588 matches
-
senzații tari. Mă săturasem de improbabilul de care avusesem parte alături de însoțitoarea mea din Grecia și Roma. Nu: pentru a da un sens impulsului care mă determinase s-o șterg cu un avion al El Al, pentru ca dintr-un evadat descumpănit să mă pot transforma la loc într-un om - stăpân pe propria-i voință, conștient de intențiile sale, care face ce vrea, nu ce trebuie - am pornit într-un circuit prin țară, ca și cum excursia ar fi fost plănuită din vreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
nu te duci pe-acolo, că n-au camere de închiriat și nici porumb în jur... Un grajd! țipă Runca, văzîndu-l pe Radu că face un pas spre el. Într-un grajd e mai bine, mai cald! Radu a rămas descumpănit, înfiorat de țipătul colegului, cu privirea fixă prin fereastră, afară, unde viscolul se dezlănțuie din plin. Cum naiba de mai poți sta locului?! coboară vocea Runca, arătînd cu privirea spre viscol. Sper să se destroieneze... Mîine, poimîine, să mai stea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
rămasă în mijlocul încăperii. Pentru tine spune Cristina și trage din sulul de hîrtie un buchet de flori, ambalate în celofan. De fapt, surîde ea așa știu eu, că atunci cînd mergi prima oară acasă la cineva... Pentru că Mihai a rămas descumpănit, cu privirea puțin încruntată, fata așază pe masă, încet, cu delicatețe, buchetul de flori, culcat peste colile de hîrtie de lîngă perete, unde e mai curat. ...un semn de "bun găsit", cu urarea mea de-a-ți aduce noi succese, fericire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
în dreptul cîtorva: Astea ți le pot împrumuta eu. Khayyam se scrie cu doi igrec corectează ea numele. Tu, probabil l-ai scris cum apare în traducerea versurilor lui Esenin. Și pentru că-l vede pe Mihai oprit din prepararea nes-ului, descumpănit, adaugă, nu fără o ușoară nuanță ironică: "Iubito, vrei un cîntec pe care niciodată, / Khayyam nu vi-l cîntase cu farmec și durere? / Pe cîmpuri, trandafirii fug picurînd tăcere." N-am înțeles nuanța ironică ripostează Mihai. N-am înțeles privirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
că e cu ea și numai cu ea. Și apoi își aminti de programarea anulată din dimineața aceea, care i-l adusese pe Bull. Ocazia era perfectă; așa că spuse: Trebuie să trec pe la un pacient din Archway. Naomi, surprinsă și descumpănită, răspunse: — Nu știam că ai un pacient în Archway. — Un bătrân, Gaston. Ca să fiu cinstit, n-ar trebui să aparțină de mine, dar, nu știu din ce motive, sunt singurul doctor pe care acceptă să-l vadă. Și stai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
dar nu pricep, zise acesta. Doar nu știa nimeni că... — V-aș ruga să terminați cît mai repede convorbirea, Îi spuse doamna Bellairs. În vestibul, Hilfe discuta aprins cu domnul Cost. — Pe dumneata te cheamă? Îl Întrebă el pe Rowe, descumpănit. Rowe o urmă pe slujnică, sub privirile celor doi. Se simțea ca un intrus, scos dintr-o biserică pentru vreo necuviință. În tăcerea dezaprobatoare ce se așternuse, nu se mai auzea decît clinchetul ceștilor puse pe farfurioare. — O fi domnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
trebuie să te descurci cu comentarii generale; riști să faci o apreciere compromițătoare, ca de exemplu: - Pentru mine e puțin cam lent - sau: - Îmi place pentru că e ironic - iar ea replică: - Adevărat, așa credeți? N-aș spune... - și tu rămâi descumpănit. Te lansezi vorbind despre un autor celebru, pentru că ai citit una din cărțile lui, două cel mult, iar ea, fără ezitare, atacă operele sale complete, pe care s-ar spune că le cunoaște la perfecție, iar dacă are vreun dubiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
Lotaria te reține: - Vedeți, e inutil să telefonați, aici nu e casa Ludmilei, e casa mea. Ludmila dă numărul meu de telefon persoanelor pe care nu le cunoaște prea bine, spune că sunt bună să le țin la distanță... Rămâi descumpănit. Un alt duș rece: cartea ce părea atât de promițătoare s-a întrerupt; numărul de telefon pe care-l credeai începutul a ceva e un drum blocat, cu Lotaria asta care pretinde să te supună unui examen... — Ah, înțeleg... Vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
