300 matches
-
cafenelelor" cetății "uzurpatoare sălcii", un "fior al lanului răspândit tulpină din tulpină". Cele mai noi apariții Nord și dincolo de Nord (2001) și Stânci nupțiale (2003) se mențin (în mare parte) pe tipare cunoscute; în ambele același ceremonial, aceleași motive, aceeași dicțiune până la manierism. Câteva figuri (Ion, Achim, Varlaam) reintră în scenă ca repere de mentalități rustice; li se adaugă un fel de mag enigmatic, orb, pe nume Row. Nordul lui George Vulturescu nu e nordul geografic, ci un septentrion interior implicând
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
este prezentat de Tudor Vianu în studiul său: Oratorul îmbrăcat în frac sau redingotă apărea ca un deus ex machina în fața publicului care nu trebuia să-l zărească până în acel moment și începea să debiteze expunerea lui în formele unei dicțiuni impecabile, fără sprijinul vreunei note, nu ca un savant care înfățișează rezultatele cercetării lui, ci ca un artist care construiește în fața publicului încântat opera sa desăvârșită. Numeroase sunt documentele contimporane care descriu arta oratorică a lui Maiorescu, demnitatea ținutei lui
Comunicarea. Ghid practic by Elena-Laura Bolotă () [Corola-publishinghouse/Science/655_a_1298]
-
în Menuet poemele poartă amprenta simbolismului bacovian, culegerile Poema (1971), Poemele mării (1975), chiar dacă adună versuri scrise în aceeași perioadă, vădesc reflexe ale suprarealismului. Poetul vizează o sinteză personală, cultivând „modernisme” felurite în tipare devenite „clasice”, pe care le subordonează dicțiunii sale elegiac-sceptice, definită printr-un sentimentalism blând-ironic. S-a observat că asociația fortuită, ambiguitățile semantice, mimarea automatismului, imagismul deliberat incongruent sunt „matrițe” în care poetul construiește adeseori litanii de o frumusețe clară și sigură: „Nu putem trece fără ca să privim
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287663_a_288992]
-
anonim”, e perfect legitimă, numai că autorul însuși își fundamentează analiza poeziei pe un asemenea „supralimbaj”, în funcție de care evaluează producția lirică. De pildă, în Poeți contemporani (1978) lui Marin Sorescu i se reproșează „anecdotismul poetic”, „prozaismul” și „registrul minor” al dicțiunii, lui Nichita Stănescu - „o conștiință artistică nomadă”, „genul hibrid”, „frigiditatea emoțională”, „o impresie de superficialitate și de improvizație”, „absența lirismului”, lipsa „de profunzime și de substanțialitate”, iar lui Mircea Ivănescu - persistența „în imediat, în domesticul posibil și anost”, „lirismul minor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288466_a_289795]
-
cu multă ușurință flanele de lână, ciorapi sau mănuși, de la o vârstă de copil, uimitor de repede. învăța cu multă ușurință poezii și basme. Spunea povești cu mult talent. Cânta frumos, avea și voce frumoasă, și ureche muzicală, dar și dicțiune plăcută. Cred că dacă ar fi făcut școală ar fi putut ajunge o solistă celebră de operă. Câte celebrități ne pier în mizerie!?! Câte mărgăritare de mare preț sparg porcii noștri în măselele lor !?! Dacă sora Nica s-a căsătorit
A FOST O DATA by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Science/762_a_1496]
-
semiotică a romanului ("part of the semiotic precondition of the novel"), pentru că reprezentările ficționale sunt construite pe un tipar teatral. Așadar, în proză, melodrama este un mod al conceptualizării și dramatizării etice și emoționale, retorica melodramei fiind dublată "de o dicțiune și un stil de joc exagerate și neverosimile" (personajele reale ale melodramei sunt sentimentele, conchide Brooks). Retorica melodramei se bazează deci pe o serie de figuri specifice (hiperbolă, antiteză și oximoron) deoarece "în melodramă totul trebuie să fie sublim, până
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
