211 matches
-
întâietatea în fața rivalilor lor"85. În dezbaterea despre ce este capitalismul, Pascal Bruckner amintește definiția lui Karl Marx care l-a numit ,,cel mai mare creator de bogăție din istorie"86. Este în același timp vorba despre ,,un fenomen modern, emancipator, născut în Europa, care presupune constituirea pieței ca o sferă a schimburilor reciproc avantajoase"87. Peters Saunders consideră capitalismul ca fiind ,,un sistem în care indivizi sau asociații de indivizi se află în competiție reciprocă, încercând să obțină avuție prin
[Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]
-
a șanselor egale. Scopul unei astfel de societăți este cel de a oferi oportunități de învățare permanentă adulților, astfel încât aceștia să poată răspunde provocărilor unei societăți în schimbare. Această direcție s-a consolidat ca parte a discursului modernist de tip emancipator de după cel de-al doilea război mondial. b) O societate a învățării este o piață a învățării, ce încurajează instituțiile să ofere servicii de învățare pentru indivizi, ca o condiție a sprijinirii competitivității economice. Scopul este de a dezvolta o
[Corola-publishinghouse/Science/2333_a_3658]
-
o lectură critică a procesului de educație, se poate realiza o distincție obiectivă față de sistemul instituțional de educație și se poate proiecta o strategie de emancipare a celor educați. Motiv pentru care această direcție s-a mai numit și pedagogie emancipatoare. Numele cele mai importante din pedagogia timpului și-au legat opera de această deschidere care a marcat teoria și practica educației. S-a dezvoltat îndeosebi ca o activitate socială de asistență a grupurilor marginale, ca o practică de combatere a
[Corola-publishinghouse/Science/1948_a_3273]
-
Proprietatea privat... fiind suprimat..., economia se bazeaz... pe proprietatea socialist... a mijloacelor de producție, sub forma propriet...ții de stat sau a propriet...ții cooperatiste. Din punct de vedere social, toate regimurile Își propun crearea unui sistem egalitar, protector și emancipator. A r...mine la aceast... reprezentare despre noile state ar fi o naivitate evident.... „Unică regul... sigur..., Într-un stat totalitar, este aceea c..., pe cît mai vizibile sînt organele guvernamentale, pe atît puterea lor e mai mic...; cu cît
[Corola-publishinghouse/Science/2022_a_3347]
-
stimulate de exemplul acestora, demarau la rîndul lor, cu o voinț... impresionant..., procesul de dobîndire a autonomiei și apoi a independenței. Nu numai c... aveau s... reușeasc... acest lucru În trei sau patru ani, dar vor servi și de modele emancipatoare pentru alte regiuni din fosta Uniune sovietic..., printre care Moldova și Ucraina occidental..., ț...ri anexate și ele cu forța de c...tre Stalin. Avem aici o frumoas... lecție a Istoriei: Imperiul se pr...bușește de acolo de unde se l
[Corola-publishinghouse/Science/2022_a_3347]
-
pe front în timpul Marelui Război pentru Apărarea Patriei, rămâne definitorie pentru epoca stalinistă și model de urmat pentru celelalte țări comuniste. Astfel, proiectul politic al Partidului Comunist Român cu privire la statutul femeii a debutat în anii '50-'60 sub influența ideologiei emancipatoare și a modelului sovietic. În perioada comunismului naționalist (anii '70-'80), acest proiect se convertește într-o ideologie conservator-maternalistă, dominată de politicile pronataliste. Argumentarea autorilor Alina Ilinca și Liviu Marius Bejenaru evidențiază formalismul promovării egalității între femei și bărbați în timpul
[Corola-publishinghouse/Science/84992_a_85777]
-
