433 matches
-
al tânărului scriitor, de profunzimea și originalitate ideilor lui puse în scrierile sale, de setea lui cunoaștere, de obsesia de a pătrunde cât mai adânc în „abisalitatea Fenomenului uman”, (din acest punct de vedere Ștefan Dumitrescu duce mai departe demersul dostoievskian, de a cunoaște cât mai profund sufletul omenesc, și „sufletul românesc”. A se vedea romanul lui, „F. M. Dostoievski s-a sinucis la București”, care apare acum lansat pe piața de carte internațională de o editură americană). Primele cărți și manuscrise
INVITAŢIE LA LANSAREA CĂRŢILOR SCRIITORULUI ŞTEFAN DUMITRESCU de BIROUL DE VIITOROLOGIE BUCUREŞTI în ediţia nr. 1383 din 14 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383695_a_385024]
-
nu există iubire, după feeling-ul și părerea mea. - Psihanaliștii au luat în calcul pe lângă iubirea senzuală și pe cea tandră și mai puțin un al treilea curent de iubire, descris magistral de Dostoievski în operele sale, chiar definitoriu pentru orizontul dostoievskian, cum spune Berdiaev și anume iubirea hristică, iubirea dintre om și divinitate, o formă transpersonală de cunoaștere și comunicare. De pildă ”Cartea lui Iov” asupra căreia s-a oprit și a analizat-o ca nimeni altul Karl G. Jung - elevul
BIOFOTONICA-N IUBIRE de ELENA ARMENESCU în ediţia nr. 2328 din 16 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/380069_a_381398]
-
m-am decis să plec. N-am îndrăznit să fotografiez ceea ce nu se poate fotografia, ceea ce nu se poate reda. Filmul lui Pavel Lungin încearcă o astfel de "performanță", spunînd o poveste tulburătoare despre lacrimi și sfinți țesută pe canavaua dostoievskiană a crimei și a pedepsei. Asupra sfîntului nebun-șugubeț al micii mînăstiri de lemn apasă un păcat la fel de vechi precum cel care-i îndepărtează pe Adam și Eva din Rai, cel al fratricidului care-i separă iremediabil pe Cain și pe
Ultima Thule by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/8455_a_9780]
-
păcatelor. Nu ezită să bea ceai cu mirenii, să cînte cucuriguu sufletului rătăcit pe pustie, să cotcodăcească și să-l cheme precum cloșca puii. Exorcismul fetei amiralului Tihonov, fostul tovarăș de arme sculat din morți este impresionat, una dintre întîlnirile dostoievskiene între sfinți și scelerați, în toate lucește nebunia și ruga cea mai adîncă, sfiala serafimilor și versatilitatea demonului. Rîsul neliniștitor al fetei se preschimbă în teroare și lacrimile spală rana proaspătă cusută pe viu. Regizorul a reușit să creeze impresia
Ultima Thule by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/8455_a_9780]
-
sunt cele câteva amintiri care i-au marcat viața enunțate într-o rapidă succesiune, pe care dorește să le lase fiului său. Iată o singură întîmplare banală din copilărie, dospită în inimă, care, povestită de filosoful de azi, dobândește greutate dostoievskiană: "Nu am mai mult de 4 ani. Am rămas singur acasă cu sora mea care merge deja la școală. E seară. Mama și tata au plecat la teatru. Sora mea se duce în cămară și se întoarce în cameră ținând
Rațiunile inimii by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/7787_a_9112]
-
simptomatologia gestului, înfățișând mișcarea unor vieți care, însetate de autentic, eșuează, fără să-și dea seama, în terorism și au de contemplat după aceea, până în ultima secundă, erorile declanșate de fatala lor opțiune. Deși considerat de scriitor drept o carte dostoievskiană, romanul acesta pierdut era mai curând o replică la Condiția umană a lui André Malraux, pe care Dinu Pillat avea s-o citească abia în 1966". (V. Prefața la vol. Dinu Pillat, Tinerețe ciudată, Moartea cotidiană, Jurnalul unui adolescent, Ed.