ceva care o durea cumplit. În fond, același lucru se Întîmpla și cu Rodrigo... Și cu Germán. Mă aveau; le aparțineam, și cu toate astea trăiau chinuiți de teama că aș putea să dispar În orice clipă - dădu din cap, descumpănită. Niciodată nu erau siguri pe ei, iar asta, poate, m-a determinat să-i părăsesc. — Mă obosești, Îi spuse el cu naturalețe. Hotărăște-te odată ce vrei să faci, fiindcă n-am de gînd să stau aici și să ascult povestea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
lăsa țintașii ascunși, dar nu descoperi nici urmă de viață omenească. La răsăritul soarelui, cercetă cu ajutorul ocheanului fiecare cotlon, fiecare sîncă, pădurice sau vîlcea și se asigură din nou că nu se vedea nici un fel de pînză la orizont. Plecaseră. Descumpănit, se așeză pe stînca lui, să mediteze la surprinzătorul fapt că dușmanii lui renunțaseră atît de ușor să-l captureze, de vreme ce era evident că veniseră hotărîți să-l prindă. Cui se datora acea grabă, cînd lupta abia Începuse? Avu nevoie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
Întrezărea sămânța mitică, sămânță din care ar fi putut ieși aparența plenitudinii. A doua zi, nedormit și sastisit, plecă la crâșma „Corona“, punându‑și În buzunarul caftanului manuscrisul Drumului În Canaan. Îl găsi tare abătut pe Jeshua Krohal. Tânărul părea descumpănit, căci Înțelesese zădărnicia alegerii sale. Dacă Maestrul considera că Drumul În Canaan nu se putea limpezi, lui nu‑i mai rămânea altceva de făcut decât să se retragă. Acel ultim cuvânt părea Însă să aibă un anume tâlc, poate chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
oricum ceva trebuincios lui, dăduse de o lucrare oțioasă, pe care o Înghite praful și o roade mucegaiul, În ale cărei file Îngălbenite se insinuează cenușa uitării, Încât ajunge să semene cu o urnă de gânduri moarte. Astfel cugeta cititorul descumpănit. Când Întâmplarea, destinul și timpul se vor afla Într‑o constelație favorabilă, interferența acestor trei forțe se va proiecta peste acea carte străluminând‑o precum razele soarelui, cu „o văpaie uluitoare“, izbăvind‑o, astfel, de uitare. 13 Într‑o zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
o hibă, acceptară fără să înceteze ploaia de amabilități. Cum scena nu dădea nici un semn să se termine, Carmina aprecie că zăbovise destul. Își luă rămas bun regretând că nu reușise să le citească paginile scrise de ea. Plecă acasă descumpănită. Dar dincolo de textele de filozofie indiană, cu care se lupta de câteva zile, tot răzbătu figura blândă a acelei mame care, deși în aparență părea glacială, era stăpânită de fapt de-o vitalitate atroce, trăia viața cu toate celulele, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
mai, precizaseră băieții. Marcu rămase perplex. Ce-o fi cu omul ăsta, parcă s-ar autoflagela. O fi sectant. Într-o zi îl întrebă franc, fără ocolișuri, voia să-și clarifice ipoteza. Omul tresări, se încruntă, se încordă. O clipă, descumpănit, inginerul crezu că se va arunca asupra lui. Dar semnele furiei dispărură tot așa de rapid precum apăruseră și-i răspunse cu buzele arcuite a dispreț. A început să devină o modă, nu-i așa, să-i considerați pe toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Svejk În al doilea război mondial, piesele preferate ale lui Eustațiu. Ghemuit În cușca lui de labrador, cum Îi plăcea să-și spună, aplauda de unul singur replici sau scene care Îl impresionau. Sala Îl urma docilă dar și oarecum descumpănită, căci arareori gusturile lor coincideau. Era Însă greu să nu te supui unuia care Își făcuse educația teatrală la București și care știa câte țigări Benson&Hedges fuma Ciulei la o repetiție sau unde Își făcuse armata Iulian Visa ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
decât un singur bărbat. Ea ar fi trebuit să fie un bun public, un fel de tonomat național: bagi fisa și asculți melodia preferată. Ca Eleonora, care acum funcționează, cum ar zice Terente Marcovici, În regim de avarie. Se opri descumpănit de câte porcării Îi puteau trece prin cap. Până la urmă, Își spuse el, cine trăiește printre porci, Începe să semene cu ei, kutya fasza de viață! Scurta sa revoltă făcea cât o clipă de pocăință autentică. Dacă m-am porcit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
-l, o să avem nevoie de el! Își luă o sticlă cu vin, ceva de mâncare și se așeză din nou pe scara ce ducea la mansardă, de data asta Într-o poziție mult mai confortabilă. Ea a rămas pe loc descumpănită. Nu băuse nimic până atunci. Îi era sete. Nu mâncase nimic. Îi era foame. În loc să se apropie de masă și să urmeze exemplul lunganului, Își puse din nou căștile. 22 . Ora două. Gheretă se clătina de somn și odată cu el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
