451 matches
-
ciudați navigatori (Argonauții), dematerializați, spectrali, vâslesc pe cer, printre astre. III Contrar impresiei de stil vorbit, poezia lui Mihai Ursachi, elaborată, organizată cu grijă și trasă în esențe, urmează alte norme decât cele ale oralității. Simulând ușurătatea și practicând consecvent deriziunea, autorul Poemului de purpură, comentator sever al existenței, veghează într-un relativism universal. Cantonată în conceptual, orientată spre insolit și atipic, impregnată de mister și deschisă fabulosului, lirica sa, producătoare de surprize și prospețimi, încântă prin rafinament și vibrație. Sentimentul
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
un Ioanid Romanescu deschis experimentelor divaghează calamburistic, adresându-se unei stranii Mississippi: "Cu inflexiuni ale vocii până la ipocrizie / îi spun și astăzi "Miss", "Mississippi" / sau o alint "Miss Mississippi" / și chiar "Missouri", diminuând-o cu aroganță când mă enervează". Pe deriziune parodică se întemeiază un Pater noster zeflemist, satanic: "Nu-i loc pentru mulțime pe scaunul divin / de vrei să te urmăm, fii diavolul! Amin". Un experiment de tip avangardist, Tangaj, e, în fapt, un colaj lexical colportând termeni din germană
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
anului. Întîlnirile dintre vii și morți, pe acest tărîm sunt/erau prilejuri de fast și de bucurie, pentru că aceștia, „de aici”, recunoșteau printre vizitatori propriile rude, trecute convențional „dincolo”. Dar, în satul contemporan, spre deosebire de cel de altădată, masca provoacă fie deriziune, fie înfricoșare. Înseamnă că secvența (masca, în cazul de față), pierzîndu-și contextul firesc, nu mai înlesnește întîlnirea reală/iluzorie cu strămoșii. Masca în sine nu este o narațiune, un mit, ci o apariție. Ca să fie înțeleasă, nu trebuie inventată o
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
da, însă cu entuziasm”) și cel prin care conștiința pierderii de identitate se confundă cu aflarea adevăratei identități a realității. „Mă duci târâș/ ca pe o targă un mort - / important e să ai o direcție”. Tocmai prin această instalare în deriziunea fabulatorie, în indecizia și „levitația” semnificațiilor, poezia lui M. din ultima ei etapă întâlnește în câteva puncte vitale poetica generației ‘80, la a cărei impunere redactorul Editurii Cartea Românească a contribuit într-un chip decisiv. Din romanticul euforic iese un
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288267_a_289596]
-
slugi și-și caută acest drept aiurea. Printr-o experiență similară au trecut statele "bananiere" din America de Sud. Iată de ce în oligarhiile de tipul celor din România postcomunistă nu e loc pentru naționalism, sentimentul național, ca demnitate umană, fiind împins în deriziune și bășcălie postmodernistă sau repede etichetat ca extremist și antidemocratic, căci el deranjează buna companie a corupților distrugători de națiune. Am văzut reacția, la nivel ideologic, a unui Ion Bogdan Lefter, privitoare la național. Iată și o mostră, premiată, venită
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
de tradiționaliști, care au resimțit că postmodernismul este o continuare mascată a modernismului. În consecință, l-au negat și pe acesta la fel de violent. Eroarea moderniștilor, trecută intactă la postmoderniști, e că au folosit excesiv mijloacele opresive, respectiv pe cele ale deriziunii, împotriva filosofiei tradiționaliste, simultan cu acumularea bogăției naționale în din ce în ce mai puține mâini: În continuare, postmodernismul a marginalizat tradiția și culturile tradiționale, creând o mentalitate de asediu în comunitățile istorice". Trebuie remarcat că lucrurile seamănă destul de bine și cu cele ce
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
relevabilă printr-o manifestare proteiformă declanșată și reprodusă la nivelul mentalului colectiv subzistent, neideologizat. Altfel spus, o rezistență informală care s-a localizat la nivelul comunicării, psihologiei și mentalităților colective s-a manifestat prin folclorul anticomunist, paraliteratură, prin umorul și deriziunea față de ideologia și liderii comuniști 9, prin lucrări de literatură cultă ale unor scriitori mai mult sau mai puțin disidenți, În piese de teatru cu o semantică eufemist anticomunistă. În cazul de față este vorba despre o implicare sociabilă În
[Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
ci indică mai degrabă obiectul acestuia: prozaismul descurajator. Docta puella, proiecția duios-ironică a duhului livresc, o umbră de „fecioară Geraldine” (Ion Pop), înlocuiește îngerul tradițional în dialogul (sau „lupta”) scriitorului cu el însuși. Poetul echinoxist refuză tradiția angelică, ia în deriziune vechiul motiv pentru a-l înlocui cu o variantă mai sofisticată și mai umanizată. Docta puella (prezent și în Viața fără nume și Insomnii lângă munți) devine obsesie tematică în cartea cu cele mai multe fantasme feminine. Astfel, într-o Scurtă proză
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288227_a_289556]
-
