336 matches
-
forță de muncă. De aceea, greva din Valea Jiului a fost un protest colectiv spontan, dar cu miză politică ulterioară, care a contestat conducerea comunistă a vremii și, în ultimă instanță, chiar comunismul. În loc de încheiere Alin Rus (2003) analizează mitizarea și demitizarea minerilor de-a lungul timpului, în România, în funcție de regimurile ideologice care i-au folosit (de la comuniști la politicienii din postcomunism, care au fost eminențele cenușii ale mineriadelor). Din studiul lui Rus reiese că minerul este proiectat și se autoproiectează prin intermediul
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
-i tac înfiorarea./ Lumina febrelor refugiindu-se/ în fierul cel vechi al/ unor prea vechi manuscrise,/ nedescifrate uși deschise/ ale unei taverne/ în bobul de grâu”. Vidul interior, proclamat obsesiv, dă la iveală spații unde se înstăpânesc lipsa de iluzii, demitizarea, chiar iconoclastia, uneori textul având rezonanțe de parabolă ironică: „Un șarpe ține loc/ de semn de carte./ Vântul citește la tribună/ decrete urgente despre/ o fericire obligatorie./ La ghișeu, Mona Lisa reclamă/ furtul surâsului”. S. invocă stările de cădere și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289493_a_290822]
-
al unui fapt istoric Înzestrat cu forță iradiantă. Este un alt fel de a aborda mitologiile, urmărindu-le și mai cu seamă reasamblându-le decât demontându-le În subansambluri componente. Critica istorică ia aici Înfățișarea unui alt tip de demistificare și demitizare. Discursul este mai degrabă relativist, el se rezumă la a arăta că tradițiile instituite de memorie sunt nu una, ci o multitudine, și Încă sunt și concurente, ceea ce, desigur, este tot un fel de critică, de demistificare, prin anularea dominației
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
din acest loc - fie și din aceste locuri - când scrii istoria lui Bulă, când faci o istorie românească numai În cheie anecdotică, sarcastică, dacă vrei, În care stilul solemn ritualic consacrat dezvăluirii memoriei se Întâlnește cu un efect clar de demitizare, un gust al carnavalului unor așa-zise figuri populare recrutate de oriunde, doar din zona „sacră” a istoriei neamului. Nu știu cum se va termina tot carnavalul tău de locuri ale memoriei. Sunt curios. Ovidiu Pecican: Așa este, multă lume se identifică
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
cu monumentul, cu o anume centralitate a faptului istoric, pe de altă parte cu o deconstruire, pentru că s-a sesizat bine acest lucru. E vorba de o deconstruire a lui, iarăși, a zecea oară, a mia oară, e vorba despre demitizare, demistificare etc. Dar e interesant că, chiar dacă ai vrea, În istoria locurilor memoriei nu poți renunța la centralitatea faptului istoric, pentru că acesta este selectat prin centralitate; el ajunge să fie central În memoria colectivă și de asta Îl selectez, de
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
femeii nobile ............................................... ................................. 55 IV. 3. Educația femeii din starea de rând și din mediul eclesial ...................... 89 V. Moralitatea personajului feminin ............................................... ....................... 136 V. 1. Etica în universul diegetic boccaccesc și în cel chaucerian...................... 136 V. 2. Donna angelicata - puritate alegorică și demitizare ................................ 157 V. 3. Donna demonicata sau nevoia emancipării feminine .............................. 233 Concluzii ............................................... ............................................... . .................... 280 Bibliografie ............................................... ............................................... . ................ 286 3 Cuvânt înainte Lucrarea „La donna angelicata- la donna demonicata în opeara lui Giovanni Boccaccio și a lui Geoffrey Chaucer” își propune și reușește să pună