Un roman sentimental și un jurnal de creație by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/7998_a_9323]
-
al personajelor. Practic, adulterul nu se izbește atît de incovenientul prejudecăților, cît de suferința pe care o provoacă tuturor celor direct implicați. Din acest punct de vedere, filmul lui Reygadas are puritatea tragediei, intensitatea ei, nu și violența ei. Spre deosebire de dostoievskianul Exilul (Izgnanie, 2006) al lui Andrei Zviaginsev - care a putut fi vazut anul trecut tot la festivalul "Anonimul" - cu care întreține un aer de familie, dar de a cărui atmosferă sumbra se disociaza, regizorul nu alege o formulă radicală. Există
Lumina tăcută a lui Carlos Reygadas by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/8151_a_9476]
-
apropieri aidoma unor salturi acrobatice, bunăoară între Caragiale și Dostoievski, întrucît și ultimul "simțea enorm și vedea monstruos", stăpînind "arta paroxismului", fiind și "un artist foarte sigur și echilibrat": "De mai multe ori am făcut o analiză paralelă a procedeelor dostoievskiene și caragialiene, care sunt foarte asemănătoare". Dincolo de "extrema tensiune intelectuală" ce propulsează asemenea ingenioase jocuri, se ivește însă și răsfățul mondenului, lirismul spectacular (socializat) al individului de elită. Al.Paleologu găsește nimerit a se pune sub egida lui Caragiale, cinicul
Recitindu-l pe Alexandru Paleologu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7039_a_8364]
-
deosebește esențialmente de anticatolicismul pravoslavnicului Dostoievski."7 Exemplele la care recurge cercetătorul sunt relevante: botezul în închisoarea de la Jilava, experiența de la mănăstirea benedictină din Chevetogne (Belgia), scrisorile către Th. Enescu, V. Nemoianu și V. Ierunca. În problema libertății, gândirea "conservatoare" dostoievskiană se opune "liberal-conservatorismul" steinhardtian. Așa cum Panait Istrati răspunde lui J. P. Sartre, după ororile pe care le-a văzut cu ochii săi în U.R.S.S., apropo de (mai)binele care justifică teroarea politică ("Bine... văd ouăle sparte, dar unde este
O carte unică by Maria Cogălniceanu () [Corola-journal/Journalistic/7083_a_8408]
-
o teză conform căreia întreaga literatură postbelică s-ar compune din reacții la adresa hotărârilor de partid, Dan C. Mihăilescu nu ratează șansa de a interveni precis: "Mă întreb ce luptă politică travestită filozofico-esteticește va fi de găsit în dicționarul personajelor dostoievskiene al lui Valeriu Cristea, în exegeza ibseniană a lui Ion Vartic, în drumurile gogoliene ale lui Lucian Raicu sau în cele sadoveniene la Nicolae Manolescu?" (pag. 254) Așa cum am citit-o eu, cartea aceasta îmi oferă numeroase teme de reflecție
Luna de miere by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8090_a_9415]
-
care Dinu Pillat scrie despre acesta dezvăluie mai mult decât o simplă afecțiune colegială: „Omul plin de complexe, de atâtea ori silit să se refuleze în aspirațiile de afirmare, omul orgolios și totodată capabil de reversul umilirii, ca un erou dostoievskian, omul care ținea de obicei să pară cinic și care era de fapt un timid cu mari candori de sentiment, omul care a vrut cândva să se sinucidă, ajuns la o sațietate a exasperării, dar care atunci când i-a fost
Principii și practici by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4449_a_5774]
-
Spiritul care gîndește nu înțelege sufletul care suferă. Oricît de intensă, biografia e irelevantă. Pentru a fi filosof e nevoie de-o idee care să-ți guverneze întreaga viață, de la altitudinea căreia să poți privi meprizant lumea "cu colcăiala ei dostoievskiană": "ŤCare vă este ideea?ť Era întrebarea cu care Noica îi făcea pe discipolii săi să tremure. Pentru că fără Ťideeť ce te făceai? Rămîneai condamnat la lumea sublunară a suflețelului, ceea ce însemna a literaturii, a artelor sau, și mai rău
Pe marginea unui jurnal by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9772_a_11097]
-
