14,255 matches
-
iar relația dintre Ortodoxie și spațiul public din România arată prost. Trei motive, cauze și pricini pot fi invocate aici și acum pentru a înțelege de ce statutul mireanului este astăzi nedefinit, difuz, contestat. Pe de-o parte, „dictatura“ liberei cugetări, dominantă în spațiul public, care vituperează - de cele mai multe ori liberă de orice cugetare - la apariția vreunei voci „reacționare“. A doua pricină este lipsa de coerență și de consistență a „turmei credincioase“, care, deși dominantă cantitativ, rămâne, calitativ, extrem de pestriță și incapabilă
Despre cine suntem noi astăzi, cum (mai) suntem noi astăzi ortodocşi şi în ce (mai) credem noi, românii de astăzi – din perspectiva şi în viziunea sociologului român Dan Dungaciu… [Corola-blog/BlogPost/94287_a_95579]
-
instalării comunismului prin „Revista (subintitulată a) scriitorilor din exil, Luceafărul”, la Paris și „Orizonturi” (’49-’53) publicată la Stuttgart sub egida Cercului de Studii și Cercetări al Românilor din Germania. Încă din perioada acelor începuturi se conturaseră pregnant și problematicile dominante: definirea și afirmarea identității culturale, precum și grija pentru o cât mai adecvată aducere în exprimare a sensurilor suferinței și experiențelor exilului. Edificatoare din această perspectivă sunt paginile publicate de Mircea Eliade din „Luceafărul” (Lauda culturii românești și Două tradiții spirituale
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/94317_a_95609]
-
avusese o vorbă inspirată: „Sburătorul este o atmosferă”. Când e să treacă la analiza unor opere, autoarea Traiectoriilor se oprește asupra scriitorilor din exil. Dumnezeu s-a născut în exil e definit ca un text-simbol, conținând transparente aluzii politice. Sentimentul dominant ar fi deznădejdea. Ca tehnică, autorul apelează la monologul interior. O altă carte care-i reține atenția, caracterizată elocvent, este volumul de poezii al lui George Ciorănescu Metaerotism imaginar. Dorul de țară, constată Cornelia Ștefănescu, îi bântuie întreaga creație, reținând
Un istoric literar de vocație by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/13238_a_14563]
-
Constantinescu - pot spune că l-am... descoperit de fapt - și îl consider cu mult mai important decît criticul G. Călinescu - a cărui superficialitate în analiză e, pentru mine, din ce în ce mai puțin acoperită de virtuozitatea stilului”. În operele sale reprezentative, din fericire dominante, autorul Istoriei literaturii române de la origini pînă în prezent nu ni se înfățișează chiar „superficial”! Și apoi „virtuozitatea stilului” nu e ea însăși o latură a analizei, un aspect al substanței acesteia? (va urma)
Mai mult decît un exercițiu al memoriei by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13301_a_14626]
-
actual, care impune alte diminutive, specifice limbajului familiar orășenesc. Absente din DEX, dar frecvente în textele actuale sînt, de exemplu, substantivele glumiță și animăluț. Glumița este mai ales o glumă proastă; sensul depreciativ nu e inerent derivatului, dar apare ca dominant statistic: “atitudinea ministrului (...), facilă, cu glumițe nesărate” (EZ = Evenimentul zilei, 3363, 2003, 3); „ce nu mi-a plăcut la poezia ta a fost desueta glumiță cu Venus din Millo”; „poezioara de față a fost mai mult o glumiță morbidă” (poezie
„Spirit de miniatură” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13400_a_14725]
-
formă de genul masculin) nu e surprinzător; el urmează tiparul cumințel, curățel, frumușel etc., caracterizat printr-o flexiune mixtă, preferînd la feminin sufixul -ică: cumințică,curățică, frumușică. Masculinul în -ic e mai rar; și poate tocmai prin devierea de la modelul dominant (dar și printr-o eventuală tendință de regularizare a sistemului) s-ar explica preferința actuală pentru formele expresive, afective, în -ic, -ică: „Eminem e cel mai tare!!! are niște piese beton, iar el... e super dulcic!” (fanclub.ro); „băiețelul mamei
