542 matches
-
pe unde au trecut îngerii, era scrisă poezie”. Într-un soi de panteism liric, abstractul și concretul fuzionează: „Lucrurile abstracte sunt lucruri firești, așezate pe ochelarii lui Dumnezeu”. Vîrsta arhetipală a acestui bard ingenuu n-ar putea fi decît cea edenică. Întrebîndu-se, atunci cînd Masa Tăcerii i se înfățișează acoperită de o zăpadă zaharoasă, „cine taie tortul pentru îngeri?”, d-sa numește copiii precum un substitut al celestelor înaripate. E o copilărire a poetului însuși, transpus în „gîndul de copil”, care
Vîrsta edenică by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5469_a_6794]
-
îl situează pe Creangă alături de Rabelais, incluzându-l în paradigma marilor inițiați în gurmanderie, eroi de ospețe abundente, devoratori nu numai de mâncăruri grele, ci și de vocabule conviviale, sympozionale, cărnoase, gustoase, mirosind a primitivitate și arome ascunse din grădina edenică a deliciilor. Istoria europeană a râsului începe cu Rabelais, pentru care - așa cum remarcă undeva Milan Kundera - "veselia și comicul erau unul și același lucru. În secolul al XVIII-lea, umorul lui Sterne și al lui Diderot sunt o amintire tandră
N. Iorga, primul exeget al lui Ion Creangă by Cristian LIVESCU () [Corola-journal/Journalistic/6626_a_7951]
-
epocile creatoare, se comportă asemenea unui organism enorm, dar totuși unitar, și artistul singuratic, cel care oglindește în propria-i ființă, mai mult sau mai puțin fidel, specia însăși, are tainice năzuințe de a recupera măcar o fărîmă din starea edenică a primilor oameni. Si atunci visează în fața șevaletului făpturi sincretice, pe jumătate pămîntene, pe jumătate forme eterne, ipostaziate, de cele mai multe ori, în misterioase nuduri feminine. Indiferent cum se raportează în particular un pictor sau altul la nudca temă de atelier
Nudul, între mistică și păcat by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/6410_a_7735]
-
partitura erotică, sunt contaminate de acest limbaj evlavios ce se desfășoară ca o monodie melancolică”. În acest fel, versurile lui Eugeniu Nistor posedă înfiorarea nostalgică a unui eu liric care percepe spațiul natal ca pe un „paradis pierdut”, un topos edenic la care ființa nu poate accede decât prin intermediul evocării și sugestiei. Poet cu o structură clasicizantă, Eugeniu Nistor își orientează demersul liric spre resuscitarea unui trecut exemplar, a unei geografii mitice, simbolizând o întreagă istorie, fără să apeleze însă la
Melancolii în palimpsest by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4747_a_6072]
-
versuri echivalent cu o fenomenologie a alcoolului. Conform viziunii d-sale, alcoolul nu e o simplă scornire pămîntească, defel o smintire, un nărav ce se cuvine osîndit, ci un reflex al unei puteri metafizice, al unei idei platoniciene. O rămășiță edenică (Întoarcerea fiului risipitor). Nu e de mirare, așadar, că alcoolicii trăiesc într-o lume a lor ce ignoră Lumea, că libațiile reprezintă un ritual cosmic (Poemul alcoolicilor). Totul e să menții această relație fragilă între cele două sfere, să te
O fenomenologie a alcoolului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5543_a_6868]
-
ooo de locuitori, se pare. Iar catedrala, ridicată pe o colină, cam ca dealul Mitropoliei (însă azi e ascunsă de arcade marine pline de umbră și de cascadele unei scări somptuoase), ei bine, catedrala aceasta este expresia a ceva foarte edenic. În sufletul națiunii și ca tot ce atinge adâncimile, greu de exprimat. E înconjurată de case medievale cu acoperișuri ascuțite, ca o regină de către poporul său. Obișnuitele metafore sunt supărătoare, dar inevitabile: dantelă de piatră, pădure de coloane, bolți silvestre
Un text necunoscut al lui Petru Dumitriu () [Corola-journal/Journalistic/3179_a_4504]
-
pornit spre țara cuntunecate văi, La rîul crunt pe care nu-l treci decît o dată”. Ca în toate poemele pe teme familiare, modelul tradițional al legendei se alterează, iar Philippide modifică mitologia. Ce vrea el să arate aici? Că vîrsta edenică a trecut? Că nici măcar zeii și zeițele nu se pot sustrage morții? Finalul rămîne deschis, interpretabil, iar alegoria naiadei - învăluită în mister. Mitologia reîntîlnește astfel veșnica temă a poeziei lui Philippide, angoasa ontologică a ființei umane obsedate de finitudine - aceeași
