126 matches
-
cu terminologia noastră, istoricizarea lui. Fiara este încadrată, ca un al optulea membru, în seria împăraților a căror domnie dă ritm cursului istoriei. Apocalipsa reprezintă, fără îndoială, un moment de răscruce în evoluția ideii adversarului eshatologic. Didahia Ultimul capitol al Didahiei începe, într‑o manieră foarte directă, printr‑un îndemn la vigilență. „Privegheați pentru viața voastră; candelele voastre să nu se stingă, coapsele voastre să nu le descingeți, ci fiți gata, că nu știți ceasul în care Domnul nostru va veni
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
fiu al lui Dumnezeu, și va face semne și minuni; și pământul va fi dat în mâinile lui și va face lucruri nelegiuite, care nu s‑au făcut niciodată din veac. Acest pasaj trebuie analizat în contextul general al operei. Didahia este alcătuită din trei secțiuni principale. Prima este consacrată descrierii celor „două căi”, a vieții și a morții, sufletul omenesc aflându‑se la răscrucea acestora. A doua secțiune prezintă principalele „prescripții rituale și liturgice”, altfel spus, „maniera” concretă de manifestare
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
urmat de toți, chiar și de episcopi și diaconi (cap. 15). Asemenea predecesorilor lor din Vechiul Testament, profeții creștini vor primi din partea comunității, după cum precizează de fiecare dată textul, „toată pârga produselor teascului, a ariei, a boilor și oilor” (13, 3). Didahia prezintă două tipuri de profeți: itineranți și sedentari. Cei dintâi au misiunea de a transmite nealterată învățătura lui Cristos (6ΖΔΛ(:∀), ceilalți transmit învățăturile referitoare la cult și se preocupă de menținerea lui (8γ4ϑ≅ΛΔ(∴∀). „Slujirea” celor dintâi se caracterizează prin
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
instituționalizării, mai precis cu crearea structurilor cultural‑administrative cvasiautonome sub autoritatea episcopilor, se produce o „paralizie”. Profeția de tip itinerant trebuie să respecte anumite reguli. Nu oricine vine din alt loc și predică Evanghelia este în mod obligatoriu un profet. Didahia oferă câteva criterii de identificare a impostorilor (11,3‑6). 3Cu privire la apostoli și profeți, potrivit dogmei Evangheliei, să faceți așa: 4orice apostol, care vine la voi, să fie primit ca Domnul; 5dar să nu rămână decât o zi
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
nimic decât pâine, până ce găsește alt sălaș; dar dacă va cere bani, este profet fals. Iată două teste simple, dar eficiente: durata scurtă a misiunii și neimpunerea plății în schimbul învățăturii primite. Aceste reguli se aplică exclusiv itineranților. Mai departe, autorul Didahiei propune însă o metodă mai ingenioasă și totodată mai generală de identificare a impostorilor. Ea este aplicabilă celor două categorii de profeți, itineranți și sedentari, și constă în verificarea modului de viață al acestora prin raportarea la principiile de credință
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
fi esențial diferită de cea a momentului prezent, cu o singură excepție: falsa profeție, frecventă și în epoca sa, va ajunge atunci la apogeu. În semnele prezentului putem vedea germenii viitorului. În opinia lui Peerbolte, „înșelătorul lumii” de care vorbește Didahia are deja toate trăsăturile viitorului Anticrist din scrierile sfântului Irineu (Antecedents..., p.183). Epistola lui Barnaba În Epistola lui Pseudo‑Barnaba (EPB), al cărei text datează din secolul al II‑lea (cea mai târzie datare este către sfârșitul acestui secol
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
