355 matches
-
el a devenit pentru noi un indirect roman exotic avînd ca temă întîlnirea între două civilizații."(5) Chiar dacă citită în traducere (6), opera ambasadorului Nicolae Milescu Spătarul își păstrează o energie a narațiunii, caracteristică suflului epic. Autorul nu este simplul diarist, un solitar care-și află în tihna locului său de recluziune sau de reculegere refugiul pentru meditație, pentru introspecție. Jurnalul lui are un destinatar, un cititor ce s-ar chema "intim"(7), de n-ar fi unul cît se poate
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
reunește demnitatea oficială a ambasadei și interesul umanistului pentru ceea ce nu este la îndemîna cunoașterii obișnuite. Călătoria oferă conștiinței eruditului ocazia de a se deschide spre spațiul străin cu tot nesațul exploratorului: cronicar și geograf, observator oficial și martor itinerant, diaristul dobîndește o experiență nemijlocită a diferenței. Întîlnirea civilizațiilor într-o unică perspectivă, aceea a călătorului instruit, vorbitor al limbilor de cultură și mesager însărcinat cu misiune politică produce acea superpoziție de impresie și document atît de specifică relatării primilor exploratori
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
discurs administrativ, cum i se comandase, și, în fapt, îi substituie un alt discurs, de tip romanesc, în care găsim exoticul, descriptivul, reflecția morală și teologică. În această ecuație încărcată intră și un element subiectiv care ne sugerează ceva despre diaristul involuntar care este moldavul Milescu Spătarul..." 5. Ibidem, p. 93. 6. Nicolae Milescu Spătarul, Jurnal de călătorie în China, ediția a II-a revăzută, îngrijită de Corneliu Bărbulescu, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, București, 1958. 7. Cf. Jean
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
au dus la suprimarea democrației, la discriminări rasiale și instituționalizarea antisemitismului, la deportări și pogromuri, la instaurarea regimului legionar și a dictaturii militare, la război și la ocupația sovietică. Direct afectat, mai cu seamă ca evreu, de toate măsurile antidemocratice, diaristul își exprimă solidaritatea cu neamul său prigonit, considerând că ar fi imoral să nu împărtășească soarta celor hăituiți „de două mii de ani” pe considerente absurde. D. Sebastian este un scriitor prin excelență inteligent. Ceea ce prețuim în scrisul său este netăgăduita
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289592_a_290921]
-
ireductibilă”. În atare condiții, scriitorul își socotește viața încheiată, ceea ce mai trăiește este pentru el o viață „suplimentară”, o „anticameră a morții”. În Jurnal intermitent tonul incisiv cu care sunt denunțate tarele epocii comuniste, revoltele și indignările se atenuează cumva. Diaristul fusese constrâns să nu mai pună mâna pe condei timp de un deceniu (1954-1964) pentru că, pe de o parte, sperase ca după moartea lui Stalin să apară un dezgheț, ceea ce nu s-a întâmplat, și pe de alta, pentru că îi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288047_a_289376]
-
la Miliție sau la Securitate ca să fie descusut în legătură cu biografia sa. Mai târziu, spre sfârșitul anului 1981, se ivește un alt motiv de părăsire a însemnărilor din jurnal, și anume ideea că, oricât ar fi de sistematic în consemnarea realității, diaristul nu va putea să dea seama decât în mică măsură asupra epocii, totul devenind „monstruos și absurd”. Își notează totuși gânduri, reflecții, experiențe, dar nu mai face din aceasta un oficiu zilnic. Acum lecturile sale preferate sunt jurnalele, memoriile și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288047_a_289376]
-
