227 matches
-
acela care cucerește puterea. în 1924, Stalin* redactează Principiile leninismului, unul dintre textele sacre pe care fiecare cadru al partidului are datoria să le fi citit. Acesta instituie fundamentele ortodoxiei doctrinale - marxism-leninismul* -, completate de câteva lucrări de referință care definesc doxa și epurate de unele dintre textele devenite eretice, precum acelea ale lui Troțki* și apoi Zinoviev sau Buharin de exemplu. Opoziția devine o deviație, considerată drept „oportunistă” atunci când refuză colectivizarea* și industrializarea* forțate; în IC sunt „oportuniști” comuniștii care leagă
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
c u r s u l u i, aceste realizări recente din teoria asupra dialecticii nu au implicații directe, importante rămînînd perspectivele oferite de pragmatica discursului dialogic construit, intenționat sau nu, în limitele exigențelor impuse de regulile logicii. V. dialog, doxă, paralogism, retorică, silogism. D. FILOZ. 1978; FLEW 1984; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; BUSSMANN 2008. RN DIALOG. La vechii greci, dialogul consta din expunerea ideilor prin întrebări și răspunsuri, prin care se instituia o conversație ce reperezenta o cercetare critică a noțiunilor
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
nespecifice. Acestea conduc atît la identificarea de specii și subspecii discursive, cît și de zone de interferență discursivă, prin care ansamblurile discursive capătă unitate și proprietate în raport cu contextul discursiv. V. discurs, gen discursiv, limbă funcționlă, taxinomie, tip de discurs. RN DOXĂ. Pentru gîndirea greacă, doxa era opinia pusă în contrast cu adevărata cunoaștere. Cu alte cuvinte, doxa corespunde simțului comun, adică ansamblului de reprezentări predominante din punct de vedere social și redate în limba obișnuită, a căror valoare de adevăr este incertă. Potrivit lui
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
la identificarea de specii și subspecii discursive, cît și de zone de interferență discursivă, prin care ansamblurile discursive capătă unitate și proprietate în raport cu contextul discursiv. V. discurs, gen discursiv, limbă funcționlă, taxinomie, tip de discurs. RN DOXĂ. Pentru gîndirea greacă, doxa era opinia pusă în contrast cu adevărata cunoaștere. Cu alte cuvinte, doxa corespunde simțului comun, adică ansamblului de reprezentări predominante din punct de vedere social și redate în limba obișnuită, a căror valoare de adevăr este incertă. Potrivit lui Aristotel, există idei admise
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
zone de interferență discursivă, prin care ansamblurile discursive capătă unitate și proprietate în raport cu contextul discursiv. V. discurs, gen discursiv, limbă funcționlă, taxinomie, tip de discurs. RN DOXĂ. Pentru gîndirea greacă, doxa era opinia pusă în contrast cu adevărata cunoaștere. Cu alte cuvinte, doxa corespunde simțului comun, adică ansamblului de reprezentări predominante din punct de vedere social și redate în limba obișnuită, a căror valoare de adevăr este incertă. Potrivit lui Aristotel, există idei admise de (aproape) toți oamenii și, prin aceasta, învestite cu autoritate
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
reprezentare arhetipală a subconștientului colectiv, în sensul teoriei lui C. G. Jung. În cadrul teoriei argumentării în limbă, promovată de O. Ducrot și J.-C. Anscombre, topoi sînt principii generale, comune, acceptate de colectivitate, prin intermediul cărora se stabilesc ierarhii. V: argumentare, doxă, stereotip. CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; VARO-LINARES 2004. RN TOPOTEZĂ. Potrivit concepției lui R. Lafont, expuse într-o lucrare din 1978, topogeneza, procesul de actualizare a substantivului, se realizează cu ajutorul determinanților și prin categoria numărului. Astfel, din perspectiva determinanților, actualizarea substantivului copac
