298 matches
-
poetul cântător absolut, autorul însuși fiind conștient, în chip dramatic, de predarea busolei valorice: „Am și hulit, / și mi-am sculptat din clipă zei, / voi știți mai bine ce-am iubit, / prieteni, prietenii mei” (versuri apărute postum). Din mormanul de discursivități teziste se salvează imaginile terifiante din poemul Războiul (1954), poemele finale din Vis planetar și elegiacele versuri din Șarpele fantastic (1965), poezia locurilor natale din Poveștile bălții (1959), ca și un număr remarcabil de erotice, cutreierate de himera Neranțulei și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286855_a_288184]
-
acum/ ninge./ Poți numi această liniște fericire./ Poți numi această lumină?” (Anii ’80). Aceste procedee, ce caracterizează gruparea brașoveană „mașcriistă”, se grefează la O. pe un orfism histrionic prelucrat după tiparele unui baladesc de sorginte romantic-barbiană, eufemizat prin metrică și discursivitate: „Hai! Cântă odată, hoinarule zănatec!/ Potrivește-ți glasul. Găsește cuvântul. Să-mi întorci/ iubirea, să îmi dai puterea șarpelui lunatec,/ De ce nu cânți tu, menestrel? Dulce să cânți și-ncet,/ doar pentru mine. Hai, nu cânți? De ce nu ai lăuta
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288550_a_289879]
-
bolnav, se stinge, făcând un ultim, și simbolic, gest: pe patul de moarte, cere și inspiră parfum de roze. Dincolo de ecourile unor influențe neasimilate (Cezar Bolliac și D. Bolintineanu, dar și Hugo, Musset, Byron) și de căderile frecvente în prozaism, discursivitate grandilocventă și anecdotic, începuturile poeziei macedonskiene prefigurează viitoarele-i teme și atitudini lirice. Cu tot sentimentalismul ei, poezia socială, de un patetic suflu umanitar-romantic, și satira, încă stângace, cu accente rechizitoriale uneori, alteori deformant-caricaturale, anunță marile înverșunări antiburgheze caracteristice Nopților
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287942_a_289271]
-
dintr-un mușuroi/ lehamitea e ca o târfă mimând un scâncet de rușine - / mi-s mie însumi tren de marfă”. Particularitatea e că „figura” poetului se reține mai acut decât aceea a poeziei. Poza de poet, în sensul unei anumite discursivități combinatorice, pare mai percutantă decât poezia în sine. Scrierea principală a lui S. e ciclul de poeme Către Sing, răsfirat, începând din 1995, de-a lungul mai multor volume. Aici autorul apare ca un elegiac cu manifestare epistolară. Textele întocmesc
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289656_a_290985]
-
le sesizez, în timp, punctele critice. Este vorba, în ordinea cronologică a întâlnirii lor, despre profesorul Anton Adămuț, cel care m-a învățat, cum am spus deja, să citesc un text filosofic; despre academicianul Teodor Dima, care, pe lângă accesul la discursivitatea logicii, mi-a oferit oportunitatea de a înțelege de ce este importantă abilitatea diplomatică; despre profesorul Daniel Condurache, care mi-a "formatat" reperele esențiale ale excursului jurnalistic; despre profesorul Cristian Bocancea, care mi-a împărtășit din rigoarea unei profesiuni ce nu
[Corola-publishinghouse/Science/84956_a_85741]
-
crezi”. Odată cu ideile despre poezie V. își schimbă și modul de a poetiza. Din (oarecum) reportericească, în orice caz vizualizantă, lirica lui devine discursivă: încă din poemele românești de după Incantații prodigiosul imagist începuse să-și dezartificializeze versurile, iar propensiunea spre discursivitate se profilase mai înainte, în Ulise. Evident, discursul asumat implică structurarea, și din ce în ce mai hotărât poetul își strânge nebuloasele de imagini în jurul câte unei emoții dominante, Petre Schlemihl fiind, din această perspectivă, piatra de hotar între producția românească și cea în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290646_a_291975]
-
