268 matches
-
la perioade diferite ale zilei. Douăzeci de vederi ale catedralei au fost expuse la galeria Durand-Ruel în 1895. El a pictat de asemenea și câteva mori de făină. Lui Monet îi plăcea foarte mult să picteze natură controlată - grădina sa, eleșteul, nuferii săi sau podul său. În grădină avea o livadă cu sălcii și o mlaștină. Monet a pictat între altele și malurile Senei. În 1914, Monet a început o nouă serie de picturi ale nuferilor săi la sugestia prietenului său
Claude Monet () [Corola-website/Science/297862_a_299191]
-
Moșilor de la București. La Gura Beliei exista și o fabrică de var hidraulic, ce era folosit în construcții pe post de substitut pentru ciment. La Breaza de Sus se afla palatul de vară al lui Gheorghe Bibescu, cu parc și eleșteu, folosit de acesta în timpul domniei; domeniul aparținuse anterior (pe la 1808) familiei Sărdarului Nicolae Saegiu, trecând abia în următoarele decenii în posesia casei Brâncovenilor. În perioada interbelică, comunele au rămas separate, fiind parte a plasei Sinaia din județul Prahova. În 1950
Breaza () [Corola-website/Science/297019_a_298348]
-
de amenajare a teritoriului național - Secțiunea a III-a - zone protejate" și are o suprafață de 35,50 hectare. Aria protejată este inclusă în situl de importanță comunitară - "Lacurile Fărăgău - Glodeni" și reprezintă o zonă naturală (luciu de apă, iazul, eleșteul și terenul ce înconjoară lacul) ce adăpostește o gamă diversă de vegetație higrofilă și faună specifică turbăriilor și lacurilor de câmpie. La nivelul ierburilor sunt întâlnite mai multe rarități floristice; printre care: cruciuliță ("Senecio paludorus"), mlăștiniță ("Epipactis palustris"), pufuliță (cu
Lacul Fărăgău () [Corola-website/Science/324432_a_325761]
-
ca un ecou, din crâng. Șanțul alimentat cu apă din Râul Kanie ocolea râpile și copacii mari de pe deal. Dacă nu te uitai atent, probabil nu observai că apa era plină de algele albăstrui-negricioase închise care se găseau în vechile eleștee naturale. Algele se agățau de pietrele tocite ale meterezelor și de pământul bătătorit al zidurilor care apărau de o sută de ani ținutul și, odată cu el, pe urmașii seniorilor din regiune, puterea și mijloacele lor de trai. Din afară, era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
tensiuni, le simțeau imediat; când era plin de lene, și ei deveneau apatici. Oricât de multe notițe oficiale erau afișate zi și noapte, nimeni nu le lua vreodată în serios. Era amiaza. Berze albe și păsări de apă sporovăiau pe eleșteu. Florile de piersic cădeau dese și îmbelșugate. Deși livada era împrejmuită de zidurile castelului, pe vârful înalt al Muntelui Inabayama erau puține zile fără vânt. Tatsuoki zăcea beat în ceainăria din livada de piersici. Saito Kuroemon și Nagai Hayato, doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
cutezase să menționeze numele lui Oichi sau pe cel al lui Nobunaga. Frumoasa și tânăra soție a lui Nagamasa stătea așezată lângă el, împreună cu copiii, ascunși după un paravan pliant argintiu. Se strânseseră laolaltă ca irișii înfloriți pe marginea unui eleșteu. Hideyoshi privi cu coada ochiului licărirea lampionului argintiu, dar nu se uită direct la ei. Îi înapoie ceașca lui Nagamasa, cu respect. — Pentru moment, s-ar cădea să uităm că suntem dușmani, spuse el. După ce am acceptat acest sake la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
avem timp pentru altceva decât să jelim. Veniți aici să mă ajutați cu pregătirile. Femeia aceea încă nu avea douăzeci de ani, și totuși nu-și pierdea simțul bunei cuviințe, nici chiar în ghearele morții. Era senină ca apa unui eleșteu, iar Katsuyori se simți dojenit de calmul ei. Servitoarele plecară, dar se întoarseră curând cu o ceașcă nesmălțuită și o ploscă de sake, pe care le puseră în fața lui Katsuyori și a fiului său. Se părea că soția lui fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
cum s-a putut mai bine spre mulțumirea tuturor. E drept că cearta "bunilor amici" ― cum finanțiarii răsculați erau numiți de către foaia primului-ministru ― n-ar fi avut nici o rațiune de a fi; e așa de mare și așa de tulbure eleșteul răscumpărării încît, numai cu puțină bunăvoință din partea tuturor, fiecare patriot subliniat poate pescui ce-i trebuie. Astfel dar, astăzi s-au dres șurupurile stricate ale mașinii parlamentare; toate roatele ei unse, se înțelege cu toată îngrijirea gospodărească de dd. mașiniști
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
