668 matches
-
și Moravia), combătând astfel cu argumente convingătoare teoriile maghiare. Preocupările sale pentru dialectologie demonstrează că lingvistului bucovinean nu-i erau străine curentele de idei ale lingvisticii europene. Pe urmele lui Jules Gilliéron, el colaborează la "Atlasul lingvistic român", făcând anchete dialectale. Autorul recenziei subliniază importanța pe care o are pentru români "Atlasul lingvistic al Poloniei subcarpatice", nu neapărat din punctul de vedere al dialectologiei slave. Regiunea studiată în lucrarea menționată este o parte din teritoriul călcat de români în peregrinajele lor
Grigore Nandriș () [Corola-website/Science/318633_a_319962]
-
de cuvinte românești provin din traca: „balaur”, „balega”, „cioară”, „copil”, „gușa”, „vatra” etc. A fost o limbă de tip satem (adică utilizează cuvântul "sută" și nu "centum"). Fiind vorbită pe un teritoriu întins, se presupune că ar fi existat diferențe dialectale, sau chiar diferite limbi: limba dacă în nordul teritoriului ocupat de traci și limba traca la sud-est de acest teritoriu. [[Categorie:Limba moldoveana [[Categorie:Limbi flexionare]] [[Categorie:Limbi indo-europene]]
Limba tracă () [Corola-website/Science/313999_a_315328]
-
a limbii”, care tinde să elimine influențele latine și germane, și a Societății Științifice Maghiare, prin lucrările sale normative. Mai întâi în perioada 1844-1849, apoi definitiv în 1867, maghiara devine limbă oficială. Dialectele limbii maghiare sunt grupate în zece regiuni dialectale, fiecare cuprinzând două sau mai multe grupuri de dialecte: Sistemul fonologic al limbii maghiare standard este format din șapte perechi de vocale, una scurtă și una lungă per pereche, și din 25 de consoane, fiecare din acestea având o variantă
Limba maghiară () [Corola-website/Science/297059_a_298388]
-
anchete directe cu ajutorul a două chestionare, au apărut în continuare, până în 1943, patru volume din ancheta întreprinsă de Sever Pop și, respectiv, trei volume din cea înfăptuită de E. Petrovici, cel din urmă fiind și autorul unui volum de "Texte dialectale". Începând din 1921, va apărea revista „Dacoromania”. Din acest buletin al Muzeului, considerat, la vremea respectivă, cel mai bun periodic de specialitate de la noi, au fost publicate, până în 1948, 11 volume masive, însumând aproximativ 9000 de pagini, consacrate cercetărilor de
Institutul de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu” () [Corola-website/Science/309177_a_310506]
-
atlas lingvistic consacrat graiurilor românești din Serbia orientală. O altă cercetare din sfera dialectologiei a avut ca obiect de studiu graiurile maghiare din România, precum și graiul ceangău din Moldova. Au fost editate, de asemenea, două volume de "Materiale și cercetări dialectale", în 1960 și, respectiv, în 1983. Continuând cercetările de onomastică pornite, în trecut, de Nicolae Drăganu, Ștefan Pașca, Vasile Bogrea, George Giuglea, Gustav Kisch și alții, au fost efectuate, încă din deceniul șase, anchete directe de antroponimie și toponimie în
Institutul de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu” () [Corola-website/Science/309177_a_310506]
-
au fost menționați coloniști în Transilvania care să provină din acea regiune. Fritz Holzträger, susține o teza similară pornind de la modul de formare a denumirilor din regiunea Rinului cu numeralul „"sieben"”. Toate dovezile documentare sunt însă mai târzii, folosind cuvântul dialectal „"Sewenberjen"” prin care el consideră că locuitorii din zona Cibinului l-ar fi dat Carpaților Meridionali și denumirea s-ar fi referit doar la provincia Sibiului, „"berjen"” transformându-se în „"bürgen"”(cetăți). Johann Wolff supune atenției opinia că numele ar