oU un U / și jur cu-ntreagă spaima vieții / sub limpezimi de lună nouă / că n-am furat vocale rupte / ci ca un hoț de cai când plouă / eu le-am furat pe amândouă.” Fraza muzicală, prozodia impecabilă, rostirea declamativă, discursivitatea fac ca poemele lui A. să fie și un perfect pretext textual pentru muzica ușoară românească. SCRIERI: Poeme, București, 1975; Stele pe dealuri, Craiova, 1976; Transplantul de albastru, București, 1976; Un liber albatros, București, 1978; Ei, aș, spunea poetul, București
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285507_a_286836]
-
o relație de participare directă, fizică și spirituală. Dar ceea ce prefațează sau stă după acest mister se poate apropia și prin intermediul mediilor digitale. Fenomenul esențial este Însoțit de o „retorică” ce Îi dilată conturul și Îi sporește valoarea. Iar această discursivitate Însoțitoare poate fi oferită și prin intermediul suporturilor electronice (vezi efectul formativ al comentariilor sau dezbaterilor cu subiect religios). Nu mai vorbim despre activitățile misionare, informarea instrumentală, desfășurările social-caritabile sau implicațiile cultural-educative ce vor fi potențate astfel. Pentru faptul că lucrurile
[Corola-publishinghouse/Administrative/1951_a_3276]
-
se stimulează sau se anihilează reciproc. Într-un astfel de peisaj, ne Întrebăm cum trebuie să arate comunicarea religioasă, cum trebuie construit „mesajul” Domnului, cum trebuie discutat În jurul faptului religios. Participând la o predică (care este doar o ipostază a discursivității religioase), ni se transmit mesaje specifice, ni se semnifică niște valori, ni se sugerează traiecte de acțiune etc. prin felul cum este dimensionat universul discursiv respectiv de către actantul principal, preotul care vorbește În fața enoriașilor. O astfel de ipostază este ea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1951_a_3276]
-
enoriașilor. O astfel de ipostază este ea Însăși un construct deschis, la ea având acces mai multe categorii de receptori cu grade de cultură, motivații și expectanțe diferite. Pastorala scrisă și prezentată de un ierarh este o altă ipostază a discursivității religioase care va „afecta” alte niveluri psihocomportamentale sau straturi ale receptivității credincioșilor. Comentariile, luările de poziție, digresiunile purtate pe marginea fenomenelor de credință În ziare, la radio și televiziune, postate pe site-uri mai mult sau mai puțin specializate sunt
[Corola-publishinghouse/Administrative/1951_a_3276]
-
alte niveluri psihocomportamentale sau straturi ale receptivității credincioșilor. Comentariile, luările de poziție, digresiunile purtate pe marginea fenomenelor de credință În ziare, la radio și televiziune, postate pe site-uri mai mult sau mai puțin specializate sunt alte prezențe ale acestei discursivități. Cărțile și tratatele de teologie sau care au În vedere religiile din perspective diverse sunt alte „etaje” ale universului comunicațional de factură religioasă. Pe de altă parte, putem identifica mai multe variante ale limbajului religios (limbajul textelor sacre, cel liturgic
[Corola-publishinghouse/Administrative/1951_a_3276]
-
Fiecare fapt existent (iar religia este unul dintre cele mai profunde) secretează un discurs, este Înconjurat de o „aură” retorică ce Îi specifică importanța și Îi conturează valoarea. Important este fenomenul ca atare (rugăciunea, participarea la ritualurile sacre), dar și discursivitatea născută pe marginea acestuia. Desigur, actul sacru nu poate fi substituit de „povestirea” acestuia, de teoria despre religie În general. Dar trebuie să recunoaștem că resurecția și demnitatea unui fenomen sunt sporite și de calitatea discursivității inevitabile. De pildă, creșterea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1951_a_3276]
-
ritualurile sacre), dar și discursivitatea născută pe marginea acestuia. Desigur, actul sacru nu poate fi substituit de „povestirea” acestuia, de teoria despre religie În general. Dar trebuie să recunoaștem că resurecția și demnitatea unui fenomen sunt sporite și de calitatea discursivității inevitabile. De pildă, creșterea religiozității unei comunități și a conștiinței identității confesionale sunt explicabile și prin extensiunea comentariilor despre religie, prin creșterea ocaziilor de cunoaștere a specificității unei religii (prin ziare, radio, televiziune, precum și prin studiul religiei În școli). De