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
de altă parte, în amplele analize din întreaga lucrare, în jurul acestor noțiuni opozitive angelic-demonic, autoarea înscrie o mulțime de nuanțe, adesea subsumabile unui fundal de coincidentia oppositorium, începând chiar cu substanța operei analizate (p. 39). Cum spuneam, ideea majoră a demitizării idealului angelic ori a procesului invers, cel al transfigurării pozitive a demonicului sunt urmărite cu statornicie în teza de față, chiar sprijinite de ilustrative citate din critica literară dedicată scriitorilor analizați. În ceea ce privește exprimarea ideilor proprii și a unui real demers
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
medievale, dar o (re)conexează de o perspectivă modernă a integrării în existență; judecarea personajului feminin demonic traversează astfel maleficitatea spre autenticitate și deplin al personalității, iar verosimilitatea și consistența personajului angelic se estompează spre inconsistent, într-o tendință de demitizare, spre care opțiunile interpretării Oanei Simona Zaharia se întorc adesea, reflectând o perspectivă de valorizare de-a dreptul modernistă. Autoarea are o atitudine bine conturată în hotărârea accepțiunilor („Este denumită de noi o donna demonicata pornind de la punctul de vedere
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
desfrânat, așa cum se întâmplă lui Dante și lui Petrarca în momentele lor de inspirație cele mai înalte și mai pure.” Francesco De Sanctis, op. cit., p. 364. 580 Christopher Nissen, op. cit., p. 7. 157 V. 2. Donna angelicata - puritate alegorică și demitizare Personajul feminin pozitiv, donna angelicata, cunoștea în secolul al XIV-lea și în cele precedente, o lungă tradiție, începând din epoca trubadurilor și ajungând la o desăvârșită cizelare în operele lui Dante Alighieri și ale lui Francesco Petrarca. Cu toate
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
ocupă un loc central în viziunea excepțională pe care o sugerează Divina comedie. Dar donnele angelicate din Vânătoarea Dianei sunt mult prea terestre și prozaice pentru a mai păstra superioritatea și imacularea modelelor de la care au plecat. Asistăm la o demitizare a imagisticii feminine, într-un spirit modern, care se apropie mai mult de realism. Cu Il Filocolo (1336-1338), Giovanni Boccaccio continuă să folosească un narator robit de pasiunea pentru o femeie, de data aceasta este îndrăgostit de Fiammetta, pentru care
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
nu s-a ales decât cu bine” G. Boccaccio, Decameronul, vol. II, p. 501. 812 Teodolinda Barolini, op. cit., p. 526. 813 „istorisiri religioase” Ian Robinson, art. cit., pp. 18-32. 219 niciodată tărâmul ironiei, reușind să pună totul sub semnul unei demitizări realiste.814 Povestirile religioase se aseamănă cu cele de dragoste, deoarece pun accent pe reliefarea sentimentelor, care sunt diferite de data aceasta, și Chaucer a nutrit pentru ele o afinitate deosebită. Această specie se distinge prin faptul că acordă personajului
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
în mijlocul acestora (este cazul lui Chaucer, prin naratorul care îi poartă numele). Boccaccio și Chaucer aduc eliberarea dintr-un mediu preponderent teologic, saturat de canoane și precepte constrângătoare (care are ca emblemă angelicul, ce în povestirile lor va cunoaște o demitizare), spre o lume dezordonată, dar firească și pitorească 1048 (aceea a demonicului, ilustrând mai mult dionisiacul sau epicurismul), doi termeni ce constituie, în cadrul abordării noastre, concepte de bază, asupra cărora am insistat în capitolul al doilea. 1047 Caleb Cushing, art.
