580 matches
-
se folosesc pentru rădăcinile cu finală consonantică, dar nu totdeauna. Privitor la folosirea lor există doar două reguli precise: În rest se poate vorbi numai de tendințe, excepțiile fiind numeroase: Observații: În general, substantivul care exprimă posesorul se folosește fără desinență: "Erzsi szoknyája" „fusta lui Erzsi”, "egy kislány gyűrűje" „inelul unei fetițe”. În unele cazuri însă primește desinența de dativ "-nak/-nek", iar obiectul posedat este articulat cu articol hotărât. Aceasta se întâmplă când: Posesorul primește sufixul "-nak/-nek" și în
Substantivul, adjectivul și numeralul în limba maghiară () [Corola-website/Science/316238_a_317567]
-
reguli precise: În rest se poate vorbi numai de tendințe, excepțiile fiind numeroase: Observații: În general, substantivul care exprimă posesorul se folosește fără desinență: "Erzsi szoknyája" „fusta lui Erzsi”, "egy kislány gyűrűje" „inelul unei fetițe”. În unele cazuri însă primește desinența de dativ "-nak/-nek", iar obiectul posedat este articulat cu articol hotărât. Aceasta se întâmplă când: Posesorul primește sufixul "-nak/-nek" și în construcția posesivă cu echivalentele verbului „a fi” ce se folosesc în lipsa verbului corespunzător lui „a avea”. "Kovácsnak
Substantivul, adjectivul și numeralul în limba maghiară () [Corola-website/Science/316238_a_317567]
-
a" și "e", pe care le comportă acest sufix la persoana a III-a singular, se lungesc: "a nagyapám barátja" „prietenul bunicului meu” - "A kutya a nagyapám barátjáé" „Câinele este al prietenului bunicului meu”. După sufixul "é" poate urma o desinență cazuală: "Nincs kocsim, ezért a barátoméval megyek" „N-am mașină, de aceea merg cu a prietenului meu”. Adjectivul poate avea în propoziție funcția de atribut sau de nume predicativ. Ca atribut, locul adjectivului este totdeauna înaintea substantivului determinat și nu
Substantivul, adjectivul și numeralul în limba maghiară () [Corola-website/Science/316238_a_317567]
-
este în general substantivizat, dar păstrează urme semantice ale acțiunii, numind rezultatul acesteia. Cu valoare verbală s-a conservat în registrul stilistic arhaic, dialectal și în registrul popular, folosit în formele inversate ale viitorului/ale condiționalului. Exemple: Infinitivul propriu-zis are desinențele "-a", "-e", "-ea", "-i" și "-î". Forma numită "infinitiv lung" are desinențele "-are", "-ére", "-ere", "-ire" și "-âre"), provenite din infinitivul latinesc: Infinitivul este marcat formal prin morfemul "a", fără funcția caracteristică prepozițiilor în general, care nu se omite când
Infinitiv () [Corola-website/Science/316318_a_317647]
-
acesteia. Cu valoare verbală s-a conservat în registrul stilistic arhaic, dialectal și în registrul popular, folosit în formele inversate ale viitorului/ale condiționalului. Exemple: Infinitivul propriu-zis are desinențele "-a", "-e", "-ea", "-i" și "-î". Forma numită "infinitiv lung" are desinențele "-are", "-ére", "-ere", "-ire" și "-âre"), provenite din infinitivul latinesc: Infinitivul este marcat formal prin morfemul "a", fără funcția caracteristică prepozițiilor în general, care nu se omite când se folosește altă prepoziție. Morfemul "a" este totuși omis în unele cazuri
Infinitiv () [Corola-website/Science/316318_a_317647]
-
Tăuții de Sus (în , colocvial "Tótfalu", în trad. "Satul slovac") este o localitate componentă a orașului Baia Sprie din județul Maramureș, Transilvania, România. Etimologia numelui localității: Din Tăuți (< subst. tăut < magh. Tóth „slovac" + desinența de pl. -i) + determinantul de Sus. Numele vechi a localității este "Tăuții lui Gerod". Tăuții de Sus este o localitate așezată de-a lungul drumului ce leagă orașele Baia Mare și Baia Sprie, așezare atipică în raport cu toate satele învecinate. Atestată documentar
Tăuții de Sus, Maramureș () [Corola-website/Science/301595_a_302924]
