107 matches
-
Despotatul Epirului, care cuprindea Epirul, Acarnania și Etolia, lua înfățișarea unui stat bizantin autonom față de regatul latin de Thessalonic la est, de venețieni pe Adriatica, de slavii din nord și nord est ca și imperiul de Niceea în Asia Mică; despotatul de Epir devenea în Peninsula Balcanică pentru bizantini un centru de conservare și o celulă a reculegerii politice.Perioada de formare a statului și de consolidare internă era urmată de o expansiune victorioasă. Cele două centre grecești vor împărți același
Theodor I Laskaris () [Corola-website/Science/316751_a_318080]
-
un centru de conservare și o celulă a reculegerii politice.Perioada de formare a statului și de consolidare internă era urmată de o expansiune victorioasă. Cele două centre grecești vor împărți același obiectiv, recucerirea Constantinopolului și restaurarea Imperiului bizantin. Fondatorul despotatului de Epir, Mihail, avea ca succesor către 1215 pe fratele său, Theodor. După căderea Constantinopolului, el rămăsese în regiunea Niceei pe lângă Theodor I Laskaris, întorcându-se la curtea epirotă din Arta la insistențele fratelui său. El jura fidelitate împărratului Niceei
Theodor I Laskaris () [Corola-website/Science/316751_a_318080]
-
le-a luat: Angelos, Ducas; Comnen. El îl întrecea pe predecesorul său și în gustul pentru risc și în setea de acțiune. Imperiul grecesc din Occident cunoștea în timpul lui o expansiune fulgerătoare.) Prima faptă ce purta renumele lui în afara frontierelor despotatului de Epir era lovitura contra împăratului latin încoronat; Pierre de Courtnaz, soțul Yolandei, sora lui Balduin și Henri. Chemat pe tronul Constantinopolului la moartea lui Henri, Pierre, care era atunci în Franța, pleca la Roma, unde papa îi acorda coroana
Theodor I Laskaris () [Corola-website/Science/316751_a_318080]
-
îndrăznețului despot al Epirului care intra în orașul Thessalonic la sfârșitul anului 1224 în urma unui lung asediu. Regatul latin al Macedoniei și Thesaliei încetase să mai existe. Puterea lui Theodor se întindea de la Adriatica la Marea Egee, cuprinzând vechiul teritoriu al Despotatului de Epir, Thessalia și o mare parte a Macedoniei. Theodor lua purpura. El se numea basileus și autocrator al romanilor-cu alte cuvinte, el revendica moștenirea împăraților din Bizanț și direcția luptei pentru Constantinopol și intra în conflict declarat cu
Theodor I Laskaris () [Corola-website/Science/316751_a_318080]
-
tronul imperial. A fost o perioadă intensă și încâlcită de războaie între bizantini, apuseni și turci. Cucerirea Constantinopol-ului de către cruciații apuseni a împărțit imperiul în patru state: Imperiul bizantin de Niceea, Imperiul latin din Orient, Imperiul Bizantin de Trebizonda și Despotatul de Epir. Dinaștii din familia Lascaris de la Niceea au reluat ofensiva împotriva trădătorilor creștini apuseni, iar Mihail al VIII-lea Paleolog a recucerit Constantinopol-ul, în 1261. Dar războiul împotriva apusenilor, care se mențineau în Pelopones, a trebuit să se redirecționeze
Istoria Istanbulului () [Corola-website/Science/318583_a_319912]
-
este ansamblul de nave comerciale navigând pe mări și oceane sub pavilion românesc. Sursa: Corăbiile medievale ale despotatului Dobrogei și ale Țării Românești și Moldovei, dispar odată cu cucerirea litoralului românesc de către Imperiul Otoman în secolul XV. Până în 1878 navigația navelor comerciale românești pe mare se efectua din porturile Brăila, Galați și, între 1856 și 1878, Reni, Ismail și
Flota comercială maritimă a României () [Corola-website/Science/320324_a_321653]
-
