773 matches
-
1974, deodată, apare un nou acronim, CETSAS (Centre d'Etudes Transdisciplinaires Sociologie, Anthropologie, Sémiologie), eveniment important în istoria transdisciplinarității. Dar să trecem la o întrebare pe care și-o pun mulți cititori ai operelor voastre respective: ce distinge cu adevărat dialogica ta de filosofia terțului inclus a lui Lupasco ? E. M.: Ce o distinge fundamental ? Nu văd vreo distincție fundamentală. Există cuvinte care sunt folosite în mod diferit, deci care dau o orientare diferită. Dacă mă gîndesc, de exemplu, la problema terțului
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
moravurile, organizarea lor), apărut în 1991. Lupasco figurează la loc de frunte în bibliografia primului volum, apoi dispare în mod curios din al doilea și al treilea volum, pentru a reapărea în fine în ultimul, unde scrii, la pagina 201, "Dialogica este tocmai terțul inclus..." Între timp, l-ai citat și în Science avec conscience (Știința cu conștiință), apărut în 1982. Nu-ți ascund bucuria mea cînd am văzut că îi acorzi din nou lui Lupasco și filosofiei sale a terțului
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
Deci bibliografia mea nu este coerentă. Nu cred că m-am îndepărtat de Lupasco, în al doilea și al treilea volum. Dar odată ce am abordat logica, în al patrulea, nu puteam să nu reconsider aceste lucruri și să nu spun "dialogica este terțul inclus". Nu puteam să nu o fac. B. N.: Să încheiem cu o problemă considerată de actualitate. Fără a ne lua propriile dorințe drept realitate, cred că putem afirma că, după o lungă a doua moarte, făcută din
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
de piese în cari e nimerit tonul și modul vorbirei claselor mai nalte; și citirea în gura mare a romanelor cari se mișcă în acest element de viață ar putea constitui un proscholiu minunat, mai ales însă în partea lor dialogică. Forma ideală, pe care-a nimerit-o d. es. Gothe în Guillom Meister, îi dă acestui roman aptitudinea de-a putea servi cu succes în multe din părțile sale pentru un studiu cu acest scop. Dintre drame am putea recomanda
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
vorbirea fără să vrea în ritmul iambic. O pildă bătătoare la ochi e Ifigenia lui Gothe în proză, apărută de curând în forma ei primitivă, unde avântul poetic l-a dus pe autor adesea pe nesimțite în metrul iambic. Caracterul dialogic al iambului de cinci picioare nu trebuie însă să-l ademenească pe declamator ca să dizolve cu totul caracterul ritmic. Efectul său etic, pe care noi [îl așezăm] cu deosebire într-aceea că ne transpune în genere în regiunea ideală, acest
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
Janetzke-Dillner, Stuttgart, 1981, 371-383. 158 Jacques Dubois et al., Allgemeine Rhetorik (1970), trad. de Armin Schütz, München, 1974, mai ales 306 ș.u. 159 Distincția lui Jürgen Link dintre "un tip normal de discurs epic" și "un dicurs epic defamiliarizat dialogic" se bazează de asemenea pe modelul deviației, v. Link, Literaturwissenschaftliche Grundbegriffe, 293-304. Propriu-zis, această distincție cuprinde o serie de opoziții: narațiunea la persoana întîi/a treia, reflector/personaj narator, precum și opoziția text narativ/text comentativ a lui Anderegg. La un
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
și mai bine creștinismul, într-o a treia rezoluție sintetică. A selecta un discurs din trei, a-l atribui, fără dovezi, lui Valla, a-l reduce pe filosof la discursul unuia din personajele sale îo modalitate de expunere asupra modului dialogic desigur, dar și un individ existent în carne și oase, reținut de starea civilă a epocii...) înseamnă a mutila opera și simultan, pe autorul ei. Despre plăcere susține în mod clar un hedonism creștin, sau chiar un creștinism hedonist care
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
în 1985. Poezia lui M. cultivă un umor discret, reținut, asociat acidității asumate, într-un stil direct, ca într-o radiografie a trăirilor. Figura centrală din plachetele sale este profesorul, mască auctorială ce dezvoltă aserțiuni filosofice. Poemele au o structură dialogică: se deschid cu maximele expuse de profesor, urmează interpretarea în registru parodic și se încheie cu adevărurile expuse ex cathedra de către profesor. Umorul fin vine din manevrarea ingenioasă a acestui scenariu care opune absolutul prozaismului cotidian: „Progresul este intrarea în
MARIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288025_a_289354]
-
rupe gura acum?” (Crucea talienilor); „Destule hârtii veninoase așteaptă să muște din mine” (În bibliotecă); „Stau în casă cu mâinile aproape tăiate. Puține versuri/ frumoase mai știu” (Printre hărți). Construcția urmează principiul optzecist al hibridizării. Unele texte au o structură dialogică: eul liric este o voce, un personaj, un „el” care se desparte și apoi se unește ambiguu cu „eu”, poemele, mai ales cele din volumele antume, încep invariabil cu o linie de dialog și conțin mărci ale adresării (uneori către
DUMITRASCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286906_a_288235]
