1,456 matches
-
coșciugului. Până și măcelarul îndeplini acest ritual, apoi se întoarse în prăvălia sa. Numai bătrânul negustor de mărunțișuri nu se clinti din locul său. Ce fețe grave aveau toți! Poate se gândeau la misterele morții și la lumea de dincolo. Doica îmi aduse infuzia; încruntându-și sprâncenele, își trecea printre degete boabe dintr-un șirag de mătănii, pe care îl ținea în mână, și spunea invocații. Rămase în preajma ușii pentru a-și debita rugăciunea; repeta cu voce tare: „Dumnezeul meu! Dumnezeul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
fața lor reală. Nu știu ce virtute toxică posedau pereții camerei mele; îmi otrăveau spiritul: cu siguranță, un criminal, un nebun furios, ocupase locurile astea înaintea mea. Nu numai pereții camerei, ci tot ceea ce vedeam în afară, măcelarul, bătrânul negustor de mărunțișuri, doica mea, târfa, oamenii pe care îi vedeam în mod obișnuit și chiar castronul în care mi se aducea fiertura de orz, hainele pe care le purtam, totul conspira să-mi întrețină aceste reverii morbide. Cu puțin timp în urmă, cursul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
ce spuneam. Sunetul cuvintelor mi se amesteca în cap cu zgomotele din exterior, ca atunci când aveam febră. Degetele mi se părură mai mari ca de obicei; pleoapele mi-erau grele, buzele mi se îngroșaseră. Întorcându-mă, am văzut-o pe doică, în picioare, în pragul ușii. Izbucnii în râs. Fața-i era imobilă, ochii priveau fix, dar fără să manifeste vreo surpriză, mânie, fără să exprime măcar tristețe. De obicei, un gest stupid te poate face să râzi. Dar râsul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
Această prostie enormă se găsea în raport cu toate celelalte lucruri ale lumii, de care nimeni nu și-a dat seama și care sunt greu de înțeles, cu tot ceea ce s-a pierdut în tenebrele nopții. Era un gest supraomenesc al morții. Doica luă reșoul și ieși cu pași măsurați. Mi-am șters transpirația ce îmi curgea pe frunte. Aveam mâinile acoperite de pete albe. M-am sprijinit de perete, lipindu-mi capul de plită; mi se păru că mă simt mai bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
ea era aceea care îmi slăbise spiritul. Când stăteam în dreptul lucarnei, mi-era de asemenea frică de bătrânul negustor de mărunțișuri și de măcelar, dacă mi se întâmpla să-i văd. Gesturile și fizionomia lor aveau în ele ceva înfricoșător. Doica mi-a povestit un lucru teribil: s-a jurat pe toți sfinții că l-a văzut pe bătrânul negustor de mărunțișuri intrând noaptea la soția mea și că prin ușă a auzit-o pe târfă spunându-i: „Desfă-ți fularul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
murdare, inutilizabile, dar cât de puternică era viața lor și cât de semnificative formele lor! Aceste lucruri defuncte lăsară în mine o impresie cu mult mai profundă decât cea pe care mi-a produs-o vreodată un om viu. Dar doica îmi povestise toate astea și repetase povestea întregii lumi... Cu un cerșetor jegos! Ea îmi spunea că îi umpluse soției mele patul de păduchi și, pentru asta, a fost chiar nevoită să meargă la baie. Ce înfățișare avea oare umbra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
simplu așezat aproape de lampă, pe covorul de opiu, în aceeași atitudine ca a bătrânului negustor de mărunțișuri în fața mărfii sale. Nemișcat, continuam să fixez fumul lămpii. Funinginea îmi acoperea încetul cu încetul mâinile și figura cu zăpada sa neagră. Când doica intră să-mi aducă fiertura de orz și pilaful de pui, fu atât de înspăimântată, că avu o mișcare de recul, apoi scoase un țipăt și scăpă platoul cu mâncare. Aveam satisfacția că măcar am speriat-o. M-am ridicat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
râsul străin care-mi răsunase de nenumărate ori în urechi. Am început să tușesc. Un scuipat sângeriu, o picătură din adâncul măruntaielor mele căzu pe oglindă. Am atins-o cu buricul degetului și m-am întors, s-o văd pe doică palidă precum cearșaful, cu părul zbârlit, cu ochii stinși și buimăciți. Ducea în mână un castron cu fiertură de orz, ca data trecută. Mă privea, deconcertată. Mi-am acoperit fața cu mâinile ducâdu-mă să mă ascund după perdeaua din alcov
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
