289 matches
-
ani după crearea Uniunii Europene. Au fost 50 de europeni invitați să scrie câte un text de aniversare - erau texte foarte libere, nu erau texte academice. Și eu am scris un fel de scenariu, de fapt am scris o mică distopie. (Distopia este contrariul utopiei, adică este o lume organizată utopic la negativ, ca delirul unui paranoic.) În această distopie îmi imagi‑ nam Uniunea Europeană peste încă 50 de ani și mi-o imaginam destul de orwellian. Dacă vă aduceți aminte că, în
TranziȚia: primii 25 de ani / Alina Mungiu‑Pippidi în dialog cu Vartan Arachelian by MUNGIU‑PIPPIDI, ALINA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/862_a_1581]
-
după crearea Uniunii Europene. Au fost 50 de europeni invitați să scrie câte un text de aniversare - erau texte foarte libere, nu erau texte academice. Și eu am scris un fel de scenariu, de fapt am scris o mică distopie. (Distopia este contrariul utopiei, adică este o lume organizată utopic la negativ, ca delirul unui paranoic.) În această distopie îmi imagi‑ nam Uniunea Europeană peste încă 50 de ani și mi-o imaginam destul de orwellian. Dacă vă aduceți aminte că, în romanul
TranziȚia: primii 25 de ani / Alina Mungiu‑Pippidi în dialog cu Vartan Arachelian by MUNGIU‑PIPPIDI, ALINA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/862_a_1581]
-
texte foarte libere, nu erau texte academice. Și eu am scris un fel de scenariu, de fapt am scris o mică distopie. (Distopia este contrariul utopiei, adică este o lume organizată utopic la negativ, ca delirul unui paranoic.) În această distopie îmi imagi‑ nam Uniunea Europeană peste încă 50 de ani și mi-o imaginam destul de orwellian. Dacă vă aduceți aminte că, în romanul O mie nouă sute optzeci și patru, lumea este împărțită în Eurasia, Oceania și alte blocuri. Deci mi-o
TranziȚia: primii 25 de ani / Alina Mungiu‑Pippidi în dialog cu Vartan Arachelian by MUNGIU‑PIPPIDI, ALINA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/862_a_1581]
-
în același mod pe scenele românești, însă opera lui Caragiale ni se adresează direct, pe românește, în sensul cel mai profund al termenului. Acest tip de utilizare implică un anumit indice de deformare al operei care o apropie uneori de distopie (Lucian Pintilie) sau de cea mai corozivă și disperată satiră (Mircea Iorgulescu). Avem în Nicolae Manolescu din Istoria critică a literaturii române poate pe cel mai decis inamic al suprainterpretării operei sau a interpre- tării ei excesive în cheia absurdismului
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
în Universul pe 22 octombrie 1899, fragment pe care l-am împărțit în trei, avem o privire de ansamblu, altfel foarte concentrată asupra epocii. Această perspectivă se plasează deopotrivă sub semnul bruiajului ca expresie nocivă a modernității și al unei distopii ca deformare într-o viziune apocaliptică a aceleiași modernități. Zgomotul con- stituie el însuși expresia distorsiunilor și tensiunilor din cadrul societății moderne, devine pe rând cauză și efect, generator de anxietate, produs al unei intemperanțe pro- prii omului recent. Ca și
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
unei viziuni alieniste, a unei medica- lizări a corpului social pus sub semnul degenerescenței, medicalizare care sfârșește prin a-i declara pe toți subiecții unei societăți drept degenerați. Viziunea deformatoare nu îi aparținea doar lui Caragiale, perspectiva era vehiculată în distopiile de uz științific, medicale, sociologizante ale epocii începând cu Malthus și terminând cu Haeckel. Oamenii de știință se transformă în heralzi ai apocalipsei vizând deformările succesive la care corpul social este supus, devenind în urma unor mutații degenerative un corp monstruos
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
