233 matches
-
trecut recent" PR narativ Prospectiv (COND opt.P) [venir de-IMP + INF] [aller/devoir-IMP + INF] COND PC narativ (PC2) și IMP sînt, împreună cu formele lor de aspect încheiat (MmcP1 și PS), timpurile de bază pornind de la care se marchează continuitatea diegetică. La aceste forme de bază se adaugă forma perifrastică a "trecutului recent" construită cu venir la IMP (Elle venait d'écrire [Tocmai/Abia scrisese]) și cu MmcP2. Ambele marchează o mișcare retrospectivă în timp ce privirea prospectivă este realizabilă cu viitorul apropiat
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
victimă fugea din calea improvizatului proiectil servind de obicei la colectarea mucurilor de țigară. În acel moment, figura mea nu exprima probabil nimic interesant pentru relatare epistolară întrucât judecam produsul narațional după regulile elementare ale genului. Scenariului îi lipseau elemente diegetice esențiale: (a) ce acte/gesturi/vorbe ale "agresatei" au declanșat contracția musculară care a dus la apucarea obiectului și apoi la elanul cinetic implicat de lansarea scrumierei; (b) ce s-a întâmplat după ce proiectilul ocazional a fost lansat (în lipsa acestei
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
standingul academic), o carte de grosimea unei broșuri, nu mai mare și nici mai groasă decât urmau să fie opusculele intitulate " Din gândirea Geniului Genezei Naționale". Era vorba de micro-narațiunea construită pe baza unui savant contrapunct între eseuri și conexiuni diegetice abia schițate. Ne-a citit primul fragment ales, Despre sinucidere. L-am scris după dictare, contrariați de cele auzite, deși cartea era la modă (fusese premiată de Uniunea Scriitorilor). Am început apoi să lucrăm, pas cu pas, timidul prof din fața
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
convergența literatură-mit mizează pe imaginar: un scenariu mitic este transferat în pagini de literatură și, cu fiecare nouă preluare, se înnoiește și povestea consumată in illo tempore. Analiza noastră, interesată de înțelegerea intertextualității în lumina mitului, încearcă să depășească aspectul diegetic al celui din urmă. Vorbind despre mit, avem în vedere Mitul Eternei Reîntoarceri eliadian. Repetiția produce un declic și întreg mecanismul se pune apoi în mișcare: diferirea implicită, tensiunea care se degajă în urma suprapunerii (niciodată complete), evadarea din timpul profan
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
este veridic numai dacă atenția se va îndrepta nu atât spre legătură, cât spre legare. Sacrul în proza eminesciană Sărmanul Dionis oferă prilejul unui excurs despre sacru, atât prin interpretarea intertextului în cheia Mitului Eternei Reîntoarceri, cât și prin derularea diegetică, aventura protagonistului dintr-o dimensiune în alta. Dionis-Dan depășește, din dorința de cunoaștere, registrul natural al lumii, accede la înălțimi/adâncimi 2 încă neatinse, dar el este și sfârșitul acestora, prin mândrie. Eterna poveste a omului: când stăpânește prin știință
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
veni să se îndoiască că aceasta este natura lui, că altfel nu poate fi și că toate trebuie să fie cum sunt... ([Archaeus] Eminescu: 2011, II, 207). La Eminescu, trăirile grave sunt descrise cu ajutorul elementelor împrumutate din registrul artelor: parantezele diegetice în care cititorul descoperă scrierile epistolare, cu un pronunțat caracter autenticist manuscriptul reprezintă mărturii incandescente în cheie literară; fantasmele subconștientului protagoniștilor sunt zugrăvite pe marginile paginilor de carte (ca și cum desenul ar lua în râs arta cuvântului din tomuri) sau pe
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
din ea scăzute în analogie, locuitorii acestei lumi, presupuindu-i dotați cu organele noastre, ar pricepe toate celea absolut în felul și în proporțiunile în care le pricepem noi (Eminescu: 2011, II, 33). Păstrarea configurației argumentării de la hipotextul filosofic la hipertextul diegetic trimite la ceea ce în termenii lui Christophe Cusset se numește homotaxă. Ea facilitează vizualizarea, de către lector, a celor doi poli intratextuali și subliniază ralierea naratorului la teza kantiană, fie și trecută prin experimentele idealismului magic, german (H. Sanielevici apud Ioana
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
care se atașează existenței lor. Li s-a inoculat o transparență neverosimilă. Zidurile lor trainice, iluzia "reliefului" mural pe întinderea nedeterminată a unei așezări labirintice par a se lichefia sub unghiul primei priviri scrutătoare. Unghiul vederii se ajustează potrivit situației diegetice, relevînd postura de privitor, de privit, de simplu trecător sau de spion al ferestrelor, din afara sau dinapoia obloanelor trase, de vizitator, de locuitor, de servant, de patron, de amfitrion, de outsider. În istoria genului, tema trimite la Émile Zola, cel
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