Alexandru Philippide, astăzi by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/3225_a_4550]
-
câștig mai mare de la cea care conservă un monstru străvechi decât de la cea care ne arată un zeu nou”9. Dacă mai adăugăm și că întreaga lucrare masonică stă sub semnul unei nostalgice căutări a „timpului pierdut”, a acelei umanități edenice care se cere în mod imperativ regăsită și retrăită de constructorii Templului Universal, vom înțelegea poate mai bine și dimensiunea ocultă a prieteniei romancierului cu frații masoni Bibescu. Sub semnul misterioasei litere G Considerat doar „o carte despre snobism”, Guermantes
În lojă cu Marcel Proust by Radu Cernătescu () [Corola-journal/Journalistic/3251_a_4576]
-
omul: „Omul s-a născut la masă sau, mă rog, în jurul mesei, acolo unde s-a născut și comensalitatea, convivialitatea. Animalul se hrănește, omul gătește: iată una dintre primele mari despărțiri ale Omului de Animal - și astfel de Natură. Omul edenic era vegetarian, simplu culegător - ne spune Cartea genezei; căzut în istorie, devine omnivor. Prima sa rețetă a venit odată cu focul, din care s-a născut «triunghiul culinar» reconstituit de Levi Strauss câteva mii de ani mai târziu și care consacră
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/3849_a_5174]
-
unii se întreabă de unde atâta fericire adunată într-o plăcintă cu măr? Nici nu știi unde se poate ascunde fericirea! Merele, câtă simbolistică are mărul! Poate însemna fructul oprit cules din mâinile jumătății tale. Mărul și dragostea dintr-o grădină edenică îndulcit într-o plăcintă e visul ascuns printre norii plini de ploi. Mereu am rătăcit gustul, pe urmă am pierdut bucata cea bună și m-am rătăcit pe mine asemeni Albei ca Zăpada ce a prins a gusta partea otrăvită
ÎMPĂCARE de ANA CRISTINA POPESCU în ediţia nr. 2249 din 26 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/384870_a_386199]
-
sunt marile reculegeri, un turn al lacrimei, o cădere între cuvinte, extazul păsării de rouă, întâlnirea cu aproapele nostru pe diferite planuri, unele imaginare,, o hermeneutică a transimaginarului, sau o transhermeneutică a imaginarului, interfața dintre creator și cititor, mitul unor edenice viziuni ori realitatea unor transviziuni procesuale. Acest scriitor, prin cărțile sale, inclusiv în volumul de debut, intitulat : “Mozaic “(versuri ), semnat împreună cu soția, apărut la Editura “Studia “, temperatura lirică, în care verbul sugerează un act de magie, și care se transformă
CONCEPTE FUNDAMENTALE DESPRE VIAȚĂ ÎN OPERA LITERARĂ A SCRIITORULUI MIRCEA PAVEL MORARIU de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 1747 din 13 octombrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382304_a_383633]
-
Toate Articolele Autorului Pe lungi spinări de toamne sângerii, rupând din ramuri bocete de trăsnet, am împletit amurgu-n ochi-ți vii, să-mi sting căderea-n dulci tristeți de foșnet. M-am îmbrăcat cu străluciri de stea, în catifeaua timpului edenic, punând arcușul vieții-n giulgi de nea și, versul cel de taină, într-un sfeșnic. Am împletit din ploaie lungi cărări, grăbind spre tine pașii-mi de mătase, țineai în brațe lungi iertări din flori căci, dorul greu din toamnă
PICURI DE IUBIRE de DOINA BEZEA în ediţia nr. 2028 din 20 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382354_a_383683]
-
-MI SPUI, AJUNGE! Autor: Ovidiu Oana Pârâu Publicat în: Ediția nr. 1792 din 27 noiembrie 2015 Toate Articolele Autorului Nu poți să-mi spui, Ajunge! Nu-s nălucă! Sunt doar înfometat de feciorelnic Prinos ce-mi dai din trupul tău edenic Și n-am s-ascult îndemn nebun de ducă! Te-am istovit? Mileniile-s doar clipe Când mă răsfeți cu dulcea contopire. Vom da apoi, pe calea spre-mplinire, Odihnei un minut să se-nfiripe. Să nu mă cerți când
NU POŢI SĂ-MI SPUI, AJUNGE! de OVIDIU OANA PÂRÂU în ediţia nr. 1792 din 27 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383112_a_384441]