s-a pornit o mașină de înregistrat, ca o încercare minimalistă de a produce literatură. Practic, toate textele sunt dramatizări ale unor acte de vorbire: fiecare personaj se caracterizează prin ceea ce zice, își spune singur viciul, se conține într-o dicțiune. De aceea volumul abundă în indicații de didascalie. Mumuleanu își arată eroii suspinând, sughițând, lătrând, gârâind, chihuind. Toți "zic" ceva și fac - involuntar - literatură. Bogatul mojic: "Zice: Fiule să crești/ Averea să ți-o înmulțești". Muierile: "Una cătră alta zic
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
de această articulare evenimențială a operelor. Important e faptul că astfel se fixează condițiile unei experiențe diferite a textului literar. Ochiul e silit să se întoarcă dinspre real, spre mărcile auctorialității. Ceea ce se încurajează aici e lectura anumitor proprietăți ale "dicțiunii" și corelarea lor pentru crearea unui tipar recurent. Textele grupate astfel aproape că te silesc să le recunoști unitatea și repetitivitatea, să selectezi mănunchiul de trăsături distinctive, să marchezi diferența față de celelalte serii de texte - și, în cele din urmă
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
contactul lui cu materia, prezența lui în pasta verbală. Genurile prin care scrie Alecsandri, basmul/ fluierul/ frunza, nu au nimic în comun nici cu viața, nici cu fizionomia poetului, dar constituie un mod al enunțării particularizat, o articulare singulară a dicțiunii, compusă dintr-un elan expresiv și rezistența pe care i-o opune dispozitivul dat al literaturii. Poetul care "cântă din frunză" și care "povestește prin basme" nu e cu necesitate Alecsandri, poate fi și Bolintineanu sau oricine altcineva, dar va
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
langue. De François Rabelais à Réjean Ducharme, Seuil, Paris, 2004. Gefen, Alexandre, Inventer une vie. La fabrique littéraire de l'individu, Les Impressions Nouvelles, Paris, 2015. Genette, Gérard, Mimologiques. Voyages en Cratylie (1976), Seuil, Paris, 1999. Genette, Gérard, Ficțiune și dicțiune (1991), traducere de Ion Pop, Univers, București, 1994. Ginzburg, Carlo, Mythes emblèmes traces. Morphologie et histoire (1986), traducere revăzută de Martin Rueff, Verdier, Paris, 2010. Girard, René, La violence et le sacré, Grasset, Paris, 1972. Girard, René, Minciună romantică și
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
bun simț (1998), traducere de G. Marian și A.P. Corescu, Echinox, Cluj-Napoca, 2007, p. 46. Înainte de Compagnon, și Gérard Genette a revenit asupra textelor lui Jakobson cu o perspectivă critică asupra "funcției poetice" și asupra literarității constitutive în Ficțiune și dicțiune (1991, traducere de Ion Pop, Univers, București, 1994, pp. 100-113). 40 Cf. Edward W. Said, "Traveling theory" (1982), în The World, the Text and the Critic, Harvard University Press, Cambridge, 1983, pp. 226-228; Oana Fotache, Moșteniri intermitente. O altă istorie
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
de specialitate și dispărând odată cu maturizarea. În fine, în al șaptelea rând, trebuie să privim cu mai mult optimism corectarea tulburărilor de vorbire. Modalitățile de corectare și instrumentele pentru aceasta sunt nelimitate. Iată, de exemplu, cum privește un profesor de dicțiune dezvoltarea corectitudinii vorbirii, pornind de la ideea că și vorbirea poate fi perfecționată similar modului cum pot fi perfecționate simțurile: "Sunt mulți care prezintă o anumită defecțiune de vorbire și nu cred că ar putea ajunge să rostească sunetele corect. E
Fundamentele psihologiei speciale, Ediţia a II-a by GHEORGHE SCHWARTZ [Corola-publishinghouse/Science/1447_a_2689]
-
Kelemen, Gabriela, Psihopedagogia copiilor cu dificultăți de învățare, Editura Universității "Aurel Vlaicu" Arad, 2006. Larmat, Jaques, Genetica inteligenței, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1977, p. 156. Lieury, Alain, Manual de psihologie generală, Editura Antet, București, fără an. Livescu, Anca, Despre dicțiune, Editura Științifică, București, 1965. Leonhard, Karl, Personalități accentuate în viață și în literatură, Editura Enciclopedică Română, București, 1972. Marcelli, Daniel, Tratat de psihopatologia copilului, Editura Fundației Generația, București, 2003. Marcu, Vasile (coord.), Vademecum de psihopedagogie specială, Editura Universității din Oradea
