu scene al căror comic malițios rezultă din caricatura "naiv grosolană" de un grotesc benign: Victor Hugo recita atât de frumos: O coteaux, o sillons, soufles, soupirs, haleines!... când, deodată, o piatră zbură în capul poetului. Aie! strigă el
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
literatura este o „reprezentare a negării” în măsura în care „realitatea” lipsită de iluziile ordinii și ierarhiei ar fi o imanență, a cărei conștiință nu poate decât să ducă la disperare. Adevărata literatură este, din perspectivă nihilistă, revelarea lipsei de adevăr. Perspectiva e demitizantă. Solipsismul revine la numirea poeticii expresivității „pe cât e de respingătoare lumea, pe atât este sinele de fascinant”. E o concentrare maniacală asupra propriului eu, cu toate preocupările lui, oricât de mărunte ar fi - genul literar născut de aici este „autoficțiunea
LITERATURA ȘI JOCURILE EI O abordare hermeneutică a ideii de literatură by Elena Isai () [Corola-publishinghouse/Science/1632_a_2909]
-
fost motivat de rațiuni naționaliste în cucerirea Transilvaniei și Moldovei, și că unirea din 1600 a celor trei principate nu s-a făcut pe baza principiului naționalismului. Cu toate acestea, patosul naționalist se manifestă chiar și pe fondul unei critici demitizante. Alternanța între critica detașată și efuziunea naționalistă este observabilă nu doar între diferite volume publicate în aceeași perioadă, ci chiar și în interiorul unui singur manual. Lucrarea lui O. Tafrali (1935) constituie un exemplu elocvent în acest sens. Având ca principii
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
a fi o materializare a vreunei idei naționale, s-a realizat ca funcție a infiltrării capitalului în teritoriile românești. Unirea din 1600 realizată de Mihai Viteazul este epurată de orice rămășițe ale naționalismului retrospectiv care ar fi putut supraviețui examenului demitizant întreprins de școala critică din interbelic. În fapt, avangarda istoriografiei critice își găsește prelungirea în analiza rolleriană a cazuisticii Mihai Viteazul. În primul rând, viitorul domnitor al celor trei principate românești este retrogradat în originea sa socială: "Mihai s-a
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]