308 matches
-
Victoria și al Prințului Consort Albert. Ducele a fost o figură controversată în Regatul Unit în timpul statutului său de Duce Suveran de Saxa-Coburg și Gotha, parte a Imperiului German, în timpul Primului Război Mondial. În 1918 a fost forțat să abdice de pe tronul ducal iar în 1919 a fost deposedat de titlul de prinț britanic. Mai târziu s-a alăturat Partidul Nazist german și a deținut câteva poziții în Germania în anii 1930 și 1940, inclusiv în calitate de președinte al Crucii Roșii germane. El este
Charles Edward, Duce de Saxa-Coburg și Gotha () [Corola-website/Science/321670_a_322999]
-
în vârstă frate supraviețuitor al familiei să moștenească titlul. După încoronarea nepotului său, Béla a părăsit curtea regală. Legenda afirmă că, după doi ani, regele Andrei și-a rechemat fratele la curte și i-a prezentat semnele puterii regale și ducale: coroana și sabia, după care i-a cerut să facă o alegere. Béla ar fi fost avertizat că, în cazul în care ar fi ales coroana, Andrei ar fi fost decis să îl execute. Ca urmare, Béla a ales sabia
Béla I al Ungariei () [Corola-website/Science/329814_a_331143]
-
familie Piast: Sandomierz și Opole-Raciborz din Silezia Superioară. Henric a fost fiul Marelui Duce Henric I cel Bărbos, conceput cu soția sa, Hedwig de Andechs, fiica Ducelui Berthold al IV-lea de Merania. A fost al doilea fiu al cupului ducal, însă curând a devenit cel mai mare copil al familiei atunci când Boleslav, primul copil născut, a murit în 1206. Șapte ani mai târziu (1213), decesul fratelui său mai mic, Conrad cel Creț, petrecut la o vânătoare, l-a lăsat pe
Henric al II-lea cel Pios () [Corola-website/Science/330649_a_331978]
-
1920 la Monaco cu Prințesa Charlotte de Monaco (născută Charlotte Louise Juliette Louvet), fiica nelegitimă dar adoptată a Prințului Louis al II-lea de Monaco cu Marie Juliette Louvet. , membru al unei ramurii a unei dintre cele mai renumite familii ducale din Franța, nobili din secolul al XII-lea, duci din 1780, un descendent al favoritei reginei Maria Antoaneta, Yolande de Polatron, ducesă de Polignac), el și-a schimbat numele și blazonul în cele ale Casei Grimaldi, cu o zi înainte de
Pierre de Polignac () [Corola-website/Science/332991_a_334320]
-
a râului Saone, dar la moartea lui Raoul, Hugues este atacat fracțiunea opusă acestuia, și pierde teritoriile ducatului de Burgundia. La moartea succesorului lui Hugues, Gilbert de Chalon, teritoriile sunt reunite prin căsătoria dintre Otton de Burgundia, fiul titularului titlului ducal și dintre fiica lui Gilbert, singura moștenitoare a acestuia. Otton moare prematur în 965, iar ducatul îi revine fratelui acestuia, Henric. La moartea acestuia fără moștenitori direcți în 1002, ducatul se află din nouîntr-o luptă pentru succesiune, Otte-Guillaume, Contele de
Ducatul Burgundia () [Corola-website/Science/315030_a_316359]
-
1004. Acesta integrează ducatul în regatul său. Ducatul îi revine în 1032 lui Robert I, fiindu-i oferit de către fratele său, regele Henric I. Pentru următoarele 300 de ani, ducatul va rămâne în posesia Capețienilor, peste 12 duci ocupând tronul ducal. Ultimul duce, Filip I moare în 1361 de ciumă la vârsta de 15 ani, fără a lăsa urmași. Datorită Războiului de o sută de ani, pentru a rezolva cât mai repede problema succesiunii, Regele Ioan al II-lea al Franței
Ducatul Burgundia () [Corola-website/Science/315030_a_316359]
-