educația, cultura, deși aveau oficial rolul de vehicule de îndoctrinare a tinerilor, ofereau în același timp forme inedite de libertate: capitalul simbolic și libertatea interioară. Cele două portrete feminine, înscrise în galeria meritocrației intelectuale, se definesc prin distanțare de ideologia emancipatoare a regimului, clădindu-și cu demnitate și onestitate autonomia și respectabilitatea profesională și făcând din supraviețuirea cotidiană o artă. * * * Pentru că incursiunile în trecut se fac din perspectiva relevanței lor pentru prezent, ca exercițiu permanent de căutare a resurselor de putere
[Corola-publishinghouse/Science/84992_a_85777]
-
Pe lângă efectuarea numărului de zile de muncă, activitatea femeilor urmărea și îmbunătățirea condițiilor de viață ale membrilor comunității locale. Astfel, deși propaganda oficială sublinia că gospodăria agricolă colectivă oferea femeilor noi oportunități pentru materializarea inițiativelor lor, în fapt acest discurs emancipator prelua și integra retoricii socialiste vechea separație, motivată de gen, între spațiul public și cel privat. Mai mult, așa cum voi arăta în continuare, activitățile în care femeile erau antrenate constituiau o prelungire în spațiul public a sarcinilor specifice rolului lor
[Corola-publishinghouse/Science/84992_a_85777]
-
la apărarea cauzei socialiste a păcii mondiale. În acest context, fiecare aspect al activității femeii descrise de publicațiile analizate a dobândit o semnificație politică. În primul rând, implicarea sa în procesul de producție dobândea și o altă semnificație, față de cea emancipatoare. Ea echivala munca femeii cu o cărămidă pusă la fundația construcției socialiste a statului. Astfel, una dintre femeile intervievate de către reporterii de la Săteanca declara că: "Știe că a construi socialismul înseamnă a întări frontul păcii. Știe toate acestea, le spune
[Corola-publishinghouse/Science/84992_a_85777]
-
faptul că absența politicilor de suport a pieței muncii, care să se adreseze deopotrivă femeilor și bărbaților, conduce, în fapt, la perpetuarea și conservarea inegalităților de gen în raport cu munca, precum și la alte dezechilibre de ordin demografic (scăderea natalității), în ciuda idealului emancipator al politicilor de ocupare. Cu alte cuvinte, dezideratul "emancipării prin muncă a femeilor" nu conduce, automat, la o egalitate de gen substanțială, cu atât mai puțin cu cât politicile privind piața muncii sunt concepute pe modelul cultural masculin, luat ca
[Corola-publishinghouse/Science/84992_a_85777]
-
departe unul de celălalt, dar în anii '60, pentru doi promițători americaniști aflați la începutul propriilor lor cariere, Bernard Bailyn și discipolul lui, Gordon Wood, evoluțiile care s-au produs în domeniul istoriei Renașterii italiene au fost primite că noutăți emancipatoare. Încurajați în parte de exemplul lui Gilbert, care se ocupă și de istoria americană, acesti americaniști au descoperit în istoria ideologiei un mod de abordare simultană a opiniilor istoricilor intelectuali și sociali 28. Atât Bailyn, cât și Wood au remarcat
by WILLIAM J. CONNELL [Corola-publishinghouse/Science/989_a_2497]
-
și dispozitivele imaginare au putut migra și "înarma" culturile emergente. În măsura în care acolo nu era vorba de o disoluție a breselelor, ci de inexistența lor, deschiderea accesului la lumea artei și posibilitatea apariției unui număr mare de artiști își păstrau semnificația emancipatoare. În schimb, monumentalizarea nu se referă la oameni, ci la lucruri. Ea corespunde unor fenomene istorice care au condus la mărirea parcului de antichități și e expresia nevoii de a numi și de a gestiona abundența pieselor interesante. Dacă uzajele
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
Simonescu, Bibliografia românească veche, III, p. 544. 7 Mihail Kogălniceanu, Limba și literatura românească sau valahică (1837), traducere de Vasile Kogălniceanu, Carol Göbl, București, 1895, p. 26. 8 Etalarea cifrelor mari ale populației are în acel moment și o semnificație emancipatoare: demonstrează existența unei populații și rezistența ei în fața formelor de dominație economică sau politică. Louis Roman ("Recensăminte și numărători ale populației în istoria României", pp. 97-98) a arătat că ascunderea cifrelor și raportarea unor statistici eronate erau modalități de evitare
