176 matches
-
pentru o poezie a cărei substanță să constituie atmosfera ei emoțională, fără metafore rare, căutate, lipsite de podoabe stilistice. Senzual, poetul întinde mâna ca să simtă boarea în palmă sau petale de flori, ca atunci "când plutea pe migratoarea iubire". Un eminescianism, un "nu știu ce" îl învăluie, pentru că "fata morgana de jasmin" s-a ascuns în pieptul lui. Volumul "Cadavre în vid" "reprezintă o surpriză 1 pentru că universal poeziei este straniu, pentru că poetul însuși, elegiac întotdeauna, acum devine conștiința tragică a unei existențe
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
întru atingerea ultimei esențe. Poetul a asimilat experiențe care ne trimit la Ion Barbu, M. R. Paraschivescu, Emil Botta, Al. Philippide, conturându-și, totuși, un profil propriu într-un peisaj fin creionat, alimentat din când în când, de un nostalgic eminescianism: De mână amândoi vom trece/ în umbra orelor, curând,/ Femeie, tu, eroare blândă/ A încordării care sunt." Mircea Ciobanu "Imnuri pentru nesomnul cuvintelor", E. P. L., 1966; "Patimile", Editura Tineretului, 1968; "Epistole, E. L., 1969; "Etica", Editura Albatros, 1971; "Cele ce
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
sau romanțe, în cântece folk în care textul muzical, prin repetările de cuvinte și versuri, ajunge la manieră. Elementul folcloric, existent atât în primul volum, cât și în cele următoare, este potențat, în ciuda mijloacelor naive de expresie, de un vag eminescianism în muzică și idee: "Oglinda mea de aur minunat/ Timpul s-a dus și pomii au lepădat/ Fără căință trupul lor cel sfânt/ Și-acum își pleacă toamna la pământ." Nicolae Prelipceanu "Turn înclinat", Editura Tineretului, 1966; "Antù", E. P. L.
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
nefericirea îndrăgostitului trădat (Scrisoarea IV și Scrisoarea V). Urmează o perioadă de armonie clasică, în strofe sentențioase (Glossa) și în strofe cu încărcătură filosofică (Luceafărul). Eroul liric eminescian va înțelege lecția de cunoaștere și se va resemna, în solitudinea lui. EMINESCIANISMUL Mihai Eminescu este "omul deplin al culturii românești" (Constantin Noica), este "însăși structura omului universal" (Mircea Eliade). Intenționa să scrie o epopee națională începând cu Dragoș Vodă și mitul lui Zamolxe: Gemenii, Memento mori, Rugăciunea unui dac, Strigoii, Dragoș Vodă
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
ale verbelor ("suna-vei"), sintaxa afectivă ("semnelor vremii profet"), rime deosebite ("încalte/ ceruri-nalte"; "recunoască-l"/ "dascăl"), rime culte ("oaspe"/ "Istaspe"). Dintre figurile de stil, cele mai frecvente sunt: epitetul apreciativ și cromatic, comparația abstractă sau concretă, metafora specific eminesciană. Eminescianismul se caracterizează și prin "expresia intelectualizată" (T. Vianu), " Și în sine împăcata stăpânea eterna pace", virtuozități verbale ("La-nceput, pe când ființă nu era, nici neființă", idei orfice (cosmogonia, echilibrul universal ca spațiu erotic), idei indice (Mahabharata, Rig-Veda), idei religioase budiste
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
Novalis a preluat motivul "florii albastre" (femeia ideală, poezia, absolutul, puritatea, candoarea, gingășia), de la Victor Hugo s-a inspirat în exprimarea prăbușirii lumilor. A mai preluat: mitul de la Holderlin, visul de la Novalis, fantezia utopistă de la Shelley, aventura spirituală de la Byron. Eminescianismul prefigurează modernitatea substanței și expresiei lirice românești din secolul XX. Poetul a făcut o sinteză originală din valorile expresive ale poeziei populare, încât opera sa a devenit: "expresia integrală a sufletului românesc" (N. Iorga). Limbajul poetic insolit este marcat de
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
a propus o epopee dacică, "o mitologie proprie românească". În unele poezii apare sentimentul dorului, "o stare de alean și de elan" (George Munteanu), o formă de viață, o stare de suflet, un sentiment care ne singularizează între alte popoare. Eminescianismul a prefigurat atitudini estetice noi între care simbolismul, expresionismul, existențialismul. Simbolismul lui Bacovia își află izvoarele și în pesimismul metafizic eminescian, manifestarea violentă din Nopțile macedonskiene amintesc de Scrisorile lui Eminescu. Expresionismul lui L. Blaga și I. Barbu a fost
