187 matches
-
vrea să-mi dăruiți un obiect cât de mic, din casa Dvs. care să-mi amintească de acum înainte că a existat în viața unui copil un Dascăl admirabil, poate unicat prin toată existența lui! Cu multă considerație, A Dvs. Doinița Strașnică bucurie am mai avut, compensând, oarecum, dominanta puțin optimistă, ca să nu zic pesimistă din paginile anterioare. Sub impulsul acestei scrisori mi-am revenit cu sporit curaj că voi duce la capăt lucrul început. Tocmai când parcurgeam emoționat conținutul scrisorii
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/562_a_745]
-
lîngă ea, să-i dea și pardesiul ei. Înflăcărat de prezența cu totul aparte a acestei femei, Mihai a reușit să-i ajungă în preajmă tocmai cînd secretarul literar al teatrului s-a apropiat de fată: "Cum stai cu emoțiile, Doinița?", iar fata a răspuns ceva, de complezență. Secretarul literar i-a făcut cunoștință cu cele două femei: "Doamna Maria Săteanu și domnișoara Doinița, candidată la actorie..." Mihai a secerat-o pe fată cu o privire scurtă, un fel de "dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
în preajmă tocmai cînd secretarul literar al teatrului s-a apropiat de fată: "Cum stai cu emoțiile, Doinița?", iar fata a răspuns ceva, de complezență. Secretarul literar i-a făcut cunoștință cu cele două femei: "Doamna Maria Săteanu și domnișoara Doinița, candidată la actorie..." Mihai a secerat-o pe fată cu o privire scurtă, un fel de "dacă și savarina asta ajunge actriță, mă las dracului de scris teatru!", în timp ce secretarul, netezindu-și mustața haiducească, a continuat prezentarea: "Mihai Vlădeanu, autorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
cu public, iar afișele... Pe drum! Sînt pe drum. Lazăr, amicul dumitale, vine cu geanta plină. Am telefonat pe la unu la tipografie și mi-au spus c-a plecat spre autogară, vine cu cursa rapidă. Vezi că te-a căutat Doinița pe-aici. Dacă nasu-mi nu mă-nșeală, am mirosit că mica petrecere de după spectacol o facem la ea acasă. Da, murmură Mihai roșind taică-su... Bine. Nu-i rău. Da' sper că n-o faci de oaie anunțîndu-ți logodna, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
toarnă și face semnul de rigoare. Soarbe foarte puțin, întinde mîna în care ține paharul descriind un arc de cerc, vrînd parcă să arate tot ce-i în jur, merge din nou în spatele barului și lovește o clapă a interfonului: Doinița... Da, tata se aude vocea fetei. Vino jos puțin, te rog! Închide interfonul lovind o altă clapă și se întoarce la fotoliu, așezîndu-se adînc, așteptînd. Cînd o vede pe Doina intrînd, îi face semn cu degetul să se apropie. Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
în uzină, la baros, clasă muncitoare. Și pe fiică-mea am făcut-o clasă muncitoare! Ce, e rușinoasă munca? Nu! Tata, ai băut cam mult spune Doina încet, cuprinzîndu-i umerii, în timp ce se lasă în genunchi, să-l poată privi. Lasă, Doinița, spune Săteanu încet, ca o consolare la vară dai undei vrei tu, unde-ți place. Și-ai să te duci peste tot: teatru, operă, concerte, să știi de toate, ca el... arată cu privirea spre Mihai. Maria Săteanu a crezut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
mari, speriați. Și mă-sa-i ochioasă, dar... Eah! face el un gest de lehamite. Am s-o las să aleagă singură, să nu se pripească, să nu facă pasul de dragul tentațiilor; o căsnicie trebuie să fie ca... Vreau ca Doinița mea să... Mîna dreaptă a lui Săteanu coboară încet pînă ce paharul atinge luciul mesei. Capul, lăsat pe spate, sprijinit de fotoliu, cade într-o parte, lipind obrazul de umăr. Mihai crede că a adormit și se gîndește cum să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
tine afară? Nu te teme, o să vină și vremea aceea. Știi doar că se profilează la orizont conducerea colectivă, muncitorească. Mîine la prînz vreau să-mi fie gata lucrarea, te rog! hotărăște Săteanu, apoi, auzind încuviințarea directorului, salută și închide. Doinița, hai să mănînci cu tăticu' strigă el încet, cu drag, pornind spre bucătărie. Fata coboară scara interioară și-l ia de braț: Deseară mă duc la teatru, la vizionare; sînt invitată; am să vin mai tîrziu. Bine, Doinița, bine. Mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