public captiv și Lache își desfășoară asaltul polemic în berării cu un public format din impiegați ca și el, asemeni agitatorilor comuniști în perioada revolu- ționară. Ambele ispostaze reflectă două tipuri de deformare, unul în registrul utopiei, celălalt în registrul distopiei. Dacă încetăm să vedem în personaj doar rezultatul unui accident, el face posibilă ca multe alte personaje caragialești o reflecție asupra firii românilor sau asupra a ceea ce în eseul ei, „Ființa morală românească între pasiuni și rațiune”, Mihaela Czobor-Lupp numește
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
exemplu, Nae Cața vencu, preiau un mandat iluminist și anume credința în progres așa cum, în lectura Mihaelei Czsobor-Lupp, neîncrederea în istorie produce o accelerare inversă a dizolvării universale în urma unei progresii catastrofice. Ambele mișcări descriu tensiunea dialectică dintre utopie și distopie și reprezintă modalitatea afirmării unei identități à rebours. Încă o dată, anecdota la I.L.Caragiale recuperează în mod subtil ca mise en abîme un efect de parabolă. Ceea ce constituie mecanismul deriziunii, dispozitivul lui „simț enorm și văz monstruos” oferă și perspectiva
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
îl introduce în cercul enormului sudalmei, al expresiei măscăroase de la care se alimentează personajele. Ea amplifică fondul obscur al conflictelor, o agitație decere- brată, o zvârcolire isterică, o violență permanentă. O a doua dimensiune prin care Pintilie transformă într-o distopie universul operei lui Caragiale o constituie regresia la animalitate adesea la confiniile cu scatologicul. Dincolo de acuplările însoțite de sunete animalice și de imprecațiile libidinoase, regresia la animalitate se regăsește nu mai puțin elocvent prin prezența animalelor printre oameni. Pisici în
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
viziunea lui Pintilie, enormitatea discursului este amplifi- cată de enormitatea situației, accentele îi aparțin toate regizorului. Cea de-a treia dimensiune și probabil cea mai subtilă deformare la care apelează Pintilie pentru a actualiza opera lui Caragiale este cea a distopiei. Ne aflăm în punctul cel mai depărtat de opera lui Caragiale, într-un interstițiu imund, într-un spațiu de hrubă sau unul de mocirlă eternă. Invazia noroiului este copleșitoare, iar insistența pe panormările unui loc care pare ceva între Finis
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
nou, cu adevărat european care fără îndoială va smulge admirația tuturor admiratorilor străini. Ce vedem noi ? Noi vedem clădiri noi, splendide, Arenele Romane, Cetatea lui Vlad Țepeș, Palatul Artelor și alte asemenea edificii care ne vor uimi în viitor.” Sensul distopiei devine acum mai clar prin acest scurt reflex al utopiei, fină aluzie la impetuozitatea edilitară a liderului maxim, Nicolae Ceaușescu. Comen- tariul lumpenului constituie amortizarea brutală a oricărei încercări de a străpunge obscuritatea locului destinat tutu- ror prăbușirilor și niciunei
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
a vodevilului celui mai banal. (...) Nu altceva constituie folosirea obsesivă a mise en abîme-urilor : hiperbolă a simulacrului (...)” În opinia lui Alex. Leo Șerban, multiplicarea vertiginoasă a ramelor conduce la dispariția reprezentării, la efectul de hiperrealitate care configurează universul propriu al distopiei. Tratând despre efectele spe- culare și relația lor cu configurarea unui profil identitar, Mircea Cărtărescu realizează un paradox al deformării momentul apogetic când ea devine perfect superpozabilă realului. „Este o oglindă netedă în țara unde ne face plă- cere să
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
pentru societatea însăși. Totuși, o asemenea viziune implică deziluzie, dezamăgire. Pentru mine primele avertizări veniseră, pe de o parte, de la totalitarismul socialist și de la regimul stalinist, lucru care mi se confirmase destul de curând în cărțile lui Aleksandr Soljenițîn și în distopia lui George Orwell, 1984, publicată în ianuarie anului 1949. De cealaltă parte, viziunea teribilă din Minunata lume nouă de Aldous Huxley, roman editat în 1932, în care este descris un sistem capitalist, ultimul produs al dezvoltării tehnico-științifice, "minunata lume nouă
