156 matches
-
-și amintească că s-ar fi hotărât să se ridice, se trezi în picioare. "Ce oboseală fără rost!... Nu faci nimic... ruinat... fără speranță... să mă sinucid..." Cu totul fără puteri, abia ajunse lângă fereastră, unde aruncă o privire afară. Detunăturile de arme continuau să crească în intensitate. Se auzeau dinspre Mașină. Un fior de spaimă îngrozitoare risipi ceața care-i îvăluia judecata. Mașina era atacată. Sunt un nimic... trebuie să mă sinucid... Toată lumea mă urăște... De ce să mai trăiesc?" Mașina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
trezi. Soldații înjurau, săreau în picioare, își luau armamentul individual. Venusienii îi asaltau agitându-și bâtele; minutele treceau și numărul acestora creștea necontenit. Planând asupra acestei învălmășeli, armele automate ezitau, nemaifiind sigure de țintele tirului lor. Pe măsură ce sfârâitul suflantelor și detunăturile exploziilor scădeau în intensitate, hărmălaia înjurăturilor, mârâiturilor, gemetelor devenea tot mai distinctă. Stângăcia luptelor, neândemânarea, bâjbâiala combatanților îl lămuriră deodată pe Gosseyn. ― Dumnezeule! ― exclamă el ― lupta asta are loc pe întuneric? Întrebarea era pur formală, căci el percepea acum diferența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
îl făcea fericit. Chițăia de plăcere de câte ori bănuia că mă pregăteam să trag. Mirosul de noroi și de sânge părea să-i priască. Țopăia, nu-și putea stăpâni veselia și scotea un adevărat chiot învîrtindu-se într-un picior după ce auzea detunătura. Odată, ridicasem pușca și ținteam când am auzit un râs puternic în spate. M-am întors. Îndreptase mâinile spre mine, ca și cum ar fi fost vânător și mă vâna pe mine. Se maimuțărea, dar în clipa aceea am simțit o dâră
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
ierburilor uscate îmi răspundea la fiecare mișcare. Am înaintat mai departe cu grijă, să nu fac prea mult zgomot, și mă opream mereu, după doi, trei pași, să trag cu urechea. Căpătasem curaj când, mult mai aproape, izbucni, ca o detunătură, alt lătrat. Noroc că în fața mea se afla un șir de sălcii năpădite de mărăcini. Altfel m-aș fi dat de gol. După primul moment de spaimă, mi-am revenit și am dat crengile mărăcinilor, încet, la o parte ca să
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
pe loc! Întotdeauna un vânător ne urmărește. În spatele lui e un alt vânător și așa, la nesfârșit, fiecare vânează pe cineva și fiecare constituie o țintă. Toți sîntem cu degetul pe trăgaci și toți avem ceafa expusă. Așteptam să aud detunătura. Adică nu; mi-am adus aminte că un creier găurit nu mai poate auzi nimic. Aveam să fiu ucis în liniște, sub un cer albastru, curat și indiferent. Cum meritam. M-am mișcat puțin ca măcar să văd chipul celui care
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
DE FERESTRE ÎNCHISE. CÂND DISPĂREA PATRULA, O TĂCERE GREA ȘI NEÎNCREZĂTOARE RECĂDEA PESTE ORAȘUL AMENINȚAT. DIN LOC ÎN LOC RĂSUNAU ÎMPUȘCĂTURILE ECHIPELOR SPECIALE, ÎNSĂRCINATE PRINTR-UN ORDIN RECENT SĂ UCIDĂ CÂINII ȘI PISICILE CARE AR FI PUTUT SĂ TRANSMITĂ PURICI. ACESTE DETUNĂTURI CONTRIBUIAU SĂ CREEZE ÎN ORAȘ O ATMOSFERĂ DE ALARMĂ. Stând în căldură și tăcere, în inimile îngrozite ale concetățenilor noștri de altminteri totul lua o importanță mai mare. Culorile cerului și mirosurile pământului care marchează trecerea anotimpurilor pentru prima oară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
spune in încheiere că despărțiții nu mai aveau acel privilegiu ciudat care îi ocrotise la început. Pierduseră egoismul iubirii și folosul pe care-l trăgeau din el. Cel puțin, acum, situația era clară, flagelul privea pe toată lumea. Noi toți, în mijlocul detunăturilor care se auzeau la porțile orașului, a ștampilelor care ne pecetluiau viața sau decesul, în mijlocul incendiilor și al fișelor, al teroarei și al formalităților, sortiți unei morți infame, dar trecute într-un registru, printre valurile de fum înspăimântătoare și clopoțelul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
să apuci ca să ajungi la acea liniște. \ Da, simpatia. Două clopotele de ambulanță au răsunat în depărtare. Exclamațiile, confuze adineauri, s-au concentrat la marginea orașului, aproape de colina pietroasă. S-a auzit în același timp ceva care semăna cu o detunătură. Apoi tăcerea s-a așternut iar Rieux a numărat două clipiri de far. Briza părea sa capete mai multă putere și în același timp un suflu, venind dinspre mare, a adus un miros sărat. Se auzea acum, distinct, respirația surdă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