Etimologia numelui Transilvaniei () [Corola-website/Science/324921_a_326250]
-
Massim (3 vol., 1871-1877), lucrare care se caracterizează prin latinism exagerat. După eșecul acestei încercări, Academia a încredințat sarcina de a elabora dicționarul limbii române lui B.P. Hașdeu. Acesta concepe un dicționar de proporții vaste, cu caracter etimologic, istoric, folcloric, dialectal și onomastic, intitulat "Etymologicum Magnum Romaniae", din care au apărut numai trei volume (1886-1893), cuprinzând litera A și parte din B; conducerea lucrării a fost apoi încredințată lui Al. Philippide și, în sfârșit, lui S. Pușcariu. Acesta a publicat, între
Dicționar () [Corola-website/Science/311997_a_313326]
-
atinge cantități atât de mari ca 450 000, ceea ce se poate compara cu bogăția lexicului englez. Revista franceză Géo afirmă că literatura anglo-americană poate fi tradusă mai ușor în occitană decât în franceză. Lexicul este deseori foarte prolific din cauza diversității dialectale mari ale limbii. Sinonimia bogată are loc în special în domeniul agriculturii și vieții rurale. Posturi de radio în limba occitană
Limba occitană () [Corola-website/Science/296959_a_298288]
-
vechea Aremorica, purtau numele de dati sau daci, cum Îi gasim nu numai la Pliniu ci și la Ptolemeu. În evul mediu regiunea sudică a Galiei/Franței apare sub numele de Languedoc. Cei mai mulți literați francezi consideră numele provenind de la particularitatea dialectală de a spune „oc” În loc de „oui” pentru „da”. N. Densușianu aduce dovezi că denumirea este mult mai veche, drept dovadă citează din hotărârile Conciliului de la Tours (sec. VII), Canonul XVII. Unul din triburile ligure (o denumire generică dată unor populații
Editura Destine Literare by Marius Fincă () [Corola-journal/Journalistic/99_a_394]
-
de cercetare din cadrul Muzeului Limbii Române, întemeiat și condus de Sextil Pușcariu, unde colaborează la elaborarea "Dicționarului limbii române". Participă la lucrările "Atlasului lingvistic român", partea a II-a, realizat de Emil Petrovici, prin conceperea unor chestionare și efectuarea anchetei dialectale la istroromâni. Preocupările sale științifice se vor axa, în principal, pe două direcții: onomastica și filologia.
Ștefan Pașca () [Corola-website/Science/307104_a_308433]
-
infinitiv trecut”. Infinitivul latinesc s-a păstrat în română sub forma infinitivului lung (de exemplu "venire"). Acesta este în general substantivizat, dar păstrează urme semantice ale acțiunii, numind rezultatul acesteia. Cu valoare verbală s-a conservat în registrul stilistic arhaic, dialectal și în registrul popular, folosit în formele inversate ale viitorului/ale condiționalului. Exemple: Infinitivul propriu-zis are desinențele "-a", "-e", "-ea", "-i" și "-î". Forma numită "infinitiv lung" are desinențele "-are", "-ére", "-ere", "-ire" și "-âre"), provenite din infinitivul latinesc: Infinitivul
Infinitiv () [Corola-website/Science/316318_a_317647]
-
lui al-Farăhīdī despre tonuri și timpi ritmici, "Kităb an-naġam" și "Kităb al-’īqă‘". Principala lucrare a lui al-Farăhīdī este "Kităb al-‘ayn" considerată drept primul dicționar de limba arabă, în care autorul a inclus mult material fonologic, sintactic, morfologic și dialectal. Lucrarea nu este structurată alfabetic ci după așa-zisa “ordine a lui al-Ḫalīl”, adică după anumite grupuri de sunete (principiul fonetic permutativ) - posibil sub influență indiană: ‘, ḥ, h, ḫ, ġ, q, k, ğ, š, ḍ, ș, s, z, ț, d
Al-Farahidi () [Corola-website/Science/331938_a_333267]
-
