278 matches
-
omorurile. Cel mai adesea, o crimă duce la răzbunări sângeroase, care durează până ce toți bărbații din ambele familii implicate sunt uciși. Unii asociază kanun-ul cu vendetta italiană. În prezent, regulile "kanun-ului" au revenit în obiceiurile zilnice ale oamenilor, tot mai deznădăjduiți de situația pe care le-o oferă guvernul local și poliția, ambele complet lipsite de putere. Există organizații care încearcă să medieze vrajba dintre familii, încercând să-i facă să „ierte sângele” (În albaneză: "me e fal gjakun"), însă adesea
Kanun () [Corola-website/Science/316977_a_318306]
-
versiunea în marmură din 1893 în Metropolitan Museum of Art New York) este inclus ulterior, precum multe alte compoziții ale sculptorului, în „Poarta Infernului”. Orfeu este surprins de Rodin în momentul în care regretă că și-a zărit iubita, acoperindu-și deznădăjduit ochii. Dramatismul scenei amintește de cele două statui ale clasicistului Antonio Canova, „Orfeu” (1775-76) și „Euridice” (1773-75), care aveau de asemenea ca temă căderea definitivă a nimfei în Tartar (Museo Correr, Veneția). În ajunul primului război mondial, poetul Guillaume Apollinaire
Orfeu () [Corola-website/Science/300204_a_301533]
-
dispariția femeii. În secvențele de început ale filmului este redat următorul intertitlu: "„Ciudată fărîmă din imperiul Austriei, această Transilvanie... veche țară a dacilor cucerită de Traian. Independența de care s-a bucurat a luat sfîrșit... Dar românii din Transilvania nu deznădăjduiesc. Viitorul le aparține și ei repetă cu o încredere de nezdruncinat: "Românul nu piere". Jules Verne”". În cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, tânărul boier Frâncu Slătineanu (Cornel Ciupercescu) și prietenul său, Giorgie Partenie (Dorel Vișan
Castelul din Carpați (film din 1981) () [Corola-website/Science/326090_a_327419]
-
dar Amaranta, iubindu-l și ea, reușește să amâne căsătoria mulți ani. Când José Arcadio declară că Rebeca este soția sa, și ea acceptă, Pietro începe să tânjească după Amaranta. Ea este mult prea necajită și îl respinge cu cruzime. Deznădăjduit de pierderea ambelor iubite, se sinucide. Petra este o femeie slabă și negricioasă cu ochi aurii, asemenei unei pantere. Ea este amanta lui Aureliano al II-lea, dar și iubirea vieții sale. Ajunge în Macondo, împreună cu primul ei soț, pe
Un veac de singurătate () [Corola-website/Science/313620_a_314949]
-
în care Granat a fost găsit, conspiratorii supraviețuitori au fost judecați în Westminster Hall. Șapte dintre prizonieri au fost luați din Turn cu barca spre . Bates, care era considerat om de rând, a fost adus de la . Unii dintre prizonieri erau deznădăjduiți, dar alții erau nonșalanți, unii chiar fumând tutun. Regele și familia lui, ascunși, au fost printre cei mulți care au urmărit procesul. Comisari prezenți au fost conții de Suffolk, Worcester, Northampton, Devonshire, și Salisbury. Sir John Popham era judecător-șef
Complotul prafului de pușcă () [Corola-website/Science/311001_a_312330]
-
de dragoste a lui Partenios, originar el însuși din ținutul Niceei, învecinat cu Misia. Aidoma lui Heracles, care nu înțelesese dispariția pajului său și îl căutase timp îndelungat, eroina din "Erotica Pathemata" nu va accepta moartea soțului, ci va rătăci deznădăjduită în zona Kios-ului, chemându-l în zadar. Chiar și Vergiliu ar fi dorit să facă o trimitere, în "Georgicele" sale, la motivul creat de Partenios, în cadrul unui elogiu adresat prietenului său Cornelius Gallus, căruia îi fuseseră dedicate "Narrationes amatoriae", dar
Rhesus (mitologie) () [Corola-website/Science/304417_a_305746]
-