„Spirit de miniatură” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13400_a_14725]
-
C. Rădulescu Motru, D. Drăghici, Ștefan M. Zeletin (la acesta românii sunt considerați ca rasă occidentală, cu obiceiuri orientale) până la Mihai Ralea. în Fenomenul românesc Ralea trasa un tabel al psihologiei naționale dominat de spiritul tranzacțional, pretutindeni, în viziunea sa, dominant. Prin excelență bun, românul ar fi în măsură tolerant, deoarece este fundamental sceptic, mai având și memoria scurtă, ambele note diagnosticând o adaptabilitate pasivă. Astfel, Iordan Chimet își pune prea legitima întrebare cât trebuie coborât în trecut, spre a afla
Falii tectonice by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/12040_a_13365]
-
în cazurile în care întîmplarea, uzul sau necesitatea au decis ca siglele să se pronunțe prin citirea separată a numelor literelor, lucrurile nu sînt deloc unitare. În primul rînd, abrevierile se pot citi după model străin. În ultima vreme, modelul dominant este engleza, în primul rînd pentru sigle care vin direct din această limbă, care prescurtează sintagme englezești, oarecum tehnice (din muzică, tehnologie informatică): DJ (di-gei), CD (si-di), DVD (di-vi-di) etc. Chiar pentru abrevierile unor formule de alte origini, pronunțarea
Semese și (i)esemes by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12091_a_13416]
-
s-a întrerupt fără nici o explicație. S-a promis o revizuire, o "recitire", o reconsiderare a valorilor literare după 1944. Cu puține excepții, criticii nu s-au întors în trecutul care se dovedește că... nu mai trece. Valorile și ierarhiile dominante dinainte de '90 sînt și acum neclintite de pe piedestalul lor. Mi s-au dat numeroase explicații: transformarea mentalităților, conștiințelor și atitudinilor revin puterii politice sau istoricilor. Dar noi... fiecare dintre noi, nu avem o responsabilitate la nivel individual? Cum să nu
Cine sînteți, Bujor Nedelcovici? by Serelena Ghiețanu () [Corola-journal/Journalistic/12074_a_13399]
-
somată a se opri din jocul său deliberativ la o singură idee, dar foarte probabil și dintr-o natură temperamentală placidă, nehotărîtă, abulică. De aci o notă de modestie stranie și ea în contextul unei autoconștiințe profesionale pozitive, cu caracter dominant: "Activitatea mea critică, mărturisea E. Lovinescu, s-a desfășurat, după cum se știe, sub semnul eclectismului, adică fără un punct precis de raportare, într-un cuvînt a fost impresionistă, și nu dogmatică - ea nu rîvnea de a se pune în fruntea
E. Lovinescu: cealaltă față a lunii by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12107_a_13432]
-
înălțată peste mai multe trepte. În mijlocul ei o colivie; înăuntrul ei o măsuță. Este universul închis unde revin mereu, acasă, Don Giovanni și Leporello, valetul lui. Alte trepte urcă spre înaltul scenei și se pierd în întunericul care rămâne ambianța dominantă a spectacolului. Mici luminițe, dispuse în structuri geometrice, sclipesc enigmatic. Nu m-au intereseat explicații despre ce ar fi dorit regia: cosmosul, planetele ... Convingătoare este rotirea personajelor în jurul acelui centru de putere magică, magnetică, reprezentat de colivia centrală. Și ea
Wagner și Mozart la Opera din Budapesta by Ada Brumaru () [Corola-journal/Journalistic/12164_a_13489]
-
erou, care peste două decenii, proiectat în alt personaj, va deveni criminalul care a ordonat execuția lui Lucrețiu Pătrășcanu". Foarte probabil că, "dacă regimul Ceaușescu nu ar fi fost xenofob și naționalist, nu ar fi fost nici Barbu". O trăsătură dominantă a lui Eugen Barbu a fost, evident, slugărnicia. O slugărnicie de tot meschină, de rîndaș ce dorește a obține un pour-boire, la care presupunem că nu s-ar fi pretat emulii săi cu panaș precum Petru Dumitriu sau A. E.
