376 matches
-
fulgi de in. Astfel costumați, bărbații sunt apoi legați împreună cu lanțuri și conduși chiar după miezul nopții în „sala mare” unde avea loc balul mascat. După cum se prevăzuse, oaspeții sunt șocați și mulți cred că oamenii sunt „un soi de dihănii adevărate, dacă nu chiar niște urangutani”. Mulți s-au îndreptat spre uși pentru a scăpa, dar regele insistase ca ușile să fie blocate; cheile fusese lăsate spre păstrare lui Hopa-Hop. În mijlocul haosului, Hopa-Hop atașează un lanț din tavan de lanțul
Hopa-Hop sau opt urangutani înlănțuiți () [Corola-website/Science/325636_a_326965]
-
familia Sphingidae, un fluture având denumirea științifică de Acherontia atropos (sfinxul cap-de-mort) și care semăna cu monstrul despre care auzise anterior numai că avea o mărime de a șaisprezecea parte dintr-un țol. Imediat se uită pe geam și vede dihania, arătându-i-o protagonistului. „Monstrul” era doar o insectă mică, care urca pe un fir de pânză de păianjen și, din cauza apropierii de ochi, crea o iluzie optică că ar avea o dimensiune disproporționată. "Sfinxul" a fost publicată în ianuarie
Sfinxul (povestire) () [Corola-website/Science/334176_a_335505]
-
două baterii de obuziere în bătăliile de la Mărăști și Mărășești. Inginerul Bernard îi propune prințului Mavrocosti să vândă pădurea Borzei de lângă Necșeni, "„acea rezervă a pădurilor vasluiene (...) cu desimile ei înfricoșate, cu râpile țesute de spinării și străpunse numai de dihănii prin tuneluri șerpuite; cu meandrele pârâului Borzei, cu tăurile mistreților, cu poienile căprioarelor, cu refugiile celor din urmă castori și a celor din urmă ierunci și cucoși sălbatici”". Propunerea nu are la bază doar prietenia, ci vine mai ales din
Nopțile de Sânziene () [Corola-website/Science/324371_a_325700]
-
pădure, pădure imensă de Arțăriș la Dealu Spânului, pește Aluniș și Breaza, ici colo întreruptă de vai și poieni, multă vreme nevătămata de securi. Cine să se fi încumetat să răzbată prin această stavila dintre Someș și Lăpuș, stăpânita de dihanii și duhuri? Cu vremea, nevoia și îndrăzneala i-au apropiat pe oameni de această minune, durându-și sălașe în preajma ei, cum au făcut-o pe Obcina, de pildă, în epoca topoarelor de piatră, s-au întovărășit pe vecie cu ea
Huta, Cluj () [Corola-website/Science/300332_a_301661]
-
fabulei de uz comunist, omul poate fi disociat de creator. Petru Dumitriu a debutat în perioada când se afla la studii la München, cu însemnări despre contactul său cu realitățile germane șcf. semnalării lui Mircea Popa (Cele trei lupte cu dihania, în "Viața Românească", nr. 11, 1997), așadar înaintea apariției textelor din "Revista Fundațiilor Regale", menționate doar acestea în comentariile consacrate scriitoruluiț, a fost premiat în 1945 "pentru cea mai bună nuvelă a anului" și a fost primit, în același an
Petru Dumitriu,după naufragiu by Mircea Braga () [Corola-journal/Memoirs/9009_a_10334]
-
La ordinea zilei era dezbaterea raportului comisiunei de cercetare parlamentară asupra alegerii colegiului I de Iași. D. raportor, Pantazi Ghica, dă citire raportului său, pe care d. Maniu îl califică de " Cîntul unei sirene", confundând astfel pe autorul cu o dihanie fabuloasă. Nu ne vom opri mult asupra analizărei acestui document, lucrat cu "zel și eleganță de stil", tot după d. Maniu, care este om competent. Singurul argument constituțional sau mai bine zicând juridic, adică acel a nerespectărei termenului de 21
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
simțeam că ard după ce mai întîi deveniseră reci ca un sioi. Noroc că nu bătea vântul, era un sfârșit de februarie cu zăpadă care se topea, era umed, dar frigul iernii se mai domolise. ...Mă trezii având senzația că o dihanie deschisese ușa și se uita la mine. În curte era liniște, culcările încetaseră. Cât să fi dormit? Câteva minute sau câteva ore? Eram amorțit de frig, dar nu mă simțeam rău, eram rece, dar numai pe dinafară, și câteva clipe
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
o curiozitate avidă și tăcută. Când luminile unui automobil apăreau în depărtare îl lua în primire și când trecea de noi micuțul trup avea o svîcnire și se răsucea înapoi cu ochii mari deschiși și cu pupilele imens dilatate urmărind dihania până nu se mai vedea. Vitrinele strălucitoare o atrăgeau ca un magnet și vigoarea bruscă de opoziție pe care mi-o transmitea trupul ei când vroiam să plec mă făcea să înțeleg că de fapt o vrăjeau și ar fi
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
