94 matches
-
Eram mulțumit de discursul meu și puneam pe seama emoției tăcerea Bătrânului. Obișnuindu-mă însă cu întunericul, am descoperit uimit că mă aflam într-o cameră folosită pentru creșterea viermilor de mătase. Se auzea din toate părțile foșnetul frunzelor de dud devorate. Bătrânul s-a ridicat, sprijinindu-se pe piciorul sănătos și, o clipă, i-am întâlnit prin întuneric privirea rece. „Anume te-am chemat aici și nu în sala cu oglinzi, domnule sculptor. Ca să înțelegi cum își fac opera viermii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
gonindu-l, sau cele pe care ar fi dorit să le cunoască, mulțumindu-se cu toate acestea să se așeze alături de ele și să le privească fără să se știe detestat. Grăsane dezgustătoare, slăbănoage scheletice, bătrîne fără dinți sau tinerele devorate deja de răul francez Întorseseră capul după el, scuipîndu-l sau numindu-l „fiara iadului” cînd Încerca să stabilească o simplă comunicare amicală cu ele, Înăbușind În sufletul lui pînă și ultima picătură de tandrețe și cele mai intime dorințe de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
strălucitor. Moșierul ca împietrit, simți că-l ia cu frig, fiori înghețați îi scuturau spinarea... Gânduri cumplite îi năpădiră mintea. Pentru o clipă se crezu pierdut, chiar cu Anton alături, gâtul uscat i se zbătu în sugrumare, se și vedea devorat. Pădurea se căsca în față tot mai mare... Pădurarul, cu o stăpânire de sine, înfricoșătoare, în fata morții, se uita adânc în ochii fosforescenți ai fiarei, atrăgându-i privirea, întinzându-și ușor mâna spre cuțitul din tureatcă; pentru o clipă
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
fugi deîndată în căutarea lui. Și, timpul s-a scurs mai departe dupa rostul lui.. * ...Într-una din zile, pe la Bobotează, Anton veni acasă vânăt de durere, dar, nu suflă o vorbă... Când l-a găsit, era ucis...dar, nu devorat; avea ochii mari, umezi, umbroși și triști, străjuiți de o frumoasă coroană de coarne. Lângă el, un lup mare cenușiu zăcea cu beregata sfârtecată ...un lup care nu-și începuse ospățul.. ori, n-apucase să și-l înceapă.. Anton se
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
la ceea ce făcea cu prietenele noastre, conștiente fiind că după aceea urmăm noi. În ceea ce mă privește pe mine, vă jur că, dacă n-aș fi fost legată, m-aș fi aruncat în mare, căci aș fi preferat să fiu devorata de adevăratele baracude, decât să trec printr-o asemenea experiență și printr-o asemenea umilință. —Ticălosul! spuse, indignat, Vetéa Pitó. Ceilalți, inclusiv cele vreo douăzeci de femei care erau cu ei, asistau și ei, râzând, căci, văzându-l pe șeful
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
se vor afla la mâna lor, căci, cu Peștele Zburător dezarmat și semiîngropat în nisip, n-ar mai fi putut nici măcar să încerce o fugă disperată. Dacă „baracudele“ îi descopereau, în scurt timp aveau să fie morți. Morți și probabil devorați. Luna trimise un ultim salut galeș, pentru a dispărea apoi, ca și cum s-ar fi temut să asiste la ceea ce avea să se întâmple în acea insula pierdută în Pacific, iar ordinul imperios de a se întoarce în ascunzătoare trecu din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
animăluț, nici colț pe care furnicile să nu-l fi curățat. Soarta lui era să se sfârșească de o febră paludică, victimă a unuia dintre cei o mie de milioane de țânțari anofeli care zburătăceau prin Amazonia, ca să fie apoi devorat de jaguari și de furnici și să treacă astfel să facă parte din selvă; o selvă care era o mașinărie neobosită de creație și distrugere și unde nimeni nu era la adăpost de predatorul său. Aveau dreptate yubani-i să reducă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
peste camping sub formă de zdrențe unsuroase. Ce se schimbase, În fond, din adolescența lui? Avea aceleași dorințe, cu conștiința că probabil nu le va putea Împlini. Într-o lume care nu prețuiește decât tinerețea, oamenii sunt puțin câte puțin devorați. La prânz, remarcă o catolică. Nu era greu, purta la gât o cruce mare de fier; În plus, pleoapele Îi erau umflate pe dedesubt, dând profunzime privirii - semn după care poți adesea recunoaște femeia catolică sau chiar mistică (iar uneori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
a Sargaselor", împotmolit în zbuciumările sale sexuale ca într-un hățiș de alge, sărutul acesta era o plonjare bruscă în ape mai fluide. Această Veneră născută din ape și transformată acum în sirenă, jumătate femeie, jumătate pește, fragilă și înfricoșătoare, devorată și devorantă, îl atrage în mijlocul curenților vijelioși ai pasiunii. Mai mult chiar decât April, amanta studentului străin, Leslie se dăruiește cu totul în acest prim sărut, ce părea să-i făgăduiască lui Stingo un înec divin, un ocean de fericire
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
natură comună ce-o sufocă pe-a lor, li se impune o voință colectivă ce reduce la tăcere vrerea fiecăruia dintre ei. Un astfel de val reprezintă o amenințare reală și mulți oameni au sentimentul că sînt pur și simplu devorați. Văzînd acest animal social materializat, mișcător, grohăitor, unii indivizi schițează o mișcare de recul înainte de a i se abandona cu totul, iar alții resimt o adevărată fobie. Toate aceste reacții atestă puterea mulțimii, rezonanțele ei psihice și prin ele, efectele
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