din nou cea a Judecății de apoi, acum plasată în planul strict istoric. Procedeul artistic rămâne cel parabolic, totul concentrându-se într-o utopie, care acționează cu personaje conceptuale, fără identitate particulară, fără trăire psihologică. E aici o cădere în deriziune a înseși istoriei, și - cu toate că titlul trimite spre anumite fenomene contemporane dilatate sub comunism -, naratorul lărgește considerabil perspectiva dezbaterii ideilor, atemporalizându-și mesajul. O revoltă a boemei (studenții) se ridică împotriva terorii modificatoare de perspective, exercitată de un regim al modernizării
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285420_a_286749]
-
de fapt o reluare a Revoluției culturale. Spiritul parodic se manifestă și în prima dintre piesele de teatru ale lui A., Ultima cauză a marelui Just (titlul versiunii românești realizată după textul redactat în franceză, La Crypte et la chèvre). Deriziunea are, și acum, trimiteri evidente la totalitarism și la spectrul tragico-ridicol al comunismului; ceea ce a și provocat comentarii nefavorabile în cronicile pariziene de spectacol ale piesei. O abordare a absurdului încercase scriitorul încă din Timbrele de altădată, unul din microromanele
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285420_a_286749]
-
caracter grav vrea sub control s-o ție. Însă Cunoașterea în sine, dacă-nțeleg eu bine, nu izgonește Nebunia și nici n-aduce-nțelepciune. Din Vanitate și Nechibzuința și Mândrie ai căpătat o licărire falsă de eternă glorie, de unde-acum purced numai Deriziunea și Disprețul. Spune-mi de unde-ai dobândit o astfel de Cunoaștere? Din textul ebraic? Său grec? Sau latin? Sau a fost dialectul onorabil al faimosului poet florentin?53 Sau a fost mai degrabă modestul Scambrilla?54 Pentru reinvestire-ai pus
by WILLIAM J. CONNELL [Corola-publishinghouse/Science/989_a_2497]
-
thou hide thyself în clouds / From every searching Eye // Why darkness & obscurity / În all thy words & laws / That none dare eat the fruits but from / The wily serpents jaws / Or is it because Secresy / Gains females loud applause" (E: 471). Deriziunea și frustrarea lui Blake sunt devastatoare, iar întreaga mânie retorica este direcționată în contra unui zeu gelos, care, din cauza naturii sale sterile, nu-și poate găsi bucuria adevărată în nicio ființă sau activitate. Condamnat la solitudine și la automistificare, Urizen nu
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
pildă) și de a câștiga o glorie mai durabilă (asemeni eroilor lovinescieni). Depinde de unghiul din care privești lucrurile: angajarea în competiția amoroasă (în calitate de "actor") reclamă dreptul celui mai tare, învinsului revenindu-i postura ridicolă a "eternului soț", obiect al deriziunii generale; pe când, din contra, refuzul luptei crâncene pentru viață se vădește a fi cea mai potrivită opțiune pentru bărbatul lucid, care acceptă jocul fără iluzii și știe să se replieze la timp, mulțumindu-se cu puțin. Pe scurt: dacă nu
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
oarecare. Cu o precizare, totuși: fiind obligat să asiste la suferința femeii (ca în piesa lui Coppée), Andrei rămâne indiferent, urmărind cu un ochi străin "cântecul de jale al Silviei către cântărețul florentin"; când însă decorul se schimbă și ținta deriziunii generale ajunge să fie Boubouroche, bărbatul înșelat din piesa lui Courteline, atitudinea lui se schimbă radical, pentru că găsește în sfârșit prilejul de a se privi în oglindă (obiectiv, ca la teatru!) în postura ridicolă de încornorat. Chiar dacă în soarta lui
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
sunt legate de panica sfârșitului de ev. AL. PALEOLOGU Sub aparențele comicului, Eugen Ionescu a fost totdeauna un autor tragic. Dar prin burlesc, el se ferea de anumite lacrimi, se apropia pieziș de întrebările esențiale, umplea vidul existenței cu scaunele deriziunii, dădea ocol morții, pitindu-se, să n-o vadă, și se costuma în măscărici spre a nu fi recunoscut de destin. Iată însă că de la Rinocerii încoace măștile încep să cadă: Eugen Ionescu își transformă acum obsesiile în personagii. MONICA
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287581_a_288910]
-
vers liber), este un tip de exercițiu care a deschis calea celui veritabil în poezia română. Versurile din Spovedanii (1927), Strofe pentru toată lumea (1930) și Nu sunt ce par a fi... (1936) confirmă tenta de autopastișă și îngroașă nota de deriziune și umor spre grotesc și caricatură, tinzând spre un expresionism sui-generis, tot minulescian, adică încărcat de blândă autoironie și sentimentalism disimulat. Proza lui M. cuprinde romane, nuvele și povestiri. Deși critica vremii nu a receptat-o cu entuziasm (mai ales
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288163_a_289492]
-
plecare spre teatrul absurdului, căruia îi va fi dedicată monografia Farsa tragică (1970), unde critica și istoria literară interferează cu teoria literară. Ideea structurantă ar fi că, formulă de investigare a condiției umane într-o epocă de criză a valorilor, „deriziunea” scenică absurdă propune noneroul, un personaj tragic prin zodia sa existențială și comic până la grotesc datorită zădărniciei gestului de a traversa un univers absurd. Fundamentând social-istoric reapariția farsei absurde ca efect al unui univers degradant, peste care domnesc angoase, criticul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288298_a_289627]