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
și (de)construirea Europei divizate sau mizeria utopiei comuniste / 91 Capitolul 4: Reprezentări heterotopice: între localizările reale și cele imaginare ale României / 119 Capitolul 5: România țara dizidenței anticomuniste și/sau țara utopică a dictatorului comunist dizident / 137 Capitolul 6: Distopii politice sau miturile răsturnate ale dictatorului exemplar / 161 Bibliografie / 173 Abstract / 179 Introducere Spațiul a devenit o inevitabilă condiție culturală și socială a existenței noastre, fiind regândit și redefinit în corelație cu temele actuale ale postmodernismului și postcolonialismului. O trăsătură
by CARMEN ANDRAŞ [Corola-publishinghouse/Science/947_a_2455]
-
printr-o superbă colaborare Răsărit-Apus, utopia României ca insulă liberală în oceanul stalinismului totalitar, scriitori occidentali și scriitori ai diasporei române încercau să răstoarne aceste reprezentări utopice conjuncturale , oferind în schimb variante distopice, dramatice sau satirice, ale acestora. Capitolul 6 Distopii politice sau miturile răsturnate ale dictatorului exemplar Ce este distopia? Distopia (dys-/dusrădăcină latină/greacă: "rău" sau "anormal" + -topos rădăcină greacă: "loc", înseamnă deci "loc rău, anormal") este un loc imaginar respingător, malefic, demn de dispreț, spre deosebire de utopie (ou topos
by CARMEN ANDRAŞ [Corola-publishinghouse/Science/947_a_2455]
-
în oceanul stalinismului totalitar, scriitori occidentali și scriitori ai diasporei române încercau să răstoarne aceste reprezentări utopice conjuncturale , oferind în schimb variante distopice, dramatice sau satirice, ale acestora. Capitolul 6 Distopii politice sau miturile răsturnate ale dictatorului exemplar Ce este distopia? Distopia (dys-/dusrădăcină latină/greacă: "rău" sau "anormal" + -topos rădăcină greacă: "loc", înseamnă deci "loc rău, anormal") este un loc imaginar respingător, malefic, demn de dispreț, spre deosebire de utopie (ou topos: în greacă, loc inexistent) care descrie un loc imaginar de
by CARMEN ANDRAŞ [Corola-publishinghouse/Science/947_a_2455]
-
oceanul stalinismului totalitar, scriitori occidentali și scriitori ai diasporei române încercau să răstoarne aceste reprezentări utopice conjuncturale , oferind în schimb variante distopice, dramatice sau satirice, ale acestora. Capitolul 6 Distopii politice sau miturile răsturnate ale dictatorului exemplar Ce este distopia? Distopia (dys-/dusrădăcină latină/greacă: "rău" sau "anormal" + -topos rădăcină greacă: "loc", înseamnă deci "loc rău, anormal") este un loc imaginar respingător, malefic, demn de dispreț, spre deosebire de utopie (ou topos: în greacă, loc inexistent) care descrie un loc imaginar de o
by CARMEN ANDRAŞ [Corola-publishinghouse/Science/947_a_2455]
-
latină/greacă: "rău" sau "anormal" + -topos rădăcină greacă: "loc", înseamnă deci "loc rău, anormal") este un loc imaginar respingător, malefic, demn de dispreț, spre deosebire de utopie (ou topos: în greacă, loc inexistent) care descrie un loc imaginar de o perfecțiune ideală. Distopia este orice societate sau regim politic care sunt de nedorit din mai multe motive. Termenul este în general folosit pentru a desemna o societate fictivă (din trecut sau, cel mai adesea, din viitor) a cărei evoluție se îndreaptă într-o
by CARMEN ANDRAŞ [Corola-publishinghouse/Science/947_a_2455]
-
regim politic care sunt de nedorit din mai multe motive. Termenul este în general folosit pentru a desemna o societate fictivă (din trecut sau, cel mai adesea, din viitor) a cărei evoluție se îndreaptă într-o direcție malefică, de coșmar. Distopiile, cele orwelliene îndeosebi fiind operele de referință în acest sens, avertizează de fapt asupra consecințelor devastatoare ale utopiilor politice și ideologice ale totalitarismului, fascist și comunist, deopotrivă. Ne vom opri asupra uneia dintre temele care revin în distopiile având drept