fost cucerit complet de statul sârb Rașka, transformat în regat în 1217 și târât în 1346. Odată cu prăbușirea să în feudalismul în anii 1370, partea de nord a provinciei Kosovo a aparținut Casei de Lazarevici și în 1402 integrată în despotat. Bogăția surselor de ape minerale a fost descoperită și exploatată pentru prima dată de către boierii sârbi. După 1455, otomanii au cucerit regiunea și au integrat-o în provincia Rumelia. De-a lungul istoriei noul imperiu a populat regiunea cu religia
Kosovo de Nord () [Corola-website/Science/321216_a_322545]
-
cucerească partea occindentală a Thessaliei, era alungat și trebuia să evacueze teritoriul. Acum, când Thessalia era anexată, trebuia urgent rezolvată problema epirotă. Luptele neîncetate, pretențiile rivale și atacurile continue ale vecinilor determinau o agitație profundă în regiunea Epirului, iar căderea despotatului nu era decât o chestiune de timp. Victoria bizantinilor la Arta grăbea finalul acestuia. Despotul Ioan era otrăvit de soția sa; Anna, care prelua regența în numele fiului său Nikephor al II-lea, deschidea negocierile cu împăratul. În fruntea unei puternice
Andronic al III-lea Paleologul () [Corola-website/Science/317271_a_318600]
-
de soția sa; Anna, care prelua regența în numele fiului său Nikephor al II-lea, deschidea negocierile cu împăratul. În fruntea unei puternice armate, al cărui nucleu era format din trupe turcești, Andronic și Cantacuzino vor traversa Thessalia și obțineau supunerea despotatului Albaniei (1337). Epirul și Acarnania erau și ele încorporate imperiului, după 130 de ani de secesiune. (Anna calculase greșit: ea scontase că recunoscând suzeranitatea bizantină, va continua să domnească peste țară, în numele fiului său, dar împăratul nu voia să audă
Andronic al III-lea Paleologul () [Corola-website/Science/317271_a_318600]
-
greacă: Μωρέας sau Μωριάς, franceză: Morée, italiană: Morea, turcă: Mora) a fost numele sub care era cunoscut Peloponezul în timpul Evului Mediu și a începutului epocii moderne timpurii. De asemenea, termenul poate să se refere la o provincie bizantină cunoscută ca Despotatul Moreei. Nu se cunoaște cu exactitate originea numelui medieval „”, care este menționat pentru prima oară într-o cronică bizantină din secolul al X-lea. Cercetătorii consideră că numele regiunii este derivat din cuvântul "morea" (μορέα, în traducere dud). Duzii erau
Moreea () [Corola-website/Science/325925_a_327254]
-
această victorie însă, bizantinii au suferit două înfrângeri (bătăliile de la Prinitza și de la Makryplagi), iar francii și bizantinii au fost obligați să trăiască ca vecini. La mijlocul secolului al XIV-lea, împăratul Ioan al VI-lea Cantacuzino a reorganizat Moreea în Despotatul Moreei. Un fiu al împăratului aveau să primească din acest moment titlul de „despot”, fiind numit conducător al regiunii. La începutul secolului al XV-lea, bizantinii au recucerit ultimele posesiuni ale francilor din Moreea dar, în 1460, întreaga peninsulă a
Moreea () [Corola-website/Science/325925_a_327254]
-
și oasele de mamut arată o continuitate de populare încă din preistorie. Cetatea Herakleia, ruinată de Avari și de Slavi în secolul VI, a fost reconstruită în sec. XII întâi de bizantini, apoi de genovezi, pentru a aparține o vreme despotatului Dobrogean, și după acesta, voievodului muntean Mircea cel Bătrân, înainte de a cădea în 1421 în mâinile Turcilor. Aceștia au întreținut-o aproximativ două veacuri, ultima căpetenie otomană a cetății fiind Evli Çelebi, menționat în 1651. Ulterior cetatea cade în ruine
Limanele dobrogene () [Corola-website/Science/327426_a_328755]
-
dintr-un mai lung șir de evenimente haotice din sudul Balcanilor. După mutarea capitalei la Edirne, liderii europeni și-au dat seama că otomanii aveau intenția clară să rămână în Europa. Statele balcanice - Imperiul Bizantin, Al Doilea Țarat Bulgar și Despotatul Serbiei - nu erau pregătite să facă față noii amenințări. Teritoriul bizantin era fragmentat între capitala Constantinopole și câteva regiuni din Tracia, Salonic și zona înconjurătoare și Despotatul Moreii (în Peloponez). Legăturile dintre capitală și celelalte două regiuni erau posibile numai
