114 matches
-
și colab. (1993) compară un grup de treizeci de adolescenți spitalizați pentru tulburare depresivă majoră (douăzeci și cinci) sau distimică (cinci), evaluați la începutul, apoi la sfârșitul spitalizării, cu un grup martor (de notat importanța „comorbidității” asociate diagnosticului de tulburare depresivă majoră: distimie: șapte, anorexie mentală: cinci, bulimie nervoasă: patru, abuz de substanțe: trei, tulburare de comportament: patru, anxietate: doi). Autorii utilizează o scară de percepție a sinelui (Self-Perception Profile for Adolescent: SPPA) și constată, printre altele, că adolescenții deprimați au la începutul
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
arată foarte bine gravitatea contextului psihopatologic care însoțește actul suicidar și, în special, frecvența stării depresive. În ceea ce privește studiile epidemiologice asupra tentativelor de suicid , Brent și colab. (1988) constată un procent de 75% cazuri de depresie majoră și 19,6% de distimie într-o populație de adolescenți cu tentativă de suicid. De asemenea, Chabrol și Moron (1992) constată 82% cazuri de depresie majoră și 10% de distimie. Gispert și Wheeler (1992) au studiat o populație de adolescenți cu tentativă de suicid internați
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
colab. (1988) constată un procent de 75% cazuri de depresie majoră și 19,6% de distimie într-o populație de adolescenți cu tentativă de suicid. De asemenea, Chabrol și Moron (1992) constată 82% cazuri de depresie majoră și 10% de distimie. Gispert și Wheeler (1992) au studiat o populație de adolescenți cu tentativă de suicid internați într-o secție de urgență a unui spital care avea drept pacienți o populație multietnică și defavorizată în plan socio-economic. Acești adolescenți prezentau semnele unei
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
cel puțin o tentativă de suicid (aproximativ 24%). În 10 cazuri din 24 este vorba de un episod depresiv major (42% din cazurile de tentativă de suicid constatate la adolescenții deprimați), în 7 cazuri din 24 (29%) este vorba de distimie: astfel în 71% din cazuri este vorba de tulburări depresive grave. Celelalte 7 cazuri se repartizează astfel: 3 cazuri proastă dispoziție, 3 cazuri criză anxio-depresivă și un caz depresivitate. În ceea ce privește sexul, notăm predominanța feminină (17 cazuri din 24). Totuși, ținând
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
există mai multe fete deprimate decât băieți deprimați, corelația cu sexul nu este semnificativă. În schimb, corelația cu gravitatea tulburării depresive este, din punct de vedere statistic, semnificativă (p = 0,02 pentru un episod depresiv major; p = 0,03 pentru distimie): cu cât „depresia” este mai gravă, cu atât riscul suicidar este mai mare. Frecvența apariției unei tentative de suicid este și mai mare în studiile prospective: după Mayers și colab. (1991), 70% din adolescenții cu episod depresiv major vor avea
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
pe care le numim „proastă dispoziție”, „criză anxio-depresivă” sau, în mod simplu, „deprimare”, fluiditatea stării afective și a gândurilor se păstrează într-o oarecare măsură, permițând continuarea travaliului psihic al adolescenței, în schimb, în alte cazuri cum ar fi depresia, distimia sau depresivitatea nu se întâmplă același lucru. Explicația clară a apariției acestor conduite patologice este faptul că adolescentul nu poate nici să înfrunte acest travaliu psihic, nici să-l continue. În aceste condiții, obiectivele primordiale ale tratamentului riscă să fie
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
10 ani și 4% înaintea vârstei de 14 ani (Pogue-Geile & Rose, 1987). Dar nu numai manifestările similare episodului actual îmbracă o valoare evocativă: majoritatea autorilor sunt de acord în a recunoaște că nu doar psihozele infantile ci și dizarmoniile evolutive, distimiile grave, organizările caracteriale distorsionate, cu un cuvânt toate "organizările patologice de frontieră", formează substratul unei decompensări psihotice în copilărie și adolescență. Prezența unor asemenea tulburări în copilăria sau adolescența subiectului atârnă greu în balanța diagnostică. 1.2. O serie întreagă
