93 matches
-
aparenta inocență: "N-aș fi putut să-mi închipui vreodată/ că ce-am văzut există în realitate!...". E aici ceva din exaltarea omului care se pregătește să descifreze misterele cosmosului și entuziasmului manifestat cu grandilocvență i se opune imediat imaginea demitizantă: "Am surprins stelele în somnul lor ciudat,/ dormind burghez, desumflate". Dialogul literar propriu-zis de abia de acum se declanșează prin trimiterea explicită la un clișeu al imaginarului poetic: "Unii credeau că stelele sunt niște globuri frumoase și colorate/ înfipte în
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
originală." (Conspect de toamnă). Poezia își onorează titlul, realizându-se prin alăturarea unor fragmente ale unui existent sumbru, și operând o redefinire a temelor asociate adeseori cu motivul toamnei, tema morții și cea a iubirii, ambele tratate în registru comic demitizant: Am locuința lângă cimitir/ (...) cât despre morți, ei nu mai vin aici de-un an/ și pierd calicii chilipir." sau "Dricarii cu simbria neplătită/ la rișcă joacă în răspântii o dantură/ să cumpere cercei pentru iubită!" E un poem care
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
enormă chelie plutea printre tot ce nu era viu./ (...) și revenea lustruită pe talazuri lângă stelele veștede/ de care visătorii anină caligrafia romantismului pe cer." (Alegorie generală). Este motivul asupra căruia revine cel mai des Constant Tonegaru într-o manieră demitizantă și totodată novatoare: viziunea poate fi modificată sub influență bahică așa cum sugerează și titlul, Puțin alcool, totuși fără a exclude nota polemică: "Cum stelele s-au urcat pe cer, nu știu,/ dar Luna zău, aș pune-o într-un cuier
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
ce-mi întreținea privirea care fără nici o oroare/ dădea conture perfecte și imense tuturor lucrurilor certe/ devenite fantomatice în acest moment cu semnificație intensă de plecare." (Noembrie patetic). Intervenția retorică își are rolul ei bine stabilit într-un asemenea demers demitizant, face parte dintr-o adevărată recuzită. Linda Hutcheon remarca, de altminteri, că "parodia postmodernă nu ignoră contextul reprezentărilor trecute pe care le citează, ci folosește ironia pentru a sublinia faptul că suntem în mod inevitabil separați astăzi de acel trecut
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
așa cum, de alftel, s-a mai remarcat. Tocmai oscilarea aceasta constituie și punctul de convergență dintre poeții albastrosiști și cei ai Cercului literar de la Sibiu, dar reprezintă și o trăsătură a liricii ulterioare. Percepția despre sine și despre artă e demitizantă, există permanent un ochi care privește din exterior și care înregistrează excesele literaturizării, chiar și atunci când ele fac parte din propria creație. Recunoaștem aici un mod de abordare a materialului literar care va deveni criteriu de creație în spațiul postmodernismului
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
un Hamlet făcut de Arpad Schilling, în care trei actori în jeans, hanorac sau cămăși jucau cu o normalitate uluitoare Shakespeare. Puștii care au fost la acest spectacol erau înnebuniți după el și cred că pe tipul ăsta de așteptare demitizantă se pliază și filmul tău. E nevoie, așa cum spui, de această demitizare pentru un public care se raportează altfel la Eminescu. Pe mine mă atrage mai puțin zona lui metafizică. Îmi plac foarte mult poeziile lui de dragoste care trebuie
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2193_a_3518]
-
cărui altitudine ar aspira “în zadar”, “bieții” oameni “de nimic”. Exemplar excepțional, ființă prinsă dramatic între două lumi - cea mitologic-fantastică, în care totul este posibil sau în orice caz totul stă în puterea ființei excepționale, și lumea terestră, demitizată și demitizantă, în care excepționalul nu numai că nu este valorizat, dar din contra este blamat de oamenii “de serie” care nu-l pot înțelege. Condiția sa o anticipează pe cea romantică a omului de geniu, care “n-are moarte, dar n-
Istorie şi anamorfoză în „Istoria ieroglifică” de Dimitrie Cantemir. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1384]
-
de existența monografiei scrisă de Alice Voinescu Montaigne (București, 1936) din care descoperim încă multe reflecții, gânduri, fapte, interpretări. Îmi dau seama că pledoaria lui Montaigne este în esență cea a înțelegerii lucide a limitelor condiției umane, semnificația ei devine demitizantă și iconoclastă. Aceste temeinice principii montaignene au anticipat cu trei secole înainte ideea riguros argumentată de ceea ce se va numi ulterior axiologie. Meditațiile înțeleptului retras în castelul său de la Périgord, izolat de numeroasele conflicte religioase într-o Franță bulversată, rămân
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
nou primitivism. Iar dezinhibarea se reflectă în limbaj, așa încât cuvintele cu care-și exprimă sentimentele în versurile lor noii poeți sunt altele decât ale noastre, vorbirea nu mai este voalată, eufemistică, edulcorată, metaforizantă, ci e directă, caută culorile tari, e demitizantă, e fără perdea. Dacă ar fi să dai câteva sfaturi unui tânăr care se simte atras de poezie, care ar vrea să i se dedice, așa cum erai tu la vremea adolescenței, care ar fi acestea? Ce sfaturi ai da adolescentului
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