declarat maghiari la recensământul din 1930 (doar 15% dintre catolici). În 1996, etnograful Dr. Tánczos Vilmos, în cadrul cercetărilor sale, a constatat că 87% din populația de confesiune catolică încă au putut comunica în limba maghiară (deși s-a accentuat bilingvismul dialectal). În 2009 Tánczos a repetat cercetările sale și a constatat că procentul vorbitorilor de limba maghiară a scăzut la doar 50% din populația catolică și doar 64% dintre catolici pot încă să înțeleagă limba maghiară. 46% dintre catolici nu înțeleg
Comuna Gioseni, Bacău () [Corola-website/Science/300673_a_302002]
-
(n. Ionel Iacob, 18 decembrie 1940, satul Bencecu de Jos, comuna Pișchia, județul Timiș) este un epigramist, poet, prozator, pamfletar, publicist, poet dialectal bănățean, realizator de emisiuni radio în grai bănățean, președintele "Cenaclului de Satiră și Umor ”Ridendo”" Timișoara, membru fondator și Membru de Onoare al Uniunii Epigramiștilor din România, membru în Uniunea Scriitorilor din România (2009), membru în Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova
Ionel Iacob-Bencei () [Corola-website/Science/333464_a_334793]
-
amator" (1961, prof. actor Victor Odillo Cimbru) și "Școala populară de artă" Timișoara (1963, prof. actrița Geta Angheluță și regizor Dan Radu Ionescu. În paralel, activează în mai multe formații artistice, pregătindu-se pentru I.A.T.C. Primele creații sunt dialectale, pentru ca apoi să se remarce în genul satiric, cu preferință pentru epigramă. La scurt timp după debut adaugă numelui de familie pe cel de ”Bencei” (halta de cale ferată care face accesul către satul natal), semnătură care îl va consacra
Ionel Iacob-Bencei () [Corola-website/Science/333464_a_334793]
-
de activitate literar-artistică, are 15 volume de autor și apare în peste 80 de culegeri/antologii de umor. Un nume proeminent pentru graiul bănățean, continuă drumul deschis de Victor Vlad Delamarina, Tata Oancea sau Marius Munteanu. Activitatea sa de scriitor dialectal este consolidată de aparițiile radio în "Cenaclul Radiofonic ”Gura Satului”", demarat în 1991. Este invitat la festivaluri și concursuri în grai bănățean din Banatul sârbesc, cu care are o colaborare permanentă. Pe versurile lui Ionel Iacob-Bencei, Mircea Aurel Ciugudean a
Ionel Iacob-Bencei () [Corola-website/Science/333464_a_334793]
-
și Dezvoltare Economică, responsabil cu administrarea locală a forței de muncă, agriculturii, pescuitului, pădurilor și afacerilor antreprenoriale. Forțele de Apărare Finlandeze au oficii regionale responsabile cu pregătirea pentru apărarea regiunilor și pentru administrarea recrutărilor în serviciul militar. Regiunile reprezintă variații dialectale, culturale și economice mai bine decât fostele provincii, care erau simple diviziuni administrative organizate de guvernul central. Regiunile se suprapun parțial și se bazează pe regiunile istorice ale Finlandei, zone ce reprezintă mai bine cultura locală și ariile dialectale. Statul
Finlanda () [Corola-website/Science/296867_a_298196]
-
variații dialectale, culturale și economice mai bine decât fostele provincii, care erau simple diviziuni administrative organizate de guvernul central. Regiunile se suprapun parțial și se bazează pe regiunile istorice ale Finlandei, zone ce reprezintă mai bine cultura locală și ariile dialectale. Statul finlandez a înființat în 2010 șase Agenții Administrative Regionale de Stat, fiecare responsabilă cu una dintre regiuni, denumite "alue" în finlandeză și "region" în suedeză; Ålandul a fost desemnată ca o a șaptea astfel de supraregiune. Ele au preluat
Finlanda () [Corola-website/Science/296867_a_298196]
-
o" în "u" dar mai des a lui "e" în "i": "selu" în loc de "selo" (sat). Un alt semn al originii bulgare orientale este pronunțarea moale a consoanelor finale, tipică pentru alte limbi slave, dar care se găsesc doar în bulgara dialectală (spre exemplu "tavan" sună ca "tavanj" în sârbă). Din punct de vedere lexical, limba bulgarilor din Banat a împrumutat multe cuvinte din limba germană ("drot" din germana "Draht" - fir, "gang" din "Gang" - coridor, gang) și din ungară ("perna" - pernă) datorită