și închide. Doinița, hai să mănînci cu tăticu' strigă el încet, cu drag, pornind spre bucătărie. Fata coboară scara interioară și-l ia de braț: Deseară mă duc la teatru, la vizionare; sînt invitată; am să vin mai tîrziu. Bine, Doinița, bine. Mai facem petrecere mîine seară aici? întrebă fata, vrînd să pară indiferentă. Nu eu am hotărît asta; mama ta. Vrei neapărat? Cum vrei tu, tata. Eu vreau cum vrea maică-ta rîde Săteanu, dar un gînd, ca o umbră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
gura deschisă, gata să mai spună ceva, dar nu reușește decît să ridice mîna stîngă și să-și muște puternic arătătorul, așa cum făcea în copilărie, cînd voia să-și înăbușe plînsul. Hm! surîde Săteanu, hotărît să sfîrșească decent discuția adevărul, Doinița, spune el vrînd să pară preocupat de carne este că mi-a fost dragă bunica ta, de ce-aș minți?, știi doar că era o femeie frumoasă, dar, probabil, ea crede că eu am dat declarația aceea... Apoi, treptat, relațiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
gînd, apoi, cînd surîsul i se întristează în colțul gurii, plimbă palma dreaptă peste cîteva poze cu artiste, dă un bobîrnac uneia și sfîrșește prin a-și lăsa privirea slobodă în gol. Ascultă, Mihai, spune el încet o iubești pe Doinița? Adică, între voi doi s-a stabilit...? Nu, nea Toadere, răspunde Mihai simplu noi am început prin a fi și sîntem încă prieteni buni, în sensul platonic... Nu prea înțeleg eu sensul, că, dacă se referă la Platon, nu l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
viață! oftează el obosit și-și lasă fruntea în podul palmei stîngi, în timp ce degetele, desfăcute, îi frămîntă părul, vrînd să-l smulgă. Nici măcar aparențele nu le mai pot înșela. Așa-mi trebuie! Ai fost seara asta la vizionare, era și Doinița? Da, am și discutat puțin. Cum ți s-a părut? Vreau să știu dacă nu era supărată... Nu spun că n-a mai luat cîte o palmă de la mine, dar azi i-am dat-o pe nedrept, poate că eram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
ca apoi să-i spună direct tot ce are pe suflet: că știe de ce venea pe la ei, că, azi, Maria, în furia cu care a ieșit de la el, ajungînd acasă, i-a relatat totul. Cînd ți-am prezentat-o pe Doinița, ai măsurat-o scurt cu privirea și-ai exclamat: "Leit Aglaia!" Asta șoptește Săteanu, lăsîndu-se adînc în scaun m-a umplut de o fericire nebună. Am înțeles că atîția ani lîngă mine, de cînd era atîtica, a reușit să capete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
plapuma la o parte, apoi, cu palma tremurînd, să ghicesc prin întuneric formele unui trup... Dar... mereu aceeași răceală. Și mă apucă o ură și o furie... De multe ori îmi dau singur pumni. Apoi îmi frîng furia zicîndu-mi că Doinița a adus atîta soare în sufletul meu că nu-și mai au rost regretele pentru..., dar nu-i același lucru. Doinița mi-a oferit posibilitatea unei iubiri înalte, de părinte; carnea însă își cere drepturile ei... Și nu numai carnea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
apucă o ură și o furie... De multe ori îmi dau singur pumni. Apoi îmi frîng furia zicîndu-mi că Doinița a adus atîta soare în sufletul meu că nu-și mai au rost regretele pentru..., dar nu-i același lucru. Doinița mi-a oferit posibilitatea unei iubiri înalte, de părinte; carnea însă își cere drepturile ei... Și nu numai carnea. Ori poate că în primul rînd nu carnea. Există o vîrstă cînd, mai mult ca în adolescență, simți nevoia să iubești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
nea Toadere? întreabă Mihai calm. Este între noi, cumva, Cristina, șefa magazinului? Să știi, face Săteanu semn cu degetul spre Mihai umblu eu cu femei, dar nu-mi bat joc de ele. Aia de la autoservire cred că-i de vîrsta Doiniței, ori ceva mai mare, și cum îți închipui că mi-aș permite?! Mai am încă bun-simț în mine, să știi! Chiar ți-a refuzat invitația? Mihai clatină din cap lung, afirmativ, trădîndu-și părerea de rău. Proasta! Are impresia că ăla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
