445 matches
-
bine zis, a stihiei - paradoxale de demonic, așa cum a acreditat-o Goethe, Hans Hartman, într-o carte din 1923, apreciată de tânărul, pe atunci, filosof român, a putut vorbi despre demonia lui Iisus, "cea mai adâncă și mai rară dintre demonii", demonia iubirii 8). Și Mircea Eliade s-a ocupat de Mefisto, în "Simpatia lui Mefistofel", primul capitol din Mitul Reintegrării (1942), studiu parțial reluat și completat în Mefistofel și Androginul sau Misterul Totalității (prima ediție, 1962, în franceză). Eseistul nu
Geniu si demon by Ioana Lipovanu () [Corola-journal/Journalistic/17784_a_19109]
-
zis, a stihiei - paradoxale de demonic, așa cum a acreditat-o Goethe, Hans Hartman, într-o carte din 1923, apreciată de tânărul, pe atunci, filosof român, a putut vorbi despre demonia lui Iisus, "cea mai adâncă și mai rară dintre demonii", demonia iubirii 8). Și Mircea Eliade s-a ocupat de Mefisto, în "Simpatia lui Mefistofel", primul capitol din Mitul Reintegrării (1942), studiu parțial reluat și completat în Mefistofel și Androginul sau Misterul Totalității (prima ediție, 1962, în franceză). Eseistul nu face
Geniu si demon by Ioana Lipovanu () [Corola-journal/Journalistic/17784_a_19109]
-
Gheorghe Grigurcu Se zbate în versurile lui George Vulturescu o formidabilă energie neagră, o demonie substanțială din care derivă un discurs de-o relevanță pe măsură. De regulă, poeții îmbină moraliile negative cu cele pozitive, oscilează între poli, fac compromisuri afective etc. Unii aspiră declarat spre elevație, beatitudine, sacralizare. La antipodul lor, autorul Scrisului agonic
O energie neagră by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17329_a_18654]
-
searbăde/ trec pe străzi auzind lătratul mineral/ al pulberii/ și n-am scris nici azi versul acela tulburător/ cu care să sugrum lupoaica din ochii femeii/ ah, viață de fiară" (Generalul armatei moarte). "Scrisul agonic" se vrea autarhic ca orice demonie întrupată: "Scrisul agonic nu fotografiază,/ nu ia pe cîntar textele celorlalți/ poeți, nu primește cu chirie/ referințele critice.// Cel mai adesea/ apără înnoptarea de noapte" (Scrisul agonic). Această scriitură își cultivă imperfecțiunea (alt semn al sfidării), voindu-se călăuza sufletelor
O energie neagră by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17329_a_18654]
-
arcade,/ golit de orice gînd greoi de lut,/ singur, plin de el însuși,/ atotcuprinzător,/ sorbind materia lumii ca un burete sau/ trecînd printre lucruri ca o rază invizibilă" (ibidem). Sau: "Ochiul Orb e obscen/ ca un sex/ al neantului" (ibidem). Demonia ochiului orb e tulburătoare, ochiul fiind nu doar organul văzului, ci și simbolul percepției intelectuale, receptorul luminii spirituale (funcția ultimă îndeplinind-o, simbolic, ochiul frontal, al treilea ochi al lui Shiva, precum și așa-zisul ochi al inimii): "Știu: Ochiul Orb
O energie neagră by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17329_a_18654]
-
fumul care o lungește spre cer și greutatea care o trage spre miezul pămîntului, e axa în jurul căreia își toarce el speranțele, puține, de ordonare" (Rîme pentru margine și sobă). Pofta de viață" îi e stimulată pe celalalt versant al demoniei, de modestia, inaparentă, imprecizia decompoziției. E, am zice, o introvertire a extrovertirii: "e primăvară și mă retrag la umbră/ miroase a lucruri îngropate de cîteva luni și scoase la vînt și umezeală/ miroase mult prea bine/ lucrurile care putrezesc îți
Hiperbolă si litotă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/18022_a_19347]
-
cuvîntul daimon. Daimonul era un soi de duh titular al individului(devenit la creștini înger păzitor), cu o putere intermediară între cea a zeilor și cea a oamenilor, cu un caracter inspirator. Pe o cale socratica, Blaga asocia geniul cu demonia (Daimonion, 1926), socotind că dacă există demonic fără geniu, nu poate exista geniu fără demonic. Goethe atribuia geniului trăsăturile contradictorii ale umanului potentat, exaltat, inconvertibil, acel ceva "ce nu se poate istovi cu intelectul și cu rațiunea". Demonicul nu e