să conserve mare parte din teritoriile din Țările de Jos, precum și restul teritoriilor din Sfântul Imperiu Roman prin căsătoria sa cu Maximilian de Austria. Astfel rămășițele principatului Burgundia intră în posesia casei de Habsburg care va revendica în continuare titlul ducal. În urma Războiului pentru Succesiunea Spaniolă casa de Habsburg pierde tronul Spaniei, iar partea austriacă a familiei nu va mai continua revendicarea. Aceasta va fi reluată de monarhia spaniolă, titlul fiind înglobat în titlurile regelui Spaniei, fiind purtat și actualmente de
Ducatul Burgundia () [Corola-website/Science/315030_a_316359]
-
Orașul este traversat de râul Meurthe și de un canal care unește fluviile Rin și Meuse. La 100 kilometri distanță de Germania, Belgia și Luxemburg, în mod natural, este un oraș deschis către Europa. Istoria orașului Nancy este bogată; oraș ducal între secolele al XIII-lea si al XVIII-lea, capitala unui stat independent până în 1766, oraș de frontieră între 1871 și 1914, centru al curentului ""Art Nouveau"" la sfârșitul secolului al XIX-lea. După ce Lorena a devenit parte a Germaniei
Nancy () [Corola-website/Science/297295_a_298624]
-
de onoruri și comenzi de lucru. O deosebită prețuire pentru opera sa o dovedește ducele de Gonzaga atunci când îi acordă lui Mantegna titlul de conte. Printre operele sale principale de la Mantova se numără frescele din Camera degli Sposi în Palatul Ducal, finisate în 1474, decorațiile capelei ducale (1460-64), două versiuni ale temei "Hristos mort", "Moartea Mariei" și "Sfântul Gheorghe".
Andrea Mantegna () [Corola-website/Science/317681_a_319010]
-
O deosebită prețuire pentru opera sa o dovedește ducele de Gonzaga atunci când îi acordă lui Mantegna titlul de conte. Printre operele sale principale de la Mantova se numără frescele din Camera degli Sposi în Palatul Ducal, finisate în 1474, decorațiile capelei ducale (1460-64), două versiuni ale temei "Hristos mort", "Moartea Mariei" și "Sfântul Gheorghe".
Andrea Mantegna () [Corola-website/Science/317681_a_319010]
-
la 5 ianuarie 1477. Mama ei a murit în 1465, dar Maria a fost în termeni foarte buni cu mama ei vitregă, Margareta de York, cu care Carol s-a căsătorit în 1468. s-a născut la Bruxelles, la castelul ducal Coudenberg, ca fiica lui Carol Temerarul, conte de Charolais și a celei de-a doua soții a acestuia, Isabella de Bourbon. Nașul ei a fost Ludovic, Delfin al Franței, aflat în exil în Burgundia în acea perioadă. El a numit
Maria de Burgundia () [Corola-website/Science/317482_a_318811]
-
situat în fața cetății Burg Dankwarderode și a catedralei Braunschweiger Dom. Heinrich der Löwe ("Henric Leul") (n. 1129/30 - d. 1195) duce de Bavaria și Saxonia a comandat în 1166 să fie realizat un monument, care reprezintă un leu, simbolul familiei ducale. Monumentul, care este turnat în bronz, are o înălțime de 1,78 m, lungimea de 2,79 m și o greutate de 880 kg, a fost ridicat în Braunschweig, unde ducele își avea reședința. Constructorul leului este anonim, dar este
Leul din Braunschweig () [Corola-website/Science/317083_a_318412]
-
iar Anne a devenit regină. Imediat Anne i-a oferit lui John Churchill un ducat, pe care inițial Sarah l-a refuzat. Sarah era preocupată de faptul că un ducat ar fi tensionat finanțele familiei; în acele timpuri, o familie ducală trebuia să-și arate rangul prin petreceri luxoase. Atunci Anne a oferit familiei Marlborough un venit de 5000 de lire pe an, pe viață, de la Parlament și un venit suplimentar de 2000 de lire pe an din averea suveranului și