Particularităţi în debutul schizofreniei : strategii de evaluare şi abordare terapeutică by Andrei Radu () [Corola-publishinghouse/Science/1840_a_92284]
-
modificări ale comportamentului de diferite forme și intensități. Acest tip de comportament se poate prezenta în mai multe moduri: conduite de tip reactiv (anxioase, fobice, impulsive, isterice, depresive etc.) sau nevrotic; conduite de tip caracteriopatic, specifice pihopatiilor (impulsivitate, iritabilitate, instabilitate, distimii etc.); conduite de tip psihotic, în care nota dominantă o dă dezacordul total al individului în raport cu realitatea, asociat cu o gravă alterare a personalității (schizofrenie, paranoia, PMD, parafrenie, psihoză epileptică). Capitolul 24 Psihoigiena grupelor sociale (II) 1. Persoana-limită Noțiunea de
[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
alterare gravă a personalității, constând din următoarele: ruperea de realitate, cu alternarea stării de conștiință; apariția unor importante modificări perceptive (iluzii, halucinații); tulburări de gândire (obsesii, idei delirante); tulburări de activitate și comportament (apatie, agresivitate, suicid, homicid); modificări afective (euforie, distimie, paratimie, depresie, melancolie, anxietate). Cele mai importante sectoare care focalizează atenția acțiunii de recuperare sunt: afecțiunile din grupa schizofreniei, psihozele delirante cronice sistematizate (de tip paranoic, paranoid sau parafrenoid, PMD, epilepsia cu tulburări psihice). Recuperarea bolnavilor psihic are în vedere
[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
de la o problemă măruntă până la maladia gravă. Atunci când vă simțiți trist, frustrat, descurajat sau disperat, s-ar putea să fiți deprimat. Depresia poate lua mai multe forme, printre care maladia maniaco-depresivă, caracterizată prin stări emoționale pozitive și negative extreme, și distimia, o depresie mai ușoară, cronică, ale cărei simptome sunt oboseala persistentă, problemele legate de somn și de hrănire, durerile, precum și sentimenul că viața nu mai merită să fie trăită. Dacă ați avut zilnic, timp de mai mult de o săptămână
[Corola-publishinghouse/Science/2227_a_3552]
-
separat prin cel puțin două luni de revenire la o activitate mai mult sau mai putin uzuală. 2. Nu a prezentat niciodată un episod hipomaniacal. Diagnosticul funcțional, al incapacității și al capacității de muncă Același că pentru episodul depresiv major. DISTIMIA (NEVROZA DEPRESIVA) Criterii de diagnostic clinic A. Dispoziție depresiva pentru cea mai mare parte a zilei, timp de mai multe zile (fie prin relatare subiectivă, fie prin observația altora) pentru cel putin 2 ani. B. Prezenta în timpul depresiei a cel
EUR-Lex () [Corola-website/Law/139583_a_140912]
-
de exemplu mecanic de locomotivă, acar, revizor ace etc.). Starea mentală a acestor persoane trebuie să fie aproape de normalitate. În urmă evaluării psihiatrice pot primi avizul de aptitudine și acele persoane diagnosticate cu tulburări psihice mai ușoare (de exemplu: ciclotimia, distimia, utilizare nociva de substanță: alcool, tutun, cafea, tulburări somatoforme). Barem III: Se aplică persoanelor cu responsabilități în funcții din siguranță circulației unde solicitarea neuropsihica este medie, astfel încât după anamneza și examinare psihiatrică se poate da avizul de aptitudine și persoanelor
EUR-Lex () [Corola-website/Law/146157_a_147486]
-