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
din urmă se angajează în întreprinderea recuperatoare. Hariman, de pildă, își asumă sarcina dificilă de a demonstra că retorica "nu este o artă inferioară"641, în timp ce Habermas, Perelman și Toulmin aleg, fiecare, câte un ferm punct de referință, rațional și emancipator, în încercarea de a da sens experienței discursive a oamenilor. Habermas apelează la "situația oratorică ideală" (the ideal speech situation, în limba engleză)642, Perelman evidențiază "publicul universal" (universal audience, în limba engleză)643, în timp ce Toulmin întrebuințează "perspectiva imparțială a
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
în primul rând, ar trebui să fim atenți la diferența dintre proiecte: de o parte, „particularismul rasei”, de cealaltă, „universalismul clasei”; nazismul pare să fi fost pe deplin conform cu principiul său ideologic, în timp ce stalinismul s-ar fi abătut de la aspirația emancipatoare ce se afla în miezul comunismului. în al doilea rând, ar trebui, de asemenea, distins între lagărul nazist și lagărul sovietic: „într-un caz, scrie Aron, punctul final este lagărul de muncă, în celălalt - camera de gazare”. Primul argument ignoră
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
călători în țara Sovietelor, cea a revoluției mult visate, este, după 1917, dorința a numeroși revoluționari care traversează Europa pentru a descoperi ceea ce Jules Romains a numit „Marea Lumină de la Răsărit” și pentru a participa la o revoluție percepută ca emancipatoare. Fenomenul s-a repetat odată cu apariția revoluțiilor comuniste din China, Vietnam, Cuba sau Nicaragua. Farmecul universal al lui Octombrie Primii călători care s-au lăsat ispitiți de „farmecul universal al lui Octombrie” (F. Furet) sunt mandatați de organizații revoluționare sau
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
care o desconsideră). Astfel, un constructivism realist ar putea umple un gol în teoretizarea relațiilor internaționale între teoriile dominante și cele critice. Ar putea face acest lucru adoptând accentul pus pe putere în majoritatea teoriilor critice, fără negativismul inerent proiectului emancipator al acestor teorii. Constructivismul realist ar putea face acest lucru și incluzând în studiul puterii nu numai analiza teoriei postmoderne asupra textelor subiective și investigația realistă a fenomenelor obiective, ci și studiul constructivist al intersubiectivității, al normelor și regulilor sociale
by IOANA LEUCEA [Corola-publishinghouse/Science/958_a_2466]
-
postmoderniste și post-structuraliste, care se axează pe discurs, pe analiza textelor, având o atitudine dizidentă față de cunoaștere în general: Der Derian 45, Doty46, Gill47, Weber 48, Ashley 49, Campbell 50, Peterson 51, Walker 52. Constructivismul critic pune accentul pe rolul emancipator al cunoașterii și este reprezentat de Andrew Linklater 53 și Robert Cox. K.M. Fierke caracterizează constructivismul convențional prin faptul că nu respinge asumpțiile pozitiviste și a cărui dispută cu raționaliștii se poartă în domeniul ontologic, dar nu epistemologic. Acest tip
by IOANA LEUCEA [Corola-publishinghouse/Science/958_a_2466]
-
practicienii (im)pun un sens, o ordine pe baza căreia concep proiecte de progres. Ignorând aceste acte de impunere alte curente feministe riscă să devină parte a lumii și a cunoașterii pe care încearcă să o critice, tocmai prin rolul emancipator pe care și-l asumă. În consecință, feminismul postmodern valorizează, asemenea postmodernismului în general, alteritatea, diversitatea, marginalizarea, deconstrucția, metanararea. El aduce în limbajul relațiilor internaționale chestionarea identităților, a semnificației frontierelor geografice, a ideii de suveranitate și a celei de stat