Diavolul a fost depășit de om, JL, 1998, 1-2; Iordan Datcu, Șapte ani din jurnalul lui Pericle Martinescu, ST, 1998, 4-5; Monica Lovinescu, Memorialist al Apocalipsului, RL, 1998, 28; Z. Ornea, Filigranul amintirii, RL, 2000, 14; Iordan Datcu, Pericle Martinescu, diarist și eseist, ALA, 2001, 581; Ioana Pârvulescu, În miezul nopții, RL, 2001, 8; Ioana Pârvulescu, Vânătoare de scriitori, RL, 2001, 9; Cornelia Ștefănescu, Răgaz printre cărți, JL, 2002, 1-4; Georgeta Drăghici, Utopia autenticității, RL, 2002, 14; Dicț. scriit. rom., III
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288047_a_289376]
-
își crează o pagină de Internet în care își afișează săptămânal produse de o mizerie inimaginabilă, probă a unui suflet orbecărind prin rigolele cele mai puturoase. Stahanovismul - ca să preiau un termen folosit de dvs. - în acest domeniu depășește orice măsură. „Diariștii” cu pricina nu mai au timp să se uite la detalii. Norocul lor este că, în goană după senzațional, aflare de ițe și comploturi, cititorii nu mai găsesc timp să cântărească ce ar putea și ce nu ar putea să
[Corola-publishinghouse/Administrative/1857_a_3182]
-
român, eseu difuzat de Europa Liberă și publicat de revista pariziană L’Alternative în 1984 și de Ethos-ul lui Ioan Cușa, în românește, tot la Paris și apărut apoi în engleză și germană. Fără nici o legătură cu textul meu, diaristul glosează rituos: „După ce talentul lui D.T. a fost supralicitat în țară și în afară, acum, când este exilat, ar fi indecent să pui lucrurile la punct”. De ce să fie indecent? Nu e niciodată indecent să pui lucrurile la punct. Nici
[Corola-publishinghouse/Administrative/1857_a_3182]
-
lucrurile la punct. Nici în legătură cu cât talent crezi că are sau nu are cineva, nici cu comentariile discutabile dintr-un text ori altul. Ce este indecent în cazul de față este altceva. Și anume: impostura în care se scaldă distinsul diarist. Însemnările sale poartă data de „Duminică, 7 octombrie 1984”. Cum eu părăseam România abia pe 24 iulie 1985, adică după nouă luni de la însemnările diaristului, acel „acum, când este exilat” al Domniei sale vorbește de la sine despre potlogăria la care se
[Corola-publishinghouse/Administrative/1857_a_3182]
-
indecent în cazul de față este altceva. Și anume: impostura în care se scaldă distinsul diarist. Însemnările sale poartă data de „Duminică, 7 octombrie 1984”. Cum eu părăseam România abia pe 24 iulie 1985, adică după nouă luni de la însemnările diaristului, acel „acum, când este exilat” al Domniei sale vorbește de la sine despre potlogăria la care se pretează. Există sute de exemple de acest fel în memorialistica românescă scrisă azi și datată ieri, alaltăieri ori chiar răsalaltăieri... Uneori, mă întreb dacă această
[Corola-publishinghouse/Administrative/1857_a_3182]
-
un adevărat impas psihologic, căci a nu mărturisi este un păcat și a mărturisi ca să fii lăudat este altul. Jurnalele scriitorilor români suferă exact de aceste două „păcate“: fie sunt o selecție părtinitoare a întâmplărilor, menită să-l pună pe diarist într-o poziție favorabilă, fie sunt un soi de bravadă a mărturisirii, al cărei scop este, în fond, același. Literatura mărturisirilor e bântuită de obsesia imaginii. Eul lucrează, harnic, la un contur atrăgător. Printr-un mecanism al cărui secret se
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
semantice elocvente se adaugă fără contenire până la senectute. Artist cu virtuți de filolog erudit, acest cel mai mare cunoscător al limbii române pe toată întinderea și pe întreaga-i istorie nu pierde nici un prilej pentru a-i ilustra tezaurul. Relatările diaristului perspicace, notele lui de drumeție pe itinerarii de la Balcic și Mangalia până în Deltă (1908 și 1914) cu rezonanțe în Priveliști dobrogene (1914) și-n Ostrovul lupilor (1941), cele din 17 iulie-2 august 1919, stilizate în Drumuri basarabene (1921) ori contactele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
