232 matches
-
cu totul remarcabile, unde Morand se apropie de ceea ce poate fi numit un „mare scriitor". Ținut în ultimii opt ani de viață, Jurnalul inutil, ironic numit astfel, amestec de reflecții asupra evenimentelor contemporane, amintiri, anecdote și portete, pe un ton dezabuzat, a fost mult comentat în Franța în momentul publicării (2001); atenția acordată pare astăzi cu totul excesivă. În noiembrie, jurnalul a apărut la Editura Cartier, două volume groase în traducerea Sorinei Dănăilă. De-a lungul a două mii de pagini, cu
De ce Morand? by Mircea Lăzăroniu () [Corola-journal/Journalistic/6537_a_7862]
-
se vor reîntîlni după 35 de ani de despărțire, cu prilejul călătoriei pe care Nicolae o va întreprinde în America în 1979, fotografiile făcute în pereche sînt izbitoare sub unghi fizionomic: Mihail, fosta vedetă a tineretului liberal, arată stins și dezabuzat, covîrșit de tristețea și de amărăciunea neputinței de a fi schimbat ceva în țară. Chipul îi aduce cu o efigie deprimată, încremenită sub crusta unei îngîndurări opace și întunecate. În aceeași fotografie Nicolae arată tonic și vulturesc, cu o ascuțime
Cruciatul și crucificatul by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6574_a_7899]
-
o dimensiune eroica, halucinanta, clocotitoare de viață. Ce fantastică diversitate de caractere și destine angajate pe același front! - diplomați, șefi de școală, vagabonzi, academicieni, ființe îndrăznețe și bătăioase, ratați sociali, candizi până la sfinție, individualități tandre, melancolice ori colerice, încrezători ori dezabuzați, născuți sub stea norocoasă ori dezmoșteniți ai soartei, unii mândrii, alții umili - ce lume! Ce univers fabulos, dantesc! - funcționari banali, scoși din anonimat printr-un geniu pe care nici un coleg nu i-l bănuia, personalități de prim rang în lupta
Ștefan J. Fay și contemporanii săi by Nicolae Scurtu () [Corola-journal/Memoirs/6274_a_7599]
-
Vlad urmărește oamenii, nu colegii de breaslă. Apar aici patroni de lanțuri hoteliere în Alaska; pescari amatori refuzați de societatea de tranziție; foști deținuți politici trăindu-și ultimii ani pe șantiere, printre muncitori, în ipostaze aproape șamanice; ratați sublimi; greviști dezabuzați ai mizeriei. Lume de tot soiul și de toată teapa, lume multă, toată lumea, ar fi spus altcineva, un prozator de demult. Pe toți, Alexandru Vlad se străduiește să-i înțeleagă, să-i arhiveze intim, altfel decât funcționă rește și reprobator
Cu supușenie, Scardanelli by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3735_a_5060]
-
sau să-și redacteze teza de doctorat, bărbatul se angajează într-o serie de confesiuni terapeutice. Cea mai importantă pondere în aceste „epistole” cu destinatari greu de identificat o are viața erotică a bărbatului, pe cât de variată, pe atât de dezabuzată și de scăzută în temperatură pasională. Situat la antipodul lui Don Juan - la care au trimis primii comentatori ai romanului -, bărbatul din „Femei albastre” pare să sterilizeze cam tot ce atinge. De vină sunt atât indecizia de fond, cât și
Bovarism masculin by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/3579_a_4904]
-
tabloid, aceste Portrete fără ramă păcătuiesc și printr-o sărăcie a conștiinței artistice. Exprimarea e poate prea pretențioasă (mai ales în context). În tot cazul, estetica lui Danilov nu e, aici, deloc una sofisticată. Ea se reduce la un vitalism dezabuzat (boema e nelipsită din ecuație, cei care n-o practică fiind disprețuiți cu superbie) și la o serie de gesturi de un teribilism aproape stânjenitor. Un protest contra dezinteresului pe care puterea politică l-ar arăta față de cultura scrisă se
Eleganța, de azi pe mâine by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3756_a_5081]
-