ascuns cuvântul/ și în cuvânt era pământul". Interpretarea cuvintelor lui Ioan Evanghelistul este susținută de ideea că Dumnezeu trona peste pustiu. Odată inițiat, contaminat de arderile secrete, nu mai există drum înapoi, procesul este ireversibil: Voi fi de bună seamă devorat/ voi fi sorbit de-adâncurile aceste/ În care toți pieiră până-acum/ Ademeniți de lirica poveste. Nu trebuia să plec să vin/ Să mă opresc într-una cu mirare/ Acum e prea târziu, floarea-nflori/ și iat-o crește fără
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
umbrită de temeri: în epocă, din cauza răspîndirii sifilisului, ele erau văzute adesea ca purtătoare de pericole. Picasso (născut cu o lună după Bacovia, în octombrie 1881, la Malaga) a avut în lunga sa viață, cu acte, cinci femei (și a „devorat” pe de alăturea numeroase altele), dar fapt remarcabil soțiile i-au inspirat, fiecare, cîte o nouă fază în creație. Prin comparație cu el (impresie, desigur, falsă), Bacovia pare omul unei singure femei: Agatha. De unde și - s-ar putea zice - monotonia
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
filozofală este în întregime mai întunecată și mai subversivă, urmărind să reprezinte simbolic latura demonică a condiției umane, demonstrând că oricine sfidează societatea va fi distrus de aceasta. Oameni influenți conduc această societate, dar simultan aceștia sunt prezentați ca fiind devorați de disputa religioasă a Reformei. Individualismul lor robust și opoziția înverșunată față de ipocrizia religioasă le sporește nenorocirea. Personajele principale din Piatra filozofală sunt Zenon (date fictive 1510-1569) și vărul său Henri-Maximilian, un mercenar învățat. Zenon este o minune a științei
by George Rousseau [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
urmele lui Flaubert, Zola caută explicarea comportamentului uman în instincte, subconștient și particularitățile temperamentului. Interesul manifestat față de subconștientul personajelor îi ajută să perceapă elementul irațional, care explică dezvoltarea spontană a pasiunilor și mișcarea necondiționată a gândurilor. 81 Femeia franceză este devorata între două reprezentări mitice și sublime ale persoanei sale: Femeia și Franța. În reprezentarea colectivă a francezilor, femeia mitică a fost întotdeauna figură emblematica a Franței. Grațioasa și războinica totodată, Franța eternă a fost reprezentată întotdeauna în forma unei statui
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
apriorice fiecărui timp. Că este așa o demonstrează însăși pasiunea sa pentru istorie. Căci istoria, "glasul mormântului spune Lamartine -, este ecoul a tot ce cade pe drumul neamului omenesc". Atunci când alege să scrie despre destinul Germaniei, autorul prezintă o Germanie devorată ca tot ceea ce există de nemilosul Cronos. Alegere prin care autorul devine, el însuși, conștiința europeană actuală, conștiință cu semnificații cruciale pentru viitorul României. Ca istoric, autorul demonstrează și confirmă gândul lui Tacitus, că sarcina principală a istoriei este să
by GHEORGHE BICHICEAN [Corola-publishinghouse/Science/948_a_2456]
-
jur. Da, dar "interpretarea" asta l-a așezat definitiv într-o prestigioasă istorie a picturii. În capitolul în care anevoie se poate face demarcație netă între profesionalismul indubitabil și amatorismul (la fel de indubitabil). Mai aproape, mult mai aproape, ieșeanul Victor Mihăilescu-Craiu, devoratul de peisaj, era omul uliței lui. De cîte ori nu m-a condus, distrat, dincolo de poartă, departe, pe trotuar, în papuci de odaie, ca și cum totul ar fi fost, de altfel, o mare odaie. Chiar dacă prin ea trecea trotuarul. Odată, l-
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
Nicole Kidman, Renée Zellweger. Roman nedeschis (din motive de preferință narativă). Aflu însă din emisiune ce nu reținusem la vremea respectivă: că același Minghella făcuse, acum cîțiva ani, și Pacientul englez, fascinantul film după romanul lui Michael Ondaatje. Deschis și devorat atunci, înaintea filmului văzut imediat, pe Lăpușneanu, într-o seară miraculoasă. Prin revelația convertirii magnificei proze în la fel de magnifica peliculă. Final. Întrebat de gazdă dacă invitatul său, acest înțelept stăpîn al lumii (filmului), ar fi tentat cumva să-și investească
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
de pod un râu își grăbește și el pasul. Cu pieptul pierdut între maluri sfâșie tot ce întâlnește. Orice nesocotit cuibărit riveran fără voia sa va da socoteală astăzi la ultima judecată a naturii. Coroana de arbuști fusese cu silnicie devorată. Povara sufletului său simte azi o eliberare. Chiote și bufnituri înfundate vestesc execuția finală. S-a dat un verdict. Totul clipește în zgomote asurzitoare, în lumini orbitoare. Se sfarmă imaculat netrebnicia oamenilor loviți de durerea divină, căci suntem după chipul
FASCINAŢIA ANOTIMPURILOR ÎN LITERATURĂ ŞI ARTĂ. Concurs naţional by Coman Octavian () [Corola-publishinghouse/Science/1123_a_2333]
-
numita Tarasque de Noves (acum la muzeul din Avignon), unde apare un monstru cu aspectul straniu, Între urs și leu, care ține Între labe capetele bărboase a doi morți, În timp ce din gură Îi atârnă o mână de om pe jumătate devorată. Exegeza curentă vede În acest monstru moartea, iar În resturile umane pe care acesta le devorează, reprezentarea groaznicului destin care Îl așteaptă pe om. De altfel, monștri cu o formă mai mult sau mai puțin leonină, care doboară la pământ
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]