putut bolșevicii să-l înjosească în felul ăsta!" Calistrat făcu "jjj. jjj! Batroane, se bâlbâi el, văd agum o băsărică de Joi-mari, gu miros de tămâie de la sărbătoarea morților cum se băinățează be capul tău înfumurat ca un bivol în eleșteu..." " Păi nu e așa, Calistrate!?" strigă Vintilă triumfător. "Alo, domnu Calistrat, susură Bacaloglu subliniindu-și printr-o nepăsare parcă adormită înfrîngerea (nu reușise să-l intimideze pe Vintilă, dimpotrivă, îi stârnise și mai mult verva sarcastică), domnul Calistrat, fii atent
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
nimănui. — Uite-o pe Alex! — Unde? — Acolo. — Fata aia în costum verde care bate apa cu picioarele și se răsucește pe loc ca un tirbușon? — Da. Așa-i place ei. — Îmi amintește de ceva ce-am văzut odată într-un eleșteu din vestul Irlandei. — Bun, acum mă duc să înot. Să fii cuminte! Tom plonjă înotând în direcția lui Alex. Ca și Adam, se simțea mai aproape de ea când era în apă. Alex se oprise din învârtit și-i făcea semn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
nimeni și lui o poreclă? * * * Nu departe de locul unde fioroasa Vale a Puțului - sălașul Sfintei cu puteri vrăjitorești - spărgea coasta dinspre Dunăre și se deschidea către Baltă, se afla Valea Morii. În adâncul ei, tupilat, liniștit și tulbure zăcea Eleșteul. Pe vremuri, fusese săpat după voința unui boier cu destul noroc În viață - plecase În străinătate cu puțin Înainte de a nu mai putea să plece. La Început era adânc, cu malurile tăiate drept, și-n apele lui verzui sălășluiau crapi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
le făcea scârbă zeama galbenă ce curgea din ele când erau Înțepate. Conacul de pe culmea dealului fusese dărâmat cu multă vreme În urmă, din vechile moșii se păstrau câteva vițe nobile, din cele plantate pe coasta Însorită dinspre Dunăre. Malurile Eleșteului se roseseră Încet, se rotunjiseră, Își prăvăliseră pământul În adânc. Apa măsura numai câteva palme, după care te afundai În nămol până la gât. Buruienile și trestia năpădiseră malurile. Un izvoraș izbucnit din coastă arunca Întruna apă curată În cea mâloasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
roseseră Încet, se rotunjiseră, Își prăvăliseră pământul În adânc. Apa măsura numai câteva palme, după care te afundai În nămol până la gât. Buruienile și trestia năpădiseră malurile. Un izvoraș izbucnit din coastă arunca Întruna apă curată În cea mâloasă a Eleșteului. Pe malul cel dinspre deal, așezat cu fața către Baltă și către Dunărea care, departe, sclipea aproape cu voioșie, se afla croitorul despre care unii ziceau c-ar fi fost leneș și nepriceput. N-ar fi fost În stare, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
ar fi fost leneș și nepriceput. N-ar fi fost În stare, dacă l-ar fi Întrebat cineva, să răspundă cum ajunsese acolo ori de ce. Însă nici pe el nu-l munceau nedumeriri de felul ălora. Sta liniștit pe marginea Eleșteului, singur, departe de lume, și se uita la libelulele albastre ori verzi care-și țârâiau aripile aproape de luciul bălții. Se așezau pe câte o frunză de trestie ori pe vreo buruiană ieșită din apă. Broscoii cu ochi beliți le pândeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
În lupta cu jandarmii și Încercase să facă dreptate așa cum Îl dusese mintea. Acum, Însă, nu voia să știe de nimic. Își amintea cum, pe când era copil, fugea de acasă și venea să se scalde, laolaltă cu porcii, În nămolul Eleșteului. Mamă-sa, văduvă de tânără, Îl bătea când se Întorcea de la scăldat, Însă mai mult așa, ca să nu se spună că nu l-a urecheat. Avea suflet bun mama lui. Era chioară și ochiul ei alb Îi punea În Încurcătură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
În Încurcătură pe cei care o Întâlneau prima oară. Ea știa asta și devenise din ce În ce mai tăcută. Spre bătrânețe mulți credeau că amuțise pe vecie. Cei care o știau Îi uitaseră glasul; se speriau atunci când o auzeau scoțând vreun cuvânt. La Eleșteu, Marin Purcaru Își scălda turma În nămolul călduț, putred și Împuțit ca s-o scape de rapăn, căpușe ori păduchi. Copiii atâta așteptau. Când porcii se azvârleau În apă să se răcorească, băieții, goi, Își alegeau câte un animal, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Înțelesese: el voise să urmeze la liceu, nu să ucenicească și să se facă croitor de nădragi și fuste. La școala din sat fusese un elev cuminte, liniștit și silitor. Nu luase niciodată bătaie cu nuiaua la palmă. Câteodată, În preajma Eleșteului venea și se așeza Daie Gulu, ăl despre care se zicea că nu poate să moară și că se hrănește cu copii neascultători. Daie era, Însă, pașnic și tăcut și nu-i băga deloc În seamă pe ăi de Încercau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