-
sau le trimitea asupra vrăjmașilor. Îl căutau emisari secreți; erau dintr-un ținut îndepărtat numit Ventali - sau Ventalia - unde stăpânul de atunci al Domeniului petrecuse cincisprezece ani. Acolo învățase șapte limbi moarte, dintre care una era aceea a atlanților. Limba edenică, de fapt, vorbită, cândva, de către Adam și Eva, așa lăsa să se înțeleagă; transmisă celor doi de către Creator, nu se pierduse; fiul Profetului știa graiul lui Dumnezeu!!! Poate chiar Cuvântul... Nu e de mirare că un alt urmaș - Castelanul - are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
vântul umbrei ascuțit” (Viața misterioasă) etc. Și, deloc surprinzătoare, ambivalența conotativă a imaginilor: „vălurile nopții” - „văpăi(le) sunetului” (Icoana drumului), pentru a reflecta asupra lacrimilor care, pe„matca aerului”străpung timpul. Și-atunci auzim: „Mă acopăr / cu toate harurile / reliefurilor edenice / din crucea visului / să nu mai văd / cruzimea Lumii / izgonind în gol / Îngerii cuvintelor” (Chipul durerii). Deși un suflet exilat, ființa se lasă purtată de o stare de trezire a conștiinței, chiar de extaziere. Și-acest imbold transpare ca un
MISTUIRE CELESTĂ, ÎN VIZIUNEA LIVIEI CIUPERCĂ de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 956 din 13 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/364322_a_365651]
-
o lume «de tăceri de geneză / limpede» (ibid.). Dumnezeu este „imitat“ - nu neapărat „luciferic“ - de eroul negulescian, erou ce cu farmec se „îngenezează“ (dacă termenul poate fi acceptat) dinspre „perechea primordială“, întru creșterea ochiului-soare, alcătuind și el o nouă femeie „edenică“, dar din alt „material“, mai precis, o Evă din fotoni: «...fac o femeie de lumină / din mugurii razelor...» (Împărtășirea uimirii); este o Evă „oximoronizată“ / „paradoxizată“, cu misiunea nemuritoare de a-i ține «pe genunchi / umbra». Este cultivat în acest volum
LES NOCES DES PAROLES, ÎN CURS DE APARIŢIE de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 384 din 19 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361350_a_362679]
-
des cântate de poeți, ele aducând o notă de optimism și speranța reînvierii a tot ce-a fost uscat în natură sau în propriul eu liric. Ca și altădată, Ioachim Boris impresionează printr-un superb tablou al primăverii, un peisaj edenic plin de culoare, lumină și muzicalitate (Cântecul primăverii). La fel de expresiv apare și tabloul din Ireală, poezie semnată de Mircea Marcel Petcu, prin descrierea unei zile de vară până la lăsarea nopții. Vara, personificată într-o fecioară cu "buze roșii, cărnoase" se
RECENZIE REALIZATĂ ANTOLOGIEI “ARTĂ SFÂŞIATĂ”( 73 DE POEŢI CONTEMPORANI) de VALENTINA BECART în ediţia nr. 385 din 20 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361356_a_362685]
-
toate, având în mintea mea felul în care arată mănăstirea, căci îl știm pe Părintele că este un foarte mare iubitor al florilor așa încât curtea mănăstirii cea foarte îngrijită, arată permanent, ca un colț de rai, ca un paradis ceresc/edenic coborât pe pământ!... Știind, din propria-mi experiență, că fiecare întâlnire cu Părintele Nicodim Dimulescu este un prilej de mare înălțare sufletească și de sărbătoare, asemeni întâlnirilor învățăceilor cu marii filozofi ai vremii antice precum: Platon, Plotin, Socrate, Aristotel, fiindu
PĂRINTELE NOSTRU STAREŢ EMERIT NICODIM DIMULESCU ARHIMANDRITUL, LA ÎMPLINIREA A CINCIZECI DE ANI DE VIAŢĂ MONAHALĂ, FRUMOASĂ, RODNICĂ, EXEMPLARĂ ŞI BINECUVÂNTATĂ... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 228 [Corola-blog/BlogPost/362846_a_364175]
-
a dezvălui pielea secretă, semn că mitul ascunderii face parte din strategia abilă și voluntară a cuceririi Celuilalt. La fel și tatuajul care, în locuri intime și doar în dragoste arătate, conferă pielii nevăzute ceva din sacralitatea originară a goliciunii edenice. Să abordăm acum problema machiajului și a măștii. Freud spunea că omul are două fețe: una individuală și o alta construită social. Jung, mergea mai departe, aducând în vocabularul de bază al psihanalizei, termenul latinesc „persona”, adică, deopotrivă, personaj și