Ascensiunea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/323805_a_325134]
-
să rămână în Europa. Statele balcanice - Imperiul Bizantin, Al Doilea Țarat Bulgar și Despotatul Serbiei - nu erau pregătite să facă față noii amenințări. Teritoriul bizantin era fragmentat între capitala Constantinopole și câteva regiuni din Tracia, Salonic și zona înconjurătoare și Despotatul Moreii (în Peloponez). Legăturile dintre capitală și celelalte două regiuni erau posibile numai pe mare, rutele maritime prin Dardanele fiind ținute deschise cu ajutorul celor două puteri italiene ale vremii: Republicile Venețiană și Genoveză. Bizantinii erau mult prea slăbiți pentru ca să se
Ascensiunea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/323805_a_325134]
-
Tânărul Ștefan era tânăr și cu o minte mai puțin ageră decât a tatălui său. Boieri separatiști au încercat să profite de această situație și au fragmentat statul sârb. La început, au ieșit de sub controlul sârb provinciile grecești Tesalia și Despotatul Epirului, urmate de regiunile locuite de albanezi. În Macedonia de sud și vest au apărut o serie de principate independente. În același timp, Regatul Ungariei a cucerit teritorii sârbești în nord. Uroș a reușit să păstreze controlul doar asupra zonei
Ascensiunea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/323805_a_325134]
-
vilajet", sârbă: Будимски вилајет "Budimski vilajet", croată: "Budimski vilajet") a fost o unitate administrativă a Imperiului Otoman în Europa Centrală și Balcani. A fost format pe teritoriile pe care Imperiul Otoman le-a cucerit de la Regatul medieval al Ungariei și Despotatul Serbiei. Capitala provinciei a fost orașul Budin (Buda). Populația provinciei a fost foarte diversă din punct de vederre etnic și religios: unguri, sârbi, croați, slovaci alte etnii (evrei, romi), creștini (majoritari) și musulmani de diferite etnii (care trăiau în special
Pașalâcul Buda () [Corola-website/Science/323312_a_324641]
-
(Θεόδωρος Κομνηνός Δούκας, "Theodōros Komnēnos Doukas") (n. cca. 1180/1185 - d. cca. 1253) a fost conducător al despotatului Epirului între 1215 și 1230 și al salonicului între 1224 și 1230. Theodor a fost fiul legitim al sebastocratorului Ioan Dukas și al nobilei bizantine Zoe Doukaina. Prin aceasta, era văr primar cu împărații din dinastia Anghelos, Isaac al II
Theodor Comnen Dukas () [Corola-website/Science/324356_a_325685]
-
dinte fiica sa și fiul aceluiași Andrei al II-lea, viitorul rege Béla al IV-lea al Ungariei; evenimentul, care urma să aibă în 1214, nu a putut fi dus la îndeplinire. Alianța încheiată cu Imperiul Latin, Regatul Ungariei și Despotatul Epirului, l-a implicat pe Borilă într-un cnflict deschis cu regatul Serbiei, de asemenea încheiat cu un eșec pentru țarul Bulgariei. După moartea împăratului Henric I în 1216 și plecarea regelui Andrei al II-lea al Ungariei în Cruciada
Borilă () [Corola-website/Science/324373_a_325702]
-
Imperiul Bizantin. Cu toate acestea, poziția Imperiului Bizantin pe continentul european a rămas incertă din cauza prezenței a celorlalte state succesoare grecești ale Imperiului Bizantin și care ezitau să se reîntoarcă în Imperiul Bizantin restaurat, cel mai important dintre acestea fiind Despotatul Epirului. Imperiul Bizantin, nu numai că s-a confruntat cu ostilitatea din partea Despotatul Epirului, dar, de asemenea, a intrat în conflicte cu state în curs de dezvoltare din Regatul Serbiei și al doilea Imperiu Bulgar. Acest lucru a făcut ca