Bulgari bănățeni () [Corola-website/Science/302221_a_303550]
-
cel nominal. Predicat dublu verbal este considerată, de exemplu, construcția "el kell menjünk" „trebuie să plecăm”, având aceeași structură ca în română: verbul "kell" „trebuie” folosit impersonal + verb la imperativ (cu valoarea conjunctivului din română). Este o construcție din maghiara dialectală din Transilvania, adoptată de limba comună, în care este mai frecvent sinonimul ei sintactic "el kell mennünk", propoziție unde predicatul este "kell", "mennünk" fiind subiectul, exprimat prin infinitiv cu sufix posesiv care se folosește și pentru obiectul posedat. Un exemplu
Propoziția în limba maghiară () [Corola-website/Science/316278_a_317607]
-
instituțiile statului, în justiție, în relațiile oficiale, în mass-media etc.. Limba standard are în mod obligatoriu și variantă scrisă. Fiecare limbă standard a trecut printr-un proces de normare, de standardizare, care s-a făcut prin eliminarea cvasitotală a particularităților dialectale, de aceea este o aproximație a uzului general al limbii. Baza limbii standard este un dialect care s-a impus în mod diferit în cazul a diverse limbi. De exemplu, în cazul germanei a fost cel în care a apărut
Limbă standard () [Corola-website/Science/304982_a_306311]
-
fi considerată un dialect al altei limbi. O asemenea limbă este în Europa limba bască. De multe ori însă elaborarea unei varietăți standard este instrumentul creării unei limbi numite "ausbau" „limbă prin elaborare”, pe baza unui dialect dintr-un continuum dialectal. Prin aceasta idiomul respectiv primește statutul de limbă, considerată astfel din motive extralingvistice. Exemplul clasic pentru aceasta este cel al limbilor germană și olandeză care fac parte din punctul de vedere al lingvisticii comparative din continuumul germanic de vest, și
Limbă standard () [Corola-website/Science/304982_a_306311]
-
în mod obligatoriu aspect scris, dar nu orice text scris este în limba standard. De exemplu, limba forumurilor de pe internet sau cea a SMS-urilor este scrisă, dar nu totdeauna standard. Există și opere literare scrise în varietăți nestandard, inclusiv dialectale, de exemplu cele în graiul bănățean.
Limbă standard () [Corola-website/Science/304982_a_306311]
-
atât politice, culturale, sociale și istorice, cât și lingvistice, chiar dacă este înrudită cu altă limbă, și chiar dacă există înțelegere reciprocă între ele. Dă mai multe serii de exemple, printre care limbile poloneză, slovacă și cehă, care sunt învecinate în cadrul continuumului dialectal slav de vest, sunt reciproc inteligibile, dar fiecare are standardul ei, existând în cadrul unor state naționale aparte. S-a constatat o legătură strânsă între formarea limbilor "ausbau" care nu sunt și "abstand", și cea a statelor naționale, legătură exprimată prin
Limbă abstand, limbă ausbau și limbă-acoperiș () [Corola-website/Science/304863_a_306192]
-
Einar Haugen (1966) a introdus în studiile despre limbi și dialecte noțiunile de autonomie și heteronomie. Folosind noțiunile lui Kloss și ale lui Haugen, Trudgill definește limba "ausbau" ca o varietate standard autonomă, împreună cu toate acele dialecte nestandard din continuumul dialectal respectiv care sunt heteronome față de acea varietate standard, adică dependente de ea. Trudgill (2004) deosebește limbi "ausbau" elaborate în cadrul formării statelor naționale și limbi "ausbau" elaborate fără un asemenea cadru. În prima categorie există exemple din primul val de formare
Limbă abstand, limbă ausbau și limbă-acoperiș () [Corola-website/Science/304863_a_306192]