Ideea de geniu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17443_a_18768]
-
palid fleac pe lînga dramele, comediile, farsele, peripețiile pe care le-am trăit". Pe direcția acestor dezvăluiri masochiste, Cezar Petrescu nu ezită a recurge la termenii cei mai duri ai autoincriminării. "Poză" pe care o adoptă e cea a unei demonii repulsiv-seducătoare: "Vreau să-ți spun tot, ca să știi tot. Am trăit o viață dezordonată. De sinucigaș care a întîrziat să moară și n-are nimic de pierdut. Deci, de acolo, complicații materiale, datorii, obligația de a muncii 5-6-7-8-9 luni ca să
Cezar Petrescu, îndrăgostit by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17602_a_18927]
-
știe că, fără rugăciune, erudiția te desparte de numenul transcendent. Uneori erudiția autoarei surprinde detalii atît de infime încît scoate la lumină personaje de care nici măcar nu știai că există în opera lui Dostoievski. E cazul lui Semion Iakovlevici din Demonii, personaj „scrîntit întru Domnul, cu darul prezicerilor“, cum îl descrie prozatorul rus. În Semion Iakovlevici autoarea vede întruchiparea unui pseudoisihast, simulacru pitoresc al sfinților de odinioară: „În toată creația dostoievskiană probabil că nu există caricatură mai grotescă a isihasmului decît
Omul lăuntric by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2407_a_3732]
-
până atunci de cititor, ba chiar simpatizat pentru neamestecul său în vâltoarea de "apă neagră" și înclinația sa de a ierta ca un filosof. Dar vai, subit, asistăm la acest cumplit joc de-a masacrul, halucinant și totuși riguros în demonia lui. Cei șase, rude și prieteni, pier conform verdictului Primului sau Marelui Vrăjitor, Alinător, Egalizator, Justițiar, Salvator, Stăpân, "ajutați" de răzbunătoarele lor consoarte (scârbite de mocirla lumii, frustrate, nimfomane, geloase), dar și de spectrele persecutoare, întrupare recurentă a crimelor morale
Proza câmpiei by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/16733_a_18058]
-
sale, are un beneficiu mixt, estetic și spiritual, factorii fiind cu neputință de separat. În artă, sacrul și profanul nu se opun, ci cooperează în cadrul valorii estetice, care ea însăși conține un element sacral. E adevărat, putem vorbi de o demonie a creatorului, egolatru, narcisist, exclusivist, dar acestea sînt trăsăturile, variabile de la caz la caz, ale psihologiei acestuia și nu ale textului, mîntuit de harul estetic, care, producînd un analogon al cosmosului, reverberează puterea Creatorului suprem. Credința, consideră pe bună dreptate
Arta și sacrul by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16873_a_18198]
-
de accent relevă cît de personali putem să fim în curentul unei reprezentative polifonii de soluții artistice. Dar mai spune ceva. Anume că refuzăm excesele, că viața spirituală românească se rostește în buna lumină a comunității umane și nu a demoniei, dezechilibrului, explozivității. Este de reținut nota aceasta particularizantă în primul rînd pentru proba de creativitate oferită. Apoi în orientarea ce caută să trezească omenescul. Nu să-l exaspereze pentru ca, apoi, să deregleze tribulații interioare, prefăcînd suportabilul în insuportabil. Aceasta întrucît
Mutații în interpretarea modernismului by Henri Zalis () [Corola-journal/Journalistic/16914_a_18239]
-
suge;/ Babă pe-o cavală iute că fulgerul/ Trece-nainte,/ Slabă și palida, pletele-i fâlfâie/ Pe osăminte;/ Barbă îi tremura, dinții se cleatină,/ Muge că taur,/ Geme că tunetul, bate cavalele/ Că un balaur./ O, ce de hohote! raseră demonii,/ Iadul tot rase!/ Însă pe creștetul munților, zorile/ Zilei venise." "Poesiile vechi și nouă" ale lui D. Bolintineanu, 1855.
