158 matches
-
pe arborele Tainei, plîngîndu-l Și-apoi batjocorindu-l și ápoi adorîndu-l, numindu-l Domn și Rege. Uneori că douăsprezece fiice-ncîntătoare, alteori cinci, 325 Stătură-n radioasa frumusețe, si alteori doar una, însăși Rahab Care e Taină, Babilonul cel Mare, Mama Desfrînatelor. Ierusalim văzu ne-nsuflețitul Trup pe Cruce. Ea a fugit, Zicînd: "Aceasta este Moartea Veșnică? Unde să mă ascund de Moarte? Îndură-te de mine, Los! îndură-te de mine, Urizen! și haide să zidim 330 Mormînt și Morții să
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
silită prin arte-nșelătoare S-adore chipul de Balaur al lui Urizen, să-și dăruie Copiii 595 Pe-Altarul sîngeros. Ioan văzu aceste lucruri în Ceruri Revelate Pe Insula Patmos, si auzit-a sufletele strigînd să fie izbăvite. El văzu Desfrînata Regilor Pămîntului, văzu Potirul Necurățiilor ei, hrana lui Orc și-a lui Satan, stoarsa din fructul Tainei. Însă cînd ea azări chipul lui Ahania cum plînge pe Neant, 600 Și auzit-a glasul Enionei din grotele Mormîntului cum răsună, În
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
mai rămase spirit. Pe-ascuns pleca din Sinagoga lui Satan, Cu Orc vorbi în taină. De Ceruri ea departe îl ascunse Cu pînză cea de în pe care-o numărase Enitharmon, Ea laolaltă-o strînse ca să iși mistuie Vesmintele de Desfrînata 605 Căindu-se amarnic; uneori osîndindu-se pe Șine, plină de remușcări, Iar alteori sărutîndu-și Vesmintele și Giuvaerele și-asupra lor plîngînd; Uneori întorcîndu-se la Sinagoga lui Satan plină de-Orgoliu, Iar alteori plîngînd naintea lui Orc, smerita, tremurînd. De-aceea
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
a tulburării minților cinstite Într-o haotică neliniște și lupta, cinste și trufie, 155 E-o amăgire-atît de uricioasa, încît afară te-arunca-voi De nu te pocăiești, și te voi părăsi că pe un putred ram ca să fii ars Cu Taină, Desfrînata, si cu Satan în Veacul Vecilor. Greșeală nicicînd nu poate fi răscumpărata în toată Veșnicia, Insă Păcatul, Însăși Rahab, e mîntuit cu sînge și furie și gelozie 160 Acea de sînge dîra ce se întinse peste ferestrele dimineții Mîntuit de
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
răstignit pe arborele Tainei, plîngîndu-l 15 Și batjocorindu-l și ápoi adorîndu-l, numindu-l Domn și Rege. Uneori că douăsprezece fiice-ncîntătoare, alteori cinci, Stătură-n radioasa frumusețe, si alteori doar Una, însăși Rahab Care e Taină, Babilonul cel Mare, Mama Desfrînatelor. Și Rahab despuiatu-l-a pe mielul Domnului de-a' lui Luváh vesminte 361, 20 Apoi întîia oară ea zări slavă lui, si chipul ei de desfrînata se-arătă În toată urîciunea-i sub lumina cea divină, și din vesmintele lui
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
si alteori doar Una, însăși Rahab Care e Taină, Babilonul cel Mare, Mama Desfrînatelor. Și Rahab despuiatu-l-a pe mielul Domnului de-a' lui Luváh vesminte 361, 20 Apoi întîia oară ea zări slavă lui, si chipul ei de desfrînata se-arătă În toată urîciunea-i sub lumina cea divină, și din vesmintele lui Lúvah Ea își făcu o Mantie. Iar trupurile Vegetale pe care Enitharmon le teșea 362 în ale sale de țesut războaie Acuma se deschiseră în inima și
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
13, 41) și simbol al Religiei Naturii (Natural Religion) (Rahab este "Vala, jos trasă-n trup Vegetal", cf. Vala, VIII, 277), deismul sau panteismul pe care Blake întotdeauna le-a înfierat. Blake a împrumutat numele din Vechiul Testament, unde Rahab este desfrînata din Ierihon care a ascuns de slujitorii împăratului cele două iscoade pe care Iosua le trimisese pentru a cerceta Ierihonul. Rahab a fost cruțata din acest motiv împreună cu toata seminția ei (cf. Iosua 2). În Noul Testament Rahab face parte din
