286 matches
-
reprezentabile. Așadar, nu numai din necesități teoretice, din dorința de a pătrunde în intimitatea procesului creator (cu un ochi la aplauzele mulțimii, desigur) pare să fi scris criticul în epoca "pașilor pe nisip" o dramă, plus numeroase scenete sau fantezii dialogate, pentru ca ulterior să abordeze fenomenul doar din exterior, cu detașarea expertului, în calitate de cronicar și istoriograf. Departe de a se reduce la atracția față de o formă anume de artă, interesul lui Lovinescu pentru teatru are niște motivații complexe pe care criticul
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
refuzat s-o pună în scenă. În mod evident, elogiul valorii beletristice semnalează, indirect, defectul major, pentru că insuccesul nu s-a datorat exclusiv circumstanțelor exterioare, cât unor grave inadecvări de fond, drama lovinesciană fiind receptată, în genere, drept pură "literatură dialogată" și de un retorism parazitar, în felul improvizațiilor pe scheme livrești (din același motiv al lipsei de "autenticitate" refuzase Iorga, am văzut, publicarea notelor de călătorie ale tânărului pasionat de arheologie). Într-adevăr, deși e compusă din scene de mare
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
de conflict (aparență versus esență), într-o gamă variată de situații și personaje-tip, pe fondul unei narațiuni cu deznodământ previzibil, care spulberă, pedagogic, "iluzia" (ipostaziată ca "minciună" sau "vis", dar și ca... "teatru" ori "melodramă"). De pildă, în "schița dialogată" Suflete de copii 143 autorul evidențiază din câteva linii procesul conturării identității sexuale și al comportamentului celor mici, anticipând deja reacțiile oamenilor maturi. Când bunicul lui Meg, o fetiță de 8 ani, dezvăluie celorlalți copii isprava ei "școlărească" (aceea de
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
-ntr-o exergă, deoarece tiparul teatral-melodramatic modelează deopotrivă psihologia personajului și poetica romanului lovinescian, pe fondul cenușiu al unor reflecții și digresiuni cu caracter reflexiv (am mai spus: de jurnal) care umplu spațiul dintre cele câteva nuclee epice și secvențe dialogate. În consecință, de pe scena de teatru obiectivul se mută apoi firesc într-un cadru familiar criticului cu doctorat la Sorbona, pe străzile aglomerate ale Parisului, unde tânărul Andrei Lerian resimte încă mai dureros singurătatea decât, să zicem, scriitorul părăsit de
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
Evul Mediu nu numai în texte narative, ecourile ei fiind atestate de sculpturi de la Notre-Dame de Paris, vizibile în vitralii și în miniaturile unor manuscrise de epocă. Poetul Rutebeuf a scris pe la 1261 Miracle de Theophile, un fel de poem dialogat în care centrul de interes nu este reprezentat de pactul cu diavolul ci de căința și miracolul întoarcerii la credință. Deoarece accentul cade pe conflictul interior, Rutebeuf se îndepărtează de legenda primitivă în care rolul preponderent revenea misterului grației divine
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
întâmplărilor pe tare le "relatează... pe când în cea de a doua autorul are datoria să... explice totul. *13 Compoziția sau motivarea (în cel mai larg sens) include metoda narativă : "gradația", "ritmul" și procedeele: îmbinarea într-o anumită proporție a scenelor dialogate sau dramatice cu descrierea sau narațiunea directă, și a ambelor cu rezumatul narativ. Motivele și procedeele diferă de la o epocă la alta. Romanul gotic le are pe ale lui ; romanul realist, la fel. în mod repetat, Dibelius vorbește de faptul
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
tatii), texte poetice de E. Ar. Zaharia (Betelgeuse) și Vasile Dorneanu (Primăvară). Proza este reprezentată de N. Cantonieru, prin Școala primăvară nr. 2 (fragment din romanul în manuscris Amintirile unui copil de familie proastă). În ordine critică, de reținut comentariul dialogat imaginat de poetul Mircea Streinul pe tema inefabilului poeziei în context național sau notele lui Ignat Bușilă pe marginea poemului Țară de Aron Cotruș. I.I.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285419_a_286748]
-
contribui mai mult la asimilarea regulilor care guvernează studiul limbii. După Tatiana Slama Cazacu, un loc important în perfecționarea comunicării ar trebui să-l ocupe în școală dialogul, în sensul ca elevii sa fie puși în situații naturale de comunicare dialogata, în care sa învețe modul de exprimare adecvată la situații și adaptată la partener, precum și de receptare prin interpretarea contextuală. Copilul trebuie să stăpâneasca deja în clasa a V-a regulile dialogului, respectarea temei propuse în discuție, a orientării către
Logica între gândire și limbaj by Elena Manea () [Corola-publishinghouse/Science/1693_a_3069]
-
distincției cunoscute încă din timpul lui Platon între diegesis și mimesis și definiției poemului epic drept formă hibridă situată între acestea două170. Mimesis, în sensul strict de prezentare de tip dramatic, poate apărea în roman doar prin intermediul dialogului. Propriu-zis, scena dialogată este, prin urmare, un corp străin în genul narativ, întrucît în roman un citat lung în vorbire directă trebuie privit ca o modalitate de evitare a intermedierii, i.e. a modului de transmitere de către un narator 171. Prezența pasajelor dialogate în