-
de gramaticalizare. În principal se deosebesc verbe numai modale ("must, can, could, will, would, may, might, shall" și "should") și verbe nu numai modale, ci folosite și de sine stătător. Primele se disting de verbele obișnuite și prin trăsături precum desinența zero la toate persoanele și lipsa particulei "to" la verbul cu care se asociază. Toate au subiectul comun cu acest verb, care este totdeauna la infinitiv. Exemple: În limba franceză, verbele modale se construiesc în general cu infinitivul, uneori cu
Verb modal () [Corola-website/Science/317827_a_319156]
-
că în franceză formele temporale sunt mai numeroase. Dat fiind că ortografia limbii franceze este în foarte mare măsură etimologică, deci nu redă fidel pronunțarea, în conjugare trebuie să se țină seamă de faptul că în vorbire sunt mai puține desinențe personale decât în scris. Sunt de exemplu categorii de verbe la care, la anumite timpuri, patru desinențe se scriu în trei feluri, dar în vorbire se aude numai rădăcina verbului, deci la patru persoane verbul sună la fel. De aceea
Limba franceză () [Corola-website/Science/296698_a_298027]
-
mare măsură etimologică, deci nu redă fidel pronunțarea, în conjugare trebuie să se țină seamă de faptul că în vorbire sunt mai puține desinențe personale decât în scris. Sunt de exemplu categorii de verbe la care, la anumite timpuri, patru desinențe se scriu în trei feluri, dar în vorbire se aude numai rădăcina verbului, deci la patru persoane verbul sună la fel. De aceea, morfemul persoanei a devenit în mare măsură subiectul exprimat prin alt cuvânt. Ca urmare, verbul apare numai
Limba franceză () [Corola-website/Science/296698_a_298027]
-
maghiare referitoare la verb, tratând în viziunea gramaticii tradiționale morfemele care exprimă diatezele, modurile, formele nominale și timpurile verbale, precum și valorile acestora. Rădăcina majorității verbelor este identică cu forma de la diateza activă a indicativului prezent, persoana a III-a singular, desinența acesteia fiind ∅. Aceasta este și forma care se găsește în dicționare, de exemplu "vár", care la indicativ prezent, persoana a III-a singular se traduce prin „așteaptă”, dar în dicționarele bilingve prin „a aștepta”. Unele verbe însă au la această
Verbul în limba maghiară () [Corola-website/Science/316230_a_317559]
-
fiind ∅. Aceasta este și forma care se găsește în dicționare, de exemplu "vár", care la indicativ prezent, persoana a III-a singular se traduce prin „așteaptă”, dar în dicționarele bilingve prin „a aștepta”. Unele verbe însă au la această formă desinența "-ik": "alszik „a dormi”, "törik „a se sparge”, "eszik „a mânca”, "iszik „a bea” etc. Acestea prezintă unele particularități în conjugare . Clasificarea verbelor în categorii mai mult sau puțin corespunzătoare cu diatezele din gramaticile altor limbi nu este unitară în
Verbul în limba maghiară () [Corola-website/Science/316230_a_317559]
-
a doua, iar verbul este de persoana întâi singular, se folosește o formă specifică a conjugării definite, marcată prin sufixul "-lak/-lek": "Téged szeretlek." „Pe tine te iubesc”, "Titeket kedveltelek elejétől fogva" „Pe voi v-am simpatizat de la bun început”. Desinențele la conjugarea definită anticipează sau reiau obiectul verbului la fel ca pronumele personale în acuzativ din română: "Őt szeretem" „Pe el/ea îl/o iubesc”, "Több tollam van; melyiket akarod?" „Am mai multe stilouri; pe care îl vrei?” Această conjugare
Verbul în limba maghiară () [Corola-website/Science/316230_a_317559]
-
vitt" este la conjugarea nedefinită. Gramaticile limbii maghiare iau în seamă modurile indicativ (cu timpurile prezent, trecut și viitor), condițional (prezent și trecut) și imperativ, precum și ceea ce numesc forme nominale ale verbului: infinitivul, participiul (prezent, trecut și viitor) și gerunziul. Desinențele la acest timp sunt: Variantele de desinențe care conțin vocale rezultă din necesitatea de a respecta armonia cu vocalele din rădăcină. Rădăcinile cu final consonantic pot atrage după sine folosirea unei vocale de legătură, aleasă tot în funcție de regulile armoniei vocalice
