518 matches
-
aureole de spațiu și timp/ între-nalt rotitele astre/ Nordul îl caut de-argint". Ieșirea din aceste zone limitate ale imaginarului are loc în ciclurile următoare, incepand cu Înfrângeri (1947), unde reapare, însă în tonuri întunecate, perspectiva expresionista. Inițialului soare dionisiac i se substituie acum "un soare de spaime", interior, un peisaj crepuscular (amintind, oarecum, de alegorismul lui V. Voiculescu) e văzut apocaliptic (soarele e un "taur de foc" lăsând dare de sânge pe cer, "Trâmbiți de-Apoi sfâșie norii/ suliți
Poezia lui Alexandru Busuioceanu by Ion Pop () [Corola-journal/Memoirs/18008_a_19333]
-
sunt mascat". Ei, într-un anumit fel, și eu port o mască, care mi-a atras multe glorii și multe ponoase. Nu știu dacă sunt chiar așa de apolinic precum sunt văzut. În orice caz, eu mi-am surprins momente dionisiace pe care, poate dintr-o anumită pudoare, nu le-am exteriorizat, deși n-aș putea să spun că n-am făcut-o niciodată. M.I.: Domnule Doinaș, în perioada în care erați unul dintre membrii Cercului literar de la Sibiu, cum vedeați
Ștefan Aug. Doinaș în dialog cu Mircea Iorgulescu (1997) - "În Cercul literar de la Sibiu m-am născut a doua oară" by Mircea Iorgulescu () [Corola-journal/Memoirs/11655_a_12980]
-
până atunci. Sentimentul tragic al existenței nu mai este pentru personajul narator o problemă abstractă, filosofică, o temă de meditație ci o dureroasă realitate interioară. Și această experiență dramatică anunță sfârșitul unei tinereți excedată de propriile sale elanuri, de frenezia dionisiacă a exaltării simțurilor. La capătul scurtei sale fericiri, John descoperă adevăratul sentiment care poate da preț și sens unei vieți, în fond, atât de amenințată și de fragilă."" Criticul Ion Negoițescu găsește unele asemănări între acest sfârșit și tragica poveste
Mihail Fărcășanu () [Corola-website/Science/311166_a_312495]
-
equitans", un războinic călare, reprezentat uneori pe pietrele funerare romane din Tracia. Cultul zeiței-mamă Pèrke/Tracia, celebrat în peșteri, cunoștea formele extatice ale cultului Cybelei, fiind la rândul său o celebrare a fertilității. Acest cult a influențat probabil atât serbările dionisiace cât și ritualurile de sacrificiu ale orfismului. Tot din Tracia provine, se pare, și latura "apollinică" a cultului, inițiată de venerarea unei zeițe solare, căreia nu i se închinau sacrifcii sau sărbători tumultoase. Numele acesteia era în transpunerea greacă Hepta
Orfism (religie) () [Corola-website/Science/304069_a_305398]
-
Probabil din acest cult s-a dezvoltat orfismul grec. Venerarea lui Dionysos Zagreus a devenit sub stăpânirea tiranului Pisistratus (ca. 607 - 528 î.Hr.) principalul cult al populației rurale din Attica. În onoarea zeului erau sărbătorite pe atunci, pe lângă serbările tradițional dionisiace, și Marile Dionisii, inițiate de Pisistratus. Festivitățile aveau un rol inițiatic asemănător celui al misterelor de la Eleusis, cu care erau dealtfel înrudite atât formal cât și prin concepțiile eshatologice. De multe ori, cercetătorilor le este greu să facă o distincție
Orfism (religie) () [Corola-website/Science/304069_a_305398]
-
Festivitățile aveau un rol inițiatic asemănător celui al misterelor de la Eleusis, cu care erau dealtfel înrudite atât formal cât și prin concepțiile eshatologice. De multe ori, cercetătorilor le este greu să facă o distincție clară între ritualurile orfice și misterele dionisiace. Astfel, orficul este condus în lumea de apoi de "bacchoi" (entuziaști) și mistagogi. Chiar imnurile eleusine aduse zeiței Demetra, datate în a doua jumătate a secolului V î.Hr. (terminus post quem), erau atribuite lui Orfeu. Cultul se pare că nu
Orfism (religie) () [Corola-website/Science/304069_a_305398]
-