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
indirect liber se numără printre formele narative, însă monologul interior poate fi, la rîndul său, privit ca o formă mimetico-dramatică în anumite condiții. Diegesis, adică narațiunea în adevăratul sens al cuvîntului, și mimesis, în forma în care predomină în scenele dialogate ample, evocă atitudini diferite de orientare spațio-temporală în cititor, după cum am descris deja în Situațiile narative 175. Între aceste două posibilități, totuși, există probabil o zonă amplă de tranziție, în care înclinația imaginației cititorului particular determină modul în care acesta
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
puțin de 10% din text; în opera Nothing a lui Henry Green 80-85%, iar în textul Mother and Son al lui Yvy Compton- Burnett 90-95% . Romanele lui Henry Green și cele ale lui Yvy Compton-Burnett sînt, prin urmare, numite "romane dialogate". Însă poziția lor pe cercul tipologic aproximativ la jumătatea drumului dintre situațiile narative auctoriale și personale este în primul rînd determinată nu de cantitatea dialogurilor lor, ci mai degrabă de condițiile narative premergătoare sporirii excesive a acelor dialoguri, și anume
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
tind să se îmbine cu relatarea narativă în forma stilului indirect liber sau a rezumatului. Acest fenomen apare cu o frecvență deosebită în romanele lui Thomas Hardy Pădurenii și Întoarcerea băștinașului. De asemenea, se poate întîmpla ca într-o situație dialogată discursul unui partener să fie redat în vorbire directă, în timp ce vorbirea celuilalt să fie relatată prin rezumat. Relația cantitativă dintre prezentarea indirectă și cea directă a vorbirii este de asemenea relevantă aici. (Cea dintîi aparține narațiunii propriu-zise, iar cea de-
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
este relativ frecventă într-o situație narativă auctorială, precum și într-una personală. Adesea aceasta oferă o trecere blîndă de la narațiunea de tip relatare la prezentarea scenică, reducînd astfel dinamica alternanței formelor narative dintr-un roman. Cît timp trebuie o scenă dialogată să întrerupă partea narativă a unui roman pentru a efectua o schimbare în atitudinea cititorului, pentru a-l stimula pe acesta să-și mute cu totul centrul de orientare de la actul narațiunii și să-l transfere acțiunii care se desfășoară
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
povestește întîmplarea la timpul trecut al relatării narative. Este actul de imaginație al cititorului determinat aici de maniera de prezentare mimetic-dramatică sau de cea diegetic-narativă? 3.2.2. Ritmul narativ Dacă profilul unei narațiuni derivă din succesiunea blocurilor narative și dialogate, ritmul acesteia poate fi determinat pornind de la succesiunea diferitelor forme de narațiune fundamentale care cuprind partea narativă a unei opere (relatarea, comentariul, descrierea, prezentarea scenică însoțită de relatarea acțiunii) și de la relația acestora cu profilul narativ. În timp ce alternarea părților narative
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
acesteia poate fi determinat pornind de la succesiunea diferitelor forme de narațiune fundamentale care cuprind partea narativă a unei opere (relatarea, comentariul, descrierea, prezentarea scenică însoțită de relatarea acțiunii) și de la relația acestora cu profilul narativ. În timp ce alternarea părților narative și dialogate are loc în mare măsură independent de situația narativă, succesiunea formelor fundamentale de narațiune într-un roman este determinată în primul rînd de situația narativă. Aici trecerea de la o situație narativă la alta joacă un rol important. Narațiunile în care
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
numai la nivelul profilului narativ, ci și în dinamica alternanței formelor fundamentale ale narațiunii și a situațiilor narative. Romanul lui Trollope respectă mult mai fidel situația narativă auctorială stabilită la început, care este ulterior întreruptă practic doar de inserția scenelor dialogate din ce în ce mai lungi. Astfel profilul narativ al romanului trece printr-o anumită nivelare, iar dinamica sa narativă are un efect redus. Din nou, romanele la persoana a treia ale lui Dickens sînt conturate diferit. Aici pasajele în care apare relatarea sînt
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
un observator invizibil le-ar putea percepe el însuși pe scena acțiunii. Astfel, în romanele lui Dickens cea mai mare parte a procesului narativ o reprezintă în mod limpede prezentarea scenică realizată de naratorul auctorial, în care sînt integrate fragmentele dialogate. Surprinzătoare în opera lui Dickens sînt de asemenea trecerile de la viziunea din exterior auctorială (perspectiva externă) la cea din interior personală (perspectiva internă), care aproape că pot fi explicate tematic. Trecerea la o viziune din interior extinsă cu situație narativă
