83 matches
-
discursului postmodern sunt reluate în noile cadre tehnoculturale. Astfel, dacă modernitatea este considerată epoca descoperirii eului, postmodernitatea este caracterizată drept era care dezintegrează eul. Referindu-se la raportul identitar dintre modern și postmodern, identitatea online, ca subiectivitatea postructuralistă, este socotită descentrată și egalizatoare, desființând ierarhia și diferența. Într-adevăr, există numeroase site-uri în care participanții își pot selecta înfățișarea corporală, în funcție de libertatea opțiunilor de gender, culoarea pielii sau vârsta, ocupația sau diverse orientări sociale și politice, construindu-și propriul avatar
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
urmare, criticat din perspectiva unei viziuni care să nu prezinte competiția dintre viața fizică și cea digitală, ci dimpotrivă să le situeze pe acestea una în continuarea celeilalte, ca dovadă a inter-permeabilității lor și nu a alternativității. Identitatea online, chiar dacă descentrată și fracționată, nu poate fi destrupată, nici desprinsă de granițele lumii offline. Dimpotrivă, aceasta își manifestă flexibilitatea în cadrele mixte ale virtualității înțelese ca întrepătrundere a spațiului fizic și a celui computațional. Cu toate că o identitate la interfață există în mai
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
întrucât nu se poate neglija realitatea faptului că o experiență, oricât de virtualizată, este filtrată prin trupul care asigură accesul la orice tip de lume, digitală, fizică sau reunirea acestora în virtualitate. După cum am văzut deja, identitatea online, multiplă și descentrată, este influențată și influențează identitatea real-fizică, ambele putând genera insecuritate psihologică. Persona-le cyberspațiului sunt construite simultan ca subiecți și ca subalterni ai discursului și ai practicilor dominatoare (vezi Lebesco, 2001Ă. Chiar dacă uneori identitatea virtuală a avatarului este o identitate banală
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
scriiturii și al credinței În limbaj 64. E un limbaj care-l locuiește, la modul cel mai direct, pe autorul de jurnale. Pentru acesta, fiecare zi este un timp-zero, fiecare nou rând adăugat jurnalului, o Încercare de a centra timpul descentrat, „galaxiile În derivă”65. De fiecare dată când se reușește „centrarea” timpului, scrie psihanalistul, se produce Încarnarea inconștientului Într-un corp, a unui nou zeu, a unei noi religii. Nu altceva se Întâmplă cu jurnalul intim: timpul pe care-l
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
identitate" nu mai este operantă, alte concepte, diferite sau complementare, care să țină seama de toate aceste schimbări de perspectivă, întîrzie să apară, ceea ce ne constrînge la a continua să gîndim prin intermediul celei vechi, chiar conferindu-i o formă detotalizantă, descentrată, multiplă. Nu e vorba de a abandona sau a aboli subiectul ca atare, ci de a-l reconcep tualiza, de a-l regîndi în poziția sa deplasată, decalată și de a-i rearticula relația cu practica discursivă, îndeosebi, în cazul
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
a acoperi ambele fenomene, bazându-se pe asemănările dintre ele. Astfel, postmodernismul, susține Eagleton, se referă la o formă a culturii contemporane sau la un stil cultural ce "reflectă ceva din această schimbare epocală, într-o artă lipsită de adâncime, descentrată, lipsită de fundament, autoreflexivă, ludică, derivată, eclectică, pluralistă, artă care relativizează granițele dintre cultura "înaltă" și cultura "pop", ca și între artă și experiența cotidiană"141. De partea cealaltă, postmodernitatea trimite la o perioadă istorică specifică, fiind în special un
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
limbii folosite. Textul "se face pe sine" și, prin intermediul autoreflexivității limbajului, își creează sensurile la intersecția cu celelalte texte. În lipsa unui centru, discursurile capătă sens doar prin dialogul dintre ele, însuși subiectul 297 devenind o "funcție-text". Derrida îmbrățișează acest univers descentrat al jocului liber ca fiind "eliberator", la fel cum Barthes, în Moartea autorului, celebrează intrarea într-o epocă a "libertății voioase". Dispariția autorului ca autoritate textuală este teoretizată și de reprezentanții grupului Tel-Quel. Astfel, Pleynet a deconstruit ideea unui "autor
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
limitei de la care se poate pune problema filosofiei ca episteme, îi sunt asociate în mod clasic, de acum, numele și scrierile lui Jacques Derrida. Universul nietzschean unde nu există fapte, ci doar interpretări, este reluat de către Derrida sub forma universului descentrat. Filosoful deconstructivist nu abandonează complet forma ajutătoare a punctului central, ci, demonstrând că acesta nu reprezintă decât o construcție a minții noastre ce implică, din punct de vedere logic, înlocuirea unui "centru" cu un alt "centru" drept posibilitate, el cere
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]