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
1981; Irimia, Dumitru, Limbajul poetic eminescian, Editura Junimea, Iași, 1979; Istrate, Gavril, Studii eminesciene, Editura Junimea, Iași, 1987; Lovinescu, E., M. Eminescu, Editura Junimea, Iași, 1984; Mihăilescu, Dan C., Perspective eminesciene, Editura Cartea Românească, București, 1982; Munteanu, George, Eminescu și eminescianismul: structuri fundamentale, Editura Minerva, București, 1987; Munteanu, George, Hyperion, I, Viața lui Eminescu, Editura Minerva, București, 1973; Murărașu, Dumitru, Mihai Eminescu: viața și opera, Editura Eminescu, București, 1983; Negoițescu, I., Poezia lui Eminescu, Editura Eminescu, București, 1994; Noica, Constantin, Eminescu
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
viața și opera lui Mihai Eminescu, Editura Eminescu, 1995. Moraru, Cristian, Nichita Stănescu opera ca "excepție" (observații asupra sintaxei poetice), în Ceremonia textului, Editura Eminescu, București, 1985. Munteanu, Romul, Lecturi și sisteme, Editura Eminescu, București, 1977. Munteanu, George, Eminescu și eminescianismul: structuri fundamentale, Editura Minerva, București, 1987. Munteanu, George, Hyperion, I, Viața lui Eminescu, Editura Minerva, București, 1973. Murărașu, Dumitru, M. Eminescu: viața și opera, Editura Eminescu, București, 1983. Muthu, M., Liviu Rebreanu sau paradoxul organicului, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1991. Negoițescu
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
poetul pronunțând cu adevărat inspirat uimitoarea formulă "curba în infinit a universului", pe care Einstein o va dezvălui mai târziu (vezi și imaginea din Scientific American, notă supra): "argumentul "depășirii" dialecticii în cerc este conceput de încercare, esențial pentru înțelegerea eminescianismului. În încercare cred că se repune, cu o subtilitate de care numai Eminescu era în stare, problema "cuadraturii cercului", a devenirii infinitului în finit, adică în linia cercului care este "linia" adevărului" (ibidem, 107)80. Pompiliu Crăciunescu (2000, 69 et
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
p. (Eminesciana. Serie nouă; 10) * SPIRIDON, Cassian Maria. Eminescu, azi. Iași: Junimea, 2005, 278 p. (Eminesciana. Serie nouă; 11) * SCRIPCARU, Gheorghe; CIUCĂ, Valerius M. Mihai Eminescu: încercare de patografie. Iași: Junimea, 2005, 174 p. (Eminesciana. Serie nouă; 12) * LATEȘ, George. Eminescianismul (o monografie a conceptului). Iași: Junimea, 2005, 294 p. (Eminesciana. Serie nouă; 13) * Eminescu în critica germană. Selecție, traducere, introducere, note și bibliografie de Sorin Chițanu. Iași: Junimea, 2005, 304 p. (Eminesciana. Serie nouă; 14) * IACOBAN, Mircea Radu. Căminarul. Iași
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
specifică. Alexandru George face o distincție fundamentală între implicitul și explicitul polemic, atribuind primului un caracter generic propriu discursului critic și echivalent al unui antiinstituționalism presupus (spre exemplu "însăși viața literaturii la un nivel greu observabil", cum ar fi negarea eminescianismului epigonic prin instaurarea noilor curente în poezie), iar celui de-al doilea un caracter direct și deschis, definibil ca "formă a dialecticii ideilor, în care disputa are menirea de a dezvălui adevărul, de a-l obliga să se releve"36
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
Bolintineanu putea compune șiruri nesfârșite de versuri pe teme istorice. În sfârșit, mai puțin înveninate și mai bine realizate artistic sunt cele câteva poezii în care-l pastisează pe Coșbuc (Idilă), pe Alecsandri (În gondolă, Tricolorul) sau pe Eminescu și eminescianismul (Elegie, Steaua). Esențial însă de reținut, este că parodiile constituie în ansamblul operei caragialiene manifestări ale libertății creatoare, ale spiritului de frondă impulsionat de o conștiință estetică subordonată unui cert simț al valorilor autentice, nu doar simple exteriorizări ale unor