doua parusii. Această întârziere este fie explicată, prin introducerea unor elemente noi (katechonul de la 2Tes. 2,6), fie pur și simplu negată, prin intermediul unei exegeze radicale, care insistă asupra actualității eshatonului, dată fiind proliferarea mișcărilor eretice (1 și 2 In.; Didahia). Este vorba de faimosul tandem nondum/iam („nu încă”/„deja”) despre care vorbește Oscar Cullmann în Christ et le temps și pe care Peerbolte este bucuros să îl adopte. Acceptând această schematizare, trebuie să recunoaștem că mitul Anticristului face legătura
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Apogeul răului Falsul profet Tiranul eshatologic Beliar Monștrii Atacul final al păgânilor Nero rediuiuus 2 Tes. x x x x 1 și 2 In x x x Mc. 13 Apoc. Petru x x Apoc. In x x x x x Didahia 16/Iustin x x x Pseudo‑Barnaba 4 x x Urc . Is. x x x x x Capitolul II Irineu al Lyonului: Incipit uita Antichristi Introducere Irineu (cca 130‑200) propune prima versiune completă, autonomă, a mitului Anticristului. Putem afirma
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Marcu PAGEREF Toc125451224 \h 39 HYPERLINK \l " Toc125451225" Epistola 2 Tesaloniceni PAGEREF Toc125451225 \h 42 HYPERLINK \l " Toc125451226" Epistola întâi a lui Ioan PAGEREF Toc125451226 \h 48 HYPERLINK \l " Toc125451227" Apocalipsa lui Ioan PAGEREF Toc125451227 \h 52 HYPERLINK \l " Toc125451233" Didahia PAGEREF Toc125451233 \h 68 HYPERLINK \l " Toc125451234" Epistola lui Barnaba PAGEREF Toc125451234 \h 71 HYPERLINK \l " Toc125451235" Urcarea la cer a lui Isaia PAGEREF Toc125451235 \h 72 HYPERLINK \l " Toc125451236" Apocalipsa lui Petru PAGEREF Toc125451236 \h 77 HYPERLINK \l " Toc125451237
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
introductivă de Fr. Louvel, o.p.; J.‑P. Audet, La Didachè. Instructions des apôtres, Paris, 1958; S. Giet, L’énigme de la Didachè, Paris, 1970; Kurt Niederwimmer, The Didachè, Minneapolis, 1998. L. Peerbolte, Antecedents..., pp. 171‑184. * Pentru toate citatele din Didahia am preluat trad. pr. Dumitru Fecioru, din vol. Scrierile Părinților Apostolici, EIBMBOR, București, 1995 (n.tr.). . Despre profeți și profetism în creștinismul primar, cf. A. Lemaire, Les Ministères aux origines de l’Église, Paris, 1971; de asemenea, sinteza admirabilă a
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
în scrierile unor cronicari moldoveni importanți - Grigore Ureche și Miron Costin. Dar, privind ceva mai de aproape, nimic nu demonstrează mai bine decât aceste două lucrări validitatea axiomei conform căreia doar unghiul de vedere creează obiectul. Sub scalpelul analistului, autorul Didahiilor devine cap de serie în mânuirea unor strategii retorice subtile, cu carieră în istoria ulterioară a fenomenelor autohtone. Dincolo de deschiderea enciclopedică a elocinței lui Antim, în spatele dezinvolturii sale calculate, sunt depistate prompt reglaje tehnice de mare precizie, camuflate abil de
NEGRICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288409_a_289738]
-
cât și o interpretare filosofică a Luceafărului, prin prisma conceptelor de general și particular, conform modelului ontologic și logic I-D-G (Individual - Determinații - General). Pentru câțiva ani N. se afundă în limba veche românească, recitește cronicile, cărțile de cult, omiliile și didahiile și aduce la suprafață semnificații originare, arhetipale, pierdute ori ignorate. Până la așezarea într-o carte, studiile tipărite în „Revista de filosofie” și mai ales eseurile din „Ateneu”, „Steaua” și îndeosebi serialele Viață și societate în rostirea românească și Creație și
NOICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288472_a_289801]
-