o așchie de cărămidă. În aceeași secundă, trei agenți au traversat șoseaua fugind și au năvălit pe ușa de la intrare. Aproape îndată, încă trei s-au năpustit într-acolo și tirul de automat a încetat. Din nou au așteptat. Două detunături îndepărtate au răsunat în imobil. Apoi s-a auzit un fel de freamăt și a fost zărit ieșind din casă, mai curând dus pe sus decât târât, un omuleț fără haină și care striga necontenit. Ca prin minune, toate obloanele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
și bătrânul continua într-o dispoziție neschimbată să-și treacă boabele sale dintr-un vas în altul. ― Au dreptate să se distreze, spunea el, trebuie de toate ca să faci o lume. Și colegul dumneavoastră, domnule doctor, ce e cu el ? Detunături puternice ajungeau până la ei, dar erau pașnice: copiii aruncau pocnitori. ― A murit, spuse doctorul, ascultând pieptul sforăitor. ― A! a făcut bătrânul, nemaiștiind ce să spună. ― De ciumă, a adăugat Rieux. ― Da, a recunoscut bătrânul după o clipă, cei mai buni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
convoiul de mașini cu suporteri a cotit la dreapta, Îndreptându-se spre stadion. — Atunci de ce ați renunțat la slujba aia? s-a interesat Asya. — Am adormit la volan. În clipa asta gonesc pe șosea. În clipa următoare se aude o detunătură Îngrozitoare, de parcă ar fi Ziua Judecății de Apoi și Allah ne-ar chema la El. Când deschid ochii, mă trezesc În bucătăria unei cocioabe de pe marginea șoselei. — Ce zice? a Întrebat În șoaptă Armaoush. — N-ai vrea să știi, crede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
făcea fericit. Chițăia de plăcere de câte ori bănuia că mă pregăteam să trag. Mirosul de noroi și de sânge părea să-i priască. Țopăia, nu-și putea stăpâni veselia și scotea un adevărat chiot învârtindu-se într-un picior după ce auzea detunătura. Odată, ridicasem pușca și ținteam când am auzit un râs puternic în spate. M-am întors. Îndreptase mâinile spre mine, ca și cum ar fi fost vânător și mă vâna pe mine. Se maimuțărea, dar în clipa aceea am simțit o dâră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ierburilor uscate îmi răspundea la fiecare mișcare. Am înaintat mai departe cu grijă, să nu fac prea mult zgomot, și mă opream mereu, după doi, trei pași, să trag cu urechea. Căpătasem curaj când, mult mai aproape, izbucni, ca o detunătură, alt lătrat. Noroc că în fața mea se afla un șir de sălcii năpădite de mărăcini. Altfel m-aș fi dat de gol. După primul moment de spaimă, mi-am revenit și am dat crengile mărăcinilor, încet, la o parte ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
pe loc! Întotdeauna un vânător ne urmărește. În spatele lui e un alt vânător și așa, la nesfârșit, fiecare vânează pe cineva și fiecare constituie o țintă. Toți suntem cu degetul pe trăgaci și toți avem ceafa expusă. Așteptam să aud detunătura. Adică nu; mi-am adus aminte că un creier găurit nu mai poate auzi nimic. Aveam să fiu ucis în liniște, sub un cer albastru, curat și indiferent. Cum meritam. M-am mișcat puțin ca măcar să văd chipul celui care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
după trezire, ceea ce este natural pentru Urmuz devine absurd pentru cititorul lui Urmuz. Plină de fulgurații onirice, proza lui Urmuz este, pînă la un punct, stenograma unui vis apăsător, continuu, din care autorul nu s-a putut trezi decît prin detunătura unei arme. Conformația onirică a frazelor indică performanța lui Urmuz, care a pătruns în sanctuarul viselor omului și al zeului limbii”. Are dreptate Nicolae Balotă să califice acest delir (oniric?) de interpretare ca fiind „de efect”, dar „fără nici o acoperire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
nu mai putea mișca umărul stâng, stătea cu spatele la mlaștină. S-a dat câțiva pași îndărăt, dar Kobayashi a reușit să-l atace din nou cu cazmaua. Respira greu, de i se scuturau umerii. Endō-san! strigă din răsputeri Gaston când auzi detunătura. Picioarele îi rămăseseră înțepenite în mâlul mlaștinii. Vântul unduia apa. În clipa aceea, o rafală de vânt a împrăștiat puțin ceața, suficient ca să-l poată vedea Gaston pe Kobayashi cum îl ataca pe Endō cu cazmaua. Endō era și el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