grecilor cât și, ulterior, la romani. Fiind un cult esoteric, nu i se cunosc însă nici ceremoniile de mai târziu, care constau probabil în repetarea sacrificării zeului Dionysos Zagreus, nici gradul de răspândire. Datorită falsurilor și a similarităților cu misterele dionisiace există și studii care contestă existența orfismului ca fenomen semnificant în istoria religiei elene. Primul care a susținut o asemenea teorie, arătându-se pe bună dreptate sceptic față de rezultatele cercetărilor strict filologice ale imnurilor orfice, a fost Wilamowitz-Moellendorff, în 1931
Orfism (religie) () [Corola-website/Science/304069_a_305398]
-
presupune că orfismul a exercitat și mai târziu, în imperiul roman, o anumită atracție asupra maselor, asemănătoare cu cea a altor culte orientale de factură mistică despre care se știe mai mult, de exemplu a mitraismului. Elementele orgiastice ale serbărilor dionisiace au fost preluate de bacanalele romane. Din această cauză și datorită caracterului inițiatic, orfismul a fost interzis împreună cu toate cultele orientale și cu misterele din Eleusis în anul 382 d. Hr. de către împăratul roman Teodosiu I. În filosofie, orfismul a
Orfism (religie) () [Corola-website/Science/304069_a_305398]
-
pildă ca patron al misterelor într-un ciclu scenic influențat de cultul orfic în "Vila Misterelor" sau, împreună cu Ariadne pe insula Naxos, într-o scenă din "Casa del Citarista" (azi în Museo Archeologico Nazionale, Napoli). Nunta cu Ariadne și cortegiul dionisiac sunt și temele preferate de sarcofagele și mozaicurile romane. Arta medievală nu îi acordă multă atenție zeului. Dacă este totuși înfățișat, de exemplu în ilustrații ale manuscriselor lui Hrabanus Maurus și Fulgentius-Metaforalis, atunci în postura de zeu al vinului, cu
Dionis () [Corola-website/Science/296863_a_298192]
-
de străluciri avide, Zbucnesc din somnorosul noian originar."</poem> Poezia "Umanizare" scoate în evidență un conflict dramatic al ființei umane, care, în aspirația ei spre absolut, trebuie să opteze între două principii: intelectual și senzual, între contemplația " apolinică" și trăirea "dionisiacă". Poezia, declara Ion Barbu, le împacă pe amândouă într-un proces unic, într-o sinteză în care Gândirea se transfigurează luând forme concrete de " sunet, linie, culoare ". Ideea devine "muzică a formei în zbor, Euritmie", deci intuiție a esenței lumii
Ion Barbu () [Corola-website/Science/296811_a_298140]
-
s-a exercitat și în sensul “înțelegerii stilului unei culturi”. Mai exact, este vorba despre caracterizarea culturii occidentale ca fiind “faustică”, spre deosebire de cultura antică, o expresie a spiritului “apollinic”. Spengler concepe “fausticul” în termeni asemănători acelora în care Nietzsche concepea “dionisiacul”, și anume fausticul ca simbol al spațiului infinit și al “beției legată de dimensiunile acestuia”. Morfologia culturii concepută de Spengler a dus la transformarea istoriei din “trecut” în “destin”, considerând că fiecare cultură este purtătoarea unei esențe a cărei revelare
Oswald Spengler () [Corola-website/Science/302938_a_304267]
-
liniile curbe, sinuoase, ondulatorii și pe arabesc, învolburări și volute ce definesc stilul baroc și unul care se bazează pe formele mai sobre, rectangulare, caracteristice școlilor din Glasgow și Viena. Din analiza critică a lui Vasile Florea, tributar firii sale dionisiace și imaginative, Apcar Baltazar a ales prima tendință. Opera lui are descendență prerafaelită, urmărind linia ilustratorilor Cristopher Dresser, Walter Crane, Aubrey Beardsley, Selwyn Image, Eugène Grasset, Robert Burns și alții. Ilustrațiile realizate de Baltazar au o atmosferă de mister care
Apcar Baltazar () [Corola-website/Science/315458_a_316787]
-