Verbul în limba maghiară () [Corola-website/Science/316230_a_317559]
-
maghiare iau în seamă modurile indicativ (cu timpurile prezent, trecut și viitor), condițional (prezent și trecut) și imperativ, precum și ceea ce numesc forme nominale ale verbului: infinitivul, participiul (prezent, trecut și viitor) și gerunziul. Desinențele la acest timp sunt: Variantele de desinențe care conțin vocale rezultă din necesitatea de a respecta armonia cu vocalele din rădăcină. Rădăcinile cu final consonantic pot atrage după sine folosirea unei vocale de legătură, aleasă tot în funcție de regulile armoniei vocalice. Aceste vocale (în roșu) sunt redate în
Verbul în limba maghiară () [Corola-website/Science/316230_a_317559]
-
actuală nu mai există decât un singur timp trecut. Nuanțele pe care le exprimă în română diferitele timpuri trecute se exprimă în maghiară prin prefixe verbale și prin context. Trecutul este marcat de consoana "t" (cu varianta "tt") care precede desinențele personale. Exemple cu vocalele de legătură: Acest timp se formează din indicativul prezent al verbului auxiliar "fog" și infinitivul verbului conjugat, care poate precede sau urma auxiliarul: Exemple în propoziții: "Keresni fog engem az igazgató" „Mă va căuta directorul”, "Remélem
Verbul în limba maghiară () [Corola-website/Science/316230_a_317559]
-
mosogatni" „După cină va trebui să se spele vasele”, "Majd látni akarom, mit rajzoltatok" „O să vreau să văd ce ați desenat”, "Majd szombat este táncolhatsz" „Sâmbătă seara vei putea dansa”. Marca condiționalului prezent este sufixul "-na/-ne/-ná/-né", iar desinențele personale la această formă verbală sunt: Exemple cu vocalele de legătură folosite la condițional prezent: Observații: Condiționalul trecut este un timp compus din verbul auxiliar "van" „a fi” la condițional prezent (forma invariabilă "volna") și indicativul trecut al verbului conjugat
Verbul în limba maghiară () [Corola-website/Science/316230_a_317559]
-
și indicativul trecut al verbului conjugat: O parte din valorile condiționalului sunt aceleași în maghiară și în română. Acesta poate exprima: Alte valori se exprimă cu condiționalul în maghiară, dar cu conjunctivul în română: Marca acestui mod este "j", iar desinențele personale sunt: Vocalele de legătură folosite la imperativ (cu roșu): Observații: Formele care în gramaticile limbii române sunt numite moduri nepersonale sau nepredicative, în gramaticile limbii maghiare nu sunt considerate moduri, și se numesc forme nominale ale verbului. Marca infinitivului
Verbul în limba maghiară () [Corola-website/Science/316230_a_317559]
-
I singular constituie cuvântul-titlu pentru verbe în dicționare. Exemple de conjugare: La imperfect, persoana a III-a plural este identică cu a III-a singular. Perfectul simplu se folosește mai frecvent decât perfectul compus. Se deosebesc verbele cu accentul pe desinență (cele de mai jos) și cele cu accentul pe rădăcină. La cele cu accentul pe desinență, persoana I plural este fără -ră-, iar persoana a II-a plural tot fără -ră- și cu desinențele -at, -ut, -it. La verbele cu
Limba aromână () [Corola-website/Science/296849_a_298178]
-
-a plural este identică cu a III-a singular. Perfectul simplu se folosește mai frecvent decât perfectul compus. Se deosebesc verbele cu accentul pe desinență (cele de mai jos) și cele cu accentul pe rădăcină. La cele cu accentul pe desinență, persoana I plural este fără -ră-, iar persoana a II-a plural tot fără -ră- și cu desinențele -at, -ut, -it. La verbele cu accentul pe rădăcină (unele verbe de conjugarea a III-a), persoana I singular are desinența -sh