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
București, 1913; Istoria literaturii române moderne, I-II, București, 1913-1916; Lenea, București, 1914; Poezia munților, București, 1916; Studii și portrete literare, îngr. și pref. Ion M. Dinu, Cluj-Napoca, 1983. Traduceri: Émile Gebhart, După ce Ulyse revăzu Itaca..., București, 1912; Jean Richepin, Desfrânata, București, 1914. Repere bibliografice: Lovinescu, Scrieri, IV, 290-292; Ibrăileanu, Opere, III, 342-351 ; Streinu, Versificația, 117-118, 123, 135-136, 162 ; Bucur, Istoriografia, 139-143; Mihai Bordeianu, Versificația românească, Iași, 1974, 24, 39-40, 53, 61, 71-72, 97, 99 ; Vasile Voia, N. I. Apostolescu comparatist, SUB
APOSTOLESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285407_a_286736]
-
sine, chiar atunci când este acoperită de fapte, nu poate stârni decât ilaritate, deoarece rezultatele merituoase n-au nevoie de laudă pentru a se impune.) „Lăudând pe cel ce te laudă, te lauzi pe tine.” (N. Iorga) „Un șeic văzu o desfrânată și-i spuse: «Pari sclava vinului și a dezmățului». Iar ea-i dădu răspunsul: «Ce par a fi, eu sunt. Dar tu, Învățătorule, ești ceea ce pari a fi?».” (Omar Khayyam) Se vor căzni munții (În durerile facerii) și se va
Psihologia omului în proverbe by Tiberiu Rudică, Daniela Costea () [Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
14), care adună „împărații lumii întregi” (16,14) pentru confruntarea decisivă a „zilei celei mari a lui Dumnezeu” în locul numit Armaghedon. Lupta este descrisă în capitolul 19,19‑21, după episodul, deosebit de important pentru lucrarea noastră, al judecării și condamnării „desfrânatei celei mari”, cetatea Babilonului (cap. 17-18). Oștirea îngerilor condusă de Cuvântul lui Dumnezeu spulberă oștirea celor trei personaje malefice. Fiara din mare și profetul mincinos sunt prinși și aruncați de vii în „iezerul de foc și de pucioasă” (19,20
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Ultimul act al confruntării cosmice nu este victoria asupra diavolului, ci victoria asupra morții. Doar în momentul în care moartea și iadul ajung în „focul cel veșnic”, Dumnezeu consideră victoria sa absolută. Să revenim însă la capitolul 17, care descrie „desfrânata cea mare” (17,1), „Babilonul‑cel‑mare”, „mama desfrânatelor și‑a urâciunilor pământului” (17,5). Capitolul poate fi împărțit în două secțiuni: vedenia propriu‑zisă (vv. 1‑6) și tâlcuirea vedeniei făcută de un angelus interpres (vv. 8‑18). Între
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
diavolului, ci victoria asupra morții. Doar în momentul în care moartea și iadul ajung în „focul cel veșnic”, Dumnezeu consideră victoria sa absolută. Să revenim însă la capitolul 17, care descrie „desfrânata cea mare” (17,1), „Babilonul‑cel‑mare”, „mama desfrânatelor și‑a urâciunilor pământului” (17,5). Capitolul poate fi împărțit în două secțiuni: vedenia propriu‑zisă (vv. 1‑6) și tâlcuirea vedeniei făcută de un angelus interpres (vv. 8‑18). Între cele două secțiuni există un verset de legătură. „Desfrânata
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