presupune răsturnarea dialecticii Mitului și Rațiunii, sau „reîntoarcerea” jocului ca autoritate ori ca mijloc de întărire a configurațiilor puterii în gândirea occidentală. În acest context, mimesis-ul își modifică și el funcția: nu mai reprezintă un instrument de subordonare a jocului (dionisiac) față de cunoaștere și adevăr, ci, dimpotrivă, un instrument de subordonare a acestora din urmă față de joc. Astfel, în vreme ce în Antichitate poezia devenea filosofie și știință, în zilele noastre, filosofia și știința devin din nou poezie 78. Din această perspectivă, în
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
sau mai puțin coerent de gândire și de acțiune” (Benedict, 1950). În ciuda infinitei lor varietăți, societățile pot fi Împărțite În două mari tipuri clar definite: pe de o parte, societățile apolinice, umaniste și măsurate, iar pe de altă parte, societățile dionisiace, excesive și depresive. Pe lângă interviurile clinice realizate În comun de antropologi și de profesioniști ai psihologiei, analizele viselor ( În spiritul lui Freud), dar și relatarea vieților și observația participativă, Abram Kardiner (1891-1981), psihiatru, a introdus utilizarea de teste proiective (projective
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
alte popoare supuse sovieticilor, s-au eliberat și s-au alăturat țărilor cu regimuri liberale. Demonstranții Capitalei scandau atunci lozinca "Vrem să intrăm în Europa", în numele aceleiași apartenențe la Europa pe care o amintea M. Eliade în 1953: "Căci Thracia dionisiacă și Grecia orphică, Roma imperială și creștină, în această parte a Europei, s-au întâlnit și și-au plăsmuit cele mai de seamă valori". (2a, p. 150). El mai arăta că, între timp, și Europa (de Vest), Asia și alte
by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
Blaga, la Voiculescu, la Maniu, poezia cu temă religioasă a contemporanului nostru se îneacă în erezie și mai cu seamă în predominarea vieții carnale, într-un materialism temperamental. Compensator, acesta din urmă accede la frenezie, la un soi de iluminare dionisiacă, ce, poate din străfunduri tracice, se conectează la o mitologie primară a terestrității exaltate. Într-un chip mai curînd superstițios decît în temeiul unei credințe articulate, subiectul asociază orgiastica-i stare, transa incendiară, cu puterea zeiească și - cît de grăitor
Misticul rebel by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16997_a_18322]
-
și fatalmente nefuncțională. Ca modele pure, ca manifestări absolute și, evident, abstracte, ei se înscriu în acea complementaritate mitică a diurnului cu nocturnul, a solarului cu selenarul, a masculinului cu femininul, a sudului cu nordul, a sicității cu umidul, a dionisiacului cu apolinicul. Intersecția lor pe un traseu simbolic, înțeles și el tot ca o reprezentare ideală, ar fi trebuit să reitereze cunoscutul scenariu al lumilor incompatibile de tip Riga Cripto și Lapona Enigel. Numai că în viața concretă, inclusiv în
Un dialog postmodern by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/7692_a_9017]
-
de interesul pentru folclor, de cercetările arheologice, de investigarea artei primitive. Frații Schlegel, Schelling consideră mitologia condiția permanentă a artei. Momentul Nietzsche ocupă un loc aparte în estetica mitului. Pentru el, tragedia elină reprezintă o îmbinare între elementul apolinic și dionisiac, între lumea seninătății, echilibrului și cea a dezordinii și iraționalului. Tudor Vianu era de părere că bunul cel mai de preț pe care-l propune Nietzche lumii moderne prin contactul său cu tragedia antică este acela al afirmării unei vieți
Legenda Electrei de-a lungul timpului by Irinel Aura Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1626_a_3036]
-
fost mândră să am așa un bărbat celebru În viața mea. Din punct de vedere social, eram cuplul ideal. Cât despre plăcerile budoarului, să zicem că am avut parte de nenumărate nopți sălbatice care s-ar fi ridicat la standarde dionisiace. Dar nu puteam să renunț la munca mea pentru a fi o anexă la munca lui. Iar cum el era mereu plecat ca să țină conferințe plătite, să participe la cina anuală a curatorilor Met-ului1 la New York sau ca să-și arate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