"Mihnea și baba" by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/17004_a_18329]
-
cont propriu și fără Dumnezeu, o mai veche cunoștință a călugărului Teodosie, tămăduitor și vrăjmaș neîmpăcat al stăpânirii, tăinuitorul armelor pregătite pentru răscoală ce se va porni prin unirea cu pandurii slugerului Vladimirescu, aflați pe drumul spre București. Blestemul și demonia de la Tragă Șerpilor se vor exorciza prin ieșirea din inerție, împilare și neunire a stăpânilor acelor locuri în care s-au învrednicit să trăiască din vechime. O reabilitare a genealogiei lor ilustre între Buzoiești și Purcăreni, trecând prin Goia, Deagu
Aventuri la apa Teleormanului by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/17107_a_18432]
-
portativul actanților defilează, cu fișe precise, folosite pe potrivă, combatanții abhorați: Magistratul, Filosoful, Ermitul, Caravella, Romancierul ș.a. Numeroși alienați de la raționalitate pleacă la drum într-un scenariu pe mai multe planuri. Sunt părtași la o aventură cu adversari ireconciliabili, corespunzătoare demoniei totalitare. Chiar și fișele, ambiguu repulsive, placate pe o strategie antitetică, participă la denaturarea generală. În memoria naratorului, un fel de martor ocular, Stațiunea alunecă în tenebre. Pe seama colectivității ce o populează asistăm la nesfârșitul cortegiu de umiliri devenit, cu
Un roman despre suicid by Henri Zalis () [Corola-journal/Journalistic/17145_a_18470]
-
Cu toate că bardul român reține din biografia unor Gautier și Leconte de Lisle și condiția lor de "genii neînțelese". În mod cert, "olimpianismul" posturii macedonskiene în raport cu contemporaneitatea filistină e tangent la "impasibilitatea" și "seninătatea majestuoasă" a poeților Parnasului. O prelungire a demoniei romantice are loc la Macedonski sub influența lui Baudelaire, "capul decadenților", și sub cea a unui discipol baudelairian, Maurice Rollinat, care l-a impresionat și pe Bacovia: "Împrejurarea se poate explica prin voga de care se bucură autorul Nevrozelor în
Un conspect Macedonski by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16172_a_17497]
-
început de seară,/ Se văd ruinele unei cetăți de mărgean,/ Tu aștepți florile mele de hîrtie/ Sprijinită de lacrimi ca de un geam" (Început de seară). Pentru ca aceeași frenezie să se exprime și în codul opus, al înverșunării grotești, al demoniei care caricaturizează. Făurită dintr-o unică substanță, viziunea apare răsturnată: "Am ieșit în față, am aplaudat./ Doi șerpi au lărgit steaua pînă cînd/ I s-au văzut gîndacii? (Zîne tremurătoare și bete, paraziți). Sau: "Steaua a vomat, luminiscent" (ibidem). Sau
O dublă valență poetică by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16271_a_17596]
-
De încăpățînarea mea/ De-a merge mai departe/ Și a descoperi astfel -/ Cine știe? -/ Chiar rana de la capătul lumii/ Din care picură încă,/ Necunoscuți unii altora,/ Zei ipotetici" ( Rana de la capătul lumii). Ne aflăm pe un tărîm eretic, în care demonia poetului se proiectează în demonia prezumată a tainicului mecanism universal. O altă inadaptare e de factură temporală. Reflex al pierderii unității primordiale, al Paradisului conținut în aceasta, se ivește deplîngerea copilăriei apuse, așijderea înzestrate cu atribute paradiziace, "sîmburele" omului ce
În spatele celebrității by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16293_a_17618]
-
merge mai departe/ Și a descoperi astfel -/ Cine știe? -/ Chiar rana de la capătul lumii/ Din care picură încă,/ Necunoscuți unii altora,/ Zei ipotetici" ( Rana de la capătul lumii). Ne aflăm pe un tărîm eretic, în care demonia poetului se proiectează în demonia prezumată a tainicului mecanism universal. O altă inadaptare e de factură temporală. Reflex al pierderii unității primordiale, al Paradisului conținut în aceasta, se ivește deplîngerea copilăriei apuse, așijderea înzestrate cu atribute paradiziace, "sîmburele" omului ce devine, după cum Dumnezeu e germenele