Evocîndu-l pe Eugen Barbu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12155_a_13480]
-
Romanii par să-și fi definit propriul mod de a concepe existența și prin raportare la felul de a fi al cartaginezilor, care au constituit multă vreme cea mai serioasă amenințare la adresa ambițiior hegemonice ale statului roman. Redutabilă putere maritimă dominantă în spațiul mediteranean, adversară directă a Romei în trei prelungite confruntări militare sângeroase, Cartagina capătă o dimensiune legendară în scrierile latine. Cetatea punică a trezit în același timp disprețul, ura și fascinația adversarilor săi. Bogățiile acumulate aici încă din timpul
Cartagina în imaginarul latin by Alexandra Ciocârlie () [Corola-journal/Journalistic/12240_a_13565]
-
mișcarile de travling de parcă te-ar invita să asiști la un incident, nu să înțelegi dinamica unui cuplu incipient. Acesta e un paradox regizoral, deoarece camera din proximitatea protagoniștilor invită de obicei la participarea spectatorului, nu la distanțarea lui. Relația dominantă dintre cinematografie și mizanscenă e reversată în lungmetrajul lui Bertolucci din 1990, Ceaiul în deșert. De data aceasta, regizorul lasă decorul natural (Africa de nord, Sahara) să-și strivească - psihic - personajele (Kit și Port, un cuplu, și amicul lor, Tunner
Bertolucci x 3 by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12244_a_13569]
-
a "esențelor" din paradigma literară modernistă a deceniului patru, fără "metafizica transcendentală" a acesteia, interzisă în epocă și înlocuită de artiști cu o transcendență a operei care se relevă numai în gestul sacru al creației. Această stranie "metafizică a artei", dominantă în deceniile șapte-opt, a iscat în rândul generației postbelice o poetică a imaginarului absolut, generatoare adesea de metafore complicate, oculte, ermetice, menite să comunice peste capul cenzurii un mesaj aluziv, uneori esopic, cititorului familiarizat cu cele mai absconse limbaje simbolice
Utopia literaturii by Alexandru Con () [Corola-journal/Journalistic/12608_a_13933]
-
desigur, separarea de "poezia pură", ca și cum înverșunata negație avangardistă n-ar avea, în fond, mai multe afinități cu o atare înțelegere a poeziei decît cu o doctrină politică ce ținea s-o înfeudeze: "Poezia pură (...) este astăzi în slujba clasei dominante". E reclamată în schimb, o "poezie proletară": "Numai ocolind hibridul și împerechierile stupide, existența poeziei proletare va putea fi afirmativă. Viața, care pătrunde astăzi în preocupările cele mai intime ale poetului, nu justifică întru nimic inactualitatea estetică". Și e proclamat
Gherasim Luca și "erotizarea proletariatului" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12719_a_14044]
-
în față un fel de recapitulare a experiențelor eului, rostită pe un ton din care s-a pierdut pe drum accentul ușor pamfletar și sarcastic din primele volume, un ton în care melancolia resemnării și voluptatea ceasului târziu sunt notele dominante, în care iubiri și trădări sunt deopotrivă asumate. De la debutul din 1982 și până astăzi, pentru Alexandru Mușina poezia rămâne o experiență constantă ce traduce aventurile eului, la vârste distincte și pe voci diferite, într-o continuă luptă de îmblânzire
După douăzeci de ani by Adina-Ștefania Ciurea () [Corola-journal/Journalistic/12883_a_14208]
-
de a se identifica cu sensurile ei latente, pentru a le dezvălui. Saludos e o cale spre a găsi "ceva definitoriu pentru întreaga umanitate, un simbol admis de toată lumea", ceva mai presus de un instinct cum e sexualitatea ca tentație dominantă și explicație nesatisfăcătoare a lumii moderne. Deci nu călătoria în sine, oricât de aventuroasă, constituie miza și interesul acestui roman, ci dramatizarea și verosimilizarea unei experiențe inedite de cunoaștere. Pe de altă parte, Saludos este romanul unui pariu existențial și
Viața ca o călătorie imaginară by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12281_a_13606]
-
calitatea de agent cu un obiect, fără a indica exact tipul acțiunii: căpșunarul este, în principiu, cel care cultivă căpșuni, dar poate fi și cel care le culege, sau (cazul insectei, probabil) cel care le mănîncă. În utilizarea actuală, sensul dominant, impus de limbajul jurnalistic, a fost de la început legat de un fenomen specific, de amploare și spectaculos: numărul mare de români plecați să cîștige bani prin munci sezoniere în agricultură, mai ales în Spania, la cules de căpșuni. Desigur că