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
z a d i s c u r s u l u i, verosimilul privește organizarea sintagmatică a discursului, care decurge din secvențele stereotipe și așteptate de destinatar, cu privire la acțiunile, scopurile și mijloacele prezente în conținutul discursului. V. argument, argumentare, doxă, retorică, stereotip, topos. ARISTOTEL P.; GREIMAS - COURTES 1993; AQUIEN - MOLINIE 1996; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. NM VOCABULAR. Potrivit unor concepții, cuvîntul vocabular este un sinonim al lui lexic, avînd semnificația "totalitate a cuvintelor unui stadiu al limbii naturale". Există însă și
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
Popovici există un singur studiu amplu de situare corectă și de profundă pătrundere a operei sale (n.s. a lui Slavici), lucrarea Magdalenei Popescu. În rest, criticii pe care i-am știut (sau i-am vrut) suficient de impermeabili la presiunea doxei și totodată suficient de sensibili la emisiunea operei s-au conformat, nebănuind (?) vechilor modele critice, fie reluându-le poncifele, fie neocupându-se "amănunt" semnificativ în nici un fel de creația sa"44. Criticul are, într-un fel, dreptate. Într-adevăr nu
by Steliana Brădescu [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
Filip al II-lea, regele Spaniei. 62 Termenul "catolic" (gr. "katholikos" = universal) are accepțiunea de universalitate, însă el cuprinde doar creștinii din partea apuseană a Europei. Acest termen se folosește, de obicei, în opoziție cu cel de "ortodox" (gr. "orthos" = drept; "doxa" = opinie sau cale) care-i cuprinde pe creștinii din răsăritul Europei. 63 "Fronda" nume dat războiului civil ce a avut loc în Franța în timpul minoratului lui Ludovic al XIV-lea, între partidul de la Curte (Ana de Austria și Mazarin) și
by ADRIAN NICOLESCU [Corola-publishinghouse/Science/963_a_2471]
-
semnificate secundare (i.e., idiomatice); (1) este un textem, adică o unitate a "discursului repetat" care, articulându-se în planul unei limbi "istorice" pe baza unor cultureme (i.e., false lexeme), își depășește/abandonează "semnificatul" lexical global în favoarea unui semnificat metaforic (i.e., doxa), rezultat din articularea semnificatelor idiomatice ale culturemelor; (5) și (6) constituie semnificatele idiomatice ale "lexemelor" (de fapt, ale culturemelor) ce alcătuiesc un textem - semnificate care, fără a rupe orice legătură cu semnificatele lor strict lexicale, transcend aceste semnificate printr-o
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
5) și (6) constituie semnificatele idiomatice ale "lexemelor" (de fapt, ale culturemelor) ce alcătuiesc un textem - semnificate care, fără a rupe orice legătură cu semnificatele lor strict lexicale, transcend aceste semnificate printr-o proiecție/ motivație de tip metaforic; (4) reprezintă doxa, adică semnificatul metaforic global la care trimite un textem și care rezultă din articularea semnificatelor idiomatice ale culturemelor ce alcătuiesc textemul respectiv. Pe baza acestor distincții, putem stabili, în funcție de motivațiile care se stabilesc în cadrul textemelor caracteristice unei anumite limbi "istorice
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
motivații "locale", pe axele 2-5 sau 3-6), două tipuri de configurații paradigmatice: câmpurile idiomatice și clasele idiomatice. 1.3.1.1. Astfel, câmpul idiomatic este o configurație paradigmatică alcătuită din texteme care își împart o zonă de semnificație comună (o "doxa") și care sunt racordate la ea printr-unul sau mai multe modele culturale. În funcție de natura textemelor "atrase" în câmp, doxa poate fi: (a) o "opinie" colectivă materializată printr-o propoziție cu caracter generic (i.e., un "arhitextem", în cazul câmpurilor idiomatice
