93 matches
-
defuncții să rămână, în anumite limite, în legătură cu cei vii. În concluzia acestui paragraf despre moarte și viața de după moarte, mi se pare oportun să amintesc că, în religia ebraică, ideea învierii din morți este atestată numai începând cu epoca târzie elenistă (2Mac 7,9; Dan 12,2) și trebuie, deci, să o excludem din cercetarea aceasta. Capitolul 7 Cosmologia religioasă Biblia ebraică nu are un termen care să corespundă cuvântului „cosmos”, acesta fiind de origine greacă. În puținele locuri în care
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
cf. Dion, 2002; Contini, 2009), în timp ce „modelul babilonian”, mai rigorist, tipic teologiei sacerdotale, este cel care va fi readus în Iudeea după întoarcerea din exil și care, în ciuda unor opoziții, se va impune în religia iudaică din epoca persană și elenistă (cf. Boccaccini, 2008). Numai acest ultim tip de religiozitate va fi considerat ortodox de către textele biblice, astfel că (târzia) Cartea lui Esdra lasă să se înțeleagă că numai repatriații trebuie considerați moștenitorii religiei ebraice „autentice și originare” (cf. Esd 6
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
tendințe religioase ne este furnizată de apariția tradițiilor iudaice cu privire la personajul Enoh, în care putem găsi reflecții abundente despre îngeri și puteri supraomenești: dacă forma finală a Cărții veghetorilor (1Enoh 1-36) și a Cărții Astronomiei (1Enoh 72-82) datează din epoca elenistă, atunci tradițiile lor cele mai vechi - precum cea despre căderea îngerilor din 1Enoh 6-7 - își au originea chiar în epoca persană. Când s-a pierdut speranța de a readuce la conducere un descendent din neamul lui David, caracteristicile regale ale
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
Palestina. O ulterioară descoperire religioasă este cea făcută în 1986 pe muntele Mișpe Yammim, în Galileea de Nord, puțin mai la nord de lacul Tiberiada, (Kamlah, 1999; Frankel, Ventura, 1998). Aici, în interiorul unui complex ocupat prevalent în epoca persană și elenistă, au fost scoase la lumină multe obiecte de ceramică din epoca persană, o monedă din Tir și diferite obiecte de bronz utilizate votiv (un taur Afis cu discul solar între coarne, un leu etc.). Între diferitele obiecte votive, o relevanță
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
În sfertul de secol care a urmat schismei, au avut loc două evenimente de o importanță deosebită pentru viitorul Indiei. Primul a fost invazia lui Alexandru Macedon, care a avut consecințe decisive pentru cultura și civilizația indiană, permeabilă astfel influențelor eleniste. Al doilea eveniment însemnat a fost întemeierea dinastiei Maurya (320-185 î. Hr.) de către Ćandragupta (320-296), prinț care în tinerețea sa îl cunoscuse pe Alexandru. După ce a recucerit mai multe regiuni din nord-vest, el a răsturnat dinastia Nanda în 322 î. Hr. și
BUDDHA REALITATE ŞI LEGENDĂ by EMIL VACARIU () [Corola-publishinghouse/Science/463_a_1294]
-
virtuozitatea atât verbală, cât și gestică a actorului care poartă o jumătate de mască. Cor. Ansamblu de coriști în teatrul grec, latin, renascentist. Coturni. Pantofi de teatru care, în tragedie, datorită unei tălpi groase, îl înalță pe protagonist, în epoca elenistă apoi romană. Décor à plat. Denumește decorul simultan medieval în care acele mansions (case) sunt alăturate. Decor convergent. Denumește decorul simultan renascentist și preclasic în care elementele sunt unite prin perspectivă. Decor simultan. Conține toate elementele necesare reprezentării unei acțiuni
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
323, și cu stabilirea imediată a dinastiei diadohilor Ptolemei În Valea Nilului, se deschide ultimul capitol al istoriei religiei egiptene. Egipteni, Ptolemeii s-au transformat În relațiile lor cu supușii; dar grecii și macedonenii au rămas În relații cu lumea elenistă Înconjurătoare. Religia oficială a resimțit această situație care a durat, oarecum până În epoca ocupației romane. Regele (apoi Împăratul) este Încă un faraon și are datoria de a reprezenta țara Înaintea zeilor, de a construi temple, de a se Îngriji de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ru) de lemn, trestie sau piatră, acoperite cu o față de masă, plasate În fața imaginii (statuie sau altceva) divinității. Existau oferte zilnice reglementate: patru sau numai două, În anumite cetăți și În anumite perioade istorice (două zeilor din Uruk În perioada elenistă); Însă existau și ofrande extraordinare pentru ocazii speciale. c) Rugăciunile Făcând distincție Între rugăciunile publice și cele private, prin rugăciune Înțelegem În acest studiu orice formă de invocație, de laudă sau de celebrare a divinității, deci și imnurile, lamentațiile etc.