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
tipar narativ poate de asemenea deriva din recurența stereotipă a unui anumit contur al profilului narativ. Profilul care se nivelează către finalul unei povestiri este un astfel de tipar. O anumită regularitate la nivelul alternării părților narative și a fragmentelor dialogate poate de asemenea fi considerată un tipar al procesului narativ, în cazul în care nu mai este întrerupt de variații ale acestui tipar secvențial. Panta auctorial-personal, tendința de a trece de la o situație narativă auctorială la una personală, care poate
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
narative auctoriale. Apariția extinsă a acestui fel de pasaje poate conduce temporar la apariția unei perspective interne. Reflecțiile recurente ale eroinei din romanul Emma al lui Jane Austen ilustrează acest fenomen. Retragerea naratorului auctorial și creșterea simultană a dimensiunilor scenelor dialogate și a pasajelor cu prezentare scenică în care punctul de vedere pare să fie localizat în centrul întîmplărilor pot, la rîndul lor, să conducă la o perspectivă internă, așa cum se întîmplă în povestirea The Killers (Asasinii) a lui Hemingway. Situațiile
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
a arătat Booth în Retorica romanului 432. În ceea ce privește continuum-ul de forme ale cercului tipologic, două fenomene rezultă direct din retragerea graduală a naratorului personalizat. Pe de o parte, apar o reducere a părții narative și o creștere a părții dialogate ale textului narativ; pe de altă parte, există o înlocuire a relatării auctoriale a evenimentelor lumii exterioare prin prezentarea personală a evenimentelor lumii interioare sau reflectarea evenimentelor lumii exterioare dinspre conștiința unui mediu personal sau a unui personaj-reflector care își
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
despre care eroina oferă o relatare condensată, la "descrierea spontană" a acelor momente critice în care condeiul său înregistrează secundă după secundă avansurile seducătorului și călăului ei486. În analogie cu narațiunile sub formă dialogată din zona continuum-ului auctorial-personal, narațiunea dialogată aflată în zona persoanei întîi a cercului tipologic este localizată aproximativ la jumătatea distanței dintre situația narativă la persoana întîi și cea personală. Predominanța dialogului este doar un criteriu secundar al clasificării. De importanță primară este faptul că naratorul s-
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
s-a retras aici aproape complet, în timp ce un personaj-reflector nu a devenit încă vizibil. Această observație menține, de asemenea, narațiunea dialogată pe partea opusă a cercului tipologic. Din moment ce în ambele cazuri criteriul de clasificare este absența trăsăturilor distinctive (cu excepția formei dialogate), este clar faptul că o narațiune de acest fel la persoana întîi, de exemplu Cincizeci de bătrîne a lui Hemingway, este greu de distins de o narațiune la persoana a treia de un tip comparabil (de exemplu, Asasinii). În afara formei
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
este clar faptul că o narațiune de acest fel la persoana întîi, de exemplu Cincizeci de bătrîne a lui Hemingway, este greu de distins de o narațiune la persoana a treia de un tip comparabil (de exemplu, Asasinii). În afara formei dialogate și de predominanța prezentării scenice, ambele forme sînt caracterizate înainte de toate de absența unui personaj-narator, precum și de absența personajului-reflector. În sfîrșit, monologul interior reprezintă tranziția dintre situația narativă la persoana întîi și cea personală. În monologul interior, cititorul întîlnește un
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
cuprins, v. rezumat defamiliarizare, v. insolitare deixis, deictice, 149-150, 255, 157-158, 273, 277, 293-295 reflectorizare a deicticelor spațiale, 294 depersonalizarea personalizarea procesului narativ, 340, 342 deviație, teoria deviației, 31-31, 62, 108-109, 120, 128, 183, 270 dialog, proporție, 116-117, 279 narațiune dialogată, 310 scenă dramatizată, 88, 113, 116, didactica literaturii, 58 diegesis, v. mimesis diferența dintre narațiunea la persoana întîi și narațiunea la persoana a treia, 133-134, 136, 156-157 dinamica alternanței formelor narative, v. dinamică narativă dinamică narativă, 116, 120, 125-127 dinamizare
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
de capitole, 72-81 ritm narativ, 115, 118-126 roman epistolar, 138, 178, 205, 213, 297, 309-310, 324, 328, 334 și titluri de capitole, 53, 77 roman popular, 28, 86, 126 v. și intermediere romane de tip stream of consciousness, 123 romane dialogate, 116 roman-jurnal, 213, 297, 309, 329-330 scena de tip privitul prin gaura cheii, 314 scena trasului cu urechea, în romanul la persoana întîi, 314 scenă dramatizată, 88, 113, 116 scenă de moarte, 76, 121, 336 scenă dialogată, 113, 115, 117-118
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]