7,054 matches
-
exclusiv cu cea literară. E adevărat, însă pozitivismului său (fără de pragmatism, înecarea eventualelor dubii de natură principială în implacabila dinamică a realului) îi răspunde o mai apăsată, mai "filosofică" neîncredere, o mefiență ce se propagă cu predilecție (alt simptom al despărțirii dezolate de existențial) în masa unor texte cu alură preponderent literară. Fiind mai incredul, Barbu e mai artist. Să urmărim cîteva aspecte ale posturii ce s-a caracterizat pe sine, prin ricoșeu, drept "lipsa de orice încredere în progres, democrație
Barbu Cioculescu par lui meme by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12046_a_13371]
-
Long live..., i se urează, dar parcă fără prea multă convingere... Apoi, deodată, "din vag cum era, Zürichul a încetat să mai fie. Cumpăr un Tournier, Le roi des aulnes, ca să am ce citi pe drum." Préparatifs de depart...Peste despărțire plutește același, cunoscut de-acum, echivoc: "zîmbete incerte, aceleași: între haz de necaz și don't give up" ș...ț Amintiri vagi, dar bine ritmate, ale unor versuri de pustiu, ceva Appolinaire (??? nu verific, Salomon?), din faza aproape Aragon, în
Subgenul "înalt" al biograficului by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/12096_a_13421]
-
Cristian Teodorescu La despărțirea de Cotroceni, dl Ion Iliescu și-a luat certificat de revoluționar. Nu-mi vine să cred că fostul șef al statului vrea să-și mai scadă din impozite în acest fel. La ce altceva i-a trebuit o asemenea hîrtie
Ultimul revoluționar cu hîrtie în mînă by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/12123_a_13448]
-
a dat-o la întors, cum a făcut cu grațierea lui Miron Cozma. Presa noastră liberă îl acuză pe Ion Iliescu că și-a pierdut discernămîntul, dar nu sesizează că fostul președinte a preferat să-și sacrifice imaginea personală la despărțirea de Cotroceni pentru a scoate partidul din impas. Chiar dacă nu-l iubește pe Adrian Năstase, Ion Iliescu îi mai oferă acestuia o șansă, scoțîndu-l cîștigator din Parlament, dupa marea lui înfrîngere. Dar acum Adrian Năstase nu mai poate sufla nici
Proba libertății by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/12172_a_13497]
-
Le Journal" Mă temeam de această aniversare a lui Odin Teatret la care mă duceam și care, știam, avea să fie cea din urmă, cel puțin pentru mine, tot așa cum mă temusem odinioară de reîntâlnirea cu o prietenă, după o despărțire de zece ani. "O să-ți recunoască ochii", m-a încurajat cineva, dar, din fericire, proba recunoașterii n-a avut loc. De data asta, însă, n-aveam nici o șansă să mai scap. Și cum eram convins că, uitându-te la "celălalt
George Banu – Cei patruzeci de ani de viață ai lui Odin și parabola nisipului by Delia Voicu () [Corola-journal/Journalistic/12163_a_13488]
-
Însă dacă majoritatea love-story-urilor au o desfășurare firească, ascendentă, de la momentul seducției prin îndrăgostire până la criza cuplului, povestea de dragoste pe care o imaginează Kaufman - și pe care numai Gondry ar fi putut-o filma - începe abia în dimineața de după despărțire. (Hm! Când se termină cu adevărat iubirea?) Într-un foarte frumos roman despre o foarte frumoasă poveste (posibilă) de dragoste, Raymond Federman spune sec: "Majoritatea poveștilor de dragoste sunt cam șubrede la început și dezastruoase la sfârșit. Pe la mijloc au
Chinul eternei dimineți de dupa dragoste by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12242_a_13567]
-
foarte frumoasă poveste (posibilă) de dragoste, Raymond Federman spune sec: "Majoritatea poveștilor de dragoste sunt cam șubrede la început și dezastruoase la sfârșit. Pe la mijloc au unele momente mai liniștite." Despre dezastrul de la sfârșit scrie memorabil undeva și Marguerite Yourcenar: "Despărțirea de o ființă iubită nu e doar o catastrofă emoțională, ci și una metafizică: comment comprendre le mot départ, le mot absence?" Ei bine, Kaufman acest moment dramatic îi cere lui Gondry să-l exploreze cinematografic. Cum să reziști memoriei
Chinul eternei dimineți de dupa dragoste by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12242_a_13567]
-
care discutam febril. Era, clar, Călinescu... Și, într-o zi, Ioana mă rugă încurcată să nu mai trec pe la ea, întrucât unchiul ei începuse să o spioneze, gelos, certând-o că primea în casă, băieți. }in minte totul, perfect. La despărțire, exclamase veselă, în loc de altceva: să știi, semeni cu Călinescu!... Literată ferventă, nu-i zicea altfel decât ca pe coperta Istoriei literaturii. Naiv, întrebasem în ce sens... Ea zâmbise. Asta fusese tot...