-
să mediteze și asupra unor probleme cu totul diferite) prin ceea ce va deveni poate opera sa cea mai vestită, Confesiunile. Din punct de vedere al formei literare, Confesiunile se prezintă ca un dialog fără interlocutor, în care apare însă expresia dialogică adresată lui Dumnezeu „tu știi acest lucru!”, atât de frecvent repetată încât capătă o puternică semnificație; din acest motiv, opera nu poate fi considerată însă un dialog cum sunt cele din perioada de la Cassiciacum. E greu de încadrat într-un
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
de cea a scrierii precedente, pare posterioară. În introducere, autorul declară că analizează acele pasaje din Pentateuh pe care nu le luase în considerare sau pe care nu le comentase suficient în Închinarea. De această dată a renunțat la forma dialogică (însă lui Palladius îi este dedicată partea referitoare la Ieșirea) și a dispus materialul după ordinea din Biblie, consacrând diferitelor cărți ale Pentateuhului un spațiu redus progresiv: după repartizarea de-aici, șapte cărți pentru Facere, trei pentru Ieșire (Exod) și
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
despre acesta cf. mai departe), prezentat aici ca un bărbat în vârstă și friguros. Totuși, încă din prolog, apare precizarea că, în text, interlocutorii vor fi indicați schematic cu A și B. Tot în prolog este motivată și alegerea genului dialogic: „din cauza subtilității extreme a chestiunilor, pentru ca prin întrebări și răspunsuri propoziția în discuție să fie permanent construită și distrusă într-o manieră concisă”. Primul dialog pornește de la Crezul niceean pentru a explica și a apăra termenul de homousios, respingând în
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
p. 11); modelul tinde să urmărească dimensiunile contrastante ale teoriilor comunicării (figura 8): Figura 8. Adaptare după modelul lui Deetz privind studiile asupra comunicării organizaționale Astfel, se pot identifica patru perspective în ceea ce privește abordarea studiilor privind discursivitatea: normativă, interpretativă, critică și dialogică. Studiile normative tind să accepte organizațiile ca obiecte ce există în mod natural, deschise spre descriere, predicție și control. Studiile interpretative definesc organizația ca fiind un loc social, un tip special de comunitate care conține caracteristici importante, regăsite și în
Comunicarea eficientă by Ion Ovidiu Prunișoară [Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
acordat aici formelor de falsă conștiință, deformărilor sistematice ale comunicării, rutinelor care produc interese parțiale și țin oamenii departe de o înțelegere corectă a acționării în interesul propriu; un accent explicit este pus pe morală și etică în comunicare. Studiile dialogice (Deetz ne spune că a preferat termenul de dialogic celui de postmodern), ca și cele critice se focalizează pe asimetria și dominarea în luarea deciziilor în organizații, dar, în opoziție cu studiile critice, studiile dialogice se centrează mai degrabă pe
Comunicarea eficientă by Ion Ovidiu Prunișoară [Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
comunicării, rutinelor care produc interese parțiale și țin oamenii departe de o înțelegere corectă a acționării în interesul propriu; un accent explicit este pus pe morală și etică în comunicare. Studiile dialogice (Deetz ne spune că a preferat termenul de dialogic celui de postmodern), ca și cele critice se focalizează pe asimetria și dominarea în luarea deciziilor în organizații, dar, în opoziție cu studiile critice, studiile dialogice se centrează mai degrabă pe procesele micropolitice privind natura puterii și a rezistenței. Dominația
Comunicarea eficientă by Ion Ovidiu Prunișoară [Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
și etică în comunicare. Studiile dialogice (Deetz ne spune că a preferat termenul de dialogic celui de postmodern), ca și cele critice se focalizează pe asimetria și dominarea în luarea deciziilor în organizații, dar, în opoziție cu studiile critice, studiile dialogice se centrează mai degrabă pe procesele micropolitice privind natura puterii și a rezistenței. Dominația este văzută ca fiind un fluid, o dezvoltare situațională fără o origine fixă. Atât grupul, cât și personalitățile individuale nu pot fi văzute ca fiind fixe
Comunicarea eficientă by Ion Ovidiu Prunișoară [Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
degrabă pe procesele micropolitice privind natura puterii și a rezistenței. Dominația este văzută ca fiind un fluid, o dezvoltare situațională fără o origine fixă. Atât grupul, cât și personalitățile individuale nu pot fi văzute ca fiind fixe și unitare; studiile dialogice intenționează să surprindă astfel punctele ascunse care sunt responsabile de apariția rezistenței și a complexității. Câteva teme sunt urmărite cu precădere de către studiile dialogice: (1) centralitatea discursului - cu sublinerea limbajului ca sistem care este central în procesele de construcție socială
Comunicarea eficientă by Ion Ovidiu Prunișoară [Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