[Corola-publishinghouse/Administrative/1951_a_3276]
-
putem neglija În nici un caz amploarea și calitatea acestui cumul perireligios, ce se va repercuta pozitiv - direct sau indirect, imediat sau În timp - la nivelul practicii religioase ca atare. În conformitate cu teoriile generale ale limbajului, putem sesiza mai multe funcții ale discursivității religioase: funcția de comunicare (de transmitere a unor informații specifice), funcția de apel (ce-l vizează pe destinatar), funcția expresivă (centrată pe receptivitatea locutorului), funcția metalingvistică (orientată spre cod), funcția poetică (ce are ca obiect enunțul) și funcția fatică (ce
[Corola-publishinghouse/Administrative/1951_a_3276]
-
fie actual, contemporan, natural, pe măsura oamenilor ce o compun, În concordanță cu libertatea individuală responsabilă, și nu a unei autorități abstracte rupte de individ, ce tinde să se mențină deasupra lui. Biserica este o formă de congregare comunitară, iar discursivitatea promovată de ea trebuie să-i aducă pe oameni la comuniune prin discurs, prin limbaj, precum și prin ceea ce este dincolo de el. Cuvântul lui Dumnezeu pretinde să fie tradus permanent În „cuvântul” omului, de-acum și de pretutindeni, Întru preamărirea lui
[Corola-publishinghouse/Administrative/1951_a_3276]
-
postum. Poet minor, însă caracteristic pentru simbolismul grupului de la „Vieața nouă”, fiind - opinează D. Micu - „acela care a ținut să-și racordeze cât mai exact inspirația directivelor ideologice ale revistei”, P. a dat o poezie „de concepție”, marcată de retorism, discursivitate, exces de abstracțiuni și intelectualizare, așadar lipsită de lirism convingător, într-un „travesti” simbolist, cum remarca E. Lovinescu: „Travestiul simbolist constă, în afară de un verslibrism frenetic, într-un oarecare exotism de expresie”. Atributele de modernitate constau totuși în recursul la versul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288690_a_290019]
-
în timp ce imaginile vizuale pot apărea ca scenarii oferite descifrării, alegoria poate lua înfățișarea unei scrieri compusă din imagini concrete, revelându-și astfel natura sa pictogramaticală. Acest caracter sintetic al alegoriei, care subsumează în practica artistică aproprierea, specificitatea sitului, efemeritatea, acumularea, discursivitatea, hibridizarea și eclectismul, trece dincolo de categoriile stilistice și mediile estetice. Atât critica obiectului, cât și critica originalității au permis dezvoltarea tendinței critice a diferenței artistice care avea ca rezultat legitimarea autonomiei artei. Prezentând arta conceptuală de la sfârșitul anilor '60 ca
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]
-
rezistenței și chiar a protestului stradal ori virtual. Ca exemplu, opțiunea politică ar putea să fie văzută ca o construcție condiționată de modalități specifice de manifestare a artei, dacă ar fi să se țină cont de tendința structurării artistice a discursivității alternative auto- legitimării științifice a discursurilor logice. În măsura în care s-ar lua în considerare istoria formării rețelelor de contingențe care au generat în timp o serie de definiții contextuale ale artei, în funcție de condițiile de viață și co-interesele comunităților asociate de societate
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]
-
o tabără de „bandiți”, tot felul de eroi nefirești, haiduci de operetă, bravi, generoși, cultivați, cu har oratoric, se refugiază pentru a duce o viață liberă și pentru a lupta contra tiraniei. Motivațiile patriotice, umanitariste, protestul social sunt compromise de discursivitate și retorism, deopotrivă în plan narativ și stilistic. B. nu a mai publicat ulterior nici o lucrare literară, indiciu sigur că își privea, cel dintâi, cu neîncredere posibilitățile. SCRIERI: Aldo și Aminta sau Bandiții, București, 1855. Repere bibliografice: Rosetti, Dicț. cont