copiilor la interviul DISC și au tras concluzia că părinții sunt mai buni indicatori decât copiii cu comportamente extrovertite (deficit de atenție, tulburare opozițională), în vreme ce ambele categorii sunt la fel de buni indicatori în ceea ce privește tulburările de introversiune (anxietate de separare, tulburare hiperanxioasă, distimie). Clasificarea dimensională (empirică) Istoric și orientare teoretică Această metodă alternativă de clasificare și diagnostic abordează comportamentul ca pe un continuum și nu pe baza unor categorii discrete exclusiviste. Susținătorii acestei clasificări conceptualizezaă comportamentele dezadaptative ca fiind constelații de simptome, tipare
[Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
-
scalelor de tip DSM ale CBCL/6-18 cu categoriile de diagnostic din DSM-IV Scalele de sindrom Scalele bazate pe DSM-IV Tulburările DSM-IV Introversiune Anxios/depresiv Probleme afective Tulburare anxioasă generalizată Retras/depresiv Probleme anxioase Tulburări de dispoziție (tulburare depresivă majoră, distimie, tulburare afectivă bipolară) Acuze somatice Probleme somatice Tulburarea de somatizare Extroversiune Încălcarea regulilor Probleme de tip opoziție și sfidare Tulburarea opozițională Comportament agresiv Probleme de comportament Tulburarea de conduită Altele Probleme sociale NA NA Probleme de gândire Tulburarea obsesiv-compulsivă, sindromul
[Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
-
principale de dispoziție: depresia - o stare de afectivitate pozitivă scăzută - și opusul acesteia, mania, care este o stare de euforie. Indivizii depresivi pot avea o formă gravă a acestei afecțiuni, numită tulburare depresivă majoră, sau o formă mai ușoară, numită distimie. După recuperare, pot avea recidive. Cei care au o dispoziție negativă, dar nu și intervale de manie, suferă de depresie unipolară. Cei care au când stări de depresie, când stări de euforie, suferă de tulburare bipolară, cunoscută mai de mult
[Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
-
depresie, când stări de euforie, suferă de tulburare bipolară, cunoscută mai de mult sub denumirea de tulburare maniaco-depresivă. DSM-IV-TR împarte tulburările de dispoziție (tulburări a căror caracteristică dominantă este perturbarea dispoziției) în două mari categorii: tulburări depresive (depresie majoră și distimie) și bipolare. De reținut DSM-IV-TR nu consideră depresia o tulburare infantilă, dar face distincția între criteriile de diagnostic pentru copii (iritabilitate în loc de stare de deprimare sau tristețe și caracteristici diferite în ceea ce privește durata) și criteriile pentru adulți. De reținut Tulburările bipolare
[Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
-
greutate (la copii, nu se înegistrează creșterea care ar fi normală), insomnie sau hipersomnie, retardare psihomotorie sau agitație, oboseală, sentiment de inutilitate, incapacitate de concentrare și idei sinucigașe recurente. Sentimentul este pervaziv, iar simptomele, adesea zilnice, sunt intense. Diagnosticul de distimie (depresie minoră) se pune dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: Se observă o stare de deprimare pervazivă (pierdere a interesului, anhedonie) sau de iritabilitate (la copii) vreme de cel puțin 2 ani (1 an la copii). Depresia este însoțită de cel
[Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
-
a facilita diagnosticul, la copii, iritabilitatea este descrisă ca o proastă dispoziție ce se manifestă prin accese de furie și toleranță scăzută la frustrări. În aceeași ediție a DSM, s-a modificat și durata simptomelor la copii (1 an pentru distimia infantilă, 2 ani la adulți) și s-au menționat o serie de caracteristici asociate tipice diferitelor stadii de dezvoltare. Simptomele și caracteristicile depresiei diferă în funcție de vârstă, prin urmare, orice discuție asupra trăsăturilor ce se pot asocia cu această tulburare la
[Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
-