o iluzie optică, o fluorescență a vreunuia dintre ecranele lui puse vraiște, dar era de-ajuns să mă mișc puțin din loc, că ecranele Își schimbau formatul, luna nu mai era, se dusese să se ghemuiască printre niscaiva coaste metalice, dihania o sfârtecase, o digerase, o făcuse să dispară În altă dimensiune. Tesseract. Cub tetradimensional. Acum vedeam printr-o arcadă o lumină mișcătoare, chiar două, roșu și alb, care pâlpâiau - desigur, vreun avion căutând aeroportul Roissy, sau Orly, cine știe. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
2004 Andrei Pleșu: "Credința este, pentru ocupantul civilizat, un fenomen din ce în ce mai restrâns, un derapaj tenebros, la granița obscurantismului religios. Americanul care merge la Bagdad se simte acolo ca pe Lună. El vede în localnici o altă specie, un fel de dihănii "medievale" cu care dialogul este exclus". (în Dilema). Nu știu de ce, am impresia că a scris acest text pe când se afla în străinătate. Scrie despre secularizare așa cum ar scrie un etnolog, iar România îi furnizează substanța necesară pentru a se
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
urmele noastre; dar el, o făcea pe prostul, nu reacționa nici într-un fel, nu înțelegea, nu vedea, nu pricepea nimic; și faptul acesta mă scotea din sărite! Cine mi-a spus mie că el simte primul, după miros, apropierea dihaniei, că dă alarma cu mult înainte ca omul să bănuie despre ce-i vorba? De ce tăcea? De ce se hârjonea, de ce fugea nepăsător pe lângă mine? Nu mai puteam! Simțeam că și Ursu nu-mi mai este un aliat adevărat... De ce tace
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
nea Neculai, nu trebuia zice șoferul, luînd bancnota, aranjînd mai bine geamantanele. Doamne, grele-s! Vine Mihai la autogara să le ia. Bine mormăie șoferul, împingînd geamantanele, să poată închide oblonul, dar imediat sare ca ars, arătînd cu mîna: O dihanie în mașină, colo... Dintr-o singură mișcare, țăranul trage furca din coșul căruței, de sub fîn și se aține cu ea lîngă oblonul ridicat, iscodind cu privirea interiorul. Colo, între geamantan și coșul acela de nuiele arată șoferul. Un cîne de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
dintre ei, se îndeasă ca să lingă sângele călduț, ce se scurge în țărână, într-un pârâiaș aburitor, iar al patrulea se strecoară neobservat, în magazie. Huo...! Zât, de-aici, scârbelor! Nici să nu vă gândiți! se căznește Dan să alunge dihăniile lihnite, atrăgându-și pe loc un cor de miorlăieli dezaprobatoare. Mă, Castravete, n-ai venit, dracului, odată, mă...?! îl ceartă el pe Avocat, care răsare, gâfâind, din beci și îi întinde sticla și cămașa. Dănuț smulge dopul cu un bobârnac
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
Și încă cum! răsuflă Vierme. Mă lepăd de ce vreți voi! Haideți, haideți, mai accelerat, că nu pot să-l mai țin, nenicule! Mă dărâmă, Gâgă ăsta! Băgați-l în apă! ordonă Îngerul. În Numele cel Prea Curat al Tatălui... Sile preia dihania crizată de la Boss, salvându-l în ultima clipă pe scundac, de la o rușinoasă prăbușire și se și execută, conștiincios! Apa sfințită, rece, de izvor, din cristelniță, prinde să sfârâie! Să fumege! Antichristul țipă ca ars, înnebunit! Din nou! În Numele Mântuitor
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
din Piața Universității nu și-a atins scopul. Dar asta nu-l oprește, se pare că oamenii mai sînt acolo, protestează În continuare. [Ce război, bă? Ce dracu’ e de spus despre război? Vorbim despre el de parcă ar fi o dihanie ce bîntuia lumea de capul ei, Împotriva voinței omului, care, cică, e bun la inimă. Păi dacă e așa de bun, cum se face că războiul ăsta e cea mai veche și mai veșnică Îndeletnicire? Ă? Știi tu să se
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
cică, e bun la inimă. Păi dacă e așa de bun, cum se face că războiul ăsta e cea mai veche și mai veșnică Îndeletnicire? Ă? Știi tu să se fi oprit vreo clipă? Mă, o clipă, o zi fără dihanie pe fața pămîntului... Păi și atunci cum să vorbim despre război, așa, supărați? Masacre, gropi comune, orașe bombardate la grămadă, fără discernămînt, distrugere? CÎnd nu s-au Întîmplat ele? Eu cred că de fapt capacitatea omului de a produce mizerie
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
așa de tare, că i-a lăsat fără suflare și i-a zvârlit cât colo pe cei doi nătărăi nerăbdători. Ceilalți i-au ronțăit cu multă recunoștință, au prins ceva inimă și au așteptat să se poată Înfrupta și din dihanie. Cum se Întâmplă și În zilele noastre, din senin s-a abătut un ger năprasnic; mormanul de carne a Înghețat și s-a Întărit ca piatra. Atunci Întemeietorul a avut o idee care avea să Înrâurească hotărâtor destinul omenirii: a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