Războaiele Bizantino-Otomane () [Corola-website/Science/325582_a_326911]
-
incertă din cauza prezenței a celorlalte state succesoare grecești ale Imperiului Bizantin și care ezitau să se reîntoarcă în Imperiul Bizantin restaurat, cel mai important dintre acestea fiind Despotatul Epirului. Imperiul Bizantin, nu numai că s-a confruntat cu ostilitatea din partea Despotatul Epirului, dar, de asemenea, a intrat în conflicte cu state în curs de dezvoltare din Regatul Serbiei și al doilea Imperiu Bulgar. Acest lucru a făcut ca Imperiul Bizantin și-a concentrat atenția asupra Europei și a mutat un număr
Războaiele Bizantino-Otomane () [Corola-website/Science/325582_a_326911]
-
și culturală vibrantă. Granițele aflate la o mare distanță de oraș i-au garantat siguranța și prosperitatea. Mahomed, care-și adăugase supranumele „Cuceritorul”, era hotărât să-și centralizeze imperiul. Pentru aceasta a decis să elimine ultimul vestigiu bizantin din Balcani - Despotatul Moreii - și să elimine ultimii vasali creștini care mai manifestau pretenții de independență. Începând cu 1454, el a declanșat o serie de campanii militare, care, la final, în 1463, a asigurat o linie defensivă putenică de-a lungul Dunării și
Propășirea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/324647_a_325976]
-
cu autoritățile otomane și au rămas activi ca briganzi până în secolul al XIX-lea. Termenii cleptomanie și cleptocrație sunt derivatele aceleiași rădăcini grecești, "κλέπτειν" ("kleptein"), „a fura”. După cucerirea Constantinopolului de către turci în 1453, iar mai apoi a Mystrasului și despotatului Moreei, cea mai mare parte a câmpiilor grecești s-au aflat sub controlul ferm al Imperiului Otoman. Singurele teritorii care nu s-au aflat sub controlul otoman au fost regiunile muntoase, greu accesibile forțelor regulate și administrației otomane, și câteva
Kleft () [Corola-website/Science/326138_a_327467]
-
-lea. Sarmatismul a influențat foarte mult cultura, stilul de viață și ideologia nobilimii poloneze. El era unic prin amestecul său cultural între Europa de Est, Europa de Vest și tradițiile autohtone. Sarmatismul a influențat considerabil cultura nobililor din alte state contemporane - Ucraina, Moldova, Transilvania, Despotatul Serbiei, Regatul Ungariei, Croația, Țara Românească și Cnezatul Moscovei. Criticat în timpul Iluminismului polonez, sarmatismul a fost reabilitat de către generațiile care au îmbrățișat romantismul polonez. După ce a supraviețuit realismului literar din perioada "pozitivistă" din Polonia, sarmatismul s-a bucurat de o
Sarmatism () [Corola-website/Science/329189_a_330518]
-
al III-lea Angelos, care a fost probabil strămoșul lor. Deși sursele contemporane bizantine și Ibn Kemal îl considera sârb, unele surse otomane de mai tarziu îl considera croat. El s-a născut în 1420, în satul Novo Brdo din Despotatul Șerbiei al Imperiului Otoman (azi în Kosovo). El a fost răpit în 1427, în timpul unei invazii otomane în Șerbia, de către turcii otomani ("devșirme", o practică otomană) și a fost trimis, împreună cu alți doi băieți la Edirne. Potrivit lui Laonikos Chalkokondyles, el
Mahmud Pașa () [Corola-website/Science/328767_a_330096]
-
numite Zeta pe atunci, au fost conduse de către dinastia sârbă Nemanjić. După ce Imperiul Sârb s-a prăbușit, în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, o altă familie (Dinastia Balšić) au venit la putere. În 1421, a fost anexată Despotatului Sârbesc, dar după 1445, o altă familie regală din Zeta, familia Crnojević, a condus Muntenegru până în 1499, făcându-l ultima monarhie independența a Balcanică, înainte ca Otomanii să o anexeze sangeacului Shkodër. Pentru un timp scurt, Muntenegru a existat că
Istoria Muntenegrului () [Corola-website/Science/336056_a_337385]