Războiul Ingrian, în timp ce pretențiile sale asupra regiunii Lappland au dus la un alt război cu Danemarca, în ultimul an al domniei sale. Intervenția lui Gustav Adolf în acest război in etapa suedeza este într-un moment, când situația protestanților germani era deznădăjduită din cauza înfrângerii suferite de ei în fața trupelor imperiale conduse de Wallenstein. După o perioadă de șovăieli a prinților protestanți germani, se aliază regele Suediei cu Prințul Saxoniei și Hessen-Kassel, invingând armata imperială catolică la Breitenfeld (17 septembrie 1631), a cărei
Casa de Vasa () [Corola-website/Science/319630_a_320959]
-
19 iulie 1914”). Încă din iulie 1914, când abia se declarase Primul Război Mondial, ea avea o presimțire că vor urma timpuri foarte grele. Totuși, cu toate aceste presimțiri ale unor vremuri grele care aveau să vină, ea nu era deznădăjduită, ci spera într-o minune care să salveze Rusia. În septembrie 1917 publică volumul Белая стая (Stolul alb). Volumul nu a avut același succes răsunător ca cele precedente. "Stolul alb" începea cu poezia „Думали, нищие мы...” („Am crezut, săraca de
Anna Ahmatova () [Corola-website/Science/300473_a_301802]
-
acareturile de pe moșie, se învoiește cu Grigore Mavrocordat pentru ca acesta să se ocupe de repararea lor, predându-le proprietarului. În iarna anului 1852/1853, domnitorul Grigore Alexandru Ghica (1849-1856) a locuit la Conacul Mavrocordat din satul Hărpășești. Fiind bolnav și deznădăjduit din pricina opoziției organizate de marea boierime, el s-a retras acolo pentru a se odihni și a-și îngriji sănătatea. A rămas acolo vreo cinci săptămâni cu familia, primind aici pe miniștrii săi și chiar pe consulii străini. Ca urmare
Hărpășești, Iași () [Corola-website/Science/301281_a_302610]
-
o avem în scrisoarea din 8 decembrie 1880 pe care a trimis-o lui B. P. Hasdeu. Îi scrie pentru ca să-l roage să intervină în favoarea aprobării pensiei de pe urma soțului ei, dar în prima parte a scrisorii se plânge că este deznădăjduită pentru că Maiorescu l-a convins pe Eminescu să renunțe la căsătoria proiectată. La finele lunii decembrie 1881 ea se duce la București unde se întâlnește cu Eminescu și reușește să-i redeștepte iubirea. Ea îi stârnește gelozia față de Caragiale cu
Veronica Micle () [Corola-website/Science/303693_a_305022]
-
Samanosuke trimise peste două zile un al treilea, cu un răvaș în care scria: „Acum e momentul.” Între timp, Ukon fusese rănit și fugise acasă. Și nu părea o gâlceavă personală. Se părea că li se descoperise complotul. Samanosuke era deznădăjduit și își convocă tot clanul la o consfătuire. — Chiar dacă s-ar putea să nu avem cooperarea clanului Imagawa, nu putem face nimic mai mult decât să începem pregătirile militare și să fim gata pentru asediul clanului Oda. Dacă vestea rebeliunii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
de vânt. Cu toții ptriveau în sus spre silueta seniorului lor, deasupra porții de la intrare, și un timp se auzi la nesfârșit aceeași declarație: — Ne luăm rămas bun. Nu se punea problema între a trăi și a muri. Era o goană deznădăjduită spre moarte. Porțile din fața și din spatele castelului fură deschise larg, sfidător, de oamenii dinăuntru, și o mie de războinic năvăliră afară, cu strigăte de război răsunându-le din piepturi. Trupele asediatoare fură luate prin surprindere. Un moment, domni o asemenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
