89 matches
-
ascultării active: ascultarea este realmente un proces activ, "în cursul căruia trebuie să reimpulsionezi, să ceri precizări sau să completezi, să te pui pe aceeași lungime de undă cu interlocutorul" (p. 281). Ascultarea activă aduce informații exterioare, "permite legătura, facilitează descentrarea față de sine, ajută și acceptarea" celuilalt (fără ca aceasta să însemne că suntem (și) de acord) (ibidem). 11 I. Oglev și Vl. Russev (2005) mai adaugă (în modelul lor): • Dimensiunea volitivă: ea vizează totalitatea eforturilor îndreptate către depășirea dezacordurilor și a
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
exemple sugestive, bineînțeles, pe fundalul unei sinteze călăuzitoare prin opera sa. Despre postmodernism se poate scrie utilizându-se o scriitură postmodernă; pentru trăsăturile demersului de față, această strategie nu-și are locul. Prin urmare, am "violentat" lipsa de metodologie postmodernă, descentrarea sensurilor și repudierea sistemului prin aplicarea unui discurs care s-a dorit cât mai sintetic și clarificator. Cu toate acestea, trebuie să acceptăm că postmodernii au dreptate măcar într-o privință: sensul este mult prea diseminat, trăsăturile postmodernismului sunt mult
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
câteodată conectat cu un apocaliptic sens al rupturii, al morții vechiului și al apariției noului"145, fiind legat de schimbări revoluționare, paradigmatice din diverse domenii. În acest sens, s-a dezvoltat o întreagă "retorică a negației", ce valorizează discontinuitatea, ruptura, descentrarea, indeterminarea, dislocarea etc. Compagnon subliniază această ambiguitate a postmodernismului, ce rezultă din înțelegerea sa în termenii rupturii de modernism, și care îi conferă abilitatea de a acoperi mai multe realități: "prefixul postsugerează de altfel refuzul sau imposibilitatea unei referințe pozitive
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
culturale cu imanența tehnologică a postmodernismului, tocmai pentru a putea surprinde cât mai sugestiv aceste două tendințe disparate din interiorul curentului. 1. Indeterminare (indeterminări). Această caracteristică include o multitudine de alte trimiteri la noțiuni dragi postmodernismului, ca fragmentare, deschidere, discontinuitate, descentrare, pluralism (care a fost descris de Hassan drept "iritabila condiție a discursului postmodern"208), "toate formele de ambiguități, rupturi și deplasări care afectează cunoașterea și societatea"209, ce conduc la supradeterminare. Această trăsătură este reliefată de mutațiile pe care le-
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
demers este aceea a înțelegerii contingenței limbajului filosofic și, poate, a încercării de lărgire a acestui tip de vocabular. Tocmai în această ultimă idee filosoful american apreciază întreprinderile unor filosofi precum Derrida, care propun o "împrospătare" a vocabularului filosofic, o descentrare a imaginilor deja fixate, participând la competiția dintre vocabularele filosofice. Rorty recunoaște totuși capcanele unor limbaje filosofice de tipul celui derridarian, care, de cele mai multe ori, ajunge să ofere contraargumente pentru tradiția filosofică de până la el în cadrul vocabularului creat de însăși
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
a strategiilor generale ale postmodernismului Transformările sesizate la nivelul limbajului au efecte vizibile asupra teoretizării și practicii discursivității postmoderne. Intertextul, hipertextul sau colajul sunt experimente deja realizate, indicând existența unor trăsături proprii ale scriiturii actuale, cum ar fi lipsa fundamentelor, descentrarea, supralicitarea. De la Nietzsche și Heidegger încoace se acceptă că în filosofie s-au instituit un suflu și un stil nou, care refuză sistematizarea, gândirea categorială și consistența, apropiind astfel scriitura filosofică de cea literară. Acuzați de a fi epigonii acestora
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
și Foucault, și au contribuit la schițarea unor aliniamente generale ce se răgăsesc în mod constant în descrierea postmodernismului. Astfel, radicalizarea temelor, a metodologiilor și a schemelor discursive sunt în acord cu refuzul fundamentelor, al consistenței și gândirii categoriale, cu descentrarea, supralicitarea, practicarea unei politici a opiniei ce vine să ateste situația logos-ului "disprețuit" sau cu nivelarea distincției de gen dintre filosofie și literatură. O altă problematică incitantă ce a apărut pe fundalul acestei analize a fost legată de posibilitatea
