162 matches
-
de pe globul pământesc. Una dintre aceste intersecții se numește punct vernal. El corespunde poziției Pământului pe orbita sa la echinocțiul de primăvară și constituie punctul de plecare a măsurărilor unghiulare ale punctelor eclipticii. Cealaltă intersecție este punctul autumnal. Punctul de pe ecliptică care este cel mai la nord de ecuatorul ceresc se numește "solstițiu de vară" în emisfera nordică / emisfera boreală și "solstițiu de iarnă" în emisfera sudică / emisfera australă. Aceste denumiri sunt inversate când Soarele este la punctul cel mai la
Ecliptică () [Corola-website/Science/296795_a_298124]
-
emisfera boreală și "solstițiu de iarnă" în emisfera sudică / emisfera australă. Aceste denumiri sunt inversate când Soarele este la punctul cel mai la sud al ecuatorului ceresc cu Pământul. Punctele în care orbita unui astru din Sistemul Solar taie planul eclipticii se numesc "noduri". În mișcarea sa în jurul Pământului, care se rotește în jurul Soarelui, Luna taie și ea planul eclipticii în două noduri. Dacă o Lună nouă sau o Lună plină se produce în dreptul unui nod, rezultă o "eclipsă", deoarece în
Ecliptică () [Corola-website/Science/296795_a_298124]
-
punctul cel mai la sud al ecuatorului ceresc cu Pământul. Punctele în care orbita unui astru din Sistemul Solar taie planul eclipticii se numesc "noduri". În mișcarea sa în jurul Pământului, care se rotește în jurul Soarelui, Luna taie și ea planul eclipticii în două noduri. Dacă o Lună nouă sau o Lună plină se produce în dreptul unui nod, rezultă o "eclipsă", deoarece în acest caz Luna, Pământul și Soarele sunt aliniate în planul eclipticii. Planul eclipticii este numit astfel din cauză că în acest
Ecliptică () [Corola-website/Science/296795_a_298124]
-
rotește în jurul Soarelui, Luna taie și ea planul eclipticii în două noduri. Dacă o Lună nouă sau o Lună plină se produce în dreptul unui nod, rezultă o "eclipsă", deoarece în acest caz Luna, Pământul și Soarele sunt aliniate în planul eclipticii. Planul eclipticii este numit astfel din cauză că în acest plan se observă eclipsele. Planul ecliptic este frecvent numit și "plan al eclipticii" și poate fi definit astfel: este planul care conține centrul de gravitate al Soarelui și centrul de gravitate al
Ecliptică () [Corola-website/Science/296795_a_298124]
-
Soarelui, Luna taie și ea planul eclipticii în două noduri. Dacă o Lună nouă sau o Lună plină se produce în dreptul unui nod, rezultă o "eclipsă", deoarece în acest caz Luna, Pământul și Soarele sunt aliniate în planul eclipticii. Planul eclipticii este numit astfel din cauză că în acest plan se observă eclipsele. Planul ecliptic este frecvent numit și "plan al eclipticii" și poate fi definit astfel: este planul care conține centrul de gravitate al Soarelui și centrul de gravitate al Pământului care
Ecliptică () [Corola-website/Science/296795_a_298124]
-
produce în dreptul unui nod, rezultă o "eclipsă", deoarece în acest caz Luna, Pământul și Soarele sunt aliniate în planul eclipticii. Planul eclipticii este numit astfel din cauză că în acest plan se observă eclipsele. Planul ecliptic este frecvent numit și "plan al eclipticii" și poate fi definit astfel: este planul care conține centrul de gravitate al Soarelui și centrul de gravitate al Pământului care se rotește în jurul Soarelui; acest plan este proiectat la infinit și servește la definirea sistemului de coordonate pentru reperarea
Ecliptică () [Corola-website/Science/296795_a_298124]
-