s-a părut că nu-i rău să o înnoiască."? Sau să judecăm "înnoirea" după toată rescrierea caragialiană, aceea care conferă aerul de familiaritate, senzația de ...déjà lu, nota de lejeritate spumoasă, sistarea prin etc., ș.c.l., a ...urmării diegetice, a "vorbei lungi", graba spre poanta lui, nu neaparat cea finală, canonică? Exemplele ne trag de mânecă: sînt detalii, de care autorul se amuză cu anticipație, le repetă fără (nici un) sens epic, le face să sune în urechea și sub
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
mici, profesoara ne repeta de nu știu cîte ori că Nică nu este Ion Creangă ; iar la facultate, studenții de la Litere învață să facă tot felul de distincții fine : persoană/persona, eu aucto rial / eu narativ, narațiune homodiegetică / narațiune hetero diegetică și alte chestii de-ăstea cu denumiri pom poase. Cu toate acestea, am întîlnit critici literari (Alex. ștefănescu este unul dintre ei) care, comentînd o narațiune la persoana I, se grăbesc să spună că auto rul face și gîndește ceea ce face
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
și serialul de televiziune Lost. Unul dintre aceste aspecte se referă la modurile în care mentalul folosește schemele cognitive pentru a construi narațiunea vizuală. Mittell arată că povestea dintr-un spectacol cinematografic, deși pare să se desfășoare într-o lume diegetică plasată pe ecran, este o construcție mentală. The Wizard of Oz nu prezintă niciodată vrăjitoarea sub casa în care locuiește Dorothy, dar mentalul spectatorului asamblează povestea în așa fel încât acest eveniment este inclus în seria întâmplărilor. Mecanismele inferențiale procesează
ÎNTRE NARATOLOGII by JANA GAVRILIU () [Corola-publishinghouse/Science/1208_a_2197]
-
sau amalgamare a unor incidente belicoase și a consecințelor acestora nu poate propulsa narațiunea în galeria terifiantului beletristic. O astfel de încatenare nu înspăimântă, ci produce doar melancolie sau compasiune. Pentru a se atinge pragul terorii, trebuie respectate anumite convenții diegetice, condiționate, în egală măsură, de perspectiva naratorului față de evenimentele prezentate și de atmosfera pe fundalul căreia se țese intriga nuvelei sau a romanului. În natura acestor convenții rezidă formula suspansului epic. Din perspectiva receptorului, seducția livrescă exercitată de textele de
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
generată se evidențiază prin posibilul transfer de la personaj la lector: ultimul simte, prin capilarele afective, că evenimentele petrecute în operă i s-ar putea întâmpla chiar lui. Includerea spectatorului în spectacol garantează suspansul epic. Dintre prozele care subîntind acest tipar diegetic al terorii, m-am oprit asupra a trei opere, semnate, în ordine, de Constantin Negruzzi, de I.L. Caragiale și de Gala Galaction. 2.2.1. Sadismul istoric. Alexandru Lăpușneanul de Constantin Negruzzi Punctând cu perfectă îndreptățire substratul esențialmente romantic al
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
nuvele, Copca-Rădvanului și În pădurea Cotoșmanei, evidențiază elemente tipice straniului și chiar grotescului narativ, însă, în cazul acestora, conflictul se rezolvă mult prea rapid, intriga fiind, astfel, deposedată de o progresie a suspansului, ingredient sine qua non în închegarea terifiantului diegetic. Prima dintre acestea, nuvela La Vulturi! (1912), a intrat, din rațiuni estetice deformatoare și degrabă generatoare de entuziasm patriotic, în manualele școlare comuniste, astfel că generații întregi de elevi au ajuns să frunzărească în silă paginile nuvelei și, sub presiunea
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
După ce fetița reușește să-i comunice esența pericolului, Dănilă are în față figura femeii epuizate: "Agripina, roșie-vânătă la față și cu cămașa sfâșiată pe pieptul umflat ca un cimpoi, venea tot blagoslovind cu capul și cu mâinile". Finalul este condensat diegetic, într-o simetrie a descrierii serene, prezente în expozițiune: "Era liniște împărătească. Nu se auzeau decât tălăngile, din ce în ce mai îndepărtate, ale turmelor de deasupra". Dănilă, însoțit de ceilalți ciobani înarmați, cu Măriuca alături de el, în șa, este frământat de întrebări, în
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
unui erou. Cum acesta nu avea familie, toată averea sa îi revine singurului moștenitor legal: fratele cel mare. Însă această aparentă sursă de liniște conține, în sine, semințele otrăvite ale tulburării iminente. Partea a doua începe cu o anizocronie (elipsă diegetică): îl descoperim pe Stavrache deja intrat în posesia moștenirii mezinului. Totuși, naratorul nu omite un dialog, anterior timpului povestirii, dintre erou și un avocat, în care ultimul îi spune primului că un singur om l-ar mai putea deranja pe
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
Cu un asemenea profil deliberat asumat, scriitura lui Mihăescu nu poate evada de sub zodia senzaționalului și a exagerării până la caricatură. Există însă momente când tonul narativ se echilibrează, dobândind, grație balansului, forță de evocare și de persuasiune. În registrul terorii diegetice, se pot grupa mai multe proze și aproape toate au în centru acest spațiu liminal, dintre real și ireal, dintre verosimil și neverosimil, acest interval al fricțiunii pe care l-am numit terifiantul de frontieră. Am ezitat, astfel, mai ales