Sarah Churchill, Ducesă de Marlborough () [Corola-website/Science/331705_a_333034]
-
unor confrați citite la Junimea ar fi putut fi trecute cu vederea grație "„marii lui inteligențe”". Dramaturgul era "„o fire atât de fantastică și de muncită, în care arama și diamantul sunt legate împreună spre a da iluzia unui inel ducal”" (Duiliu Zamfirescu). Structura omenească a lui Caragiale, ca și aceea artistică, era duală: una de ironist și farsor, cu o rezervă nesecată în direcția manifestărilor umoristice și cinice, și alta de sentimental ("„Eu sunt un sentimental, domnule!”"), neliniștit și măcinat
Ion Luca Caragiale () [Corola-website/Science/297104_a_298433]
-
(în engleză: "") este un palat situat în Dublin, în Irlanda, care servește drept sediu al parlamentului irlandez, Oireachtas. Clădirea servește acest uz din 1922, înainte de aceast an fiind un palat ducal. Tratatul Anglo-Irlandez din 1921 a creat un stat irlandez autonom sub numele Statul Liber Irlandez ("Irish Free State" în engleză). Guvernul provizoriu, sub W.T. Cosgrave, a încercat să aranjeze un loc temporar pentru găzduirea celor două camera a parlamentului
Leinster House () [Corola-website/Science/298519_a_299848]
-
într-o casă de pe Grand Parade. Alice a exercitat diverse funcții regale în această călătorie și a vizitat-o pe mama ei la Osborne înainte de a reveni la Palatul Nou de la Darmstadt la sfârșitul anului 1878. În noiembrie 1878, familia ducală s-a îmbolnăvit de difterie. Prima care s-a îmbolnăvit a fost fiica cea mare a Alicei, Victoria, care s-a plâns că are gâtul înțepenit în seara zilei de 5 noiembrie. Difteria a fost diagnosticată în dimineața următoare și
Prințesa Alice a Regatului Unit () [Corola-website/Science/315328_a_316657]
-
s-a îmbolnăvit de difterie de la fiul ei. Ultimele ei cuvinte au fost "dragă tată" și a căzut inconștientă la 2:30 am. Imediat după 8:30 am, ea a murit. Alice a fost înmormântată la 18 decembrie la mausoleul ducal de la Rosenhöhe situat în afara Darmstadt, cu drapelul Union Jack pe coșciug. Un monument special în memoria Alicei și a Mariei a fost ridicat de Joseph Boehm. Ea a fost primul copil al reginei Victoria care a murit; mama ei i-
Prințesa Alice a Regatului Unit () [Corola-website/Science/315328_a_316657]
-
Mediu, în care aceștia au fost supuși de către Carol cel Mare în cadrul războaielor saxone începând cu anul 772 și care a fost încorporat în Imperiul carolingian (Francia) din 804. Până la depunerea ducelui Henric Leul din dinastia Welfilor în 1180, titlul ducal a fost deținut de către Casa de Ascania, iar în 1296 restul teritoriilor a fost împărțit între ducatele de Saxa-Wittenberg și Saxa-Lauenburg. Ducatul de origine al Saxoniei acoperea cea mai mare parte a nordului actual al Germaniei, incluzând actualele landuri de
Ducatul de Saxonia () [Corola-website/Science/327948_a_329277]
-
căsătorit cu Oda din familia Billungilor și a domnit asupra unui vast teritoriu de-a lungul râului Leine din Estfalia, unde el, împreună cu episcopul Altfrid de Hildesheim, a întemeiat abația de Gandersheim în anul 852. Liudolf a devenit străbunul dinastiei ducale, regale și imperiale a Ottonilor; cu toate acestea, descendența sa, și mai ales afilierea sa cu fostul duce Widukind, nu a fost stabilită cu exactitate. Supuși doar cu câteva decenii înainte, saxonii au devenit imediat unul dintre triburile conducătoare din
Ducatul de Saxonia () [Corola-website/Science/327948_a_329277]
-