Ca președinte al conferinței și, totodată, demn și solemn vorbitor, ar fi trebuit să deschidă ședința luând cel dintâi cuvântul. Acum, însă, tuturor le zburase atenția în altă parte, iar Katsuie pierduse ocazia de a glăsui. Părea aproape insuportabil de deznădăjduit pentru eforturile sale irosite în zadar. După un timp, Katsuie deschise gura și rosti: — Senior Hideyoshi. Hideyoshi îl privi drept în față. Katsuie zâmbi forțat. — Ce facem? întrebă el, exact ca și cum ar fi deschis negocierile. Seniorul Samboshi este un copil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
și-și croi drum prin cât de mulți soldați inamici putu, înainte de a fi în sfârșit ucis și el. Hidetsugu puse mâna pe cal dar, înainte de a apuca să încalece, animalul fu lovit de un glonț. — Împrumută-mi calul! Alergând deznădăjduit prin vâltoarea luptei, Hidetsugu zărise un războinic călare care trecea grăbit pe lângă el și-i strigase să se oprească. Trăgând brusc de frâu și întorcându-se, omul privi în jos spre Hidetsugu. Ce este, tânărul meu stăpân? — Dă-mi calul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
țara este imaginată ca o „vlăsie” aflată la discreția profitorilor politici. Deoarece procedeele de compoziție se amestecă, iar personajele mai interesante sunt abandonate pe rând, epicul se dispersează și romanul cedează manierei foiletonistice, urmărind încurcăturile unui aprins june revoluționar, îndrăgostit deznădăjduit de fiica unui boier. Al treilea roman, Misterele românilor (publicat în foileton la „Bucegiu”, în 1879, varianta ultimă găsindu-se, sub titlul Din altă lume. Amintiri din războiul turco-român, în „Universul literar”, 1889), ia ca model Misterele poporului de Eugène
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287341_a_288670]
-
locuri din Orientul Apropiat, s-a extins pe țărmurile Mediteranei și a ajuns religie dominantă în majoritatea statelor europene apărute la sfârșitul primului mileniu creștin pe ruinele Imperiului Roman. În prima sa formă, creștinismul aducea mângâiere și speranță în sufletele deznădăjduite de poverile prea mari puse pe umerii plebei de către patricienii, senatorii, împărații și cezarii Romei. Imperiul Roman din Apus a sucombat sub loviturile barbarilor, Occidentul s-a fărâmițat, iar Orientul s-a micșorat prin amputarea Bizanțului de către musulmani, care au
by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
unui singur Dumnezeu atotputernic a fost totdeauna, în chip natural, în toți oamenii cu mintea sănătoasă; iar cei mai mulți, cei care nu și pierduseră rușinea față de adevăr, pricepeau veșnica binefacere a proniei dumnezeiești. Într-un chip general, Xenocrate din Calcedon nu deznădăjduia de a găsi chiar la animalele necuvântătoare ideea de Dumnezeu (Xenocrate, Fragm. 21, Heinze); Departe de mine gândul de a spune că omul este lipsit de ideea de Dumnezeu, el, care la creare a avut parte de insuflare dumnezeiască, după cum
Despre credinţa ortodoxă şi despre erezii by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/129_a_440]
-
existențialul asociat cu criteriul moral, pe de alta tranziția compensatoare în estetic, în lumea formelor și a stilurilor, posed`nd un dramatism izvorît din tensiunea majoră a conflictului originar. Rușinea de sine a ființei deposedate de aura mitică, simțind nevoia deznădăjduită de-a se uita pe sine. De-a se încredința unei abstrageri decorative: „Prima trăire de umanitate: rușinea de propriul corp, în momentul de după săvîrșirea păcatului originar. Această rușine n-a durat decît o clipă, în forma ei existențială-morală, pentru
I. Negoițescu inedit by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/2466_a_3791]
-