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
în care o realizau culegerile cu acele faimoase exempla: observăm că adevărurile scoase la iveală nu sunt orientate spre latura didactică a impunerii unui comportament adecvat sau spre oferirea unei alternative în a distinge binele de rău. De aici decăderea, demitizarea pe care o cunoaște donna angelicata, de care ne-am preocupat în subcapitolul al doilea al aceluiași ultim capitol. Decameronul și Povestirile din Canterbury reprezintă o imensă imago mundi, o panoramă umană, în toată varietatea sa de personaje și de
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
mai cu seamă gesturile sadice, iresponsabile ale unor declasați, pentru a descoperi tensiunea din cotidian atunci când sunt înfățișate, fără implicare afectivă, întâmplări banale. Refuzând constant idilicul și sentimentalul și apelând la tehnici de ciné-vérité, M.-S. scrie o literatură a demitizării, a autencității, în care reconstituie din notații rapide și exacte, centrate asupra detaliilor semnificative, un spectacol vorbind despre eșec și dezumanizare într-o lume meschină și fără orizont, sufocată de mediocritate. E chiar lumea „socialistă”, scrutată cu o privire detașată
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288233_a_289562]
-
postură de moralist bonom) neezitând să apară în situații nastratinești. O fantezie ingenuă (cu inserții de substrat ancestral, oltenesc) imprimă ludicului o mișcare în universalul uman într-atât de firească încât traducerile în numeroase limbi au avut ecouri excepționale. Disconvenție, demitizare, spaimă de alienare acestea sunt dealtminteri pe buzele multor contemporani. Geo Dumitrescu, Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Cezar Ivănescu, Leonid Dimov, Emil Brumaru și ceilalți sunt exponenți ai unui saeculum. Dincolo de stilurile individuale, ei participă la o mare sinteză, fiecare relevând
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
chestiuni (culturale) controversate e mai degrabă „centristă”, iritându-i deopotrivă pe reprezentanții tuturor „extremelor” spectrului de opinii. Simptomatică a fost, de pildă, poziția lui în „cazul Eminescu”, declanșat de inițiativa violent-demitizatoare a unor colaboratori ai revistei „Dilema”: examinând critic exagerările „demitizării” și riposta dată acesteia de pe poziții naționalist-idolatre, i-a ridiculizat deopotrivă pe reprezentanții ambelor „tabere”, spre, bineînțeles, consternarea generală a celor care resping nuanțarea. Criticul a avut, firește, în decursul acceleratei sale formări și maturizări, mentori ori modele, atât din
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286505_a_287834]
-
joc de cuvinte și frecvent autoironie. Autorul refuză solemnitatea banală, clișeul lozincard, stilul truismelor oficiale. Tristețea unor lumi dispărute sub asaltul necruțătoarei sete de bani a secolului, materialismul plat, impostura îi smulg un oftat deloc jucăuș, iar în text domină demitizarea. Patriarhul Moise își trimite solii în Canaan, ei fiind ipostazieri ale agenților Mosadului; rapoartele acestora vorbesc despre o „țară mică cu distanțe lungi”, loc pentru multe partide liberale, de stânga, religioase și de dreapta, unde autohtonii le par fioroși ( Manuscrisele
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289549_a_290878]
-
Respingând discursul tot mai obscen al ultimilor postmoderniști, Stoiciu îi recuză, în deja citatul interviu din revista Feed back: "M-am despărțit de <<fracturiștii>> bucureșteni, de <<golăneala>> lor afișată". Despărțirea lui Liviu Ioan Stoiciu e și de gălăgioasa modă a "demitizărilor" valorilor naționale. Iată cum evocă o expoziție bucureșteană deschisă în zilele Crăciunu-lui 2004: "o expoziție <<de artă>> de o rară impostură, plină de falusuri în formă de cruce, cu sodomizarea lui Ștefan cel Mare și Sfânt și batjocorirea lui Hristos
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
