84 matches
-
sinteză" devine orizont tematic, care cuprinde sensuri preluate de la celelalte două orizonturi (care intră în sinteza sa), onticul (corespunzător "lucrului" sau ființării-simplu-prezente, preluate și prelucrate direct, prin ceea ce am putea numi acum intuiție, dar de mai multe feluri, "sensibilă", "categorială", "eidetică") și lingvisticul (corespunzător "cuvântului", propoziției, inferenței). De asemenea, problema adecvării devine principala problemă logică, iar adevărul termenul care va semnifica și adecvarea dintre lucru și cuvânt, dar, în primul rând, corespondența dintre (stările de) lucruri și cuvintele legate ca sinteză
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
totuși, "noetice", reușește, uneori, filosofia.40 Un exemplu potrivit pentru ideea ultimă, dovadă, totuși, de încercare de forțare a limitelor judicativului constitutiv, este "maxima" fenomenologică "La lucrurile însele", susținută de reconstrucția cunoașterii pe temeiul faptului intenționalității, al intuiției categoriale și eidetice și al originarității a priori-ului și care presupune în aceeași măsură "lucrul ca atare" și actul prin care acesta este preluat (și, cred, prelucrat), constituit, adică. Dar judecata, odată autonomizată, constituie ea însăși "obiecte": cel puțin pe cele corespunzătoare
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
mai este ea însăși "datul" nu mai este "dat", ci "obiect constituit" și devine unitate obiectuală. Aceasta din urmă însă nu mai poate fi conceptualizată decât prin intelectul judicativ, deoarece constituirea sa a însemnat o încadrare a sa "categorială" și "eidetică", spre exemplu. Așa încât, A este A (enunț care păstrează întreaga bogăție semantică a lui A, fără a distinge între A-subiect și A-predicat, funcții propriu-zis judicative) devine A este o unitate pentru că are anumite proprietăți; prin urmare, capătă legitimitate
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
și valabilitate hegemonică enunțul A este P; iar pentru că A, în noua "formulă", devine un "subiect logic", enunțul se transformă în S este P. Calitatea fundamentală a lucrului constituit (reconstruit logic, în acest caz) ca unitate este completitudinea proprietăților sale (eidetice), nu identitatea sa cu sine, nici identitatea sa cu Altul, care, deși este diferit, ar putea sta în această relație (de identitate) fără a-și pierde propria "ființă" sau ființarea de sine. Desigur, toate aceste observații sunt lipsite de sens
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
a respins-o cu putere, în forma de intuiție intelectuală, dar pe care fenomenologii, mai târziu, prelungind unele aplicații propriu-zis kantiene ale sensului de transcendental, o vor accepta ca atare: este vorba chiar despre două specii ale intuiției: categorială și eidetică. Timpul, dat ca o conștiință de timp, tocmai pentru că nu poate fi obiect al unei intuiții empirice, trebuie să fie obiectul unei intuiții categoriale. Această problemă nu intră în planul lucrării de față, dar trebuie semnalată această aporie a proiectului
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
I / Idei ... vol. I, se află o tensiune cu rost motivant pentru discursul însuși între un gen de analitică logică, strict formală, și unul de analitică fenomenologică al cărei sens tehnic se exprimă în operații fenomenologice precum epoché sau reducția eidetică, tensiune care se simte, uneori, și la discipol. E drept, Heidegger stabilește între "fenomenologia" sa și analitica fenomenologică husserliană distanțe metodologice, tematice și "teoretice" explicite, îndeosebi în Prolegomena zur Geschichte des Zeitbegriffs / Prolegomene la istoria conceptului de timp (1925). Contextul
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
trecerea de la descrierea constituției dictaturii judicativului, așa cum ea a fost desfășurată în secțiunea anterioară și cum se va completa în capitolul de față, la ceea-ce-este ca atare dictatura judicativului, adică la timp; ar fi vorba despre o reducție de tip eidetic, în măsura în care fenomenul timpului este însăși esența dictaturii judicativului și cu condiția dovedirii forței sale constitutive față de mulțimea manifestărilor celorlalte trei elemente din structura judecății. Acesta este și motivul principal pentru care am numit operația în cauză "reducție". Totuși, termenul trebuie
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
fi făcut, fie că se anunță ca o simplă posibilitate de a fi făcut. Din acest punct de vedere, M. Merleau-Ponty, referindu-se la o chestiune de tehnică fenomenologică, pare a prinde un sens "universal", legat de operația autorizării: "Metoda eidetică este cea a unui pozitivism fenomenologic care întemeiază posibilul pe real."228 În scenariul nostru, realul întemeietor fiind judecata și judicativul, iar posibilul întemeiat, tot ce poate fi autorizat în orizontul dictaturii judicativului, aparținând gândirii, rostirii și făptuirii. Deși autoritatea
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
judecata este o "prezentare" (Vorstellung) ca act mental elementar, de sens empiric, chiar senzorial acceptată sau nu în funcție de "obiectul" ei. Pentru Husserl, judecata nu este altceva decât un construct intențional bazat pe intuiția empirică, pe cea categorială și pe cea eidetică, luate împreună într-o unitate; ea dă seamă de o "stare de lucruri". În ambele situații este vorba despre o reducție la imagine (aceasta din urmă, ca tip de "fenomenalitate mentală"). Dar cea mai clară poziție din orizontul filosofiei contemporane
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]