reprezenta decât „o infamie la adresa poporului român” . Stau față în față polemic Transilvania vs Muntenia, prima devenind componentă a României Mari după Unirea din 1918, subiect tratat cu o sensibilitate deschisă către epicul eroizant al epopeii și nicidecum către dramaticul demitizant al comediei de moravuri caragialești, astfel că primele lecturi nu conveneau imaginii ideale despre poporul român în contextul edificator al evenimentului aureolar și al mân- driei naționale, ori știm bine cât de caustic- minimalizator poate fi Caragiale. Pornind de la o
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
Nicolae Manolescu respinge de asemenea ideea de poet național, pledând pentru „despărțirea” temporară de Eminescu, singura în măsură să permită o recuperare autentică. Mircea Cărtărescu face un portret grotesc al omului Eminescu, într-un text-colaj compus exclusiv din referințe negativ-„demitizante”, în care imaginea poetului este retușată prin acumularea de gros-planuri triviale identificate în textele unor contemporani („Titi cel păros” etc.). În numărul 266 apare o primă replică la aceste luări de poziție, a lui Sorin Șerb, care le acuză de
DILEMA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286762_a_288091]
-
literatura este o „reprezentare a negării” În măsura În care „realitatea” lipsită de iluziile ordinii și ierarhiei ar fi o imanență a cărei conștiință nu poate decît să ducă la disperare. Adevărul literaturii este, din perspectivă nihilistă, revelarea lipsei de adevăr. Perspectiva e demitizantă - și de aici la critica ideologică mai e doar un pas. În fine, solipsismul revine la numirea poeticii expresivității: „pe cît e de respingătoare lumea, pe atît este sinele de fascinant.” Să nu uităm, totuși, că solipsismul provine de la Rousseau
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
și chip, uneori o rupe, o schilodește, frecvent o artificializează ilar prin hiperbat. La nivel lexical, prozatorul schimonosește vocabulele, creând adeseori pe această cale altele, lansează calambururi, inventează porecle, aplică epitete și calificative bufe. Amestecând reprezentările și limbajele, în spirit demitizant, el orientează scripticul, literaturizează oralitatea, înjosește sublimul, proiectează prozaicul în metafizic, reduce, când vrea, toate câte există, văzute și nevăzute, la un numitor comun, derizoriu. În ordinea conținutului, o caracteristică generală a prozei lui G. e aceea de a nu
GEORGESCU-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287223_a_288552]
-
voltairian. Poetul este aici un lucid fără mizantropie, suflet animat de idealuri umanitare și inteligență marcată de pasiunea ideilor, în asociere cu ironia caustică, un moștenitor spiritual al secolului luminilor, de la filosofia sa melioristă și cultul rațiunii până la stilul reflecției, demitizant, iconoclast. Cele mai multe dintre epistole gravitează în jurul întrebărilor pe care poetul și le pune cu privire la artă și la condiția de creator, la raporturile cu poezia și cu lumea (Epistolă d. I. C., Epistolă către Voltaire). Satiră. Duhului meu se numără printre cele
ALEXANDRESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285242_a_286571]
-
stilistică. Există, ce e drept, și altă explicație a tăcerii care s-a lăsat în jurul acestui roman, mai ales în perioada comunistă. Ataca miturile Revoluției - ale Revoluției franceze și ale oricărei alteia - prezentându-i eroii și evenimentele în crude lumini demitizante. În anii '50, ai dogmatismului inflexibil, nu putea fi vorba de asumarea unei astfel de cărți, și nici chiar mai târziu, în anii relativei liberalizări. Iar când, în rare ocazii, a venit totuși vorba despre ea, i s-au adus
Un mare roman ignorat by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/16642_a_17967]
-
și revalorificarea unor nivele ignorate sau mai puțin frecventate ale străvechilor tradiții naționale», deseori cu un «„reportaj liric“ tentat de „transcripția“ concretului imediat, obsedat de autenticitatea trăirii evenimentului semnificativ și stilizare livrescă a atitudinilor, mitică proiecție a cotidianului și libertate demitizantă în preluarea unor motive lirice consacrate, disciplină epică a discursului și desfășurare imprevizibilă a verbului incantatoriu, ori purtător al unor disponibilități ludice», cu «elemente ce coexistă adesea derutant în scrisul poetului.» (PPg, 158) etc. «În afară de "autohtonismul cosmologic" (...) și de "odisseanul
Ion Gheorghe (poet) () [Corola-website/Science/306514_a_307843]
-
cea mai nuanțată, mai limpede și mai explicit expusă artă poetică din poezia anilor nouăzeci", "un manifest incitant", himerismul pledează pentru cultivarea unui "personaj apatrid", a unui "cetățean universal" (Himerus Alter), pentru ieșirea din provincialism pe seama cosmopolitismului, se opune spiritului demitizant al postmodernismului și pragmatismului său antipoetic și „privește înspre un nou secol în care globalizarea vieții pe Terra va fi o realitate” Având conexiuni cu bovarismul lui Jules de Gaultier și cu tentația heteronomică a lui Fernando Pessoa, himerismul își
Himerism (literatură) () [Corola-website/Science/306868_a_308197]
-
care o iubim așa cum este, vrem nu vrem. Cu politicienii ei corupți, cu profesorii ei închipuiți ca Mircea Coman de la Universitatea Petre Suciu din Călărași, cu preoți dedați la cele lumești și afacerile pe care le fac ei etc. Privirea demitizantă pe care Val Mănescu o aruncă asupra realității, mixează foarte bine registrele trecând cu nonșalanță de la cinism și ironie amară, la un tip de sentimentalism aparent ridicol, dar încărcat de poezie. „În anul acela, primăvara veni pe neașteptate, în mijlocul lunii
Val Mănescu () [Corola-website/Science/337550_a_338879]