a dispărut cămașa. Repeta întruna: „O cămașă nou-nouță!“ Totuși avea mânecile rupte! Chiar dacă afacerea asta s-ar fi terminat rău, eram hotărât să nu-i dau cămașa. N-aveam și eu dreptul să păstrez o cămașă veche de la soția mea? Doica îmi adusese lapte de măgăriță, miere și pâine. Pusese pe platou și un cuțit cu mâner de os. Îmi spusese că îl văzuse printre obiectele negustorului de mărunțișuri și-l cumpărase. Adăugă, încrețindu-și fruntea: „Servește mereu la ceva!“ Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
că nevastă-ta e însărcinată de mai multă vreme?“ I-am răspuns râzând: „Pe cât punem pariu că acest copil i-ar fi semănat cititorului de versete din Coran, pe cât punem pariu că ar fi avut același cap ca al lui?“ Doica ieși contrariată, neașteptându-se la un astfel de răspuns. M-am ridicat în grabă, luând cuțitul cu o mână tremurătoare și m-am dus să-l pun într-o cutie veche, în alcov. Am închis cu grijă capacul. Nu, copilul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
în șubă și în aba, cu un fular în jurul gâtului, iar umbra siluetei mele chircite se profila pe perete. Umbra era mai puternică și mai clară decât corpul meu. Mai reală. Mi se păru că bătrânul negustor de mărunțișuri, măcelarul, doica și târfa de nevastă-mea nu erau decât umbre ale mele. Umbre al căror cerc mă ținea prizonier. Semănăm cu o bufniță, dar gemetele mi se opreau în gât și le scuipam sub formă de cheaguri de sânge. Poate bufnița
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
La Moscova! La Moscova!”, de parcă ar exista vreo opreliște... Strigătul lor are ecou, În planul ilogicului, În discursul lui Verșinin : „Mi-aș da jumătate din viață pentru un pahar de ceai!” . Dar el se află Într-o casă În care doica se tot fîțÎie cu samovarul printre musafiri. Ceaiul e la doar un metru, de pofticios. Sau e-ntr-o altă cameră, dar există sigur, aburul său liniștește personajele Încă de la primele replici...Și-atunci, ce sens are replica lui Verșinin
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
fulgi, iar un gând insidios m-a săgetat: nu cumva urmăream un pui pane? Am zărit la tot pasul scene bizare: Într-un ungher, un tip biciuia o veioză, ceva mai Încolo, un altul, costumat În bebeluș, Îi făcea curte doicii sale; eu Însă rămâneam credincios obsesiei mele, care din când În când Îmi oferea din depărtare străfulgerări de-o clipă. La capătul unui lung coridor, atârnat de clanța ultimei uși, am găsit un slip subțire ca o praștie, străveziu ca
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
o cameră cu tavan Înclinat, băiatul pe care l-am văzut mai devreme o Îmbrățișa pe fată, stând lângă o poartă Într-o dimineața cenușie și rece. Karp se Întoarse spre mine. — Aceste trăsături regresive explică de ce anumiți copii preferă doica În defavoarea mamei sau alții Își iubesc fratele mai mult decât tatăl. Cel puțin, trebuie să acceptăm posibilitatea că tandrețea exagerată se poate transforma Într-o obsesie funestă. Mi se părea că pledoaria lui Karp pentru toleranță era un preambul la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
să am o altă imagine decât cea pe care am construit-o până acum! Mă Îndoiesc că Dorei i-ar fi trecut prin cap să anunțe autoritățile, dacă ar fi știut că băiețelul ei e răsfățat de părinți și de doici. Vizita la Apollo nu fusese o vizită de curtoazie. Mai degrabă, căutase probabil dovezi care i-ar fi putut Întări suspiciunile - ceea ce Însemna că băiatul pe care l-a născut la jumătate de an după ce a plecat din Kolberg trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Adam Hatz să-și demonstreze virilitatea, găsise și părinți pentru copilul d-șoarei Walther. Conform spuselor lui Manetti, băiatul Dorei fusese crescut Într-un cămin prusac tipic - ceea ce, pe lângă altele, Însemna că-și vedea părinții sporadic. Din fericire, băiatul avea o doică poloneză, care avea grijă de el ca și când ar fi fost maică-sa. Totuși, cu cât creștea mai mult, cu atât trăsăturile lui ereditare deveneau mai evidente. Manetti nu se referea la faptul că mebrii familiei Hatz era negricioși, Îndesați și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