G.Călinescu, gazetar by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/12261_a_13586]
-
există", fiindcă "viața nu e sigură în nici un moment"... Orice se poate naște din orice. Dacă femeia iubită își vopsește, de exemplu, unghiile, ea își motivează gestul obișnuit ca o pregătire pentru vis și o apărare de coșmaruri (capitolul V); despărțirea de ea provoacă o desfășurare de cugetări fanteziste despre dispariție și inexistență. La alte pagini, apare "o zi cu vedenii" (mai toate zilele sunt, de fapt, așa), aerul se încarcă de imagini ale obiectelor, "viețile se agită în timpul furtunilor", când
Ramon Goméz de la Serena în româneste by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/12246_a_13571]
-
De exemplu, relația de căsătorie: De va lua cineva femeie și se va face bărbat ei, dar ea nu va afla bunăvoință în ochii lui, pentru că va găsi ei ceva neplăcut la ea, și-i va scrie e carte de despărțire, i-o va da la mână și va slobozi din casa sa iar ea va ieși și ducâdu-se se va mărita cu alt bărbat. (cap. 24, legiuiri casnice, 1 și 2)". Scrierea legii pe pietre și blestem pentru cei ce
Deuteronomul (3) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/12661_a_13986]
-
Eu văd ca tu ai votat 9 jucători" (fanclub.ro); "Cumetre acu îs ocupat cu pacea" (ciberplai); "nepoate, îți mulțam că mă amintiși" (ib.); "ești dibaci și convingător, frate" (ib.), "Argumentează tată" (fanclub.ro) etc. Punctuația e de obicei neglijată, despărțirea vocativului prin virgulă de restul enunțului fiind o regulă deseori încălcată. Destul de recente sînt împrumuturile - evident anglo-americane: "Ce să te ajut man?" (computergames.ro). În contexte jurnalistice se poate observa reconstituirea documentară a contextului sociolingvistic: într-un reportaj despre droguri
Dragii moșului... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12738_a_14063]
-
vîrstă, preferă atacul la persoană în disputele polemice, își linge rănile umilințelor comuniste înălțînd stindardul rezistenței prin cultură, are rectitudinea vertebrală a unei amibe și-și plînge gloria de altădată. Tînăr, scriitorul proclamă dreptul la exprimare al generației sale și despărțirea de miturile trecutului anchilozat; o face cu virulență aproape inconștientă și refuză să se lase intimidat de statuile venerate ale intelectualității care-l precede. De fapt, contrapune rigidității sistemului nostru cultural în general (și literar, în special) viziunea relaxată a
Vocația esteticii de atitudine by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/12790_a_14115]
-
acest roman a fost publicat pentru prima oară în anul 1992, așa cum aflăm dintr-o notă a autorului. Protagoniștii romanelor lui Mihai Zamfir își duc existența sub semnul angoasei. Stere, eroul din Poveste de iarnă, trăiește, pas cu pas, drama despărțirii de Adriana. Totul în această proză se află sub semnul așteptării și al amînării. Deloc întîmplător, în centrul acestui roman se situează telefonul (telefoanele), care marchează ritmul degradării relației celor doi. Relația dintre o femeie superbă fizic, voluntară, și plină
