173 matches
-
treia, să mi se facă pogrebaniia și pomenirile céle obicinuite până la împlinirea unui an. Așijderea și milele și sărindarele ce las să se dea deplin”. Irina, văduva lui Dragul portarul, rămasă singură, căci îi murise și fiica, a lăsat - prin diata făcută în 1577 - averea rudelor (punând și blestem), ca „să o vânzu și să o pomenem și să o comândăm până la un an și doi”530. Fără a fi niște testamente donatio sui-generis (cum trebuie să fi fost cel evocat
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
pârcălab: „fie ca să-i dăruiască la mănăstire pentru sufletul său”), care urmăreau „înscrierea în pomelnic” și fixarea numelui defunctei într-o „memorie liturgică”, pasajele privind serviciile postfunerare (căci prefer să mă refer la această „secvență”), prezente aproape fără excepție în diatele in articulo mortis, ținteau și ele ocuparea unui loc în memoria colectivă 531. Drumul sufletului în „lumea de dincolo” (spre care omul se îndrepta cu teamă: „Despre orănduială și opștească datorie, carea la toți va să să găsească, adcăndu-mi aminte
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
concretizare - cea mai cuprinzătoare -, o convocare a extensiilor de neocalit ale acumulării anilor (formulările de început din testamentele Elinei Cantacuzino erau: „Ajungând acum la vréme de bătrânéțe și de mare neputință”, „Ajungând eu la vârsta da bătrânéților”; la fel în diata Saftei Cantacuzino: „Văzându slăbiciunea bătrânéților”), deși - chiar dacă se știe că speranța de viață a femeilor era pe atunci mult mai redusă - o ușoară „adiere” retorică nu-i poate fi refuzată. Căci Elina se născuse în 1611, în pribegie (Letopisețul Cantacuzinesc
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Locurile Sfinte, - n.m., D.H.M.] nu multă vréme trecând, când au fost leatul 7195, mart 2 dni, prestavitu-sau și doamna Elena cătră Dumnezeu” (Letopisețul Cantacuzinesc 536) -, înconjurată de rude și avându-i alături pe Ștefan ieromonahul (duhovnic și martor la redactarea diatelor; muribunda a cerut cu limbă de moarte ca testamentul din 1682 să nu sufere modificări) și pe patriarhul Dosithei Nottaras. „Neputința”, odată instalată, alimentată fiind ori de numărul anilor acumulați, ori de vreo maladie nevindecabilă, era un semn imprescriptibil al
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
zămislesc coconii ...”) -, după cum nelegiuit era și actul femeilor ce nu voiau să fie date în vileag. Nu de puține ori aceste intervenții provocau moartea femeilor. „Văzându [...] aciastă boală de la Dumnezeu trimeasă asupra norodului” Pedeapsa divină evocată de Safta Cantacuzino în diata ei din 1719 era, probabil, epidemia de ciumă din anii 1718-1719. Molimele - invazii virotice având drept țintă colectivitățile, iscate în primul rând din pricina condițiilor (constatate de călătorii străini 553) în care locuiau oamenii - îi omorau deopotrivă pe bărbați (Drăghici, fiul
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