îndoielile, nemulțumirile, decepțiile; am vorbit despre frustrări, ratări, eșecuri, despre zidiri și surpări interioare; am notat înălțimi (atît cît am putut urca eu) și prăpăstii de gînd. În rezumat, am făcut medicină și arheologie sufletească; am făcut ceea ce face orice diarist. Consider confesiunea un act igienic, un act salutar, un act de curaj. M-am ferit însă de prim-planuri ample. Exact ar fi să spun că m am strecurat cu propria poveste pe lîngă ori în continuarea poveștilor despre ceilalți
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
anume? Dar, cu sau fără dată, însemnările acestea constituie tot atîtea reacții la actualitate. Adeziuni și refuzuri. Desigur, selective. Altminteri, dacă aș înregistra orice pornire personală și orice-mi cade sub ochi sau în auz, numărul paginilor ar crește monstruos. Diarist - da, grafoman - nu! *Anul acesta a căzut măgăreața pe mine și pe Sergiu să redactăm telegrama Biroului Comitetului Județean pentru aniversarea de pe 26 ianuarie. Ne lovim de toate clișeele. Finalmente, recurgerea la formulele sacralizate e singura soluție pentru a îndeplini
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
Dezagremente banale, dar destul de supărătoare, care intervin inevitabil într-o călătorie: este reversul „spectacolului lumii”, consemnat cu predilecție într-un jurnal de călătorie, în timp ce partea umbroasă - șicanele, enervările, problemele de sănătate, surprizele neplăcute, rutina „frecușului cotidian” - rămâne în penumbra memoriei diarist-ului. Totuși, nu și furtișagurile cărora le-au căzut victime câțiva colegi de-ai noștri pe drum. „Să nu caști gura!” - este dezideratul imperios pe care mi-l rostesc mie însumi în fiecare zi, martor al acestor întâmplări ce otrăvesc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
vremea lui Radișcev, dar arată, oricum, destul de descurajant și caracteristic pentru „Rusia eternă”. Discuțiile lâncezesc, lumea pare obosită și mai degrabă pusă pe lecturi. Îmi scot și eu o carte din geantă. Alături, jurnalul își așteaptă momentul de inspirație al diarist-ului. 5 iulie, miercuri Moscova VITALIE CIOBANU: Intrarea trenului nostru sub bolta uriașă a Gării Leningrad din Moscova este acompaniată de marșul unei orchestre de pompieri, care-mi dă, subit, senzația de dezgolire în public. Ritualul întâmpinării, cu pancarte, buchete
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
pentru tot soiul de nevroze, fără să-și pună nici o clipă ăntrebarea pe cine și de ce să intereseze toate astea. Se gândesc probabil să ănlesnească muncă viitorilor biografi ce le vor reconstitui viața? an funcție de calitatea intelectuală și morală a diaristului, aceste autoportrete pentru posteritate secretă uneori un acid ciudat care le transformă an caricaturi, sau, mai rău, detaliile nerelevante și plicticoase se organizează an portrete grotești. Cîteva coincidențe De câtva timp, apar an CURENTUL interviuri realizate de Octavian Paler. Ne-
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/17491_a_18816]
-
măsurilor aberante ale sistemului" este relaționată cu varietatea actelor represiunii, cenzurii și constrângerilor politice din România comunistă. Cel de-al doilea capitol dezvoltă istoria sociologică și politică a celor trei valuri ale exilului, completate cu generațiile care apar în memoriile diaristei. Se recompune, astfel, un profil, o condiție generic-temporală în tematica exilului: menținerea legăturii cu trecutul și păstrarea vie a memoriei familiale, identitatea națională, alcătuirea grupurilor, neajunsurilor materiale, decăderea psihică, bilingvismul, dificultatea integrării, implicațiile stilistice, afinitățile și controversele dintre exilați. Referindu