PIELEA ŞI SEMNELE de DAN CARAGEA în ediţia nr. 966 din 23 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/362868_a_364197]
-
Popă, Nichita Stănescu dovedește prin volumul O viziune a sentimentelor (1964) că a ajuns în sublima zonă a celei mai mari altitudini cunoscute/atinse de poezia timpului său; în primul rând, prin lirica erotică „țintind absoluta cunoaștere “, prin „reeditarea perechii edenice “, oglindind „vârsta de aur “a cuplului tânăr, în desfășurări cosmice, făcând zeii să pălească de invidie: Jupiter e galben, și Hera/cea minunată e argintie. / Izbesc cu stângă-n roată și ea se urnește. / E un dans, iubito, al sentimentelor
NICHITA STĂNESCU ŞI „NOUA ONTOLOGIE“ A LIMBII / LOGOSULUI DIN TEMEIUL PARADOXISMULUI (1) de ION PACHIA TATOMIRESCU în ediţia nr. 1084 din 19 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363457_a_364786]
-
au fost Basarabii și... „punctum” (vorba lui Eminescu). Obiceiul pământului Legea pământului („Lex Valachorum), menționată în unele documente din Polonia și Croația, pomenește faptul că românii își alegeau cnejii numai din rândurile lor. Dr. G.D.Iscru menționează că: „În Dacia edenică, țara care n-a cunoscut sclavia ca instituție, ascensiunea în înaltele demnități avea loc pe temeiul competenței și al destoiniciei, cei mai buni avansând ierarhic. Cei vizați pentru conducerea supremă, beneficiau de o pregătire specială, care le puneau la încercare
UN BASARAB PENTRU ŢARĂ de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1350 din 11 septembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/362357_a_363686]
-
ce urmează să-l însoțească și de care el se va descotorosi pe drum, ca și de ostașii, tot unul și unul, destinați să-l însoțească în insolita expediție etc.). Itinerariul dintre timpul profan și cel de dinainte ca omul edenic să fi mușcat din fructul interzis, e presărat de peripeții cu sens inițiatic, ca în orice scenariu basmic, dar nimic nu-i poate opri pe cei doi, călăreț și cal, din expediția lor către un ideal. Spațiul traversat devine tot
RESCRIEREA – O FORMĂ DE INTERTEXTUALITATE de ION ROŞIORU în ediţia nr. 942 din 30 iulie 2013 [Corola-blog/BlogPost/364215_a_365544]
-
survolarea „miticei păduri”, dar, la coborârea din slăvi, calul năzdrăvan atinge un copac și tot codrul cu fiarele lui flămânde se trezește. Norocul vine din partea zânei care își calmează lighioanele și pământeanul e îmbiat în palat. Ținutul e un topos edenic utopic: florile nu se ofilesc niciodată, frunzele nu cad, zefirul blând adie învigorator, animalele nu se sfâșie între ele etc. Și ce-i mai important aici este că presiunea timpului a fost definitiv învinsă: „Petrecând vreme uitată/ Într-atâta frumusețe
RESCRIEREA – O FORMĂ DE INTERTEXTUALITATE de ION ROŞIORU în ediţia nr. 942 din 30 iulie 2013 [Corola-blog/BlogPost/364215_a_365544]
-
nu de mult, Ion Itu. După el, autorul nostru ar locui poetic într-un topos enigmatic și mirific, un „tărâm cutreierat de presimțiri și de închipuire” copleșit de taină - „loc auroral presărat cu piramide și cu lumi subpământene”, o „țară edenica situată undeva între Hyperboreea, Tracia, Helada, Egipt sau Babylon”. Poezia lui Râul Constantinescu, ne încredințează Ion Itu, e una incomoda, profumele de vechime potrivite unei muzici cu măsuri legănate întâmpinând aci, uneori, ruperi neașteptate de ritm, încordările rostirii, aș spune
ASTRA de RAUL CONSTANTINESCU în ediţia nr. 1519 din 27 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/367856_a_369185]
-
omenești păcate, spre netezirea și ușurarea drumului pe nebătutele cărări ale vieții, pentru ca apoi să se recompună și să se regăsească, așa ca și cum n-ar fi fică a Evei cea de dinaintea marii ispitiri ce a dus pe om la pierderea edenicei fericiri. Iubește și iartă, crede în ziua de azi dar și în ziua de mâine, în incomensurabilul palpabil din “Coloana Infinitului” a lui Brancuși. Poeta crede în Înviere. “Mai cred că-n primăveri Tu o sa-mi fii copac/ Și-n
PENTRU CAMELIA CRISTEA „E VREMEA ZBORULUI” de DORINA STOICA în ediţia nr. 1553 din 02 aprilie 2015 [Corola-blog/BlogPost/367942_a_369271]