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
în câteva minute i se îmbulziseră în minte, unul singur stăruia: va fi acuzat că l-a omorât pe Păun cu voință". Argumentul legitimei apărări dispare, desigur, în fața mizei uriașe a moștenirii. Hăituit de propria imaginație, Brumă are halucinații, redate, diegetic, sub forma unei interogații în stilul indirect liber: Se ridică însă imediat, privind spre ușă. Nu se auziseră oare niște pași pe coridor?". Neprimind nici un răspuns, Costache se simte expus între murii conacului. Tensiunea epică devine de nesuportat, fiind completată
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
ultima oară, "seara, înainte de apusul soarelui, cu barca și cu o carabină militară" (tânăra are aptitudini cinegetice dovedite). În sfârșit, în 1926, moare și Andor, odată cu care arborele genealogic direct al familiei Kemény se curmă. Odată închisă această indigestă paranteză diegetică, narațiunea se animă brusc: cei doi călători ajung pe domeniul părăsit. Îi întâmpină un peisaj care i-ar fi stârnit invidia unei Emily Brontë, primă sursă a terifiantului epic: "amestec de fertilitate și de putreziciune, cu flori cărnoase și păroase
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
somnoroși". O umbră se apropie de atelaj, "un bătrân foarte ostenit, cu fața suptă", care "[t]recu prin fața lor ca și cum nu i-ar fi văzut". Simina nu întârzie nici ea să reapară. Interesant este modul în care Eliade alternează tablourile diegetice, acțiunea fiind suprinsă pe cel puțin două planuri paralele. Astfel, partea a șaisprezecea se deschide cu imaginea nudă a Christinei, suprinsă la apogeul procesului de seducție sexuală. Terifiantul se metamorfozează, subit, în poftă carnală: "Egor tremura, dar nu mai era
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
înalte, pretențioase, din registrul vizionar, pe care sunt menite, pe de o parte, să le îndulcească și, pe de altă parte, paradoxal, să le potențeze. Terifiantul epic apare, la Cărtărescu, absolut spontan: nu pare a fi anticipat de nici o mișcare diegetică preliminară. În partea întâi a primului volum din Orbitor, clanul Badislavilor, iviți, grație unei viziuni onirice a naratorului, pe meleagurile din Balcani, "într-o Sciție delirantă", primește prețioase semințe de mac de la o șatră de țigani, pe care se grăbește
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
luminată totodată de splendide curcubeie cerești" (2008: 1348). Redutabilele resurse creative ale lui Cărtărescu mă fac, de aceea, să aștept cu mare curiozitate exegetică producțiile sale viitoare, dintre care cel puțin câteva, sper, vor putea fi grupate sub genericul terorii diegetice. * * * Desigur, evoluția prozei terorii în literatura română nu se va opri aici. În anii care vor urma, sub presiunea unui gust public din ce în ce mai cosmopolit și cu o apetență clară pentru suspans narativ, vor apărea noi nuvele și romane care vor
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
criminalului Dwight (Clive Owen), care luptă cu poliția pentru a proteja Orașul Vechi al prostituatelor. După care se revine la prima poveste, acțiunea petrecându-se cu opt ani mai târziu. Din punct de vedere cronologic sau din cel al motivației diegetice, au rămas câteva fire care nu se leagă. De exemplu, canibalul de femei din a doua poveste apare în continuarea primeia, dar, deși are la dispoziție ,hrana" lui preferată, nu se atinge de ea. Singurii intruși în lumea acestui oraș
Orașul Păcatului, zis și al Virtuozității by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11591_a_12916]
-
vorbit apropo de ei ca de "cinema du look", care se traduce simplificat prin imagine = mesaj. 2. Coloana sonoră te mai face să uiți de scenariu. Marele albastru e unul dintre acele filme rare în care aproape poți ignora sunetul diegetic. Între imagine și cel non-diegetic există însă o chimie palpabilă. Firește, cele două rezonează empatic. Diferența sare în ochi - pardon, în urechi - dacă ne gândim la Alexandru al lui Oliver Stone unde muzica impune și semnalizează ca un girofar, îți
În apărarea Marelui albastru by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11845_a_13170]
-
de-a strecura în pagină dîrele trăirii livresc-emoționale, în spontana lor șerpuire, de-a inculca printre rînduri o atmosferă, de-a resuscita fiorul unui timp revolut, totul sub zodia intelectului creator. "Metoda" de care face uz e disciplinat lirică, picant diegetică și, mai totdeauna, agreabil divagantă. înainte de-a numi localurile preferate ale echinoxiștilor, crede nimerit a face o incursiune în istoricul cafelei, căreia Jules Michelet îi închina, în Istoria Franței, "un somptuos elogiu", socotind-o "o licoare sobră, adînc cerebrală
Un "cronicar" al Echinoxului (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12373_a_13698]