by MIHAELANICOLETA BURLACU [Corola-publishinghouse/Science/1012_a_2520]
-
recenzat cu statornicie scrierile Monicăi Lovinescu sunt Nicolae Manolescu, Dan C. Mihăilescu, Gabriel Liiceanu, Ioana Pârvulescu, Tania Radu etc. Subcapitole în lucrări mai ample i-au dedicat Eva Behring, Florin Manolescu, Nicoleta Sălcudeanu etc. Acestea privesc aspecte precise ale operei diaristei: poziționarea față de literatura din țară și exil, încadrarea în sistematizările exilului, atitudinea anticomunistă, considerentele asupra aparatului de stat. Concepută pe coordonatele celor trei tipuri de discurs, critic, memorialistic și ficțional, lucrarea noastră reprezintă o altă posibilitate de a ilustra biografia
by MIHAELANICOLETA BURLACU [Corola-publishinghouse/Science/1012_a_2520]
-
cuvânt dacă nu adaugă poruncilor primite propria-i pornire răufăcătoare", într-atât de zelos încât cenzurează și scriitorii oficiali. Mihai Dulea aplică un soi de putere personală, separată de cea oficială, pornită din mai multe obsesii enumerate cu atenție de diaristă: oprirea debuturilor, frica de tineret și de contemporani, literatura exilului, panica de comparații, aluzia. Obsesiile lui sunt obsesiile sistemului duse la extrem. Din afară de scriitorii formați la "Școala de literatură și critică literară Mihai Eminescu", aleși oricum cu atenție, orice
by MIHAELANICOLETA BURLACU [Corola-publishinghouse/Science/1012_a_2520]
-
literatura subiectivă) și într-un gen literar în care se manifestă pe față oroarea de literatură este dificil să folosim stilul ca un criteriu sigur de departajare a scrierilor diaristice. Regula, aici (într-un spațiu al neregulilor) este că orice diarist are stilul său și orice jurnal intim poate să-și impună (depinde de calitatea confesiunii și a scriiturii confesive) stilul lui"352. Există totuși câteva aspecte ce permit dihotomia memorii jurnal pe modelul oferit de Eugen Simion. La apa Vavilonului
by MIHAELANICOLETA BURLACU [Corola-publishinghouse/Science/1012_a_2520]
-
în acest caz, o autoficționare"370. Monica Lovinescu elimină paginile pe care le găsește mult prea romanțioase și, în același timp, corectează și completează anumite pagini din jurnal, la o distanță apreciabilă de timp față de momentul originar al notărilor cotidiene. Diarista decide să fie discretă, absentă, nerevoltată, să se debaraseze în scris de obsesii și numește acest lucru primul pas spre maturizare. Întrerupe notarea zilnică între 1960, an marcat de moartea mamei, și 1981 când revine la decizia de a ține
by MIHAELANICOLETA BURLACU [Corola-publishinghouse/Science/1012_a_2520]
-
e oferit drept exemplu. Autoarea este singura îndreptățită să dețină ultimul cuvânt în destinul propriilor memorii pe care le publică în timpul vieții, neascunzând faptul că este interesată de felul în care pot fi receptate. Când își publică jurnalul în timpul vieții, diaristul suportă două rânduri de judecăți: morală și estetică. Cea dintâi prevalează"372. Textele scot la iveală fapte pe care unii le doresc ascunse și se răzbună sau dezmint cum pot. La apa Vavilonului însumează o panoplie de caractere cameleonice, de
by MIHAELANICOLETA BURLACU [Corola-publishinghouse/Science/1012_a_2520]
-
-l confirma, scot din sertare jurnalele. Din pricina lor, adevărata memorialistică își pierde din valoare, din credibilitate. Scriitorii care țin jurnal în comunism se expun conștient pericolelor numai pentru a reține istoria, pentru a restabili adevărul atunci când li se va cere. "Diaristul lasă impresia că, scriindu-se pe sine, scrie romanul unei epoci pline de mari traume. El este martorul unei istorii demente și de aici decurge, după opinia mea, o răsturnare de roluri în scenariul jurnalului. Fenomenul [...] este mai pregnant în
by MIHAELANICOLETA BURLACU [Corola-publishinghouse/Science/1012_a_2520]