și extenuantă. Deși punerea diagnosticului de episod depresiv major necesită manifestarea simptomelor timp de doar 2 săptămâni, durata medie a tulburării depresive majore este de 4 luni. Kovacs, Akiskal, Gatsonis și Parrone (1994) au observat că 76% dintre copiii cu distimie cu debut precoce suferă mai târziu de tulburare depresivă majoră. Pe lângă influența pe termen lung pe care o au tulburările depresive asupra problemelor interpersonale și psihosociale, ele sporesc și riscul apariției altor afecțiuni. În urma unui studiu de monitorizare în cursul
[Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
-
că , în acest interval, la 30% dintre ei a apărut tulburarea bipolară (Geller și colab., 1995). Atenție Ceea ce i se părea a fi lumina de la capătul tunelului s-a dovedit o nouă pacoste... Dublă depresie. De multe ori, la finalul distimiei, norii nu se risipesc, ci, dimpotrivă, devin mai negri. Când distimia se transformă în tulburare depresivă majoră, vorbim de dublă depresie. De reținut Deși atât factorii genetici, cât și cei ambientali stau la baza apariției tulburării depresive majore, factorii ambientali
[Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
-
bipolară (Geller și colab., 1995). Atenție Ceea ce i se părea a fi lumina de la capătul tunelului s-a dovedit o nouă pacoste... Dublă depresie. De multe ori, la finalul distimiei, norii nu se risipesc, ci, dimpotrivă, devin mai negri. Când distimia se transformă în tulburare depresivă majoră, vorbim de dublă depresie. De reținut Deși atât factorii genetici, cât și cei ambientali stau la baza apariției tulburării depresive majore, factorii ambientali tind să joace un rol mai important în apariția depresiei infantile
[Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
-
ultimii doi ani a fost caracterizată prin simptome de hipermanie și de depresie (nu sunt îndeplinite criteriile pentru tulburare depresivă majoră). Atenție Deși în DSM-IV-TR s-au adăugat multe caracteristici asociate și simptome specifice tulburărilor depresive infantile (tulburare depresivă majoră, distimie), nu se face nici o precizare cu privire la modul de manifestare a tulburărilor bipolare la copii. Totuși, un element care ar putea fi deosebit de util pentru a identifica tulburarea bipolară cu debut în copilărie este succesiunea rapidă a ciclurilor, adică manifestarea a
[Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
-
poate exacerba simptomele de manie (NIMH, 2001). Verificați-vă cunoștințele La copii, dispoziția depresivă se manifestă adesea prin plâns. iritabilitate. tristețe persistentă. oboseală. Dubla depresie este o depresie care durează de două ori mai mult decât în mod obișnuit. o distimie care se transformă în depresie majoră. manifestarea a două episoade de depresie unul după celălalt. un episod unipolar urmat de altul bipolar. Conform criteriilor din DSM-IV-TR, pentru a pune diagnosticul de distimie la copii este nevoie ca simptomele să se
[Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
-
ori mai mult decât în mod obișnuit. o distimie care se transformă în depresie majoră. manifestarea a două episoade de depresie unul după celălalt. un episod unipolar urmat de altul bipolar. Conform criteriilor din DSM-IV-TR, pentru a pune diagnosticul de distimie la copii este nevoie ca simptomele să se fi manifestat timp de 2 luni. 2 ani. 1 lună. 1 an. În prezent, se consideră că depresia infantilă este cauzată de , iar cea juvenilă este determinată de factori situaționali, factori genetici
[Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
-
aceleași simptome, dar care nu apelează la tratament. Am cercetat acest aspect comparînd eșantionul nostru de 243 de perechi de gemeni care manifestaseră simptome ce corespundeau unuia sau mai multora dintre cele șase diagnostice propuse de DSM-III (episod depresiv major, distimie, atac de panică și agorafobie, fobie socială, TOC și TAG) cu cel format din 165 de pacienți aflați sub tratament pentru atacuri de panică și agorafobie. Am măsurat factorii de vulnerabilitate reprezentați de nevroză și locul controlului și istoricul bolii
Psihoterapia tulburărilor anxioase () [Corola-publishinghouse/Science/92028_a_92523]