În spatele celebrității by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16293_a_17618]
-
fi asemănați cu acei medici despre care vorbește, în jurnalul său, Leonardo da Vinci, care asistau la operațiile ce le făceau bărbierii, fără a se înjosi vreodată a mînui singuri instrumentele medicale. * Vieții îi datorăm iluzia, destinului îi datorăm certitudinea. * Demonia acestei prospețimi care vrea să devină Formă, să se fixeze. * Orice Formă implică o revoltă a obiectului față de lume și o supunere față de el însuși. * Ceea ce uiți, ceea ce pierzi te definește tot atît de profund ca și întîmplarea propriu-zisă. Dacă
Din jurnalul lui Alceste (X) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16349_a_17674]
-
ținînd, în fond, de o gramatică transcendentă. * Culorile extreme sînt cele mai sensibile la pete: albul și negrul. * Artistul se vrea mai mult admirat decît iubit. Dacă ar fi un demiurg veritabil, ar prefera iubirea. * Admirația e în corespondență cu demonia. Ea poate fi mai apropiată de ură decît de iubire, implicînd masochismul. * Nepotrivirea dintre concept și realitate, așa cum e definit îndeobște comicul, de la Schopenhauer la Bergson, e într-un fel aplicabilă limbajului metaforic (conceptul: desemnarea curentă a obiectului; realitatea: desemnarea
Din jurnalul lui Alceste (X) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16349_a_17674]
-
îl amenință Ziaristul. Venind din stirpea ilustră a visătorului platonician, sustrăgându-se Urmăritorului, rațiunii comune, rațiunii de stat și chiar morții, personajul este un fel de statuie a despătimirii, un simbol al jertfei solipsiste. Această evadare extremă din promiscuitatea și demonia realului se anunță și în "Împăratul și călușeii" prin refuzul și scârba față de rutina oficială a puterii discreționare. Împăratul preferă datoriei istorice, regresiunea în mitologia refuzată a copilăriei. O tipologie și o metaforă a eternului joc de-a masacrul oferă
Tragicomedii cu evazioniști by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/16466_a_17791]
-
constituie mecanismul liricii insurgente a lui Mircea Dinescu, odată dezlănțuita, nu mai poate fi frânata. Ea contaminează spații ample, provocând explozii în lanț. întreaga producție a poetului poate fi echivalata cu un proces de agresiune ce nu menajează nimic. O demonie poetica s-a specializat, până aproape de o "puritate" a impurității sale, de a vedea exclusiv dezastrele, catastrofele, prăbușirile, indiciile precarității, ale falsului, ale morții. Legătură de bază dintre subiect și obiect e una de ostilitate. Pornind de la contestarea unui regim
Criticul de poezie numărul 1 by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16445_a_17770]
-
-te/ de jigăritele-mi falange/ și du-te prin birturi să mesteci pîine/ cu dinții tăi de acuma proscriși" (ibidem). Sacrificîndu-se prin abdicarea de la prerogativele unor țeluri pretențioase, ale unor ambiții ori deziderate impozante, "omul de prisos" ilustrează o paradoxală demonie mîntuită. Revanșa sa nu se așează pe tărîmul Răului, ci, așa cum am văzut, pe cel al reabilitării obiectelor și ființelor desconsiderate, vlăguite, învinse. Poetul se străduiește a alcătui un epos al anodinului, a înscena un senzațional al banalității moralmente reciclate
Paradisul lucrurilor umileParadisul lucrurilor umile by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11880_a_13205]
-
mînă!),/ Pace, război și spaimă, una într-alta se ascund" (Stigmatul care cîntă). însă fenomenul cel mai tulburător îl reprezintă aci (ca și la Tudor Arghezi sau la V. Voiculescu) o contaminare, cu caracter de reciprocitate, a entităților absolute. Dacă demonia se sacralizează și sacralitatea capătă atribute demonice, într-o înmănunchere fascinant-confuză: "Atîta nedeslușire a pedepsit pămîntul/ încît mă doare însăși moștenirea/ în omul singur cu uitarea" (Durerea). Denunțîndu-și cooperarea inițială, paradisiacă, spiritul și materia se recompun într-o figură secundă
Un homo duplex by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11903_a_13228]