cele mai fragede, angelicul Tihomir, băiețașul Lolitei, încearcă, mai mult sau mai puțin intenționat, să-l otrăvească pe Sandi. Astfel încât romanul Mioarei Cremene se va transforma dintr-o critică a totalitarismului într-o critică a naturii umane, percepută prin lentila dezabuzată a unui mizantrop. Autoarea lăsând să se înțeleagă că totalitarismul nu este posibil decât acolo unde principiile morale au încetat să mai funcționeze sau, poate, și mai exact, că abdicarea de la morală duce la totalitarism, iar totalitarismul, la rândul său
Mioara Cremene la aniversară by Octavian Soviany () [Corola-journal/Journalistic/3166_a_4491]
-
Pialat, Les Films du Worso. Distribuit în România de: Independența Film. Filmul lui Porumboiu are în centru o love affair care, însă, nu strânge în ea energia pentru a deveni și o love story între un regizor ușor narcisic, ușor dezabuzat, melancolicointrospectivul Paul (Bogdan Dumitrache) și actrița principală, Alina (Diana Avrămuț), de o senzualitate froide, intelectualizată după gust francez, adică profundă în superficialitate, relație cu parfum de psihodramă profesională. Alina o și justifică astfel, ca pe un fel de terapie în
Lumini și umbre cinematografice by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/3188_a_4513]
-
în de gol și a golului în de plin, de continua muzică a construcției/ de construcție. Un enorm confort rezultă din acest joc de mâini în care placida realitate - chemată, deci, pe numele mic - transcende în imposibile ipostaze. Un profet dezabuzat, cu țâșniri de juvență, un mag în nesigure raporturi cu divinitatea, păpușar de intermundii, pașnic pieton al universului, cu domiciliu în „Amarul târg” se dovedește a fi unic expert în mutația regnurilor. Cu toate că trupul este tandrețea unei așteptări, iar din
De Opera omnia by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/3117_a_4442]
-
creatoarei de invenție a mișcărilor, marca oricărui coregraf autentic. În plus, unele momente au fost infuzate cu o caldă poezie. Nu am mai văzut de mult, precum în acest spectacol, un duet de dragoste în lumea dansului contemporan, o lume dezabuzată, sceptică, în cel mai bun caz ironică. Respectivul duet a demonstrat că și vocabularul dansului contemporan are capacități lirice, desigur specifice lui. Tensiunile de tot felul nu au lipsit desigur în alte momente de dans, în căutările de sine și
Fabrica de vise by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/3122_a_4447]
-
unor baloane se-nalță spre acest cer cum un ochi cu cearcăn spre-o sprînceană enormă ce pare s-aștepte ceva și rămîn acolo sus cu paciență pînă ne traversează ușor așa cum noi traversăm strada. Semn de carte Pe cerul dezabuzat scris și transcris de-atîtea ori un cocor asemenea cernelii apăsate ce transpare pe cealaltă parte a paginii. 2 octombrie 2012 O simpatie trîndavă în oasele tale un rîs îndatoritor cum un mecanism fin o aprobare-n ochii tăi cum un
Poezii by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Imaginative/3346_a_4671]
-
Daniel Cristea-Enache Nu e greu de observat, în abundenta producție editorială postrevoluționară, firul gros ca o parâmă al literaturii sexualizante. Începând cu generația '90, descheiată ostentativ la toți nasturii, și continuând cu ,milenariștii" dezabuzați (dar nu într-atât încât să nu ne delecteze cu noi provocări), literatorii autohtoni au făcut din fostele teme interzise adevărate laitmotive, și din vechile tabuuri - tablouri vivante. În poezie, unde cel mai talentat poet al generației 2000 și-a
"Intimitățuri" by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11070_a_12395]
-