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285781_a_287110]
-
mai cu seamă în poemele cu structură clasică de baladă sau rondel. Autorul evită constant metafora și caută programatic un limbaj simplu și direct, care să exprime legătura nemijlocită cu obiectele denumite, fără a reuși totuși să se desprindă de discursivitate: sub titlul revoluționar al cărții, care militează pentru o scriere eliberată de constrângeri formale, se ascunde mai degrabă o poezie tradițională. SCRIERI: Barocul literar românesc, București, 1982; Scrie cum vrei, Cluj- Napoca, 1984; Romanul „obsedantului deceniu” (1945-1964). O radiografie alfabetică
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287633_a_288962]
-
cazul lucrării de față. Cartea Lingvistica textuală. O introducere în analiza textuală a discursului reprezintă o extensie a altor lucrări care, deși propun o disociere a textului de discurs, se interesează mai degrabă de teoretizarea formelor textuale ca secvențe ale discursivității. Autorul arată însă că există motive întemeiate pentru a furniza aici, în această carte, o poziție teoretică și metodologică ce poate situa decisiv lingvistica textuală în cadrul analizei discursului și nu în opoziție cu aceasta. În același timp, el subliniază avantajele
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
existe o semnificație rațională 1. (Ferdinand de Saussure, Scrieri de lingvistică generală, trad. Luminița Botoșineanu, Iași, Polirom, 2004, p. 277.) Nota începe cu o aserțiune care face din discurs orizontul limbii și se prelungește cu o întrebare privitoare la originea discursivității. Ideea se regăsește și la Benveniste: "Limba se formează și se configurează numai în discurs, actualizat în fraze. Aici începe limbajul"2, dar nota lui Saussure amintește, pe alocuri, de un text pe care acesta nu se putea să nu
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
plachete aparte (Măria sa, Poetul, Năzdrăvanul Creangă, „Moșul...”, ambele din 1992), Alexie Mateevici („părintele limbii noastre”) - i-a impus o viziune asupra lumii hrănită din miturile fundamentale românești, o expresie folclorică limpede și adâncă, dar i-a indus și o anumită discursivitate retorică. Prin versurile sale de „om al Cetății”, ca și prin atitudinile publicistice tranșante, M. este un animator al renașterii naționale basarabene. SCRIERI: Maci în rouă, Chișinău, 1963; Univers intim, Chișinău, 1966; Casă părintească, Chișinău, 1968; Descântece de alb și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288058_a_289387]
-
cer unii moarte, alții viață” - o versiune simplificată a tranzacțiilor istoriei politice. Poemele versifică reportajele la modă ale primelor două decenii de după război. Dar, spre sfârșitul anilor ‘50, poeta găsește și exploatează un culoar mai decent. Universul domestic dislocă treptat discursivitățile heirupiste, aducând accente noi, precum cele din lirica erotică a acestei perioade mature (Metamorfoze, 1963, antologie a liricii sale de dragoste, începând cu volumul de debut). Modalitatea de trăire și literaturizare expresionistă a fost, se dovedește acum, o caracteristică înnăscută
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285613_a_286942]
-
Universității din Maryland. Deci aria lucrărilor care pot fi considerate texte ale "jurnalismului literar" sau ale "literaturii non-ficționale" variază cu generozitate de la un cercetător la altul. Nu este clar nici dacă un asemenea text este în mod fundamental construit pe discursivitate sau are o structură narativă de bază. Interpretând jurnalismul literar în Politica și Poetica Jurnalismului Narativ, Phyllis Frus îl ia pe Connery la rost pentru excluderea eseului și comentariului din ceea ce ea vede a fiind varietatea jurnalismului literar. În același
[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]