aceea) la 5 august 1670. Ilie Enache (faimosul țifescu Frige-Vaca) fost mare spătar, a întocmit un document asemănător în 1704, pe 16 mai. Grecul Iarali, ce fusese mare clucer în Moldova, se afla deja la Stanbul când și-a făcut diata - 17 mai 1646 -, iar influentul boier Iordache Ruset, și el grec, amestecat în tot felul de aventuri politice, căci îi conducea pe Rusetești, își dicta testamentul prin luna noiembrie a anului 1720 (vezi Nicolae Stoicescu, Dicționar..., pp. 349, 399, 410
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
boier Iordache Ruset, și el grec, amestecat în tot felul de aventuri politice, căci îi conducea pe Rusetești, își dicta testamentul prin luna noiembrie a anului 1720 (vezi Nicolae Stoicescu, Dicționar..., pp. 349, 399, 410, 437). 3. Violeta Barbu, „Câteva diate muntenești din a doua jumătate a secolului al XVII-lea” în Revista de istorie socială, I, Iași, 1996, pp. 501, 502, 500. 4. Violeta Barbu, De bono coniugali, p. 149. Autoarea se referă la situația din secolul al XVIII-lea
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
vol. A mulher na sociedade portuguesa. Visăo historica e perspectivas actuals, Coimbra, 1986, p. 123. 9. DRH. A. Moldova, vol. XXI, p. 371. 10. Radu Șerban cheamă în ajutor Sfânta Treime (vezi doc. F 42 / XXV de la B. A. R.). Diata fostului Voievod - spune Violeta Barbu (De bono coniugali, p. 147) - seamănă cu o „vorbire de dincolo de mormânt”: „Deci tâmplându-mi-se mie a întrarea pe calea a toată lumea și a trecerea dentr-această viață...”. 11. Violeta Barbu, Câteva diate muntenești..., p. 502 (după
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
de la B. A. R.). Diata fostului Voievod - spune Violeta Barbu (De bono coniugali, p. 147) - seamănă cu o „vorbire de dincolo de mormânt”: „Deci tâmplându-mi-se mie a întrarea pe calea a toată lumea și a trecerea dentr-această viață...”. 11. Violeta Barbu, Câteva diate muntenești..., p. 502 (după copia în românește aflată la Arhivele Statului București, fond. Doc. ist. CCI / 25). 12. Violeta Barbu, op. cit., p. 502. 13. Pierre Chaunu, La mort à Paris aux XVI-e, XVII-e, XVIII-e, siècles, Fayard, Paris, 1978, p. 233
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
502. 13. Pierre Chaunu, La mort à Paris aux XVI-e, XVII-e, XVIII-e, siècles, Fayard, Paris, 1978, p. 233. 14. Pierre Chaunu, Histoire, science sociale, Sedes, Paris, 1974, pp. 260-272; Violeta Barbu, De bono coniugali, p. 150. 15. Violeta Barbu, Câteva diate muntenești ..., pp. 501-502. 16. Vezi Șarolta Solcan, Femeile din Moldova, Transilvania și țara Românească în Evul Mediu, Editura Universității din București, București, 2005, p. 73. 17. Nicolae Stoicescu, Dicționarul ..., p. 62. 18. DIR. B. țara Românească, veacul XVI, vol., IV, p. 477
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
pp. 30-31; Șarolta Solcan, op. cit., p. 228). înțeleaptă prevedere, căci Neacșa va ajunge nevasta logofătului Radu Mihăescu (Nicolae Stoicescu, Dicționarul ..., p. 91. 28. D.R.H. B. țara Românească, vol., VII, pp. 239-241; Șarolta Solcan, op. cit., p. 228. 29. După Violeta Barbu, Câteva diate muntenești ..., pp. 501, 502. 30. Vezi Șarolta Solcan, Văduvele ..., p. 229. 31. Șarolta Solcan, op. cit., p. 228. 32. Nicolae Stoicescu, Dicționar..., p. 437. 33. Nicolae Stoicescu, op. cit., p. 399. 34. Ibidem, pp. 407-408. 35. Ibidem, p. 381. 36. Ibidem, p.