albastru, toamna dădeau În galben, iarna nu știa nimeni cum arată, că se băga În străfundul pământului, unde Își avea sălaș. După cum le tot apăreau bucăți de Balaur pe amândouă malurile, verilor nu le fu greu să-și Închipuie că dihania se Încolăcise În jurul Întregii Văi. Babele le preziseseră moarte cumplită: aveau să-și petreacă multe zile, vii, În burta ființei iadului, până să fie mistuiți. În așteptarea Întâlnirii cu nemaivăzut de fioroasa căpățână ce avea să-i Înghită ca pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
unde el călătorea adesea ca să Înfrunte și să biruie primejdii, niște omuleți negri se pregăteau să hăcuiască și să Înghită acel balaur - și arăta către lighioana de pe umerii nevestei - care le mâncase oile, caprele și porcii. El izbutise să Îmblânzească dihania care nu făcea nimic fără să-i poruncească, atât de tare o stăpânea cu vorba și cu mintea. Băieții, Însă, nu la șarpe de holbau; știau ei că pe Valea Puțului se afla un balaur față de care ăl de pe scenă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
așezat pe marginea Eleșteului. Din mijlocul apei izbucni o coloană tulbure În vârful căreia se lăfăi câteva clipe În soare o lighioană cu trup de pește, cu rămășițe, pe burtă, de mâini și picioare omenești și cu căpățână de năpârcă. Dihania se azvârli apoi În adâncurile nesfârșite ale nămolului. Apa de deasupra Își potolea valurile. De sub cireșul amar de pe fața spână a coastei se ridicară din somn cei câțiva băieți. Odată cu visul lor se topi În Apa Morților și conacul de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
În vijelie de smoală și pucioasă, iadul cel negru Raiu-l izgoni. Muza se stinse În colțul ei albastru și-n loc de mângâioase și tăcute vorbe, În aerul odăii prinseră a se-nvârti spurcate creaturi din afunduri și Împuțiciuni scăpate: dihănii și monștri cu gheare-ascuțite, noroi și strigoi, pricolici, vârcolaci, năluci, arătări, un zgripțor de sânge-nsetat; negre stoluri de-naripate reptile și rău, printre ele, un Încruntat vasilisc ce năzuia ca ucigașa-i privire s-o-nfigă În a mea căutătură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
pentru minte, inimă și literatură). Această fervoare a compoziției se lasă mai greu ghicită în Mutilarea artistului la tinerețe (1999), carte mult mai eterogenă, marcând o prelungire a meditațiilor etice (Despărțirea, Conspirația tăcerii, Nastratinul colectiv), o radicalizare a crizei interiorității (Dihanii azurii și litanii, Dark Ages, Casa), dar și o surprinzătoare pactizare cu prozaicul și cu anecdoticul, în poeme ca Recviem, Peștișorul de aur sau Artiștii patriei mele. Pe aceleași coordonate se distribuie și versurile din Zestrea de aur (2002), ultimul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288028_a_289357]
-
îmbrățișează când se întoarce în Itaca, grâul atât de esențial pentru pâinea cu care primești oaspeții 69. Rătăcirile au loc pe tărâmuri sălbatice fără cultură, și deci fără vreo posibilitate reală de sacrificiu 70. În fața acestei lipse de umanitate ("o dihanie cumplită, ce nu semăna cu ceilalți oameni ce se hrănesc cu pâine" 9.190-191)71*, Ulise se comportă cu îndrăzneală, aroganță și insolență: vrea mai întâi să testeze ospitalitatea Ciclopilor: "să cercetez ce fel de oameni locuiesc pe meleagurile astea
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
anxios, perpetua dilemă a celui întrebându-se "cine ești tu?". Propoziție multiplicată fantastic de "miliarde de voci". Neantului i se suprapune colosalul, incomensurabilul. Paralelismele Om-Natură, predicțiile (ca în Dilema), conexiunile răsturnătoare, șăgălnicia mimată iată motive de coloratură ironică. Apa ascunde dihănii: "Monștri acvatici gălbui se prăsiră / în apeducte, în terme" (Despre ploile care se abătură la început asupra Cetății). Gigantizarea nu cunoaște limite: un "Șarpe prea sfânt", făptură apocaliptică, are "trei miliarde de capete"; vorbește cu "o mie de limbi despre
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
auroral; orice rupere a pactului cu pădurea suscită mâhnire. Ruralul, naturistul Labiș, în esență un emotiv, "privind în amintire" spre "Carpații veșnici", ascultând depărtări unde "buciumă vise", își adună ficțiunile în reluate discursuri impresive; rămase întocmai ca la începuturi, izvoare, dihănii și celelalte sunt repere familiare, niște constante afective într-o geografie a sacrului arhetipal. Preludiul antologic, multicord al poemului Primele iubiri, un fel de cantată patetică și eșantion al mitologiei personale, s-ar cuveni citat integral. Ne limităm la un
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]