termen potrivit pentru a descrie starea personajului-narator, reflectată ca într-o oglindă în paginile pe care se căznește să le scrie. Îl folosește și Simona Sora, într-o prezentare promoțională de pe coperta a IV-a a volumului: ,o naratoare abulică, dezabuzată și vulnerabilă". Mai curioase sunt însă celelalte epitete: povestire ,alertă și ironică", un scris ,echilibrat", o voce ,sigură pe ea". Despre cine vorbim aici: despre autoare, Cecilia Ștefănescu, sau despre naratoare, iubita lui Kiki? Cine acoperă pe cine? Din orice
"Intimitățuri" by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11070_a_12395]
-
că: ,într-un oraș de țațe balcanice (ca acesta)/ nu-i mare lucru să descoperi într-o zi/ în păhăruțul tău un dinte de țață balcanică)". Neîndoios, balcanismul reprezintă genul proxim al poeticii lui Marian Drăghici: o simțire ageră și dezabuzată, convulsionată de trupească atracție, dedicată irezistibilului concret, desfătată de pitoresc și învederînd o remarcabilă artă regizorală, a montării unui spectacol în spectacol (spectacolul verbului în Theatrum Mundi). Aidoma unei păsări de curte ce-ar vrea să-și ia zborul, misticismul
Un nou balcanic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11184_a_12509]
-
mereu. Și asemenea unui scafandru căruia trecerea prea rapidă de la o presiune mare la una mică îi poate fi fatală, tot așa Soljenițîn, lipsit acum de constrîngerile din înfruntarea cărora își obținuse de fapt identitatea, se simte vlăguit, abulic și dezabuzat. Nu poate înțelege optica oamenilor, cum nu poate pricepe comportamentul lor. Trăiește mereu asediat de ziariștii care îl urmăresc peste tot pentru a scrie a doua zi despre el că: "Soljenițîn se simte bine" sau "Lui Soljenițîn îi plac șoselele
Invulnerabilul by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10646_a_11971]
-
romanul ONG!, unde această instituție-far a societății liberale apare în ingenuitatea ei infantilă, incapabilă de a-și asuma vreo misiune socială autentică. ONG-ul este un moft într-o perioadă în care revolta însăși a devenit un fetiș al europeanului dezabuzat. În sfîrșit, cea mai nouă editură care închide parcursul prozei recalcitrante - de la monolitul textual lipsit de orice urmă de viață reprezentabilă în personaj, dramă și psihologie la narațiunea marginal-magică, populată cu eroi pe jumătate fantastici, pe jumătate caraghioși - este Le
Declinul prozei franceze by Matei Alexandru () [Corola-journal/Journalistic/10708_a_12033]
-
Gogo și Didi sub copac. Și iluzia că totul se poate repeta oricînd, că totul poate fi dus mai departe. Spectacolul s-a terminat. Muzicienii-iepurași au dispărut, abandonîndu-și instrumentele și visele pe mîna mașiniștilor profani. Domnul în halat trage, la fel de dezabuzat, și tot la vedere, cortina unui teatru căzut din cer. Strîmb. De unde stau eu, mai văd doar Luna. Și o salut.
Luna și Godot by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/10991_a_12316]
-
critică extrem de acută asupra operei lui Sebastian, care i se pare, lui Mihai Iovănel, cu excepția Jurnalului (pe care nu-l analizează însă!), minoră. Atât romanele - extrem de subtil comentate -, cât și teoriile din tinerețe despre epic, sunt supuse unei expertize critice dezabuzate, însă corecte. Nici concesiile sau lașitățile lui Mihail Sebastian nu sunt aduse din condei de discursul tânărului critic, ci, dimpotrivă, semnalate mereu cu probe irefutabile: „falsificarea” debutului din „Lumea” și „Politica” în favoarea celui din „Cuvântul”, utilizarea dublei semnături, cu numele
Corozivitatea interogației by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/3947_a_5272]
-
legendă, ca Păstorel, care, însă, la ocazii solemne, se punea la ,ștaif" ca nimeni altul, și vestimentar și în alocuții. Ca și cum ar fi fost adepții dictonului ,variatio dilectat", scriitorii capitalei noastre preferau fixației, mutația, care a fost și axa filosofiei dezabuzate a lui Montaigne. Anticarii de altădată În anii interbelici erau două feluri de anticari: cei mai mulți cu etalaje pe o mare porțiune din cheiul Dîmboviței sau pe la răspîntii, ceilalți, instalați în prăvălii proprii sau la Casa Anticarilor, de la Vama Poștei. Această