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
54. Vezi și A mulher na sociedada portuguesa..., pp. 67 și urm. 55.Vezi Nicolae Stoicescu, Dicționar..., pp. 94-95; Constantin Rezachevici, „Domeniul boieresc al lui Radu Șerban”, în Studii, XXIII, 1970, nr. 3, pp. 469-491. 56. După Violeta Barbu, Câteva diate muntenești..., p. 500. 57. După Violeta Barbu, op. cit., pp. 502-503. 58. în Călători străini..., vol. I, p. 419. Vezi și opinia asemănătoare a lui Anton Verancsics (Verantio): „La domnie urmează copiii legitimi precum și cei nelegitimi; aceasta din cauză că ei pot încheia
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
sa, cea cu Maria, fiica marelui clucer Radu Buzescu (ibidem, p. 147). 307. Ibidem, p. 247. 308. Ibidem. 309. Ibidem, p. 178. 310. Ibidem, p. 165. 311. Ibidem, p. 125. 312. Violeta Barbu, op. cit., p. 83. 313. Violeta Barbu, „Câteva diate muntenești din veacul al XVII-lea”, în Revista de istorie socială, I, 1996, p. 502; Violeta Barbu, De bono coniugali, p. 68. 314. Violeta Barbu, Câteva diate muntenești..., p. 503; Violeta Barbu, De bono coniugali, pp. 83, 162. 315. Nicolae
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Ibidem, p. 125. 312. Violeta Barbu, op. cit., p. 83. 313. Violeta Barbu, „Câteva diate muntenești din veacul al XVII-lea”, în Revista de istorie socială, I, 1996, p. 502; Violeta Barbu, De bono coniugali, p. 68. 314. Violeta Barbu, Câteva diate muntenești..., p. 503; Violeta Barbu, De bono coniugali, pp. 83, 162. 315. Nicolae Iorga, Documente privitoare la familia Cantacuzino, p. 84. 316. Nicolae Iorga, op. cit., pp. 84-85. 317. Ibidem, p. 85. 318. Ibidem, p. 110. 319. Ibidem, pp. 104-105. 320
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
319. Ibidem, pp. 104-105. 320. Ibidem, p. 105. 321. Ibidem, pp. 106-107. 322. Ibidem, p. 43; Violeta Barbu, De bono coniugali, pp. 95-96. 323. Nicolae Iorga, Documente privind familia Cantacuzino, p. 107-108. 324. Ibidem, p. 110. 325. Violeta Barbu, Câteva diate muntenești..., p. 503. 326. Nicolae Iorga, Documente privind familia Cantacuzino, p. 109 327. Nicolae Iorga, Despre Cantacuzini, București, 1902, p. CXXXV. 328. Nicolae Iorga, loc. cit. 329. Violeta Barbu, De bono coniugali, p. 68. 330. Nicolae Iorga, Documente privitoare la
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
la toată ceata bisericească, pentru ca să păzească fieșticarele din preoți și din diaconi, deplin și cu cinste, datoriia hotarului său..., Târgoviște, 1714; vezi Antim Ivireanul, Opere, ed. cit., p. 392 (în continuare voi folosi acest text). 518. Storea Ludescu, scriitor al diatei, completează „peisajul” teologic: „după cum au zis: că n-am venit să chiem direpții, ci păcătoșii spre pocaianie și, iar: cine va veni cătră mine, nu-l gonescǔ afară” (vezi Nicolae Iorga, Documente privitoare la familia Cantacuzino, Editura Minerva, București, 1902
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Minerva, București, 1902, p. 105) 519. Aflată în pribegie la Brașov jupâneasa Elena (Ilina) a neastâmpăratului Stroe Leurdeanu (care va muri abia în 1679) își redacta acolo testamentul la 28 iunie 1655. Ea fusese nevasta vornicului Dragomir, dar își scrie diata în favoarea fiilor vitregi, care au avut grijă de ea în exil („la toate nevoile mele și la toată boala mea până la moartea mea”) „mai bine de cându ar fi fost născuți din oasele mele”. 520. Vezi Daniel Barbu, Scrisoare pe
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
147-150. 525. Violeta Barbu, op. cit., p. 163; Șarolta Solcan, Femeile..., pp. 98-99; Aurelia Sacerdoțeanu, „Din arhiva mănăstirii Cozia”, în Hrisovul, 1941, pp. 76-77. 526. în D.R.H. B. țara Românească, vol. XXX, doc. nr. 141. 527. Violeta Barbu, op. cit., p. 163. 528. „Diata Mariei Diicul Bengescu”, tipărită de N.Al. Boilescu, în Arhivele Olteniei, XX, ianuarie-decembrie 1941, nr. 113-118, p. 81; vezi Nicolae Mihai, „Ultimul gest. Atitudini și reprezentări față de moarte în sursele testamentare din Oltenia (1700-1860)”, în Cum scriem istoria, p. 291