Fundamentele psihologiei speciale, Ediţia a II-a by GHEORGHE SCHWARTZ [Corola-publishinghouse/Science/1447_a_2689]
-
revista „Viața românească”. Debutează în 1966, cu versuri, la „Familia”, iar editorial în 1969, cu volumul Cer înfrunzit. Colaborează la „Familia”, „Steaua”, „Contemporanul”, „Luceafărul”, „România literară”, „Tribuna”, „Viața românească”, „Literatura și arta” (Chișinău) ș.a. Volumul Cer înfrunzit evocă, într-o dicțiune simplă, stilizată, rădăcinile maramureșene ale lui G., anunțând un poet al tradiției ancestrale. „Trist și fericit deodată”, el retrăiește universul paradisiac al copilăriei, recuperează vestigiile trecutului unor locuri și motivele mitice și artistice care le-au făcut faimoase (soarele din
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287321_a_288650]
-
cu Balade (1967), își inserează în volume textele anilor de tăcere (auto)impusă. Cu Legenda cerbului, el apărea ca poet format, animat de idealuri și exigențe cu totul altele decât cele impuse de realismul socialist și ca posesor al unei dicțiuni personale. „Legenda” vorbea de un copac izolat în câmpia aridă, „singur voievod” în „sufletul acelor bărăganii” (originalele modulații lexicale apar de pe acum), „mușcat” de esențiale întrebări: „De unde vin? Ce vreau? Și cine sunt?” și bântuit de himera seducătoare a unor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287216_a_288545]
-
se resimt de atmosfera dezumanizantă a ultimilor ani de regim totalitar. În volumul Pasărea de sidef (1990), paradisiacul se întoarce într-o viziune infernală: au „ruginit” „lumina”, „uimirea”, „cuvintele”, „privirile noastre”, „cerul”. Totuși și în această ipostază versurile își păstrează dicțiunea elevată, pe care nimic nu o poate macula. „Poezia e un fel sublim de a rosti adevărul” și de a accede la lucrurile simple și originare sau de a le purga pe cele comune, spune M. în Semne (1983; Premiul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288193_a_289522]
-
curgând / tăcerea ta din vișini înfloriți // Auzi cum te apasă pământul” (Arca de vânt) sau: „La gurile fluviului / singur în templul / singurătății” (Singurătatea). Elegiac („unul dintre puținii poeți de expresie elegiacă ai generației sale” - Mircea Bârsilă), poetul își definește oximoronic dicțiunea („Rostirea mea este aidoma unui cântec /Asemenea inimii care plânge / într-o mare de minuni” - Întuneric desăvârșit), asumându-și condiția unui „prinț al iluziei”, Don Quijote locuit de toate morile de vânt, sfâșiat între antinomii, dar și Iacob, „însetat de lumină
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290579_a_291908]
-
sociolinguistique de la terminologie, 1er ed. 1993, ed.2003, De Boeck&Larcier, Edition Duculot, Bruxelles. GENETTE, G., 1978: Genette, Gérard, Figuri, traducere de Angela Ion și Irina Mavrodin, Editura Univers, București. GENETTE, G., 1994: Genette, Gérard, Introducere în arhitext. Ficțiune și dicțiune, Editura Univers, București. GHEȚIE, I., 1978: Ion Gheție, Istoria limbii române literare. Privire sintetică, Editura Șțiințifică și Enciclopedică, București. GIAUFRET ROSSI Anna și Michaela, Metafore terminologie, circulația cunoștințelor și contactul între limbi. Semne, vorbire și Societatea [on- line], 10. metafora
[Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
să studieze numai literaritatea operelor, adică procedeele prin care ele aparțin artei și funcționării estetice a limbii. Ulterior, G. Genette a stabilit că se pot distinge cel puțin două tipuri de literaritate: 1) o literaritate constitutivă, care reunește ficțiunea și dicțiunea (poezia, definită formal), două activități verbale cu un scop estetic determinat, și 2) o literaritate condițională, ce cuprinde opere de diferite genuri, fără un scop estetic instituționalizat (precum autobiografia, jurnalul etc.), care intră în domeniul literaturii, dacă devin obiectul unei