gravitate al Soarelui și centrul de gravitate al Pământului care se rotește în jurul Soarelui; acest plan este proiectat la infinit și servește la definirea sistemului de coordonate pentru reperarea stelelor. Pentru că orbita Lunii este înclinată doar cu circa 5° față de ecliptică, iar Soarele este mereu foarte aproape de ecliptică, eclipsele au întotdeauna loc pe sau lângă ea. Datorită înclinației orbitei Lunii, eclipsele nu se petrec la orice conjuncție și opoziție între Soare și Lună, ci numai când Luna este aproape de nodul ascendent
Ecliptică () [Corola-website/Science/296795_a_298124]
-
al Pământului care se rotește în jurul Soarelui; acest plan este proiectat la infinit și servește la definirea sistemului de coordonate pentru reperarea stelelor. Pentru că orbita Lunii este înclinată doar cu circa 5° față de ecliptică, iar Soarele este mereu foarte aproape de ecliptică, eclipsele au întotdeauna loc pe sau lângă ea. Datorită înclinației orbitei Lunii, eclipsele nu se petrec la orice conjuncție și opoziție între Soare și Lună, ci numai când Luna este aproape de nodul ascendent sau descendent în același timp cu opoziția
Ecliptică () [Corola-website/Science/296795_a_298124]
-
întotdeauna loc pe sau lângă ea. Datorită înclinației orbitei Lunii, eclipsele nu se petrec la orice conjuncție și opoziție între Soare și Lună, ci numai când Luna este aproape de nodul ascendent sau descendent în același timp cu opoziția sau conjuncția. Ecliptica este numită astfel, deoarece astronomii din Antichitate au notat că eclipsele au loc numai atunci când Luna o traversează.
Ecliptică () [Corola-website/Science/296795_a_298124]
-
Pământ. Ipoteza lui devenea însă impotentă în cazul lui Mercur și Venus, care ambele aveau un parcurs pe boltă de un an, caz care era complicat în plus și de "coincidența" că acest termen era și timpul parcursului solar pe ecliptică. Lui Venus și lui Mercur nu li se puteau așadar aloca distanțe diferite față de Pământ apelând la ipoteza ptolemeică, care ea formase totuși timp de mai bine de un mileniu gândirea celor interesați de "știința stelelor" în lumea greacă, latină
Nicolaus Copernic () [Corola-website/Science/298558_a_299887]
-
punctul sud". Punctele situate pe cercul orizontului pe direcție perpendiculară pe direcția nord-sud se numesc "punctul est" și "punctul vest". Planul ce trece prin observator și este paralel cu planul orbitei Pământului taie sfera cerească după un cerc mare numit "ecliptică". Ecliptica taie ecuatorul ceresc în două puncte diametral opuse, numite "puncte echinoxiale": "punctul vernal" și "punctul autumnal". În descrierea poziției sau mișcării aparente a unui corp pe sfera cerească se utilizează două categorii de sisteme de referință: Reperarea punctelor pe
Sferă cerească () [Corola-website/Science/299928_a_301257]
-
sud". Punctele situate pe cercul orizontului pe direcție perpendiculară pe direcția nord-sud se numesc "punctul est" și "punctul vest". Planul ce trece prin observator și este paralel cu planul orbitei Pământului taie sfera cerească după un cerc mare numit "ecliptică". Ecliptica taie ecuatorul ceresc în două puncte diametral opuse, numite "puncte echinoxiale": "punctul vernal" și "punctul autumnal". În descrierea poziției sau mișcării aparente a unui corp pe sfera cerească se utilizează două categorii de sisteme de referință: Reperarea punctelor pe sfera
Sferă cerească () [Corola-website/Science/299928_a_301257]
-
sistemul de coordonate, există: În Univers însă nu există coordonate absolute, asta deoarece nu există un punct de reper absolut, întotdeauna univoc și fix, de la care să putem calcula. Stelele sunt (aproximativ) fixe față de sfera cerească (raportate la ecuator si ecliptică). Ca urmare, poziția unei stele descrisă în coordonate ecuatoriale (ascensie dreaptă și declinație) sau în coordonate ecliptice rămâne fixă în timp. Față de un observator terestru, orice stea îndepărtată se deplasează pe un cerc paralel cu ecuatorul ceresc. O rotire completă