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
1. Astfel, câmpul idiomatic este o configurație paradigmatică alcătuită din texteme care își împart o zonă de semnificație comună (o "doxa") și care sunt racordate la ea printr-unul sau mai multe modele culturale. În funcție de natura textemelor "atrase" în câmp, doxa poate fi: (a) o "opinie" colectivă materializată printr-o propoziție cu caracter generic (i.e., un "arhitextem", în cazul câmpurilor idiomatice proverbiale, de tipul RĂUTATEA SE PEDEPSEȘTE sau HĂRNICIA E RĂSPLĂTITĂ); (b) un "concept" materializat printr-un semnificat abstract (i.e., un
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
de pe axa "superioară" a textemelor (linia 1-4 din modelul prismatic), în timp ce clasa idiomatică are în vedere motivările de pe axele "inferioare" (2-5 și 3-6). Pe de altă parte, termenul nuclear al unui câmp idiomatic (termenul 4, pe care l-am numit doxa) nu apare niciodată materializat ca atare în texteme, pe când termenul nuclear al unei clase idiomatice (i.e., culturemul 2 sau 3) constituie întotdeauna o parte integrantă a textemelor ca solidarități cultural-discursive. În secvența de față vom analiza clasa idiomatică a LUPULUI
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
1536: Fuge de câini și dă peste lupi (" Adică d-un rău mai mic și dă peste unul mai mare", în interpretarea lui Iordache Golescu) și A8086: Lupul tace și face, și lasă câinii să latre (care, în plus față de doxa menționată de Zanne - "Mai mult să ne păzim de cei tăcuți și fățarnici" -, sugerează și superioritatea LUPULUI); din aceeași categorie face parte și 8054: A ajuns lupul de jocul câinilor, care indică o situație absurdă, o răsturnare a ordinii firești
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
și OM se individualizează în ansamblul proverbelor (care se referă toate, mai mult sau mai puțin, la calități "umane") prin aceea că ele presupun ocurența culturemului OM (și) la nivelul textemului, nu doar la nivelul semnificatului idiomatic și/sau al doxei. La prima vedere, aceste raporturi echivalează cu o opoziție privativă "absolută", care poate fi subsumată seriei asociative agresor vs. victimă (de pildă, în 2034: Vino, lupe, de mă mănâncă de-a gata = "Zice cel deznădăjduit; se mai zice și de
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
însă, confundate cu ceea ce Dobrovol'skij și Piirainen numeau "funcția iconică" a unui simbol, deoarece ele rămân, la rândul lor, "simbolice": trăsăturile evidențiate nu denumesc aspecte "caracteristice" LUPULUI, ci, prin intermediul acestor "caracteristici" imaginare, se scot la iveală semnificate idiomatice și "doxe" specifice unei comunități lingvistice. De altfel, putem observa că unele dintre aceste "caracteristici" coincid cu cele identificate în secvențele anterioare. Cea mai evidentă dintre ele este răutatea, caracterul malefic al LUPULUI, care se întâlnește în texteme precum 2016: Lupul la
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
unghiul lingvisticii "idiomatice" este nu doar legitimă, ci și întru totul conformă cu principiile integralismului. 4.3. Totuși, câteva precizări se cuvin făcute cu privire la această abordare. În primul rând, existența unui textem într-o anumită limbă (ca expresie a unei "doxe" colective) nu înseamnă că toți vorbitorii limbii respective subscriu în mod automat la "opinia" (atitudinea despre "lucruri") pe care o vehiculează textemul. În al doilea rând, textemele reprezintă, potrivit sintagmei lui Lakoff și Johnson, "metafore prin care trăim"; dar ele
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