Limba aromână () [Corola-website/Science/296849_a_298178]
-
Se deosebesc verbele cu accentul pe desinență (cele de mai jos) și cele cu accentul pe rădăcină. La cele cu accentul pe desinență, persoana I plural este fără -ră-, iar persoana a II-a plural tot fără -ră- și cu desinențele -at, -ut, -it. La verbele cu accentul pe rădăcină (unele verbe de conjugarea a III-a), persoana I singular are desinența -sh(u): "scosh(u) „scosei”, "aprimshu „aprinsei”, "dush(u)" „dusei”. Perfectul compus se formează cu formele complete ale verbului
Limba aromână () [Corola-website/Science/296849_a_298178]
-
pe desinență, persoana I plural este fără -ră-, iar persoana a II-a plural tot fără -ră- și cu desinențele -at, -ut, -it. La verbele cu accentul pe rădăcină (unele verbe de conjugarea a III-a), persoana I singular are desinența -sh(u): "scosh(u) „scosei”, "aprimshu „aprinsei”, "dush(u)" „dusei”. Perfectul compus se formează cu formele complete ale verbului auxiliar am „a avea”. Mai mult ca perfectul sintetic a dispărut în aromână, fiind înlocuit cu unul analitic, format cu auxiliarul
Limba aromână () [Corola-website/Science/296849_a_298178]
-
E ger”, "Havazik" „Ninge”. Predicatul se acordă în număr și persoană cu subiectul. Această parte de propoziție corespunde în gramaticile limbii române complementului direct, fiind totdeauna la acuzativ. Ca formă, obiectul este de cele mai multe ori marcat, adică este prevăzut cu desinența de acuzativ, "-t" (vezi exemplele de mai sus, în afară de cel exprimat prin infinitiv). Obiectul poate fi și nemarcat, în mod facultativ, în următoarele situații: Obiectul exprimat prin infinitiv este totdeauna nemarcat. 1. Din punctul de vedere al determinării: 2. Din
Propoziția în limba maghiară () [Corola-website/Science/316278_a_317607]
-
acuzativ cu prepoziție din gramaticile românești. Întrebări: "kinek?" „cui?”, "minek?" „la ce?”, "kinek a részére/számára?" „pentru cine?” "minek a részére/számára?" „pentru ce?”. Termeni regenți: verb, formă verbală a verbului, adjectiv. Mijloace de exprimare: Substantivul sau pronumele cu sufixul (desinența) "-nak/-nek" și pronumele personal format de la acest sufix, subordonate verbelor "van/lesz" „a fi” și "nincs(en)" "nincs(en)" (plural "nincsenek") / "sincs(en)" (plural "sincsenek"), formele supletive negative ale verbului "van/lesz", constituie și complementul de atribuire care exprimă
Propoziția în limba maghiară () [Corola-website/Science/316278_a_317607]
-
corespunde aproximativ cu "dumneata", dar este mai frecvent folosit decât corespondentul românesc, deci poate fi echivalat și cu „dumneavoastră”. Gradul superior de politețe este exprimat cu pronumele "ön" (plural "önök") „dumneavoastră”. Ca în limba română, persoana verbului este exprimată de desinența acestuia, de aceea pronumele personal la nominativ se folosește împreună cu verbul numai dacă se scoate în evidență persoana: "Beszéltem az igazgatóval." „Am vorbit cu directorul” - "Én beszéltem az igazgatóval." „Eu am vorbit cu directorul”. Numai pronumele personale de persoana a
Pronumele în limba maghiară () [Corola-website/Science/316248_a_317577]
-
ca substantivele, celelalte având forme neregulate. Celelalte cazuri ale pronumelor de politețe se formează ca cele ale substantivelor, aceste pronume având toate cazurile pe care le au substantivele. Însă aceleași cazuri ale celorlalte pronume nu se formează de la nominativ + o desinență cazuală, ci se folosesc desinențele, la care se adaugă sufixele posesive pentru obiectul posedat. Acestor forme le lipsesc cazurile translativ-factitiv, terminativ, formativ și esiv-formal: Forma de nominativ a fiecărui pronume personal poate alcătui cuvinte compuse cu formele cazuale din tabelul
Pronumele în limba maghiară () [Corola-website/Science/316248_a_317577]