compania de asigurări a fost că cineva se jucase cu chibritele. N-am reușit să tragem concluzii clare În legătură cu numărul victimelor moarte În incendiu. Din moment ce nimeni n-a contactat autoritățile, cred că putem afirma că a pierit toată familia, cu doică cu tot. Dacă cineva a reușit să scape cu viață, rănile fizice trebuie să fi fost cumplite. Pipăind caseta de la Dora, mă Întrebam oare când avea să ajungă la ce vroia de fapt. — Și acum ajungem la punctul În care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
așa de naiv în privința pizdelor? Să fi văzut și să fi premeditat ea totul, nu, chiar de-acolo, de pe Lexington Avenue?... În camera de zi, cu pereții acoperiți de rafturi de cărți, a căsuței noastre de la țară focul arde molcom, doica irlandeză îmbăiază copiii înainte ca Mama să-i culce în pătuțurile lor, iar suplul fost manechin, fostă călătoare pe meridianele globului și deviaționistă sexual, fiica minelor și a combinatelor de prelucrare a minereurilor, victima autoproclamată a unei liote de nemernici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
din cap, rîzînd n-o fă nici să..., că-n fond, ai gînduri serioase cu ea, așa că, după, n-o să ai mustrări de conștiință. Cel mult, poți să te-alegi cu un copil. Dar cum maman e numai bună de doică... Fugi și prinde cursa, că nu mai ajungi la timp la discuția cu șefa arată Mihai spre stația de autobuz, schimbînd tonul, observîndu-l pe Vlad cum începe să fiarbă de neliniște. "Norocosule! clatină Mihai din cap, privindu-l cum fuge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
Maria din cap vreau să știu de ce. Cred că i se potrivește cel mai bine. Cum adică? E greu să-ți explic. Poate că așa se obișnuiește în unele familii, mai ales în acelea în care copii sînt crescuți de doici, să nu existe sentimente... Sincer să fiu... Te rog! surîde Mihai, luînd paharul, să schimbe vorba. Nu, nu mai beau. Te ascult. Niciodată, dacă e să fiu sincer, n-am văzut între tine și Doina vreun gest intim, vreo privire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
necazurile ei, se bucura, totuși, că statul are grijă. De ce oftezi? întreabă vecina. Pe nici una din fete n-am crescut-o ca o mamă clatină încet din cap Maria Bujoreanu, cu ochii țintă spre copilul din brațele studentei. Pe una, doica..., pe-a doua, statul... Și noi, la fel cu Coca murmură bătrînul. Eu, în război, ea arată spre soție cu ceilalți doi mai mari, Coca, la bunici. Pe urmă, bunicii n-au mai dat-o, nici ea n-a vrut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
-te și o declară. Cum o botezăm, mamă? Cum vrei a strîns ea din umeri, întorcîndu-se la salon. Peste cîteva ore, Maria a chemat-o din nou în capătul culoarului, la scara de serviciu: Am botezat-o Doina, ca pe doica mea și am trecut-o pe numele meu. Ce-ai făcut?! a murmurat Maria Bujoreanu ca paralizată. Am modificat puțin adeverința aceea. O să ne fie mai ușor s-o dăm la orfelinat că eu îs studentă și cred c-o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
s-au revărsat apele. Xiangling a fost nevoită să-și părăsească locuința, împreună cu soțul și fiul lor. Pe drum, însă, Xiangling s-a rătăcit de familie. Trecând prin multe locuri, a ajuns singură la Laizhou, unde s-a întâlnit cu doica sa. Cum nu mai avea nici un ban, aceasta a recomandat-o ca menajeră bogatei familii Lu. Aceștia aveau un băiețel de 5 ani pe nume Tianlin. Xiangling se juca zilnic cu băiețelul în grădina casei și cei doi se înțelegeau
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
un vis urît, alteori se răsucesc pe-o rînă și-și vîră capul În pernă, ca și cum s-ar teme să părăsească lumea somnului. Hilfe, Însă, se trezi În modul cel mai simplu. Pleoapele lui clipiră, ca ale unui copil cînd doica dă la o parte perdelele, lăsînd să intre lumina. Apoi deschise larg ochii și-i privi calm. Ochii aceștia, de un albastru-deschis, exprimau o Înțelegere perfectă a situației: nu era nimic de explicat. Îi surîse lui Rowe, care se surprinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
țin minte pentru că mi-a lipsit când ne-am Întors În Olanda. Mi-amintesc că am plâns după ea multă vreme după ce ne-am mutat la Haga, tot Întrebam când se Întoarce babu, dar nu-mi răspundea nimeni. Era o doică adevărată, ea m-a hrănit la sân. Mama n-a avut lapte. Când eram În Olanda și că deam bolnav, adesea zicea: Tu ești un copil fragil pentru că te-a alăptat femeia aia. Ce Îngrozitor! Margaret a observat că el
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]