și mai ales afilierea sa cu fostul duce Widukind, nu a fost stabilită cu exactitate. Supuși doar cu câteva decenii înainte, saxonii au devenit imediat unul dintre triburile conducătoare din Francia Răsăriteană; totuși, rămâne neclar dacă Ottonienii dețineau deja titlul ducal în secolul al IX-lea. Fiul mai mare al lui Liudolf, Bruno (Brun), strămoș al ramurii Brunonen a comitatului de Braunschweig, a murit într-o bătălie împotriva vikingilor invadatori conduși de Godfrid de Frizia în 880. El a fost urmat
Ducatul de Saxonia () [Corola-website/Science/327948_a_329277]
-
slavii polabi. Campaniile răsăritene ale lui Henric către Brandenburg și Meissen, întemeierea mărcilor saxone, ca și capitularea ducelui Venceslau I al Boemiei au reprezentat începutul expaniunii germane spre răsărit ("Ostsiedlung"). În 1142, regele Conrad al III-lea a conferit titlul ducal lui Henric Leul din dinastia Welfilor, sub numele de Henric al III-lea. Henric a extins treptat stăpânirea sa asupra Germaniei de nord-est. După ce a obținut și titlul de duce de Bavaria, aria de dominație a lui Henric acoperea peste
Ducatul de Saxonia () [Corola-website/Science/327948_a_329277]
-
cu întreruperi lucrările în biserică "Sân Francesco", si Urbino, unde este invitat de ducele Federigo da Montefeltro. Aici pictează câteva din cele mai cunoscute opere ale sale, cum ar fi "„Biciuirea lui Christos”", precum și "„Dipticul din Urbino”", care reprezintă perechea ducala. Tabloul „Biciuirea lui Christos” prezintă simultan două scene plasate în epoci diferite. În jumătatea stânga, Christos, după arestarea de către români, este biciuit că pedeapsa pentru faptul de a-si fi atribuit titlul de rege. În partea dreaptă se zăresc trei
Piero della Francesca () [Corola-website/Science/304884_a_306213]
-
Dipticului ducilor de Urbino” sunt de aceeași mărime și sunt pictate pe ambele părți. Pe o parte sunt pictate portretele de profil ale lui Federigo da Montefeltro și al soției sale, Battista Sforza, pe partea cealaltă scene victorioase ale perechii ducale. În redarea celor două portrete se constată contrastul dintre figurile foarte apropiate și peisajul îndepărtat, pierdut în ceață. profunzimea spațiului este sugerată prin utilizarea numeroaselor nuanțe de culori și prin efectele de difuziune a văzduhului. După finalizarea frescelor din Arezzo
Piero della Francesca () [Corola-website/Science/304884_a_306213]
-
940 - d. 5 octombrie 989) a fost primul duce de Carintia de la 976 la 978, apoi duce de Bavaria între 983 și 985, după care din nou duce de Carintia de la 985 până la moarte. Henric a fost membru al familiei ducale a Luitpoldingilor din Bavaria, care erau susținători locali ai dinastiei regale a Ottonienilor originare din Saxonia. El era singurul fiu care i-a supraviețuit ducelui Berthold de Bavaria de Bavaria. Cu toate acestea, dat fiind că era minor la moartea
Henric al III-lea de Bavaria () [Corola-website/Science/325252_a_326581]
-
bavarez propriului său frate, Henric I. Dat fiind că acesta din urmă s-a căsătorit în jur de 937 cu Judith, fiică a fostului duce Arnulf "cel Rău", unchiul lui Henric "cel Tânăr", acesta avea tot dreptul să revendice titlul ducal. După ce a îndeplinit vârsta legală, Henric "cel Tânăr" a așteptat cu răbdare, deși se părea că Bavaria era definitiv pierdută pentru Luitpoldingi. Când Henric I a murit în 955, el a succedat de fiul său de patru ani, Henric "cel
Henric al III-lea de Bavaria () [Corola-website/Science/325252_a_326581]