scriitor rus se stinge. Oare ? Formal, frunzărind arborele genealogic, așa o fi - expresia rămâne însă urâtă, inexactă și prea pesimistă. Dostoievski nu are neamuri - ca prăvăliașii din Obor -, nu are nici rude de sânge, ca aristocrații de pe Loara. Pentru ca rasa dostoievskiană să dispară, ar trebui să se stingă lumea. Or, lumea nu se stinge." Peste încă zece pagini și vreo trei săptămâni de însemnări, la 14 decembrie, un alt personaj intră în galeria supraviețuitorilor. Dacă e om sau e abstracție, dacă
Pururi tânăr by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/9048_a_10373]
-
Ceea ce întreprind personajele, de la marile gesturi la cele mărunte, nu distonează câtuși de puțin cu gândirea lor. Iar aceasta nu este proiectată în mod abuziv, fără raportare la experiențele de viață. E obținută, în mai multe rânduri, acea senzație rară, dostoievskiană, de continuum romanesc. Teoriile unui erou îl pun în mișcare și-l poartă prin societate, definindu-l exact în măsura în care acțiunile și reacțiile lui, ceea ce face și ceea ce refuză să facă, exprimă o filozofie proprie. O bună parte din personajele Căderii
Clopotul spart by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9271_a_10596]
-
prelungite și a spațiului care vorbește în locul personajelor aflate într-o relație aproape simbiotică cu acesta. Fiecare act dobîndește greutatea aproape mistică a unei irecuperabile fericiri, a unei perpetue damnări. Frumusețea locurilor și inocența copilăriei creează fundalul unei suferințe absolute, dostoievskiene, care așteaptă o incertă alinare. Celor nouă lungmetraje aflate în competiție li s-au adăugat două medalioane, filmul lui Cristi Mungiu, 4, 3, 2 și două filme ale lui Ken Loach, Tickets (Bilete, 2005) și 11'09''01 - September 11
Anonimul român între Dunăre și Mare by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/9339_a_10664]
-
invizibil naturi), ei perpetuează amintiri lipsite de inconvenientul Căderii - pe care, ignorând-o, o recalifică într-o justiție a datului. Ei știu că orice bucurie neagă o tristețe, dar că în această tristețe trebuie să stea ascuns principiul oricărui vis. Dostoievskian, ei desăvârșesc vocația de a vizita omul pe fereastra niciodată păzită de gratii, prin care se zărește pacea slăbiciunilor și a resentimentelor părăsite în întuneric. Îi vom întâlni pretutindeni atunci când certitudinea de sine va concepe absurd facerea lumii în afara poeziei
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
ca scos din minți și să plece cuprins de un acces irepresibil de nebunie, să râdă în hohote pentru ca imediat să izbucnească în plâns... Dacă nu aș fi fost mai tot timpul abțiguit, nu aș fi putut rezista. Eram, așadar, dostoievskian. * Privesc prin fereastra restaurantului ploaia murdară, firma de pompe funebre de vizavi. În stânga mea un alcoolic tânăr, nervos, exasperat și cu un chip foarte expresiv. Întotdeauna mi-am spus că un bărbat nu trebuie să fie frumos, ci expresiv. Se
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
sale, cu o energie pe care n-o au mulți dintre tinerii care le reproșează pensionarilor că nu se grăbesc să populeze "Reînvierea", "Pătrunjelul", "Sfînta Vineri" sau "Bellu", după posibilități. "Sărăcia nu e un viciu, stimate domn!" spune un personaj dostoievskian, funcționarul Marmeladov, în Crimă și pedeapsă. Proaspăt grațiatul de la pedeapsa cu moartea, Dostoievski, pune această propoziție revoluționară în gura unui alcoolic. Și pentru a convinge autoritățile că țarul nu l-a scăpat degeaba din fața plutonului de execuție, romancierul își tăvălește
Eliberarea pensionarilor din lagărele de concentrare by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/9509_a_10834]
-