omule... Porcul ăsta era un copil malformat pe care noi Îl mâncam. Cum Saturn Își mânca copiii, zise Flavius-Tiberius pentru sine. Continuă cu voce tare, vehement: toată viața v-ați mâncat osânza afumată, nenorociților! Asta ați făcut! Omulețul Îl privea descumpănit. Nu prea Înțelegea de ce se răstea la el domnul acela, dar era gata să accepte despăgubirea de care vorbise adineauri. Chiar și antena aia. Dacă tot zice că prin ea ar vedea lumea, de ce nu? Flavius-Tiberius știa că porcul nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
vorbești despre moarte. Dormii un somn de supraviețuitor. Pe la ora nouă dimineața, în vreme ce beam o a doua cană de cafea, a sunat cineva. La interfon, auzii glasul unui necunoscut: -Mașina mea e în pană. Aș putea să folosesc telefonul dumneavoastră? Descumpănit, deschisei ușa și văzui intrând un bărbat de vârstă mijlocie. -Iertați-mi intruziunea. Nu am telefon mobil iar cabina telefonică cea mai apropiată nu funcționează. Firește că voi plăti convorbirea. -Nu e necesar, spusei, întinzându-i aparatul. Îl luă și formă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
-Bună seara, răspunsei, cu gura plină. -Olaf nu e cu dumneavoastră? Nu am avut reflexul să-i spun că eu eram acela. -Nu, făcui ridicând din umeri. Versiunea aceasta i se păru normală. Ieși din bucătărie și urcă la etaj. Descumpănit, mi-am golit farfuria. Nu auzisem niciodată vorbindu-se despre ospitalitatea suedeză, dar eram epatat: această tânără persoană dădea în bucătăria ei peste un necunoscut și nu se ofusca din pricina asta. Părea chiar să creadă că nimic nu e mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
bei singură, mie nu-mi place să mănânc singur. Manierele mele o stupefiară însă eram un bărbat suficient de important ca să mi se supună. Deschise frigiderul și, cu toate că dădea pe dinafară de provizii, ea îi cântări conținutul cu un aer descumpănit. Ai fi putut s-o crezi o cochetă detaliindu-și garderoba bine garnisită și gata să conchidă că nu are ce să pună pe ea. Am hotărât s-o ajut: -Uite, avem escalopuri, paste proaspete, ciuperci, smântână. Gătesc eu, bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
Și de ce nu-s mulțumiți niciodată cu ce sunt și ce au, de ce tot aleargă (e drept că n-au rădăcini și n-are ce să-i țină-n loc), de ce..." Dar nu apucă să-și termine vorba ; se opri, descumpănit, cât pe ce să se rostogolească din loc, chiar dacă nu adia vântul: lacrimi mari de rouă lunecau pe floarea de cicoare. "Iartă-mă, surioară, spuse spinul. Iar mi-am luat țepii la purtare. Da' ce ai tu cu oamenii, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
filfizon „trimis de sus”. Apoi, să i-l dau În primire pe cel operat cu tot cu piranda lui și... ― Am toată Încrederea În cele ce ați gândit dumneavoastră. ― Acum știi ce ai de făcut? La auzul acestei Întrebări neașteptate, a rămas descumpănit. ― Nu. Nu știu, domnule profesor. ― Să nu te oprești decât la minunea ceea de băiat și la Maria, care te așteaptă de multă vreme. ― Acolo Îmi era gândul, dar nu știu ce să-i spun Mariei, care mă va Întreba: de ce am
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
venit, dar pentru ce? ― Vreau să știu... ― Ce vrei să afli? ― Ce acte se Întocmesc la ieșirea unui pacient din spital? ― Ce fel de pacient? Viu sau... mort? Doctorul Cuc nu se aștepta la o asemenea Întrebare. Surprins, a rămas descumpănit. În cele din urmă, a răspuns: ― Viu. Cum altfel? ― Cum ai auzit. Decedat. ― Nu, nu. Viu. ― Despre cine este vorba? ― Despre șatrarul acela... ― Aaa!... Călăuza În acest caz sunt foaia de observație și biletul de ieșire din spital. Atât! „Singura
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
Întrebare În ochi. ― Vă văd nedumerit, domnule doctor. ― Mă Întrebam ce fel de activitate este cea „paralelă” despre care ați pomenit. Sper să fie una științifică, la care - cu modestele mele posibilități - să contribui și eu... Profesorul a rămas puțin descumpănit. „Cum? Acest om, de o rigoare profesională ieșită din comun, să nu-și dea seama că În jurul nostru există o rețea care ne urmărește activitatea pas cu pas? Și că cei puși pe urmele noastre nu sunt medici adevărați, ci
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]