texte inedite by Șerban Cioculescu () [Corola-journal/Memoirs/10967_a_12292]
-
Mihai Iunian Gîndu Publicat în: Ediția nr. 2266 din 15 martie 2017 Toate Articolele Autorului Anii trecuseră peste mine, nu mai aveam demult elanul juvenil, ardoarea, entuziasmul de odinioară. Priveam absent în urmă, către propriul trecut, către propriul ”eu”, acum dezabuzat, aproape inexistent. Urmăream multe dintre creațiile contemporane cu dezgust, iar când vedeam în parc perechile de îndrăgostiți sărutându-se și (era să spun) legând jurăminte de iubire, dacă nu m-aș teme că această noțiune a devenit între timp desuetă
REPETIŢIE PENTRU O PIESĂ DE TEATRU de MIHAI IUNIAN GÎNDU în ediţia nr. 2266 din 15 martie 2017 [Corola-blog/BlogPost/350230_a_351559]
-
DE TEATRU, de Mihai Iunian Gîndu , publicat în Ediția nr. 2266 din 15 martie 2017. Anii trecuseră peste mine, nu mai aveam demult elanul juvenil, ardoarea, entuziasmul de odinioară. Priveam absent în urmă, către propriul trecut, către propriul ”eu”, acum dezabuzat, aproape inexistent. Urmăream multe dintre creațiile contemporane cu dezgust, iar când vedeam în parc perechile de îndrăgostiți sărutându-se și (era să spun) legând jurăminte de iubire, dacă nu m-aș teme că această noțiune a devenit între timp desuetă
MIHAI IUNIAN GÎNDU [Corola-blog/BlogPost/350235_a_351564]
-
al unor critici, dar de atunci nu se mai ivise nimic la ... Citește mai mult Anii trecuseră peste mine, nu mai aveam demult elanul juvenil, ardoarea, entuziasmul de odinioară. Priveam absent în urmă, către propriul trecut, către propriul ”eu”, acum dezabuzat, aproape inexistent.Urmăream multe dintre creațiile contemporane cu dezgust, iar când vedeam în parc perechile de îndrăgostiți sărutându-se și (era să spun) legând jurăminte de iubire, dacă nu m-aș teme că această noțiune a devenit între timp desuetă
MIHAI IUNIAN GÎNDU [Corola-blog/BlogPost/350235_a_351564]
-
să plătesc o prostituată. Nu mi-ar folosi la nimic să mă trezesc din aceste excese într-o dimineață tristă, sordidă, în care să mă confrunt iar cu aceleași probleme ale inadaptării și singurătății, dar chiar mai trist și mai dezabuzat ca de obicei. Nu, pot spune că îmi doream altceva, mult mai important: să mi se redea bucuria de a trăi. Pe care o avusesem odată și acum nu mai era de găsit, și ajunsesem să privesc lumea ca un
ELIBEREAZĂ-MĂ! de MIHAI IUNIAN GÎNDU în ediţia nr. 1968 din 21 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/350217_a_351546]
-
nevoie... Și, fatidic, ne vom întoarce până la urmă exact de acolo de unde am plecat... Gloria? Ceva mai efemer și mai deșart nici că se putea inventa... Banii? De-a dreptul ridicol. Și atunci? Pentru ce? Stăteam în fața screen-ului computerului trist, dezabuzat, părăsit. Un story mai fad de atât nici că-mi puteam închipui. Aveam reputația unui tip rece, oarecum cinic. De ce mă acuzați? Atât cât mi se oferă reușesc și eu să dau. Am văzut pe Pământ atâta durere, atâta umilință
ULTIMA PROVOCARE de MIHAI IUNIAN GÎNDU în ediţia nr. 1645 din 03 iulie 2015 [Corola-blog/BlogPost/350195_a_351524]
-
țambale, cîntînd urcați în copacii de pe traseu), rotofeiul și crăcănatul pitic te întîmpina de după biroul lui pe care trona, ca bibil, chivotul unei locomotive neaoșe, lucrat în cetatea eternă a Nicolinei revoluționare, te întîmpina cu scîrba unui Mussolini decrepit, balansîndu-se dezabuzat doar pe picioarele din spate ale fotoliului: dispreț (de clasă) adresat celui ce intrase tremurînd. Văzuse, probabil, în film (sau citise, mira-m-aș) că așa făcea Il Duce, cînd voia să-și timoreze victima în audiență. Sigur însă nu
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]