confruntarea deschisă, se bâlbâie lamentabil și amestecă sistematic planurile. Unul dintre artificiile silogistice cel mai frecvent invocate de acuzați este apelul la efectele vindecătoare ale sacramentului „spovedaniei”. Se uită desigur faptul că Biserica timpurie a cunoscut mărturisirea publică („în adunare”, Didahia 4, 14) și că, dintotdeauna, „pricinile de sminteală” au fost mai aspru cântărite decât păcatele comise în sfera strict privată. Datorită dimensiunii publice de care se bucură episcopii ortodocși în România - prin statutul obiectiv, dar și prin forța împrejurărilor personale
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
toate cele bune și cele rele. Fără de cuget, am greșit și cer iertare prietenilor și dușmanilor, deopotrivă. Mai știu, în plus, că lunga tăcere așternută după Revoluție n-a fost de bun augur. În absența acestei spovedanii publice, cerută de Didahia apostolilor (4, 14), am acceptat șantajul politic. O dosariadă subterană a întârziat curățirea Bisericii noastre. Corupția morală și financiară au înflorit. Minciuna a persistat. În ceasul al unsprezecelea suntem, poate, datori cu un munte de tăcere și un veac de
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
i-au barat accesul la viață și la posesia țarinii muncite. De aceea «șfichiul» acesta verbal colorat e plin de mânie justă Învârtit parcă de un Antim Ivireanu, corespunde tonului de imprecație usturătoare a poetului, Împotriva „căftăniților”. Deci limbajul de „didahii” sau de mustrări biblice vehemente, reprezintă pentru Dan Deșliu un mijloc de materializare a suferințelor istorice, de localizare În timp a acestora și nu un artificiu, pitoresc dar steril, cu care lucra Arghezi. Și aici atingem unul din nervii poeziei
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
suficient pentru a ne pune În gardă; În al doilea rând, absența unor texte celebre astăzi, precum Apocalipsa lui Ioan sau Epistola către evrei; În sfârșit, prezența altor texte, dispărute astăzi, mai mult sau mai puțin, din colimatorul nostru, precum Didahia, Epistola lui Clement, Păstorul lui Hermas și câteva... apocrife, printre care Evanghelia lui Petru și Apocalipsa lui Petru. Apocalipsa lui Ioan a stat multă vreme „pe tușă”, din cauza milenarismului presupus din capitolul 20; nici Evanghelia lui Ioan n-a avut
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
și-a anticipat moartea, ar trebui să ne așteptăm ca el să fi încercat să-i dea o semnificație chiar în timpul vieții sale. De fapt, chiar așa s-a întâmplat. „Cuvintele instituirii”, amplu atestate (Mc 14,22-25; 1Cor 11,23-25; Didahia 9,1-5), ne furnizează o mărturie în plus că Isus și-a anticipat moartea și a încercat să o înțeleagă. Cuvintele sale fac aluzie la mai multe pasaje scripturistice (Ex 24,8; Ier 31,31; Zah 9,11). Prin vărsarea
Ultimele zile din viaţa lui Isus : ce s-a întâmplat cu adevărat by Craig A. Evans, N. T. Wright () [Corola-publishinghouse/Science/101017_a_102309]
-
formează un an întreg”. b) Una dintre consecințele practice ale acestui mod de calcul este că sărbătorile cad mereu în aceeași zi a săptămânii, spre exemplu, miercuri, vineri și duminică, situație care amintește de îndemnul din Biserica de la început din Didahia: „Posturile voastre să nu fie în același timp cu cele ale ipocriților: ei de fapt postesc în a doua și a cincea zi a săptămânii; voi însă postiți în a patra și a șasea”. Reiese de aici că cele două
Israel în timpurile biblice : instituții, sărbători, ceremonii, ritualuri by Alberto Soggin () [Corola-publishinghouse/Science/100992_a_102284]
-
păstrate din acea vreme ne ajută să înțelegem acest lucru mai bine. 2.1.1 Scrieri importante despre penitența creștină Primul document în care se afirmă conștiința comunității ecleziale de a fi chemată să participe la sfințenia lui Dumnezeu este Didahia. Mărturisirea păcatului, ca act penitențial, exista deja în acea perioadă, chiar cu o perspectivă dialogică. Referitor la aceasta, se afirmă că este necesar ca păcatele să fie mărturisite în mijlocul adunării, astfel: „în ziua Domnului, reunindu-vă, frângeți pâinea și mulțumiți