RELATII INTERNATIONALE by Olivia Toderean () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1516]
-
neomarxistă contemporană, și alți autori au încercat să atribuie utopiei înțeleasă, de această dată, în mod evident ca parte a ideologiei un caracter pozitiv. Exemplară în acest sens este teoria lui Ernst Bloch, un gânditor ce regăsește utopia ca element emancipator al ideologiei 255. Utopia este latura sau dimensiunea "anticipativă" a ideologiei, care, atunci când se exprimă, produce imagini ale unei lumi mai bune. Cu alte cuvinte, ideologia poate fi înțeleasă ca o formă a imaginarului social care angajează două dimensiuni una
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
de un individualism care, insistând asupra autonomiei și libertății, părea să anunțe, prin reflecția sa în operele filosofilor moderni, victoria sferei de decizie individuală în fața subordonării sociale 313. Este devoalat astfel un discurs care, deși aparent se anunță ca unul emancipator, evidențiază conștientizarea unei crize de către gândirea modernă, o criză cauzată de înlocuirea ordinii lumii medievale, fundamentată pe ierarhie colectivă și identitate publică, cu una în care predominante sunt diversitatea și incompatibilitățile dintre indivizi. Acest discurs reprezintă un indiciu pentru faptul
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
indivizii au căutat să-i răspundă prin disocierea de alteritatea implicată de comuniunea socială. În aceste condiții, solitudinea primează, iar individualismul urmează, fiind posibil ca solitudinea să fi crescut gradul de autonomie individuală, iar izolarea să fi deschis calea individualismului emancipator. Fundamentală în această distincție este ideea că, în vreme ce tendința spre solitudine este "autoprotectoare", cea spre individualism este "auto-asertivă"316. Situația descrisă aici, a primatului solitudinii, este regăsită la nivelul mai multor tipuri de individualism: cel religios, cel existențial, cel cognitiv
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
apare ca fiind nimic mai mult decât un instrument folosit în acest scop"317. Identificat în opera lui Montaigne, individualismul existențial este interpretat, în aceeași manieră, ca izolare de ceilalți, ideea de bază fiind aici aceea că "(...) nevoia unei schimbări emancipatoare reiese în mod evident dintr-un nou tip de solitudine experimentat de sufletul modern, o solitudine ce inspiră încercarea de autonomizare ca pe un efort de adaptare. Ce pare a fi fundamental este noul sentiment de a nu fi capabil
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
de societate în limitele legitimității. În cadrul mai larg al ordinii politice de factură democratică intervine ceea ce Habermas numea "acțiune comunicativă", adică acel tip de interconexiune a indivizilor și grupurilor care "(...) presupune deja întotdeauna (indiferent cât de ficțional o face) scopul emancipator, politic al subiecților de a trăi împreună și de a ajunge la un consens prin intermediul înțelegerii reciproce, al cunoașterii împărtășite, al acordului comun și încrederii mutuale"428. Nu e vorba deci de un consens impus și doar formal existent așa cum
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
iluzie, ea rămânând în continuare prizoniera realității structurale a economiei politice. Marx uită însă că, pentru Hegel, gândirea, rațiunea, se află în lucruri, nu în afara acestora. Ea este eficientă în măsura în care pune lucrurile, lumea per ansamblu în mișcare într-o direcție emancipatoare. Nu ii reproșase Hegel lui Kant că lucrul în sine este numai un produs abstract al gândirii, fără acoperire în realitate? Această prezumtiva "întoarcere cu capul în jos" a dialecticii hegeliene de către Marx, de care s-a făcut atâta caz
[Corola-publishinghouse/Science/84977_a_85762]