malul Dunării, pe ulițele satului, În pădurile dimprejur, pe câmpuri, prin văi. Se Întorsese la ele și le găsise străine. Ajunsese un om singur și ascuns. Chiar și așa, Însă, Îi băteau În poartă destui clienți. Din apa tulbure a Eleșteului ieși alene și apoi se scufundă o spinare neagră și plină cu țepi ca de nisetru. Pe Cap de Șobolan nu-l Încercă nici o mirare. Simți, numai, mirosul greu al mâlului răscolit. Fioroasa spinare Începu, ridicându-se și coborând cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
se ascundea În altă parte, În altcineva. Șarpele Își potrivea la loc fălcile fără țâțâni și broasca Înghițită Înainta Încet prin trupul negru și solzos ce se odihnea acum la soare, Îndestulat. Fioroasa spinare cu țepi Își iuțise rotocoalele În jurul Eleșteului și apa, neliniștită, scotea bolboroseli aproape de amenințare. Își Întoarse capul către culmea dealului spân pe care fusese cândva conacul boieresc. De-acolo cobora, cu pași Înfrânați, nea Mitu Păcătosul. Tălpile gumarilor alunecau tot timpul În țărâna potecii și hârșâitul lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
știu și nu vreau să știu.” „Păi bine, bre, mata nu vezi cu cine Îți duci viața pe umeri?” Iedul căscă a plictiseală de-i trosniră fălcile. Apoi se arătă deosebit de interesat de spinarea neagră cu țepi ce da ocol Eleșteului. Făcea valuri mari care goneau vietățile spre adăposturi. Bolboroselile apei ajunseseră plescăituri de fiară care se linge pe bot. „Nu duc pe nimeni În spinare. Sunteți voi nebuni. Lăsați-mă În pace!” Iedul scuipă firul de iarbă care Îi Înverzise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
destul: hai că mă duc și eu, să văd ce stricăciuni mi-au făcut râtanii.” Porni, cu arătarea călcându-i bocănit pe urme. Coada Iedului se răsucea ca un sfredel, batjocoritor, către Cap de Șobolan, care rămăsese așezat pe marginea Eleșteului. Din mijlocul apei izbucni o coloană tulbure În vârful căreia se lăfăi câteva clipe În soare o lighioană cu trup de pește, cu rămășițe, pe burtă, de mâini și picioare omenești și cu căpățână de năpârcă. Dihania se azvârli apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
visul lor se topi În Apa Morților și conacul de pe culme, care apăruse acolo semeț ca un palat de Împărați. Apa aproape că Își domolise undele. Cap de Șobolan Își prinse obrajii În mâini, oftă și se căută În oglinda Eleșteului. De-acolo Îl privea, aievea, o căpățână de șobolan: blană cenușie, urechi mici, ochișori ascuțiți, mustăți lungi pe un bot terminat Într-un râtuleț rozaliu. Își pipăi mustățile care tremurau, se ridică și strigă cât putu de tare către bătrânul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
el se pierduse cu multă vreme Înainte ca Repetentu și Vieru să ajungă la marginea pădurii. Nu se știe cum - iar de la el nu s-ar putea În nici un caz afla - pașii l-au dus către Valea Morii, În apropierea Eleșteului pe malul căruia a și adormit. Numai printr-o minune nu s-a rostogolit prin somn, spre a cădea și a se scufunda mortal În apa și adâncul nămol ale Eleșteului. A doua zi dimineața, pe la zece, soarele a Început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
pașii l-au dus către Valea Morii, În apropierea Eleșteului pe malul căruia a și adormit. Numai printr-o minune nu s-a rostogolit prin somn, spre a cădea și a se scufunda mortal În apa și adâncul nămol ale Eleșteului. A doua zi dimineața, pe la zece, soarele a Început să-i ardă scăfârlia. S-a trezit, și-a adus aminte de meci și, mânat de aprige mustrări de conștiință, s-a repezit pe trei cărări spre teren. După cum bine se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
de pescuit, voia să opereze pisica pe burtă ca să vadă ce are Înăuntru, se punea ore Întregi la pândă Împreună cu Ectoraș În spatele vreunei haznale turcești, ca să le vadă femeilor ceea ce nu se cădea văzut, pleca la cules cireșe amare de lângă Eleșteu ori făcea rost de țigări de la tată-său și le Împărțea cu mai nevolnicul său prieten. Le fumau pe ascuns, prin vie sau pe coclauri, În vreme ce-și Închipuiau cu glas tare cum ar fi fost să-i facă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]