Sferă cerească () [Corola-website/Science/299928_a_301257]
-
petrece în exact o zi siderală. Momentul în care steaua traversează meridianul superior se numește "culminația superioară" sau "trecerea la meridian" a stelei. Momentul traversării meridianului inferior se numește "culminația inferioară". Soarele se deplasează, față de sfera cerească, de-a lungul eclipticii, efectuând o tură completă în timp de un an. Echinocțiile sunt definite ca momentele în care Soarele traversează ecuatorul ceresc. Față de un observator terestru, Soarele descrie o traiectorie complicată, semănând cu două elici de sens contrar, lipite cap la cap
Sferă cerească () [Corola-website/Science/299928_a_301257]
-
De-asemnea, sub egida Colegiului Național „Vasile Alecsandri” funcționează Astroclubul „Orionidele”, coordonat de doamna profesoara Anamia Gireadă. Orion este localizată în prezent pe ecuatorul ceresc, dar nu va fi întotdeauna așa din cauza efectelor precesiei. Orion se află în partea sudică a eclipticii. Precesia va mișca constelația Orion, iar până în 14.000 e.n. Orion va fi suficient de depărtat ca să fie invizibil de la latitudinea Marii Britanii, deci nici în România nu mai putea fi posibilă vizionarea acestei constelații. Mai târziu, stelele din constelația Orion
Orion (constelație) () [Corola-website/Science/298756_a_300085]
-
a intrat în uz până în 1850. Uranus a fost vizitată doar de o navă, Voyager 2 pe 24 ianuarie 1986. Majoritatea planetelor se învârt pe o axă aproape perpendiculară pe planul eliptic, însă axa lui Uranus este aproape paralelă cu ecliptica. La trecerea lui Voyager 2, polul sud al lui Uranus era orientat aproape direct înspre Soare. Aceasta conduce la ciudatul fapt prin care regiunile polare ale lui Uranus recepționează mai multă energie de la Soare decât regiunile ecuatoriale. Uranus este totuși
Uranus () [Corola-website/Science/298439_a_299768]
-
că aceste constelații influențează atât planeta cât și ființa umană. Ca întindere temporală, fiecare zodie corespunde aproximativ unei luni a anului, sistem adoptat astronomic când s-a realizat calendarul. Babilonienii cunoșteau existenta acestei constelații , oarecum aceasta fiind prea departe de ecliptica, fusese omisa din zodiac. Există 12.5 luni. Până la ora actuala, zodiacul nu s-a împărțit în 13 sectoare și nici nu existau 13 luni ale anului. Oamenii de știință au tendința să argumenteze că Ofiucus este o descoperire recentă
Ofiucus (constelație) () [Corola-website/Science/303209_a_304538]
-
înaintat și el în mișcarea sa de revoluție; făcând o medie între timpul dintre două faze identice (de obicei, Lună nouă) și luna siderală obținem 29,5 zile. Acest răstimp este cunoscut ca "lună sinodică". Pe traiectoria sa,Luna traversează ecliptica de la sud spre nord, când e la nodul ascendent, și invers, când e la nodul descendent. Nodurile lunare au o mișcare graduală într-un sens retrograd din cauza gravitației Soarelui, iar un circuit complet se termină o dată la 18,6 ani
Eclipsă de Soare () [Corola-website/Science/304033_a_305362]
-
zilei solare medii crește cu aproximativ 2 milisecunde pe secol. Timpul solar mediu este, în principiu, timpul solar adevărat corectat în așa fel încât să curgă uniform. Anume, se definește un Soare fictiv, care se deplasează cu viteză constantă pe ecliptică și coincide cu soarele adevărat în momentul trecerii Pământului prin periheliul orbitei sale. Se definește apoi un al doilea Soare fictiv, numit Soarele mediu, care parcurge ecuatorul ceresc cu viteză constantă și trece prin punctul vernal simultan cu primul Soare
Timp solar () [Corola-website/Science/309607_a_310936]