neo-gnostici și feminiști, care, la rându-le, sunt tot niște gnostici. Adepții ambelor tabere năzuiesc la mai mult de a fi doar niște militanți laici, visând la întemeierea unei noi religii în zona New Age. De aceea, ținta comună este "demitizarea" lui Iisus și, deci, răpunerea creștinismului considerat muribund. Legitimitatea dobândirii de drepturi egale în fața legilor între bărbați și femei nu poate fi pusă la îndoială. Totuși, ca ideologie, feminismul este altceva. De la o emancipare firească a femeilor, feminismul a putut
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
însemna a te înscrie cu poetul român în plin curent înnoitor, fiindcă autorul lui Sein und Zeit a fost masiv asimilat postmodernismului. Cu toate acestea, postmoderniștilor români nu le-a plăcut niciodată Eminescu, ei fiind aceia care au luat inițiativa demitizării poetului, imediat după 1989. Mai mult, nu prea l-au agreat nici pe Heidegger, fiindcă postmodernismul autohton a evoluat pe linia ideologică a unei avangarde antiheideggeriene, de sorgintea political correctness. În asemenea condiții, surpriza autoarei n-a fost mică, domnia sa
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
carte de Ioana Bot). La extrema postmodernistă, Eminescu este spulberat în cele patru vânturi dinspre ideologia noii stângi americane, îmbrățișată fervent și pe malurile Dâmboviței. Cum a reacționat Svetlana Paleologu-Matta în fața valului contestatar? Domnia sa a încercat să găsească o explicație. "Demitizarea" s-a produs tocmai fiindcă poetul are, într-adevăr, o statură de mit: De ce este un mit? Pentru că el întruchipează ceea ce nu avem (Eugen Negrici), pentru că el compensează și umple golurile etniei (Ștefan Teodorescu). În mod paradoxal, căci Eminescu nu
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
făcut înconjurul lumii. Muzica pentru acest film, scrisă de Vaughan Williams, a furnizat ulterior materia muzicală a simfoniei a VIII-a în re minor de același compozitor (Simfonia Antarctica, v. Muzica). Privită cu detașare științifică, dar fără nici o încercare de demitizare (astăzi foarte la modă), trebuie spus totuși că expediția a fost prost concepută, prost planificată și prost condusă. Scott a comis două erori fatale: a ales ruta cea mai lungă și s-a echipat necorespunzător, alegînd ca atelaj pentru sănii
by ADRIAN NICOLESCU [Corola-publishinghouse/Science/1104_a_2612]
-
hour as did the British in Winston Churchill during Hitler's war. Mitul Churchill este mitul învingătorului: Churchill a salvat Marea Britanie și chiar Occidentul. Mitul Churchill este vulnerabil (ca toate miturile) pentru că este perisabil într-o lume dedicată ideii de demitizare și demistificare, într-o lume în care deconstructivismul și relativismul axiologic fac ravagii, într-o lume în care noțiuni precum "eroism" și "terorism" capătă valori diferite în funcție de optica subiectului. Ceea ce nimeni nu i-a putut contesta vreodată lui Churchill a
by ADRIAN NICOLESCU [Corola-publishinghouse/Science/1104_a_2612]
-
sau forță de motivare - și slăbiciunea limitărilor morale și instituționale provoacă rivalități al căror deznodământ este determinat în mare măsură de puterea relativă. Încântarea pe care o trădează uneori realiștii remarcând ubicuitatea conflictului poate fi legată de înclinația lor spre demitizare, când încearcă să demoleze afirmațiile oponenților care susțineau că armonia a fost sau poate fi realizată, prin relativ simpla aplicare a raționalității, moralității sau modificărilor instituționale. În măsura în care rădăcinile conflictului se pot regăsi în natura umană, credința că lupta reprezintă un
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
un model de exorcizare a răului prin logos. Apelul se face la copii, simboluri ale purității, pentru rostirea „blastămurilor părințești”, cu valoare incantatorie: „băieții încep a curge toți, care dincotro cu blastămurile părințești în mână”. În final se produce o demitizare a simbolurilor cu care au fost învestite personajele. Dacă în prima etapă a drumului, fabuloasă este prostia lui Dănilă, în ultima etapă, miraculoasă este metamorfozarea ei în istețime, metamorfoză probată prin înfruntarea a ceea ce reprezintă sublimarea vicleniei, ispitei și înșelăciunii
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]