la unul dintre sensurile sale particulare, acela de Weltanschauung). Ideologia evocă prin etimologie etnocentrismul, În vreme ce sociodiceea trimite mai degrabă la o viziune fundamentală a oricărei construcții științifice sau invenții artistice. Ideologia este pentru el fără Îndoială un echivalent posibil pentru doxa, forma de credință («adeziune doxică» sau «sacru cultural») și forma de rezistență la analiza științifică, căreia i se opune În mod necesar o critică istorică. Trecerea de la doxa la dogmă și, implicit, la ideologie este totuși produsul unei situații de
[Corola-publishinghouse/Science/2325_a_3650]
-
invenții artistice. Ideologia este pentru el fără Îndoială un echivalent posibil pentru doxa, forma de credință («adeziune doxică» sau «sacru cultural») și forma de rezistență la analiza științifică, căreia i se opune În mod necesar o critică istorică. Trecerea de la doxa la dogmă și, implicit, la ideologie este totuși produsul unei situații de criză și reacțiile critice care o Însoțesc pot constitui la rândul lor noi ortodoxii (vezi subcapitolul dedicat doxei literare și rezistenței la obiectivare, În Bourdieu, 1992, pp. 259-263
[Corola-publishinghouse/Science/2325_a_3650]
-
se opune În mod necesar o critică istorică. Trecerea de la doxa la dogmă și, implicit, la ideologie este totuși produsul unei situații de criză și reacțiile critice care o Însoțesc pot constitui la rândul lor noi ortodoxii (vezi subcapitolul dedicat doxei literare și rezistenței la obiectivare, În Bourdieu, 1992, pp. 259-263). Metamorfozele marxismului și avatarurile stalinismului au demonstrat-o, la fel ca si naționalismele și ideologiile referitoare la lumea-a-treia, Într-o istorie care-i de fapt fără de sfârșit. De altfel, pot
[Corola-publishinghouse/Science/2325_a_3650]
-
ideologică era definită aici drept locul de trecere de la violență simbolică (ortodoxie) la violență politică (dominare), În vreme ce sociologia formelor simbolice este o contribuție a puterii simbolice la ordinea gnoseologica (producția de sens fiind egală cu producția de consens, deci de doxa) (cf. Bourdieu, 1977, p. 406). Fără a relua aici istoricul noțiunii de ideologie, aș spune doar că poate fi reprezentat sub forma unei spirale: Într-un prim moment, impunerea noțiunii este un instrument de afirmare a puterii specifice a intelectualilor
[Corola-publishinghouse/Science/2325_a_3650]
-
codurilor ideologice În literatura română după 1989 „Oamenii cultivați se simt În cultura că și-n aerul pe care-l respira și doar o mare criză (precum și critica ce-o Însoțește) Îi poate face să se simtă nevoiți să schimbe doxa În ortodoxie sau În dogmă și să justifice sacralitatea și modalitățile consacrate de a o cultiva” (Bourdieu, 1992, p. 261). „Literatura română scrisă În epoca comunistă este cea mai incitantă, mai dificilă și complicată literatura scrisă vreodată În românește, tocmai
[Corola-publishinghouse/Science/2325_a_3650]
-
care am păstrat două în valoare de câte cinci sute lei emise „Pentru Înzestrarea Armatei”. Atunci când le-am găsit, habar n-aveam ce reprezintă. Au fost și multe cărți, mai ales foarte multe din colecția din romanul foileton „ Aventurile submarinului Doxa ”, care erau interzise pe vremea aceea. Eu am luat câteva, dintre care îmi amintesc de cartea lui Jules Verne „Copii căpitanului Grant” în trei volume și făceau parte din colecția „ Zece Lei ” Acasă aveam un album de dimensiunea unei coli
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
deceniile recente indică faptul că italienii au criticat sever regimul și în special clasa politică. Cu toate acestea, democrația este încă vie și regimul democratic este contestat doar de către o minoritate dintre cetățeni. În mai multe sondaje realizate de către Institutul Doxa, italienii au recunoscut în mare majoritate că "este mai bine să ai un Parlament mediocru decât niciun fel de Parlament". În aceleași sondaje aceștia au denunțat "mulțimea de partide drept sursă a răului" și au recunoscut în același timp că
Comparaţii şi explicaţii în ştiinţa politică şi sociologie by Mattei Dogan [Corola-publishinghouse/Administrative/918_a_2426]