presimțite" care a marcat întreaga sa generație. Căruia i se adaugă acum, cu accente tot mai grave, neliniștile metafizice augmentate de conștiința unui sfârșit iminent și de imposibilitatea dobândirii unei certitudini în credință. Mariana Șora se află în situația tatălui deznădăjduit din Evanghelie: „Cred, Doamne, ajută necredinței mele!", - iar paginile sale agonale, de luptă pentru dobândirea unei certitudini, sunt dintre cele mai tulburătoare. Când spun asta, mă gândesc în primul rând la acel moment mistic, în care trăiește revelația unei epifanii
Complexul ratării presimțite by Radu Ciobanu () [Corola-journal/Journalistic/6802_a_8127]
-
fiind relațiile ei cu Amanda, era surprinzător că încă mai era acolo. Hugo a arătat cu mâna spre cărți. —Tu pe care ai cumpăra-o? Dacă ai fi un părinte de rahat, care n-are habar de nimic, e complet deznădăjduit și greșește înfiorător în tot ceea ce face? Când a terminat fraza, zâmbetul lui Hugo aproape că se stinsese. Nefericirea, confuzia, teama și lipsa de somn din ultimele zile și nopți îl ajunseseră. Spre groaza lui, Hugo a simțit că buza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
sens reacționar să fie cea din urmă suflare a lor. {EminescuOpXI 247} Bravo! Nu e rău, pentru început. Școala "Romînului" n-a fost fără folos pentru onorabilii confrați. Noi constatăm numai ceea ce oricine poate vedea, că e cu mult mai deznădăjduit saltul mortal al onorabililor confrați decât atitudinea noastră arareori polemică, în genere calmă și din când în când ironică. Desperarea trebuie căutată cu totul într-altă parte decât într-aceea a partidului conservator. Atunci când vom fi deznădăjduiți, crează-ne confrații
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
cu mult mai deznădăjduit saltul mortal al onorabililor confrați decât atitudinea noastră arareori polemică, în genere calmă și din când în când ironică. Desperarea trebuie căutată cu totul într-altă parte decât într-aceea a partidului conservator. Atunci când vom fi deznădăjduiți, crează-ne confrații vom avea alte lucruri, mai bune poate de făcut decât acela de a polemiza cu gazetele guvernamentale. Dar să vorbim franc. Toate tendențele câte ni le atribuie "Steaua Romîniei" sânt o pură invenție pe care ne-ar
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
rochie. — Poate că ni se potrivește să stăm pe scări. — Mie, în orice caz, mi se potrivește. — Ești o fată ciudată. — Care, parcă, nici nu ar fi o fată. Neașteptata lor scenă de dragoste se datorase faptului că amândoi erau deznădăjduiți. O deznădejde care le infuzase, amândurora, o nesocotință, o indiferență deloc tipice pentru firea lor. Pearl o așteptase întreaga zi pe Hattie, întâi cu încredere, apoi cu întristare și cu bănuieli crescânde. Încercase să-și ocupe timpul împachetând rochiile lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
crescut mare, e și mai rău. Dar nu-i așa, acum e mai bine, pentru că putem vorbi, am putea fi prieteni. — N-am putea fi niciodată prieteni. Nu spune așa ceva! Eu știu de unde provin toate astea, de la cartea dumitale. Ești deznădăjduit din pricina cărții pe care nu o poți scrie, și atunci vrei să distrugi totul în jur, să nimicești orice a mai rămas. — Nu fi proastă, tu nu știi nimic despre cartea mea. — Nu te poți purta și dumneata ca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
aici, se scufundaseră, cu o săptămână înainte, în vreme ce încercau să treacă fluviul a cărui crustă de gheață, deși puternică, cedase sub presiunea colosală a marilor mașinării de fier. Că doi soldați, ieșiți pe jumătate din cele două turele mai ridicară deznădăjduiți brațele în sus, în timp ce fluviul cu acoperișul crăpat îi înghițise liniștit. Se povestea că a doua zi dimineața cei doi soldați ieșiți din apă și prefăcuți în Feți Frumoși, se preumblau pe malul de vizavi cântând din balalaice de dorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]