by CARMEN ANDRAŞ [Corola-publishinghouse/Science/947_a_2455]
-
de coșmar. Distopiile, cele orwelliene îndeosebi fiind operele de referință în acest sens, avertizează de fapt asupra consecințelor devastatoare ale utopiilor politice și ideologice ale totalitarismului, fascist și comunist, deopotrivă. Ne vom opri asupra uneia dintre temele care revin în distopiile având drept țintă România comunistă, și anume, mitul cuplului dictatorial, figură arhetipală a eternității, fertilității, continuității genetice și istorice (în cadrul tradițional al nu-cleului societății românești familia prolifică) a dictaturii în spațiul balcanic, în speță, cel românesc, așa cum apare în romanele
by CARMEN ANDRAŞ [Corola-publishinghouse/Science/947_a_2455]
-
fugă) de Oana Orlea 314, Travels in Nihilon (Călătorii în Nihilonia) de Alan Sillitoe 315. Dictatorii (Nil, în romanul lui A. Sillitoe, Gondran, la P. Bruckner și Kuty, la Oana Orlea, nume inspirat de celebrele Tablete din Țara de Kuty, distopia despotismului balcanic în varianta lui Tudor Arghezi, publicată în 1933) împreună cu soțiile lor (de pildă, Mult Iubita, soția Președintelui Kuty) au nenumărate sosii de o perfectă asemănare (de ordinul milioanelor la Alan Sillitoe), care se multiplică la nesfârșit, proliferând cuplul
by CARMEN ANDRAŞ [Corola-publishinghouse/Science/947_a_2455]
-
în sens politic). Aceasta este cea care provoacă circulația semnificației imposibilă în rândul maselor: este dispersată în mod instantaneu, ca atomii în vid"318. Iată cum viziuni distopice asupra viitorului capitalismului și alienarea socială, devin întâi de toate aplicabile în distopiile comuniste sus-menționate. Masele de români, din care majoritatea duplicați până la pierderea originalului, după chipul și asemănarea dictatorilor, devin o societate a simulacrelor, unde nu mai pot percepe semnificația existenței sau identitatea reală a celor din jur. Viețile și acțiunile personajelor
by CARMEN ANDRAŞ [Corola-publishinghouse/Science/947_a_2455]
-
jur. Viețile și acțiunile personajelor din aceste romane sunt doar scene dintr-un spectacol regizat de cuplul conducător. Parafra-zându-i pe Deleuze și Guattari, care, asemeni lui Baudrillard, prevedeau dispersia societății capitaliste, cu valorile și semnificațiile pe care le presupune aceasta, distopiile comuniste amin-tite sunt reprezentări rizomatice ale societății comuniste totalitariste. Dictatorii și sosiile lor multiplicate la infinit sunt doar noduri sau "rizomi" într-o rețea care își asumă forme schimbătoare și care se ramifică spre exterior în toate direcțiile, cuprinzând toate
by CARMEN ANDRAŞ [Corola-publishinghouse/Science/947_a_2455]
-
sosii încastrate într-un Cuplu etern"321, așa cum în Nihilonia lui Sillitoe "nihilismul devenise etern" în "sufletul poporului său și chiar în regula instituțiilor sale"322. Puține ar fi șansele eliberării din tentacolele unui asemenea regim sortit nemuririi în aceste distopii dramatice în care satira întâlnește burlescul și grotescul 323. Nihilonia lui Alan Sillitoe este o satiră a revoluției socialiste care "a luat-o razna", probabil Revoluția rusă și filosofia ei influențată de Nihilismul rusesc, a cărui emfază pe materialism în
by CARMEN ANDRAŞ [Corola-publishinghouse/Science/947_a_2455]
-
e "Ciocanul și Secera Pentru Totdeauna!" interpretat de Orchestra Simfonică Geriatrică. Nihilon poate fi, de fapt, oricare țară din blocul comunist, pentru că acolo, ca și în România, s-a "inventat sistemul perfect de haos înregimentat"324. O variantă parodică a distopiei, mult mai ușor de di-gerat, amuzantă chiar, este "piesa mobilă misterioasă a Europei numită Slaka" imaginată de Malcolm Bradbury și care este tot atât de ușor de identificat cu România ca și Nihilonia 325. Cărțile dedicate de Malcolm Bradbury distopiei comuniste se
by CARMEN ANDRAŞ [Corola-publishinghouse/Science/947_a_2455]