Sfărșit de veac în București by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12807_a_14132]
-
viitor. Chiar dacă, la un moment dat, femeia îi cedează din oboseală și, poate, din curiozitate, ea nu lasă nici o secundă impresia că ar fi dispusă să-i acorde personajului naiv și demodat care o asaltează cu telefoanele o atenție deosebită. Despărțirea dintre ei este doar o chestiune de timp. Pentru Stere, în schimb, ea este centrul universului, elementul în jurul căruia gravitează întreaga sa viață. Ambii ajung în final să apeleze la strategii de amînare a viitoarelor rendez-vous-uri. Adriana, pentru că se simte
Sfărșit de veac în București by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12807_a_14132]
-
de fapt niciodată... Literar vorbind, gestul antologării are conotații semnificative, nu e niciodată pe deplin inocent. Dar dincolo de evenimentul editorial, simplul fapt al aducerii împreună a poeziilor lui Mircea Cărtărescu se lasă și nu se lasă descifrat. Verdict definitiv al despărțirii, al despărțirii prin însumare? Gest firesc al oricărui visător care privește, pe jumătate nostalgic, pe jumătate detașat, înapoi? Epilog sau punct de suspensie?... Greu de spus, dar avantajul cel mare îi revine cititorului. Pentru că alăturarea aduce beneficiul lecturii într-un
Un visător incurabil by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/12826_a_14151]
-
niciodată... Literar vorbind, gestul antologării are conotații semnificative, nu e niciodată pe deplin inocent. Dar dincolo de evenimentul editorial, simplul fapt al aducerii împreună a poeziilor lui Mircea Cărtărescu se lasă și nu se lasă descifrat. Verdict definitiv al despărțirii, al despărțirii prin însumare? Gest firesc al oricărui visător care privește, pe jumătate nostalgic, pe jumătate detașat, înapoi? Epilog sau punct de suspensie?... Greu de spus, dar avantajul cel mare îi revine cititorului. Pentru că alăturarea aduce beneficiul lecturii într-un nou context
Un visător incurabil by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/12826_a_14151]
-
de poezie. îmi era groază de un singur lucru, de faptul că într-o zi va trebui să mă maturizez, că într-o zi exteriorul va începe să existe, că n-o să îmi mai țină multă vreme." Verdict definitiv al despărțirii, al despărțirii prin însumare? Gest firesc al oricărui visător care privește, pe jumătate nostalgic, pe jumătate detașat, înapoi? Epilog sau punct de suspensie?... Postmodern, hazardul a vrut ca Mircea Cărtărescu să fie poet și visător incurabil.
Un visător incurabil by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/12826_a_14151]
-
îmi era groază de un singur lucru, de faptul că într-o zi va trebui să mă maturizez, că într-o zi exteriorul va începe să existe, că n-o să îmi mai țină multă vreme." Verdict definitiv al despărțirii, al despărțirii prin însumare? Gest firesc al oricărui visător care privește, pe jumătate nostalgic, pe jumătate detașat, înapoi? Epilog sau punct de suspensie?... Postmodern, hazardul a vrut ca Mircea Cărtărescu să fie poet și visător incurabil.