desfrânatelor și‑a urâciunilor pământului” (17,5). Capitolul poate fi împărțit în două secțiuni: vedenia propriu‑zisă (vv. 1‑6) și tâlcuirea vedeniei făcută de un angelus interpres (vv. 8‑18). Între cele două secțiuni există un verset de legătură. „Desfrânata cea mare”, replică, in negativo, a Femeii din capitolul 12, trăiește în deșert, „șezând pe o fiară roșie”. Ea este „îmbrăcată în purpură și în stofă stacojie, și împodobită cu aur și cu pietre scumpe și cu mărgăritare” (17,4
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
stacojie, și împodobită cu aur și cu pietre scumpe și cu mărgăritare” (17,4) și ține în mâna sa „un pahar de aur, plin de urâciunile și de spurcăciunile desfrânării ei”. Pe fruntea sa stă scris: „Babilonul‑cel‑mare, mama desfrânatelor și a urâciunilor pământului” (17,5). Femeia este „beată de sângele sfinților și de sângele mucenicilor lui Isus” (17,6). Ea stă pe o fiară „cu șapte capete și zece coarne”, este vorba de fiara marină descrisă în capitolul 13
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
a urâciunilor pământului” (17,5). Femeia este „beată de sângele sfinților și de sângele mucenicilor lui Isus” (17,6). Ea stă pe o fiară „cu șapte capete și zece coarne”, este vorba de fiara marină descrisă în capitolul 13. Podoabele desfrânatei fac trimitere atât la veșmântul preoțesc (Ex. 28 și 29), cât și la podoabele statuilor zeilor din panteonul roman. Atribuirea epitetului infamant de „desfrânată” anumitor cetăți inamice Israelului este întâlnită în mai multe pasaje din Vechiul Testament: Is. 1,21 (pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Vechiul Testament: Is. 1,21 (pentru Sion); 23,15‑17 (pentru Tyr); Ier. 3,3 (pentru Ierusalim); Naum 3,4 (pentru Ninive). Există aici suficiente date sau aluzii de ordin simbolic pentru a identifica corespondentul din plan concret. Cine este, așadar, „desfrânata cea mare”, „Babilonul‑cel‑mare”? Versetul 9 ne sugerează răspunsul: cele șapte capete ale fiarei sunt identificate, prin analogie, cu cei „șapte munți deasupra cărora șade Femeia”, mai exact cele șapte coline pe care se întinde cetatea Romei. Paharul din
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
în Apocalipsa lui Ioan Motive Cei doi martori Cutremurul cel mare Balaurul/diavolul/Satan Războiul cosmic Proslăvirea fiarei Războiul împotriva sfinților Prima fiară Legenda lui Nero Blasfemiile Cea de‑a doua fiară Minunile Amăgirea Idolatria Profetul mincinos Persecuția Semnul (666) Desfrânata cea mare/Roma Apostazia Moartea fiarei Împărăția de o mie de ani Victoria finală și împărăția lui Cristos Gog și Magog Capitole 11,3‑12 11,13 12,3.9; 12-13; 13,2; 13,4; 20,2; 20,10 12
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
și mai mult asupra tuturor practicilor magice (universam magiam scrutans), vrând ca mulțimea să amuțească de uimire” (I, 23, 1). Simon se pretindea întruparea Tatălui, coborât pe pământ pentru a salva Gândirea sa, care a fost închisă în trupul unei desfrânate din Tyr. Cum s‑a întâmplat aceasta? Magul afirmă că, după ce a creat îngerii și arhanghelii, Gândirea a fost luată prizonieră de aceștia și a fost obligată să se întrupeze rând pe rând în mai multe personaje feminine, printre care
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
i va pecetlui cu semn pe cei aleși, înainte De întoarcerea regelui din sfârșit, și de urgia întregii lumi. Vreme de șapte ani, pământul va tremura din toate părțile. Dar o jumătate de vreme, va stăpâni Ilie, cealaltă jumătate, Nero. Atunci desfrânata Babilon va fi scânteie și cenușă. Apoi, peste Ierusalim va păși învingătorul latin. Zicând deci: „Eu sunt Cristos, cel căruia neîncetat vă rugați”. Și, de bună seamă, întâii născuți îl vor copleși de laude, înșelați, Din pricină că profetul său cel mincinos