Accentul s-a pus pe dialog, care a prevalat chiar și în secțiile ce nu au fost supranumite "mese rotunde" (printre acestea din urmă, au figurat teme ca: Literatura rusă contemporană-stări și perspective; Concepțiile eshatologice ale lui Dostoeivski etc.). Cercetările dostoievskiene actuale se caracterizează prin extinderea nemaiîntîlnită a zonelor și componentelor hermeneuticii. Se merge riguros la amănunt și la documentarea aspectelor textuale sau intertextuale, prototipuri, biografia etc. Cele mai interesante lucrări dezvoltă acea nouă direcție de interpretare a operei marelui romancier
Simpozion internațional 500 de ani de atestare a familiei Dostoievski by Albert Kovacs () [Corola-journal/Journalistic/9574_a_10899]
-
tact în roluri care-i vin mînușă, precum cel al finului aristocrat bizantin, Lai Cantacuzino, din Noiembrie, ultimul bal (1989) al lui Dan Pița, după romanul lui Mihail Sadoveanu, Locul unde nu s-a întîmplat nimic sau în cel al dostoievskianului cartofor decavat, Ion Teodorescu, din Glissando (1982) al lui Mircea Daneliuc din vremurile sale bune, film realizat după nuvela lui Cezar Petrescu Omul din vis sau în rolul filozofului amar Victor Petrini din Cel mai iubit dintre pămînteni (1993) al
Ieșirea din scenă a lui Ștefan Iordache... by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/8039_a_9364]
-
Adevărul trebuie smuls interpretărilor ce-l falsifică și restituit faptelor care l-au circumscris. Astfel că mincinosul Nicolae, deși rămâne în viață, nu se salvează; Tică, murind de mâna lui, da. Un mare roman, în ordine etică și estetică, Demonii dostoievskieni în versiune autohtonă - scriși într-o sincronie halucinantă cu intrarea lui D.R. Popescu în Comitetul Central al Partidului Comunist Român...
Oameni de piatră (II) by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9704_a_11029]
-
și iată că, paradoxal, opțiunea sa de a se Întoarce Îl aruncă, nevinovat, În mâinile Însângerate ale torționarilor care Îi schimbă fundamental destinul. Din acest punct de vedere, finalul cărții, În care se produce reîntâlnirea cu ofițerul de securitate, este dostoievskian, ca În „Crimă și pedeapsă”, de pildă, când păcătosul, criminalul, este salvat și iertat. De urmărit acest final, Întâlnirea dintre victimă și călău (maiorul de securitate, personaj cu care se deschide și se Închide romanul), final percutant și cu mare
Învierea pământeană by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1269_a_1901]
-
e singura! De parcă le-aș vrea răul! Nu m-ar mira să mă și urască, deoarece o vorbă dea mea spune că facerea de bine e...complex al lui Oedip! O colegă de facultate Îi spune unui doctorand: „Ești un dostoievskian, domnule! Amesteci umilința, cu trufia!” Are dreptate. În plus, acum o conștientizează și el... O să vă povestesc cîte ceva despre unii din studenții mei. Mai precis, despre ticurile lor verbale: D.A. : tiribombă (merge la orice: facem o tiribombă? Sau i-
JURNAL TEATRAL by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1611_a_3004]
-
cititorului, vădind apoi preferințe pentru monologul interior, uneori cu exces de reflexivitate, ca oglindă a unui radicalism raționalist specific adolescenței, de care suferă mai toți eroii. De altminteri, pare să fie chiar boala protagoniștilor săi, vecină, păstrând proporțiile, cu a dostoievskianului Rodion Raskolnikov, printr-o probabilă contaminare mimetică. În Suflet paralel, Anton, un tânăr funcționar de douăzeci și șapte de ani, descoperă (tardiv prin raportare la ce ne spune Sigmund Freud) dublul din oglindă: „cu mult mai mult decât o simplă
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
Sofocle, Will ,Cehov, Ibsen sau Camus sunt niște drama turgi care , vai! , s-au ocupat de fleacuri. Păcat!... Alt subiect care mă frămîntă, de cînd fac teatru : relația artistului cu publicul. Spre exemplu, a citit, recent, la Bulandra, un text dostoievskian, celebrul Patrice Chéreau . Nu rău, firește. Textul nu era nici el unul oareca re, firește. La spectacol nu se adunaseră nici ei, firește, ageamii. Și totuși... După un sfert de oră de ascultat, spectatorii au Început să se scoale de pe
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]