Un visător incurabil by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/12826_a_14151]
-
avea și răspunsul, cum s-a văzut din intervențiile sale ulterioare): există azi cu adevărat o confruntare între generații, asemănătoare aceleia din anii "30 ai veacului trecut? Nu asistăm numai la un schimb de ștafetă? Sunt inevitabile conflictele între generații, despărțirile, fenomenele de ruptură? Există o legătură între schimbările politice, cum au fost, la noi, cele din 1989, și schimbările de canon estetic? Luând primul cuvântul, Alex. Ștefănescu a spus că lupta dintre generațiile literare el o vede ca pe una
Confruntarea între generații by Reporter () [Corola-journal/Journalistic/12882_a_14207]
-
sîntem stăpînii (teoreticienii) propriului discurs, nu simpli bricoleuri. Îi așază, cu mîna lui, pe ceilalți într-un tablou de familie mai cuprinzător, de fapt decît o arată volumul. Cu ei au fost și alții, au existat mentori, s-au produs despărțiri. De toți și de toate, în încercarea de-a-ți face o impresie, trebuie să ții seama. Dincolo de paternitatea, care se cuvine recunoscută, a unui fragment de manifest, Nicolae }one este prezent cu poezie, ce are consistența scenelor din vis. Scrie
Frîna de mînă by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/12259_a_13584]
-
și de abordarea neortodoxă a regulilor mainstream. Scorsese împărtășește gustul pentru vignettes al cineaștilor francezi, care se regăsește și la Joyce (Oameni din Dublin): scenariul acestui film are climax fără a avea o încheiere narativă clară. Nu se termină cu despărțirea cuplului, nici măcar cu epifania protagonistului - care, la rându-i, e epifanie doar în interpretarea mea, poate fi doar o scenă cu un bărbat într-o biserică. Deși subscrie la ambiguitate ca principiu estetic, filmul lui Scorsese are două secvențe remarcabile
Scorsese îți bate la ușă by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12266_a_13591]
-
pentru că tânărul revoluționar comunist trebuia să-și renege originile mic-burgheze și, prin urmare, trăiește din bunăvoința unei mătuși care are de la el o singură pretenție: măcar să scrie. Este anul 1957 și pianul - altădată vândut cu satisfacția unui act simbolic al despărțirii de lumea burgheză - devine sertarul literar al tânărului scriitor care compune relativ repede un volum de nuvele, Vivisecții. În încercarea de a-și grăbi reabilitarea, ajunge însă pe șantierele țării să scrie reportaje despre înfăptuirile "omului nou". Manuscrisul reportajelor realist-socialiste
Confesiunea unei minți tinere by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12322_a_13647]
-
cer, ca-ntr-o odaie". 4. în Blesteme versurile 34 și 35, în loc de : "Gâtlejul, de sete/ Să cate scuipat să se-mbete", se citesc, în noua lor "varietate": "Gâtlejul, fierbinte de sete/ Să cate scuipat să se-mbete". 5. în Despărțire, versul 5 a fost schimbat, și în loc de: "poate mai bate încă momentul de atunci", se citește: "Poate mai bate încă secunda de atunci". Și-i mai aud și-acum vocea spunându-mi: "Să schimbăm momentul. Momentele sînt prea mari pentru
Ridicola obstinație by G. Pienescu () [Corola-journal/Journalistic/12377_a_13702]
-
proiectelor în patru. Sorin, Manolo, Filo și Călin nu sunt primii care au scris/preformat în cvartet. Ei au însă un sound, se sincronizează, se susțin unul pe celălalt, "cântă" bine împreună. Ca în istoria oricărei formații, va veni vremea despărțirii, fiecare își va construi o carieră solo (unii au început-o deja), o imagine și un stil. Povestirile mici și mijlocii sunt, până la urmă, doar un joc, de-a hip-hop-ul, de-a societatea de consum, de-a antropologia și, mai
Autoficțiune cu paralele inegale by Cătălin Sturza () [Corola-journal/Journalistic/12400_a_13725]
-
afirme că e imposibil să iubești personajele acestui film. Fiindcă sunt egoiste, antisociale, arogante" Dar oare cum ar arăta Romeo și Julieta în zilele noastre? Ambele cupluri se sinucid din dragoste, și totuși motivațiile diferă substanțial: eroii shakespearieni preferă moartea despărțirii, dar asta pentru că nu pot fi împreună și în viață totodată. Julien (Guillaume Canet) și Sophie (Marion Cotillard), protagoniștii filmului lui Yann Samuell, blazați încă din copilărie, suferă de un cinism subtextual - nu pot să creadă că dragostea nu se
Un pariu pe două vieți by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12515_a_13840]