iubit mult, că nu tot timpul se muncea; mai erau duminicile, acele sărbători de repaus, cînd amîndoi, la braț, îmbrăcați cu ce aveau mai bun... Oricît ne-am preface, eu și Maria, tot și-ar da seama... Așa că mai aștept. Doinița e mare de-acum, o să înțeleagă, și-apoi, ea o să meargă la facultate... Maria n-o să vrea la început, dar dacă-i las totul... N-o să mai pot fi nici prim-vice dacă divorțez, deja mi-am reținut un post în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
și eu pe Coca Muraru cu niște mici ieșiri de mahala, și-apoi, de ce n-a vrut să lase copilul dacă se jură că-i numai al meu, că pe soț nici nu-l mai poate suferi?!... Ce va zice Doinița cînd va auzi că-s destituit pe motive de imoralitate?, la care, evident, or să se adauge și altele, chiar și vila... Aș vrea să fie studentă atunci, să nu fie aici, să audă șușoteli în urma ei. "Leit Aglaia." Aglaia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
parcă o văd pe Lența, sor-mea, numai ei i se aprindeau ochii. "Neamul Sătenilor." Nu trebuia să-i dau palma aceea azi; chiar de-o să am cu Coca copii, nu va mai fi același lucru cum a fost cu Doinița... Cu Coca?! Pe Muraru nu-l suportă că-i ursuz, violent violent?!, Mihai zice că-i prea bleg -, dar pe primul de ce l-a lăsat? N-ar fi rău să mă uit prin dosarul ei de divorț. Dacă Maria l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
uit prin dosarul ei de divorț. Dacă Maria l-a iubit atîta pe Teofănescu, ar fi trebuit să aibă momente de aduceri aminte, să-și reverse rădăcina acelei iubiri asupra Doinei, născută din... din dragoste, desigur; socotind după naștere, evident, Doinița a fost concepută înainte ca Bujoreanu să fie arestat, cînd între Maria și Teofănescu era dragoste. Dar se poartă cu ea... incredibil. Parcă nici nu ar fi a ei... Un ochi din exterior vede esența. Are dreptate Mihai: parcă nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
cu degetul în piept vino cu fata de la autoservire; m-am uitat atent la ea, are stofă. Salut! Pe mîine. A, se întoarce el din ușă vii cu fata la noi, dar fii atent, te rog!, numai dacă n-o rănești pe Doinița, n-aș vrea... Nici eu, nea Toadere! izbucnește în rîs Mihai. M-ar sfîșia, cred; neam pătimaș de-al Sătenilor. ""Neam pătimaș de-al Sătenilor" simte Săteanu cum reverberează în el vorbele, înfiorîndu-l puternic, parcă să-l taie în două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
palme și, închizînd ochii, ascultînd vîntul din fereastră, cu bărbia sprijinită de receptorul telefonului interurban, retrăiește în amintire clipele serii cînd a mers la vila familiei Bujoreanu; profesorul era chemat la București, fata plecase cu Teofănescu... Atunci s-a plămădit Doinița plămădit, Doamne, de ce nu-s mai cult, să găsesc cuvinte mai frumoase?! -, atunci, din cauza mea; așa mi-am zis întotdeauna; eu sînt Diavolul acelor întîmplări, eu am semănat ispită și-am dat prilejul de păcat, dar ce rod superb am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
nu-s mai cult, să găsesc cuvinte mai frumoase?! -, atunci, din cauza mea; așa mi-am zis întotdeauna; eu sînt Diavolul acelor întîmplări, eu am semănat ispită și-am dat prilejul de păcat, dar ce rod superb am știut să culeg: Doinița!... E a mea! Toată e a mea! "Neam pătimaș de-al Sătenilor." "Leit Aglaia." Ducă-se cu noaptea putorile ca alde Coca, petreacă-și lîncezeala frigidă în pace alde nevastă-mea ce am de împărțit cu ea? (doar vila, e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
-și lîncezeala frigidă în pace alde nevastă-mea ce am de împărțit cu ea? (doar vila, e drept), pot s-o ignor la urma urmei -, eu am de dus mai departe crucea mea: să rămîn "bunul gospodar Săteanu" și, pentru Doinița, un tată cu care să nu-i fie rușine. Așa cum mie de ce să n-o recunosc?!, niciodată, dar absolut niciodată!, nu mi-a fost rușine că-s ginerele lui Bujoreanu. Ce s-ar fi ales din el, din Bujoreanu, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
o declare, ea l-a modificat pe 4 în 2 și a trecut-o pe numele ei. De ce? Naiba știe! Că de iubit n-a iubit-o vreodată; nici n-o cred în stare să iubească copiii. Ba chiar, față de Doinița, a avut o repulsie... Poate c-a bănuit întotdeauna că nu-i este soră bună... Păcate, domnule Teofănescu, păcate strigă bătrîna, înverșunîndu-se să acopere cu vocea sa urletul vîntului. Nu vrei să iei fotografia? Poate scapi dumneata cu viață, dă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]