încă prin iarbă, și atunci am ridicat din nou pistolul, ținându-l corect, cu două mâini, și am țintit fix între ochii mâței, și am apăsa trăgaciul, și pistolul era cât pe-aci să-mi sară iar din mână, iar detunătura a răsunat haotic între un zid și altul al grădinii, întocmai ca la prima împușcătură, s-a făcut liniște în fine, mâța, nici ea, nu mai mișca, și am văzut că nu-i mai rămăsese din creier mai nimic, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
cu putere în piept să i-l spargă. Pest puțin, o furtună năpraznică se dezlănțui afară. Ploaia care începuse prin a cădea în picuri mari și rari, se preschimbă repede într-un adevărat potop. Tot cerul era în flăcări și detunăturile cerești începură a fi asurzitoare. Ploaia nu mai contenea. In ropotul acela monoton... încet-încet, alunecă într-un somn obosit cu vise... După un somn lung și adânc se trezi dintr-un vis... ... Se făcea că, se cățăra, ca alpiniștii, pe
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
să facă și el ceva, să tragă cu pușca, așa cum se obișnuiește la nuntă. Să tragă spre norii aceia mari, pufoși, inofensivi, ca semn că le dorește numai bine mirilor. Tresări deodată, arma se auzi aievea și nu el trăsese. Detunătura fusese puternică, mult mai puternică decât se aude de obicei un foc de armă de vânătoare. Văzu într-o sclipire de o clipă, foc ieșind pe amândouă țevile armei ridicate spre cer de cineva pe undeva pe lângă poarta de la intrare
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
pușca de vânătoare o drăcie, ca un fel de limbă care i-a spintecat palma între degetul mare și arătător. Îi curge acum sângele gârlă. Și mai zice el că este vânător, halal...” Dar Lupău acum nu-l mai asculta, detunătura ceea de armă parcă i-ar fi dat un semnal, desfăcu dintr- o mișcare dopul damigenei și bău îndelung fără oprire. Muzica începuse iar să cânte iar chiuiturile și tropotitul picioarelor în bătătură inundară iar satul până departe sub geana
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
-l fotografieze În cădere, căci folosea o Leika fără motor, acționată manual, și În clipa aceea potrivea filmul pentru următoarea expunere. Așa că pe aceea o făcuse când bărbatul căzuse deja pe spate, cu mâna bandajată ușor ridicată, rigidă În fumul detunăturilor, care plutea În văzduh, și În praful pe care trupul Îl ridicase În cădere. Faulques făcuse și o a treia fotografie, când șeful plutonului de execuție stătea În picioare printre cadavre, după ce Îi dăduse lovitura de grație primului, și se
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
picioarele milițianului, omul primise Întâi lovitura de chiulasă care Îl dăduse pe spate, apoi, rugător, cu mâinile ridicate ca să-și apere chipul, strigase când văzuse lângă el gura puștii, Înainte de a i se cutremura tot trupul, În ultimele spasme dintre detunături. Atunci Faulques declanșase cu motorul și acționase automat, Între o fotografie și alta, clic, clic, clic, clic, clic, clic, clic, clic, de opt ori, o serie completă cu o viteză a obturatorului de 1/500 și o diafragmă de 8
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
și potrivise delicat degetul pe trăgaci. Jagerei, șoptise În germana lui de doi bani, printre dinți, ca și cum putea fi auzit de jos. Vânătoare la vedere. În câteva secunde, pușca descrisese o mișcare circulară lentă spre stânga. Apoi, cu o singură detunătură, chiulasa i se proptise În umăr, iar Faulques putuse prinde prim-planul unei fete slabe și Încordate, cu un ochi mijit și celălalt deschis, pielea nebărbierită, buzele castanii ca o linie implacabilă: un bărbat oarecare, cu propriile criterii de selecție
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
acord cu mine. Faulques s-a gândit. Poate că era de acord cu el, și-a spus În cele din urmă. - Fiindcă trebuie să-ți spun, a continuat celălalt, că a fost uimitor. Mergeam cu camarazii pe șosea, am auzit detunătura și câțiva s-au apropiat să privească. Dar eram Într-o zonă de conflict, și ofițerul ne-a ordonat să mergem Înainte. O femeie moartă, a zis cineva. Atunci v-am recunoscut. Dumneata mă pozaseși cu trei zile mai Înainte
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
gât și la gură, apoi dădea ocol ochilor Întredeschiși, pironiți pe iarbă și pe bulgării de pământ răscolit, pe care se Întindea o baltă de sânge. Îngenuncheat lângă ea, cu camerele foto atârnându-i de gât, asurzit și buimac din pricina detunăturii cu care sărise În sus mina din apropiere, pe când geaca și pantalonii femeii se Îmbibau cu roșu-Închis În partea de trup care era În contact cu pământul, Faulques Întinsese mâinile, mai Întâi În căutarea locului unde să poată pune stavilă
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]