-
Sașa Comăneșteanu, Chiajna și Vitoria Lipan, după Matilda lui Victor Petrini și Vica Delcă, seria Marilenelor lui D. conține, practic, toate vârstele și mediile noastre de viață: satul iremediabil alterat și ruinat, mahalaua colectivismului sordid și coagulat exclusiv de viciul deriziunii, snobimea nudistă de la Vama Veche, mimând occidentalismul nonșalant, putreziciunea funcționărească, debusolarea acneic-alcoolică a adolescenților de bani gata post ’89. Crunt lexical (scriitorul este un formidabil burete absorbant al limbajelor argotice, adevărată „probă de microfon” pentru dezaxarea prin limbaj a României
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286683_a_288012]
-
obținut după o lungă asceză personală, garanție a calității sale, marca filosofului este netă; invers, dacă jocul premiselor este impersonal și își trage meritul din forța raționamentelor, marca științei este evidentă. Această afirmație ar putea fi numită, cu pompă și deriziune, teorema ideii fixe, deoarece ea se concentrează pe fixitatea și variabilitatea a două extremități ale raționamentului savant (Leroux). Utilizarea sa drept criteriu de evalu-are a naturii dominante a unei opere (este ea mai curînd filosofică, mai curînd științifică, sau ideologică
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
adevărat și atât de trucat. Te aflai într-un trecut despre a cărui durere nu știam dacă era provocată de excesul de rău sau de o prea mare bucurie. Te-am tras spre mine și chiar atunci, ca printr-o deriziune idioată și agresivă, a revenit lumina. M-am năpustit spre comutatoare - prin geamurile fără perdele, siluetele noastre ar fi fost vizibile în tot orașul. Dar magnetofonul, ascuns în spatele barului, a rămas în priză, așa că ascultam în întuneric fluxul și refluxul
[Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
adăugându-le, atunci când a fost cazul, și discuții asupra comicului sau ironiei, intertextualității sau metaficțiunii și celorlalte procedee cu care parodia relaționează în context romanesc. Am arătat astfel cum a evoluat înțelegerea parodiei de la o simplă tehnică, menită să practice deriziunea fenomenelor literare, la accepțiunea de gen în sine, delimitându-și teritoriul prin trăsăturile proprii și diferențele specifice în raport cu alte tipuri de literatură asemănătoare. La finele parcurgerii teoriilor antice, medievale, renascentiste, moderne, formaliste, structuraliste, poststructuraliste și postmoderne din aria terminologică subsumată
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
mai mult zel, la slujirea lui Dumnezeu". În Renaștere, "importanța bufonilor, a măscăricilor la curțile italiene, pe lângă regii țărilor mai mici sau mai mari, în preajma papilor"8 demonstrează încă o dată cum spiritul parodic tinde să cuprindă totul în accentuata lui deriziune și să șteargă granițele speciilor literare, până la limita superioară pe care va o atinge romanul o dată cu apariția târzie a lui Don Quijote. Perioada este înfloritoare pentru toate tipurile de producții parodice (de la "burlă" până la snoave și faceții), ca "semn al inteligenței
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
apreciem drept "un fenomen intrinsec al literaturii ce ia formă antigenerică"11? Acestei idei i se raliază și Viorica S. Constantinescu în articolul intitulat " Timpul parodiei", unde constata că, în sfera mai largă a comicului, parodia se așază sub semnul deriziunii, marcând relativitatea tuturor valorilor. Modificarea perpetuă a "scenei literaturii", pe care s-au perindat mereu alte decoruri privite de mereu alți curioși, își conține germenii propriei tautologii. Căci, deși tablourile se schimbă, efectul rămâne mereu același. Dacă în Antichitate și
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
Levantul cărtărescian, parodia unește trecutul și prezentul prin intertextualitate, idei, motive, sintagme, forme prozodice ale textelor de referință (și nu numai) regăsindu-se adeseori în textul parodiant. Astfel sunt retrezite la viață valori uitate. Paradoxal, se parcurge calea inversă, de la deriziune la acceptare, căci nu întotdeauna se intenționează discreditatea capodoperei de la care s-a plecat. "Parodia acționează și în sensul anulării distanțelor între valori", prin "aducerea la un grad ușor perceptibil a unui cod mai greu accesibil"12. La o scară
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
care este o simplă imitație de stil fără funcție satirică). Clarificarea vine la pagina 111, unde aflăm că "pastișa este imitația în regim ludic, a cărei funcție dominantă este purul divertisment; șarja este regimul satiric, a cărui funcție dominantă este deriziunea; la forgerie 59 este imitația în regim serios, a cărei funcție dominantă este continuarea sau extensia unei realizări literare preexistente"60. Enumerarea de mai sus ne apare necesară întrucât ea scoate în evidență tipicul parodiei, acel sine qua non pe
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]