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Amorului sau Cântătorul dorului, I-II, București, 1850; ed. I-VI, București, 1852; O șezătoare la țară sau Povestea lui Moș Albu, I, București, 1851; O șezătoare la țară sau Călătoria lui Moș Albu, II, București, 1852; Triumful beției sau Diata ce o lasă un bețiv pocăit fiului său, București, 1852; Nezdrăvăniile lui Nastratin Hogea, București, 1853; Culegere de povești și anegdote, București, 1854; Opere complete, București, 1904; Opere alese, I-II, îngr. și introd. N. Mihăescu, București, 1941-1942; Cântece de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288657_a_289986]
-
părerilor de rău" ale asinului ce l-a purtat pe Hristos, a "cîntării" Pămîntului sau a "glasului" Crucii pe care a fost răstignit Mîntuitorul. Alături stă pietatea împletită cu simț gospodăresc a omului de rînd (sursa de inspirație fiind probabil "diata" lui Anton Pann), pentru ca, apoi, să vină la rînd sfîșierea modernă, alternînd îndoielile, negațiile, "demistificările", anxietățile și freneticele elanuri 26. Inegal în plan estetic, mizînd prea mult pe efectul contrastului, al paradoxalului, volumul cuprinde și cîteva pasaje ce vexează bunul
Cazul Paul Sterian - Ortodox și futurist by Victor Durnea () [Corola-journal/Journalistic/9429_a_10754]
-
lacrimă/ se rostogolește/ pe obrazul timpului / omul pieton/ traversează orb/ strada/ care se cheamă/ Akeron”. Trecerea în lumea de dincolo acutizează senzațiile, apropierea „pragului” determină trăirea frenetică a ultimei șanse și radicalizează pulsiunile inspirației. Poetul recuperează o întreagă tradiție în „diatele” sale („îți las ție moștenire această magie/ a transformării cuvintelor/ în ființe dragi/ în animăluțe de companie”) și în poemele de învățătură către neștiutul urmaș („Îți scriu neștiutule/ această misivă/ poate o vei citi cândva/ nu mă demoniza excesiv/ dacă
Alfabetul neantului by Constantin M. Popa () [Corola-journal/Journalistic/4531_a_5856]
-
exprimă dorința ca opera să nu-i fie niciodată publicată între granițele Austriei, în semn de aversiune față de o cultură în mijlocul căreia respirase cu aceeași tensiune cu care o urîse. Noroc cu înțelepciunea rudelor și cu luciditatea mandatarului doleanțelor din diată, apropiații ignorîndu-i ultima răbufnire de capriciu scriitoricesc, drept care opera lui Bernhard poate fi citită în toate colțurile vorbitoare de germană din Europa. Și acum opera. De un talent indubitabil, a cărui expresie a prins contur cu precădere în romane, Bernhard
Furia literară by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2799_a_4124]
-
respective, ceea ce face din întreprinderea sa „prima ediție integrală din lume a operei villonești”. Pînă la acest final apoteotic, sînt de consemnat cîteva etape. Mai întîi, apariția în 1958, la Editura Tineretului, a volumului intitulat Opurile magistrului François Villon, adică Diata Mare și Lăsata, Adaosul, Gergul și Baladele, altfel spus (aflăm din Nota asupra ediției)“ numai o parte a celor peste 3000 de versuri cît numără opera poetului”. Se înșală cine ar crede că va regăsi aceste tălmăciri în ediția ieșită
Un eveniment editorial Villon. Opera omnia by Stefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/2980_a_4305]
-
ar fi fost pedepsită la școală, ne asigură ea și implicit G.Călinescu. Ștefan Gheorghidiu e un student cu lecturi filosofice, dar și literare. Tras în piept de unchiul rapace, în legătură cu interpretarea unui testament, el găsește puteri să compare situația diatei cu obscuritățile lui Kant, care e dificil din exces de preciziune. Tot el îi face nevestei un curs scurt de filosofie în patul conjugal, scenă rămasă de pomină. Apoi se miră că ea îl părăsește pentru un ins mai primitiv
Lecturile personajelor by Horia Gârbea () [Corola-journal/Imaginative/10439_a_11764]
-
de bărcuțe. în Lilliput însă domnește secta celor care insistă să spargă ouăle, în mod nenatural, la capătul ascuțit. Rezultat: război total, de exterminare, fără milă. Pe când îmi spărgeam, tacticos și uman, oul la capătul mare, savurând momentul desprinderii ime diate a jumătate din fina platoșă albă, am văzut-o cu iri tare întristată cum reface aceleași mișcări absurde: mai întâi bătea oul în masă mărunt-mărunt pe toate părțile, metodic, repetat, insistent, până ce coaja deve nea aproape o pulbere fină; după
Miros de roşcată amară şi alte povestiri scandaloase by Dan Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1336_a_2890]