Atât grupul, cât și personalitățile individuale nu pot fi văzute ca fiind fixe și unitare; studiile dialogice intenționează să surprindă astfel punctele ascunse care sunt responsabile de apariția rezistenței și a complexității. Câteva teme sunt urmărite cu precădere de către studiile dialogice: (1) centralitatea discursului - cu sublinerea limbajului ca sistem care este central în procesele de construcție socială; (2) fragmentarea identităților - demonstrată de problema autonomiei și autodeterminării individului ca origine a înțelesului; (3) critica filosofiei prezentului - focalizată pe indeterminarea obiectelor și natura
Comunicarea eficientă by Ion Ovidiu Prunișoară [Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
modele culturale și apoi le cercetează în literaritatea lor intrinsecă, fără să ezite a transforma actul interpretativ în speculație proprie (Marin Mincu). În Omul supt vremi... analiza urmează câteva direcții bine conturate. Comportamentul scriitorului fiind apreciat ca unul prin excelență „dialogic”, Marin Preda este situat în context cultural românesc, prin comparație cu Liviu Rebreanu, Mihail Sadoveanu, Camil Petrescu și G. Călinescu, și în context european, prin trimitere la Jean-Jacques Rousseau, Voltaire, S⁄oren Kierkegaard și F. M. Dostoievski. Romanele lui Marin Preda
SPIRIDON-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289831_a_291160]
-
și sistem, VR, 1990, 5; Țeposu, Istoria, 168-170; Tania Radu, Între oglinzi, LAI, 1994, 6; Andreea Deciu, Preda citit de un critic modern, RL, 1994, 6; Laurențiu Hanganu, „Omul supt vremi”, RITL, 1994, 2; Liviu Petrescu, Marin Preda și principiul dialogic, ST, 1994, 7-8; Nicolae Mecu, Marin Preda sau Despre dialog, VR, 1994, 11-12; Ioana Pârvulescu, Lecția citirii, lecția citării, RL, 1995, 14-15; George Munteanu, Eminescu retorul, LCF, 1995, 25; Dan C. Mihăilescu, „Eminescu. O anatomie a elocvenței”, LAI, 1995, 34
SPIRIDON-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289831_a_291160]
-
să mediteze și asupra unor probleme cu totul diferite) prin ceea ce va deveni poate opera sa cea mai cunoscută, Confesiunile. Din punct de vedere al formei literare, Confesiunile se prezintă ca un dialog fără interlocutor, în care apare însă expresia dialogică adresată lui Dumnezeu „Tu știi acest lucru!”, atît de frecvent repetată încît capătă o puternică semnificație; opera nu poate fi însă considerată un dialog cum sînt cele din perioada de la Cassiciacum. E greu de încadrat într-un gen literar precis
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
diferită de cea a scrierii precedente, pare posterioară. în introducere, autorul declară că analizează pasajele din Pentateuh pe care nu le luase în considerare sau pe care nu le comentase suficient în închinarea. De această dată a renunțat la forma dialogică (însă lui Palladius îi este dedicată partea referitoare la Ieșirea) și a dispus materialul după ordinea din Biblie, consacrînd diferitelor cărți ale Pentateuhului un spațiu redus progresiv: după repartizarea de aici, șapte cărți pentru Facere, trei pentru Ieșire (Exod) și
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Migne; despre aceasta cf. infra), prezentat aici ca un bărbat în vîrstă și friguros. Totuși, încă din prolog, apare precizarea că, în text, interlocutorii vor fi indicați schematic cu A și B. Tot în prolog este motivată și alegerea genului dialogic: „...din cauza subtilității extreme a chestiunilor, pentru ca prin întrebări și răspunsuri propoziția în discuție să fie permanent construită și distrusă într-o manieră concisă”. Primul dialog pornește de la Crezul niceean pentru a explica și a apăra termenul homousios, respingînd în schimb
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu”, iar din 2000 conferențiar la Universitatea „Spiru Haret” din București. Obține titlul de doctor în 1999 cu o teză despre Mihail Bahtin, reluată și publicată în 2001 cu titlul M. Bahtin. Discursul dialogic. Debutează în 1965 la revista „Ramuri” cu o recenzie și mai scrie la „Contemporanul”, „Revue roumaine”, „Scânteia tineretului”, „Luceafărul”, „Revista de istorie și teorie literară”, „Jurnalul literar”. Totodată participă la realizarea unor volume colective: Metodologia istoriei și criticii literare (1969
VASILE-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290448_a_291777]
-
1972; Disocieri în teoria culturii și artei moderne, București, 1975; Olteni în cetatea de scaun, Craiova, 1982; Conceptul de originalitate în critica literară românească, București, 1988; Teoria literaturii, București, 1995; Introducere în teoria genurilor literare, București, 2000; M. Bahtin. Discursul dialogic, București, 2001. Repere bibliografice: Râpeanu, Interferențe, 243-245; Ulici, Prima verba, II, 222-224; Voicu Bugariu, Un roman istoric, LCF, 1982, 16; George Alboiu, „Conceptul de originalitate în critica literară românească”, LCF, 1989, 32; Mihai Zamfir, „Conceptul de originalitate în critica literară
VASILE-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290448_a_291777]