-
Lună. În timpul unei eclipse de Lună Luna este mereu în faza de Lună Plină. Dacă ne-am găsi pe Soare în timpul producerii eclipsei, Luna s-ar ascunde în spatele Pământului. Orbita Lunii fiind înclinată cu 5 grade față de planul orbitei Pământului, ecliptica, cele mai multe Luni Pline nu aduc eclipse de Lună, Luna fiind ori prea la nord, ori prea la sud față de conul de umbră a Pământului. Pentru a se realiza o eclipsă de Lună, nodul ascendent sau nodul descendent trebuie să se
Eclipsă de Lună () [Corola-website/Science/306364_a_307693]
-
aparente a două corpuri cerești este numit opoziție. În general, corpurile cerești considerate sunt Soarele, Luna șiplanetele. Datorită faptului că unghiurile dintre planele orbitelor planetelor și Lunii sunt foarte mici, traiectoriile aparente ale planetelor și Lunii sunt foarte apropiate de ecliptică. În consecință, conjuncția este, cu aproximație bună, momentul în care cele două corpuri au aceeași longitudine ecliptică (și, totodată, ascensii drepte apropiate). Dacă și latitudinile ecliptice au valori apropiate în momentul conjuncției, are loc un fenomen de tranzit sau de
Conjuncție (astronomie) () [Corola-website/Science/314301_a_315630]
-
Datorită faptului că unghiurile dintre planele orbitelor planetelor și Lunii sunt foarte mici, traiectoriile aparente ale planetelor și Lunii sunt foarte apropiate de ecliptică. În consecință, conjuncția este, cu aproximație bună, momentul în care cele două corpuri au aceeași longitudine ecliptică (și, totodată, ascensii drepte apropiate). Dacă și latitudinile ecliptice au valori apropiate în momentul conjuncției, are loc un fenomen de tranzit sau de ocultație. Ca regulă generală, când se vorbește simplu despre conjuncția a două obiecte cerești semnifică faptul că
Conjuncție (astronomie) () [Corola-website/Science/314301_a_315630]
-
sau de ocultație. Ca regulă generală, când se vorbește simplu despre conjuncția a două obiecte cerești semnifică faptul că au o ascensie dreaptă apropiată. Este posibil de asemenea să se vorbească de conjuncție atunci când cele două obiecte împart aceeași longitudine ecliptică. Conjuncțiile în ascensie dreaptă și în longitudine ecliptică nu se produc de obicei în același moment, dar sunt adesea foarte apropiate una de cealaltă. Dacă cele două obiecte posedă aceeași declinație în momentul unei conjuncții în ascensie dreaptă (sau aceeași
Conjuncție (astronomie) () [Corola-website/Science/314301_a_315630]
-
vorbește simplu despre conjuncția a două obiecte cerești semnifică faptul că au o ascensie dreaptă apropiată. Este posibil de asemenea să se vorbească de conjuncție atunci când cele două obiecte împart aceeași longitudine ecliptică. Conjuncțiile în ascensie dreaptă și în longitudine ecliptică nu se produc de obicei în același moment, dar sunt adesea foarte apropiate una de cealaltă. Dacă cele două obiecte posedă aceeași declinație în momentul unei conjuncții în ascensie dreaptă (sau aceeași latitudine ecliptică în timpul unei conjuncții în longitudine ecliptică
Conjuncție (astronomie) () [Corola-website/Science/314301_a_315630]
-
în ascensie dreaptă și în longitudine ecliptică nu se produc de obicei în același moment, dar sunt adesea foarte apropiate una de cealaltă. Dacă cele două obiecte posedă aceeași declinație în momentul unei conjuncții în ascensie dreaptă (sau aceeași latitudine ecliptică în timpul unei conjuncții în longitudine ecliptică), cel care este mai aproape de observator pare să treacă prin fața celui care este mai departe. Cele trei corpuri sunt atunci în situație de syzygie și este posibil să se observe o ocultație, un tranzit
Conjuncție (astronomie) () [Corola-website/Science/314301_a_315630]