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
În ceea ce privește epocile atestate istoric, trebuie menționat că, alături de mici „Încălcări”, vor exista și unele omisiuni; om preciza totodată și limitele cronologice și metodologice ale studiului de față. Arcul cronologic luat În considerare se Întinde aproximativ de la apariția scrisului până În perioada elenistă, cu unele excepții justificate. În afara discursului nostru rămâne, Înainte de toate, religia Israelului, deși, tipologic și istoric, nu trebuie separată la origine de cultele altor state naționale care s-au format la Începutul Epocii Fierului. O tratare separată a tradiției religioase
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
alcătuiesc alaiul principalelor divinități etrusce, ci chiar În deus Etruriae princeps, acel Velqumnaxe "Velèumna"-Vortumnusxe "Vortumnus", zeu al sanctuarului federal al volsiniilor (Varro, De lingua latina, V, 46), pe care faimoasa descriere a lui Propertius (IV, 2), În ciuda inevitabilelor evhemerisme eleniste, ni-l prezintă ca proteiform și ambiguu din punct de vedere sexual. Acestei epoci Îi este atribuită și formarea unuia dintre aspectele centrale ale religiozității etrusce (pe care, de altfel, Îl condivide cu cea latină), cel referitor la cultul capacității
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
extins, de interferență religioasă Între ambientele etrusce și ambientele latine, falisce și umbriene, care a permis intrarea În panteonul etrusc a unui număr Însemnat de zeități latine și italice de mare importanță În această fază mult anterioară sosirii puternicelor influxuri eleniste și extinderii hegemoniei culturale și politice a etruscilor asupra unei mari părți din peninsulă (secolele VIII-VII Î.Hr.). Într-adevăr, derivă din aria latină (dar pentru unele dintre ele nu este exclusă o origine umbro-sabină) unele dintre zeitățile etrusce legate
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
maior erat. Iar Roma primordială a lui Evandruxe "Evandru" era Graia urbs din care, Împotriva oricărei aspectative, se putea spera să iasă prima cale a mântuirii 2. Din punctul de vedere al științei religiilor, În ceea ce privește religia practicată În epoca arhaică, elenistă sau imperială, este mai puțin important să știm cât de slab a fost firul continuității istorice prin care se ajunge la perioada miceniană a Italiei sau dacă tradiția a fost fixată numai În faza colonizării grecești În Italia: În cea
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Festkalenders”, În Hermes, nr. 58, p. 378. Yerkes, R.K. (1952), Sacrifice in Greek and Roman Religions and Early Judaism, New York. Zinser, H. (coord.) (1986), Der Untergang von Religionen, Berlin. Zuntz, G. (1971), Persephone, Oxford. tc "" RELIGIILE LUMII ELENISTETC "RELIGIILE LUMII ELENISTE" Giulia Sfameni Gasparrotc "Giulia Sfameni Gasparro" 1. COORDONATELE PROBLEMEI: TRADIȚIE ȘI INOVAȚIITC "1. COORDONATELE PROBLEMEI \: TRADIȚIE ȘI INOVAȚII" 1. Cadrul istorictc "1. Cadrul istoric" După celebra Istorie a elenismului a lui J.G. Droysen (1833-1843; 1877-18782) s-a consolidat folosirea acestui
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
dar și apusene, care au venit În contactul cel mai direct cu acest element. Într-adevăr, cea dintâi și cea mai evidentă urmare a expedițiilor lui Alexandru cel Mare, odată cu crearea unui imens imperiu supranațional și succesiva instalare a regatelor eleniste, a fost instaurarea unei intense mobilități a populațiilor, care, În primă instanță, avea scopuri militare și comerciale (Rostovzev, 1941), dar simultan reprezenta și un vehicul de schimburi culturale de rază largă și o sursă de transformări profunde chiar și la
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
de schimburi culturale de rază largă și o sursă de transformări profunde chiar și la nivel religios. Între popoarele bazinului mediteranean oriental se mențin diferențe destul de Însemnate pe plan social și economic, În afară de cel instituțional, Întrucât structura monarhică a statelor eleniste conviețuiește cu autonomia internă recunoscută cetăților grecești și ligilor lor. Cu toate acestea, este posibil să vorbim despre elenism ca despre o entitate culturală suficient de omogenă, Întemeiată pe o limbă comună, greaca koinè, formată pe baza dialectului atic, și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ca o structură religioasă cu caracter dinastico-departamental, divinitățile care Îl alcătuiesc, În special cele principale, fiind unite Între ele prin legături de rudenie și Înzestrate cu putere asupra diferitelor sfere ale vieții cosmice și umane. Intensificându-și contactele În epoca elenistă și, ulterior, În perioada imperială romană, substanțialele analogii structurale ale tradițiilor religioase ale popoarelor din jurul Mediteranei, deci caracterul lor național și ansamblul politeist, au făcut posibil fenomenul cosmopolitismului, care, În această epocă, Îi caracterizează fizionomia. Într-adevăr asistăm la răspândirea
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ei cosmică și umană totodată și, după unele documente (Imnul lui Andros v. 171 sq., Imnul lui Kyme v. 55 sq., Apuleius, Metamorfoze, XI, 6, 15, 25), conducătoare a destinului astral, acea Heirmarmène care i se impunea omului din epoca elenistă și imperială ca o forță Întunecată și tiranică, față de ale cărei planuri era constrâns În mod dureros să se supună. Această prerogativă a lui Isisxe "Isis", care se exprimă și În apelativul frecvent de Tyhe sau Fortunaxe "Fortuna", cu care
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Religiones 360 1. Clasificarea cultelor romane 360 2. Cultul 367 3. Cultul imaginilor 371 4. Sacrificiul 374 4. Istoria intelectuală a religiei romane 379 1. Mit („fabula”), literatură, artă 379 2. Teologia filozofilor 383 Abrevieri 390 Bibliografie 390 Religiile lumii eleniste (Giulia Sfameni Gasparro) 395 1. Coordonatele problemei: tradiție și inovații 395 1. Cadrul istoric 395 2. Elenismul: caractere generale și linii de orientare 396 3. Cosmopolitism și individualism 398 4. Religii etnico-naționale și cosmopolite: o tipologie istorico-religioasă 400 2. Grecii
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]