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
1979; Palimpsestes. La Littérature au second degré, Seuil, col. "Essais", Paris, 1982; Nouveau Discours du récit, Seuil, col. "Poétique", Paris, 1983; Seuils, Seuil, col. "Poétique", Paris, 1987; Fiction et diction, Seuil, col. "Poétique", Paris, 1991 (Introducere în arhitext. Ficțiune și dicțiune, Editura Univers, București, 1994); Immanence et Transcendance, Ed. du Seuil. Paris. 1994; La Relation esthetique, Ed. du Seuil, Paris, 1997 (trad. rom. Opera artei (2 vol.): (I). Imanență și transcendență, Editura Univers, 1999, (II). Relația estetică, Editura Univers, 2000); Figures
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
de a trage cu pușca, Heraldica iubirii. În 2002 participă la realizarea volumului Portret de grup cu Laurențiu Ulici. Elogii, invocații și elegii, versurile lui S. din Vară de amiază și Amiaza lui Empedocle (1983) se înscriu frecvent într-o dicțiune solemnă, ceremonioasă, care amintește prin câteva reminiscențe tonalitatea și tiparul poeziei lui Lucian Blaga, precum și „plastica” lirică a lui Adrian Maniu. Asimilarea lecțiilor modelatoare este evidentă, dincolo de transcrierea în cheie proprie a sugestiilor: „Eu cred în cel ce caută. Tăcerea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289455_a_290784]
-
de îngroșare expresionistă a detaliilor de univers liric” (Laurențiu Ulici) prefigurează o dimensiune complementară a poeziei lui S. Publicat după aproape două decenii, Îngerul exterminator (2002), sugerează încă din titlu altă viziune, s-ar spune oximoronică. Totuși fără modificări majore, dicțiunea poetică trimite acum la „retorica damnării”. Poemul e conceput ca „arc voltaic”, amintind iarăși de Lucian Blaga. Dominante sunt imaginile care vorbesc despre destrămare, dezechilibru, vinovată maculare și agonie, într-o dramatică încercare de reconciliere a contrariilor, ca în O
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289455_a_290784]
-
Cum trăsăturile acestea nu se desfășoară succesiv, ci alternativ, ordinea volumelor nu indică neapărat o evoluție programată, ci mai degrabă o continuă fugă experimentală, indusă de teama autopastișării. De aici, străbaterea întregii scale a discursurilor, de la expresia brută, „bolovănoasă”, la dicțiunea oraculară și de la descătușarea directă a emoției la scriitura mediumnică. În ciuda acestei variații, universul tematic rămâne unitar, relevând o atracție magnetică pentru spațiul rural și, implicit, o influență venind dinspre Marin Sorescu. Developate nostalgic prin supratema memoriei, textele lui S.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289956_a_291285]
-
pizză: 1 19) o alică: 11 o alice: 87 nu răspund: 2 20) o tumoare: 69 o tumoră: 28 ambele: 3 5.1.5. Variația privește sufixul care se recunoaște în componența formei de singular -ie/-iune 21) dicție: 98 dicțiune: 2 22) funcție: 97 funcțiune: 3 23) glaciație: 34 glaciațiune: 61 nu răspund: 5 24) transmisie: 32 transmisiune: 67 ambele: 1 -ă/-ică 25) celta: 49 celtica: 50 nu răspund: 1 -ea/-ică 26) purcea: 45 purcică: 32 ambele: 20
[Corola-publishinghouse/Science/85008_a_85794]
-
preferată: apocalipsă), apropou (forma preferată: apropo), atale (forma preferată: atuuri), basc (forma preferată: bască), cappuccino-uri (forma preferată: cappuccino, pl.), chipie (forma preferată: chipiuri), cireși (forma preferată: cireșe), cocoloși (forma preferată: cocoloașe), corpuscule (forma preferată: corpusculi), croasanți (forma preferată: croasante), dicțiune (forma preferată: dicție), expresso ca substantiv feminin (se preferă neutrul, un expresso, nu o expresso), flamingi (forma preferată: flamingo, pl.), funcțiune (forma preferată: funcție), ghionți (forma preferată: ghionturi), mangouri (forma preferată: mango, pl.), ninji (forma preferată: ninja, pl.), pepsi ca
[Corola-publishinghouse/Science/85008_a_85794]