scrisoare pierdută iar capătul de drum al desacralizării îl constituie "onoarea de familist" a lui Jupân Dumitrache sau Zaharia Trahanache (p. 148). Există o matrice estetică în măsură să justifice actele creatoare, să se motiveze asemănările și deosebirile. De la serbările dionisiace și până azi ne aflăm într-un perpetuu mimetism creator. De aceea spunem că Ion Creangă este "un Homer al nostru" (Garabet Ibrăileanu). D-l Codreanu vede la Caragiale un "homerism în oglindă" cu necesara precizare, că oglinda trebuie să
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
seci, De noile trenduri, de știri incomplete, De drame absurde, de vorbele reci. Rămânem doar noi, cu dezmățul în spate, Aceeași pereche vânată constant, Sub genele tale, o lume se zbate, Cu ochii la tine, visez debordant. 19 iunie 2011 Dionisiac Pentru nea Gogu, în amintirea unor zile frumoase... Veni-vor accese de criză supremă, La colțuri de străzi se vor vinde femei Pe-o pâine, pe-o sticlă, pe ultimii lei, Pe două-trei vorbe, pe-un vis sau vreo cremă
Ca o femeie despletită, neliniştea... by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/478_a_1364]
-
care rămân aparent impasibili. Ia șezi tu potolit, tătele, îi dă Lili disprețuitore, la o parte, mâna Șobolanului, care o pipăia pofticios pe fesele statuare, profitând de lipsa tot mai accentuată de reacție a lui Mariusache, aneantizat finalmente de escapadele dionisiace și de alergătura istovitoare, de peste zi. Tu nu mă interesezi, pricepe-te, nici cât negru sub unghie! Pașol! Mie-mi place blondu'. Mi-a mers la suflet ăsta, cu cioculețu' lui, ăla-mpletitu', încă de pe când l-am reperat! Bărbosu
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
condiției umane. În încercarea de a descifra experiențele fundamentale ale lui homo patiens, omul conștient de propria suferință, N. cercetează mai cu seamă mitul lui Dionysos ca paradigmă a existenței omenești. Cercetătorul identifică treizeci și una de etape ale itinerarului dionisiac, de la primele atestări legendare până la apariția tragediei grecești, și reține cu deosebire contrabalansarea, după principiul armonizării contrariilor, a elanului dionisiac, modalitate de purificare și eliberare de sine pe calea jertfei, prin soluția apolinică a stăpânirii de sine și a cunoașterii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288354_a_289683]
-
mai cu seamă mitul lui Dionysos ca paradigmă a existenței omenești. Cercetătorul identifică treizeci și una de etape ale itinerarului dionisiac, de la primele atestări legendare până la apariția tragediei grecești, și reține cu deosebire contrabalansarea, după principiul armonizării contrariilor, a elanului dionisiac, modalitate de purificare și eliberare de sine pe calea jertfei, prin soluția apolinică a stăpânirii de sine și a cunoașterii universale. Lucrare de exegeză savantă, după modelul celor ale lui Frazer, Frobenius, Spengler, Eliade sau Detienne, și concepută în prelungirea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288354_a_289683]
-
Traduceri: Aram M. Frenkian, Apollodoros sau Despre bătrânețe. Dialog socratic, introd. trad., pref. Cicerone Poghirc, București, 1978; Filosofia greacă până la Platon, I-II, București, 1979 (în colaborare); Despre Pythagora și pythagorei: Philolaos, București, 2001. Repere bibliografice: Mihai Zamfir, Apolinic și dionisiac în exegeza clasicistă, RL, 1982, 2; Dan C. Mihăilescu, „Anatomia suferinței”, T, 1982, 1; Alexandru Niculescu, Reetimologizarea, RL, 1982, 8; Paul Dugneanu, „Anatomia suferinței”, LCF, 1982, 9; Smaranda Vultur, Discursul suferinței și retorica lui, F, 1982, 6; Andrei Ionescu, Râvnita
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288354_a_289683]