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
a păcatului capital al lenei. Vom reda câteva texte patristice în legătură cu acest fapt, șirul textelor putând continua. În scrierile patristice această problemă legată de destinatarii milosteniei creștinești este puțin nuanțată. Invocăm mai întâi un text din Învățătura celor doisprezece Apostoli (Didahia): Să asude milostenia în mâinile tale, până cunoști pe cel căruia dai<footnote Învățătură a celor doisprezece Apostoli, cap. I, 3, traducere, note și indici de Preot Dr. Dumitru Fecioru, în vol. Scrierile Părinților Apostolici, Editura I.B.M.B.O.R., 1995
Sfântul Vasile cel Mare – panegirist al milosteniei. In: Studia Basiliana III by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/173_a_142]
-
pierzi avuția ta, iar a doua că Îți câștigi și nume de hulă.” Recomandă: Înțelepciune, modestie, prevedere, comportament rațional În relațiile cu semenii. Deși rațiunea este, la origine, o iluminare divină, ea constituie totuși nota caracteristică ce definește „omul desăvârșit”. Didahiile lui Antim Ivireanul reprezintă exemplul cel mai strălucit al eticii secolului al XVII-lea În țara noastră. Etica sa este expresia unei viziuni dialectice asupra vieții morale: analizând Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie (1512-1521Ă dovedesc și faptul
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
demonului" (p. 256); "Frondeurul Heliade, personaj al propriei opere, contestatarul vehement din satire și pamflete, este în cele din urmă absorbit de ideea construirii monumentului propriei sale personalități de reformator" (p. 291). Introducere... "Este Antim, în general, un personaj al didahiilor, un subiect de analizat cu instrumentele psihanalizei, ceea ce nu l-ar face mai puțin admirabil și eficace, prea eficace chiar, ca predicator" (p. 126); "Neculce... vrea să convingă de adevărurile sale, înfățișându-se înaintea cititorului, el însuși ca personaj efectiv
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
în orice text de învățătură elaborat de el, căci Antim nu este un doctrinar, ci un binevestitor. El nu va insista asupra ambiguităților teoretice decât atât cât crede necesar ca să nu-și lase oile să rătăcească drumul cel drept. Desigur, Didahiile, Chipurile Noului și Vechiului Testament sau Învățătura bisericească sunt și opere de erudiție. Punctul forte rămâne, însă, capacitatea lui de a simți poezia prezentă în doctrina creștină. Scenele pe care, cu un real talent retoric și liric, le imaginează Ivireanul
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
că-i ascuțit / Ca o sângea de cuțit, / Ca într-însul samă să-și facă. C-a auzit că Domnul Hristos / E răstignit la curtea lui Pilat / Pe o scândură de brad."30 Există, totuși, o legătură neexprimată, subterană, între didahiile ortodoxe ale lui Antim Ivireanul și viziunea populară românească "păgână" asupra Fecioarei Maria: accentul afectiv, plin de considerație, care îi creează foarte tinerei maici un portret juvenil în același timp plin de grație și tragic, un portret cuceritor, pe alocuri
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
lui Hristos s-au făcut tină și putoare porcilor, scaunul lui Dumnezeu ședére pierzării, sora îngerilor supt ascultarea dracilor și acesta ce zbura ca o porumbiță la ceriu să târăște ca șarpele pe pământ" Antim Ivireanul, Învățătură pentru taina pocăinții Didahii, în Opere, ediție de Gabriel Ștrempel, Editura Minerva, București, 1997, p. 310. 7 Nic. Densușianu, Vechi cântece șt tradiții populare românești. Texte poetice din răspunsurile la "Chestionarul istoric" (1893-1897), text ales și stabilit, studiu introductiv,note, variante, indici și glosar
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]