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
al „istoriei” Anticristului. Episoade esențiale, cum ar fi apariția celor doi martori (Enoh și Ilie); cele două fiare, simboluri ale Anticristului și ale „scutierului” său; cifra 666 și numele Anticristului; tribul lui Dan, tăiat de pe lista celor douăsprezece triburi; judecarea Desfrânatei celei Mari, împărăția de o mie de ani (millenium) și mai ales confruntarea decisivă dintre Isus și diavol, în care cel din urmă este învins, toate acestea dispar dintr‑o singură mișcare, în cazul predicatorului nostru. Biografia monstrului eshatologic devine
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
va fi veșnică, stăpânire care nu va trece, iar împărăția Lui nu va fi nimicită niciodată” (Dan. 7,13‑14). Este potrivit, de bună seamă, să spunem iudeilor ceea ce profetul le‑a spus odinioară: „Chipul ți s‑a făcut de desfrânată, tuturor nerușinată te‑ai făcut” (Ier. 3,3). Oare ce este mai limpede decât aceste cuvinte? Căci profetul a spus acestea mai curând în chip evanghelic și apostolic decât profetic și enigmatic. Isus însuși spune în Evanghelii: „Veți vedea pe
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
răi grăitori către tine, sau să se atingă mâna ta să ia mai sus zisele odoare și scule, ci încă și domnia ta după putere să-i adaugi, ca să nu fie spre batjocura limbilor străine și locuință animalelor și păsărilor și desfrânatelor, ci să-i fii milostiv și tocmitor și păzitor și miluitor călugărilor ce locuiesc într-însul, ca să fie și domniei tale ctitoria desăvârșită, ca și nouă, celor ce am trecut din această viață deșartă. Căci, dacă se va atinge mâna
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
întețește și se înmulțește”366. Numărul nevoiașelor (niște „marginale” viețuind la periferia comunităților), care înfruntau riscuri mari (mutilarea, bătaia, privarea de libertate, moartea chiar, conflictele cu forțele de ordine - la Iași, gărzile de noapte avem datoria se le aresteze pe desfrânate și pe bărbații care le acompaniau 367 -, „gloaba pântecului” și oprobriul rezervat de lumea onorabilă unor ființe plasate la marginea societății, diseminatoare de boli venerice și de infamie) și încercau să facă rost de bani prin vânzarea trupului sporea necontenit
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
blestemat”, ca Paul Verlaine. Iată-l, „trestie sfâșiată de vânt”, într-o tavernă, ce „miroase-a pământ,/ A cer și a fete frumoase”, bând fără contenire, noapte și zi: „Ne-am frânt oasele nedormind și beți/ Am mângâiat, cu pletele desfrânatelor, cupele;/ Vom bea până mâine și mâine”. Marele său prototip este însă François Villon. În căutarea Eumenei, personificare în vis, sub numele fiicei sale, a absolutului liric, Hristosul valah redus la condiția de câine se complace în compania unei Margot
STELARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289917_a_291246]
-
Ce ne-am face fără Cuvânt? Poți primi Euharistia fără mărturisire? Poți primi Botezul în absența Crezului? Poți lua ungerea din Taina Sfântului Maslu fără citirea Evangheliilor? De când mărturisirea „în cuvinte” reprezintă defectul „elitei”? Cum s-au mântuit tâlharul și desfrânata, dacă nu prin cuvinte? Cum și-a dovedit samarineanca dragostea dacă nu prin „vorbă mintoasă” (N. Steinhardt)? Cuvinte avem, uneori numai cuvinte, dulcea lor mângâiere, pentru cei dragi. Când nu mai sunt în preajmă nici flori parfumate, nici cărți de
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]