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
întreaga mărturie scrisă despre evul mediu local. În definitiv - s-ar întreba astăzi chiar și un student la filologie -, ce se mai poate scrie despre aceste vechi texte românești? Analizele de istoria mentalităților s-au făcut în general nu prin descentrarea imaginii puterii, nealungându-l așadar pe Rege de pe tron, ci prin raportarea Marginalului la acesta, menținând cezarul acolo unde este știut că avea dreptul să stea. Schimbarea a fost mai ales de subiect și de accent, pus pe un alt
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
poezia (așa cum o gândeau acești poeți-teoreticieni) ar fi o formă ideală de exprimare a libertății imaginarului. De aici, caracterul deschis, nestructurat, al poeziei suprarealiste, mereu „pe cale de a se face”, urmând traseele sinuoase ale unei cunoașteri relativizate, explodate chiar, prin descentrarea viziunii antropomorfice. Prelungindu-se câțiva ani după cel de-al doilea război mondial, suprarealismul românesc înregistrează ca un seismograf de mare finețe cataclismele istoriei noastre și înfăptuiește închiderea a. asupra ei înseși. Mișcările a. istorice nu vor fi reușit, desigur
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285502_a_286831]
-
seminții, alte altare și că prin toate acestea trece de asemenea o „axă a lumii“. Din acest moment centrarea mea se relativizează, ea devine inventariabilă, numărabilă în rând cu celelalte centrări existente. Ceea ce survine în urma conștientizării diversității centrărilor este o descentrare. Această descentrare îmi deschide dintr-odată câmpul alegerii și ceea ce mi-a fost dat poate fi comparat, reevaluat și, în final, poate deveni obiect al unei decizii: rămân în centrarea inițială - dar de astă dată ea devine o centrare aleasă
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
altare și că prin toate acestea trece de asemenea o „axă a lumii“. Din acest moment centrarea mea se relativizează, ea devine inventariabilă, numărabilă în rând cu celelalte centrări existente. Ceea ce survine în urma conștientizării diversității centrărilor este o descentrare. Această descentrare îmi deschide dintr-odată câmpul alegerii și ceea ce mi-a fost dat poate fi comparat, reevaluat și, în final, poate deveni obiect al unei decizii: rămân în centrarea inițială - dar de astă dată ea devine o centrare aleasă (și nu
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
inițială - dar de astă dată ea devine o centrare aleasă (și nu doar conferită) - sau o repudiez, alegând o altă limbă, un alt trib, un alt nume, ba chiar - refuzând calitatea de contemporan - refugiul în altă epocă, trecută sau viitoare. Descentrarea poate fi urmată în acest caz de o re-centrare. Eu rămân să fiu centrat pe o limbă, pe o religie și pe un nume, dar pe altă limbă, pe altă religie și pe alt nume, pe care de astă dată
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
am ales. Recentrarea este o ajustare a elementelor fondului intim străin. OBSERVAȚIE. Sursa fanatismului este centrarea care nu a fost confruntată cu alte zări ale lumii, care nu ajunge la comparație, care nu se poate relativiza, pe scurt centrarea căreia descentrarea îi este refuzată. Eu nu pot ajunge astfel la gândul generos că în cântarul mare al lumii toate concretizările elementelor fondului intim-străin atârnă la fel și că, de aceea, ele sunt egal îndreptățite. Descentrarea nu înseamnă pierderea centrării, ci reașezarea
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
poate relativiza, pe scurt centrarea căreia descentrarea îi este refuzată. Eu nu pot ajunge astfel la gândul generos că în cântarul mare al lumii toate concretizările elementelor fondului intim-străin atârnă la fel și că, de aceea, ele sunt egal îndreptățite. Descentrarea nu înseamnă pierderea centrării, ci reașezarea în sistemul de limite primite cu un spor de toleranță față de celelalte centrări și cu gândul că propria ta centrare nu e până la urmă decât rodul unui hazard („s-ar fi putut și altfel
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]