"Căpșunar" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12309_a_13634]
-
de cea a sensurilor, poststructuralismul propune o negociere a semnificațiilor într-o lectură tranzacțională. Tot de prima perspectivă se leagă și "filosofia ezitării", cum a fost numit deconstructivismul, ezitare provocată de experiența indecidabilului. Lectura ca double ecriture (Derrida) confruntă interpretarea dominantă a textului cu lectura textului propriu-zis. Destabilizând apoi interpretarea dominantă, textul începe să-și descarcereze contradicțiile, elipsele, zonele de clarobscur. Descoperirea indecidabilului echivalează cu descoperirea unor sensuri străine, diferite de cele impuse prin comentariul redublant, așa că "stabilirea sensului unui text
Efectul Menard by Cristian Măgura () [Corola-journal/Journalistic/12301_a_13626]
-
într-o lectură tranzacțională. Tot de prima perspectivă se leagă și "filosofia ezitării", cum a fost numit deconstructivismul, ezitare provocată de experiența indecidabilului. Lectura ca double ecriture (Derrida) confruntă interpretarea dominantă a textului cu lectura textului propriu-zis. Destabilizând apoi interpretarea dominantă, textul începe să-și descarcereze contradicțiile, elipsele, zonele de clarobscur. Descoperirea indecidabilului echivalează cu descoperirea unor sensuri străine, diferite de cele impuse prin comentariul redublant, așa că "stabilirea sensului unui text devine o problemă a eticii, o etică diferită de cele
Efectul Menard by Cristian Măgura () [Corola-journal/Journalistic/12301_a_13626]
-
aspirațiile revendicate de clasa muncitoare, monopolizându-le" (v. P. Istrati, Spovedanie pentru învinși, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1990, p. 23-24). Este o poziție reafirmată peste câțiva ani, în 1933, în articolul-confesiune Omul care nu aderă la nimic, unde , împotriva "minciunii sociale dominante", își va întări punctul de vedere individualist, adeziunea la "viața nomadă, la acea viață în care societatea n-are nici o putere asupra individului" Tot acolo va scrie că "Revoluția unuia singur, prin refuzul aderării la orice ar fi, este de
Istrati, Fondane și revoluția by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/12263_a_13588]
-
sîngele lui Isus, Lawrence Durrell Peștera lui Prospero și Une correspondance privée de Lawrence Durrell și Henry Miller. Dar, precizează Liviu Antonesei, "dacă există întîmplare în această asociere de lectură - cărți de genuri diferite, scrise de autori diferiți, cu tematici dominante foarte variate -, această Ťîntîmplareť nu este decît o impresie de primă instanță, o iluzie legată de modul curent în care obișnuim să gîndim literatura, universul și timpul, precum și de modul eronat în care înțelegem libertatea. Teza mea este inversă, și
Întîlniri la Bibliotecă by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12323_a_13648]
-
Curentul nou" de la Galați, cu articolul Morala domnului Sadoveanu, defăimare susținută cu alte critici severe în numerele din ianuarie, februarie și martie 1906, prin care proza sadoveniană e redusă la beție, crimă, viol, adulter și bestialitate, demonstrând astfel "atitudinea amorală" dominantă în viziunea asupra satului și caracterul reacționar al poporanismului. Sadoveanu era o victimă într-o bătălie ideologică împotriva lui Iorga. Dincolo de marea ingratitudine săvârșită de H. Sanielevici, e însă de reflectat la faptul că Sadoveanu a avut de la început și
Centenarul debutului sadovenian by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12402_a_13727]
-
a făcut, totuși, o distribuire justă a greutăților. Cei obligați să trăiască comunismul erau scutiți să mai și creadă în el sau să-l studieze realmente. Dar în sfîrșit, Marx părea bun în toate sosurile, iar cînd există o bucătărie dominantă, oamenii devin propagandiștii ei benevoli chiar fără să își dea seama. îmi amintesc de asemenea, cu cîtă condescendență se vorbea și despre poezia "tristă", "monotonă", chiar "morbidă" a unui alt mare poet român " Bacovia, a cărui sensibilitate ultragiată auzea pînă
De la interdicția de a fi trist la obligația de a fi singur by Dinu Flămând () [Corola-journal/Journalistic/12462_a_13787]