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
este posibilă, întrucât ținem cont de o întreagă simptomatologie care indică instituirea unei astfel de orientări. Caragialismul denotă o sinteză estetică și atitudinală care durează de cel puțin un secol în cultura românească și care, în linii mari, se opune eminescianismului. Fără să intrăm în amănuntele vechii dispute legate de așa-numita "atitudine Caragiale"3, reținem că la începutul perioadei interbelice intelectualitatea se polarizase deja în două "spirite" antagonice, dintre care cel marcat de semnul caragialismului era clar conotat negativ, ca
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
prin voința lui poate realiza o unitate în sine însuși, o armonie cu toți și cu Dumnezeu. De aceea, omul poate fi numit <<lumea mare>> (macrocosm), pentru că le poate cuprinde și stăpâni spiritual pe toate"55. Se vădește din nou "eminescianismul" Părintelui Stăniloae. Geniul lui Eminescu a putut să cuprindă dubla față a antropocentrismului: cea luciferică, individualistă, golită de sacru, a "muștelor de-o zi", care se cred minunate, și cea kenotică a bătrânului dascăl din aceeași Scrisoare I, geniul micșorat
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
între timp, se pare, scriitorul e pe cale de a se lepăda de postmodernism), este cu totul altceva decât antropocentrismul Părintelui Stăniloae. Atenția lui se concentrează pe biologic și pe biografic, iar nu pe zona de transparență. O asemenea abordare, străină eminescianismului, care e transmodern, a fost prevăzută de Eminescu însuși, tot în Scrisoarea I. Poetul anticipa că urmașii vor fi atrași de "biografia subțire", legată de trupul supus păcatului și vinei. Ei vor aplauda trupul opac, iar nu ființarea în lumen
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
să iasă, recent, din anonimat prin neghiobiile emise despre Eminescu într-un interviu acordat lui Daniel Corbu în revista ieșeană Feed back. Publicând, însă, cartea d-lui Negoiță, Călin Vlasie și-a mai spălat din păcate, punându-se în slujba eminescianismului de fond al acestui autor român care s-a impus în spiritualitatea americană de avangardă. Cu siguranță, poetul piteștean s-a lăsat sedus de sintagma roman postmodern. De altfel, eu însumi m-am apucat de citit imediat, incitat de promisiune
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
imperfecte. Distingeam, la un moment dat, vreo cinci etape în evoluția concepției despre poezie a lui Nichita Stănescu. La o relectură târzie, găsesc că toate se adună în una singură, complexă și de o remarcabilă frumusețe arhitectonică, o sinteză de eminescianism sublimat-arborescent, ale cărei ramuri trec prin Bacovia, Minulescu, Arghezi, Blaga, Ion Barbu și Nicolae Labiș. Încoronarea ultimă e ceea ce poetul însuși a numit poetica rupturii, pe care dispariția prematură l-a împiedicat s-o contureze teoretic până la capăt. E reconstituibilă
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
linia ideologică a unei avangarde antiheideggeriene, de sorgintea political correctness. În asemenea condiții, surpriza autoarei n-a fost mică, domnia sa înțelegând prea puțin ciudățeniile culturii românești. În eseul Eminescu și Borges, nu găsea nici o incompatibilitate între "postmodernismul" lui Borges și eminescianism. Dimpotrivă, demonstra că poetul român poate sta într-o bună companie cu postmodernitatea. E drept, mai târziu, și Mihai Cimpoi, și alți critici au găsit afinități de asemenea factură între Eminescu și postmodernism, cu valide argumente. Cu toate acestea, în
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
consistența ontologică a unui spirit de dimensiunile lui Heidegger. Iar descoperirea a fost posibilă deoarece lecturile critice ale Svetlanei Paleologu-Matta s-au prelungit din postmodernitate în transmodernitate. Aici e cheia inaptitudinii contestatarilor lui Eminescu de a se apropia de profunzimile eminescianismului. Dimensiunea sacrului nu intră în setul de valori postmoderniste. Or, trebuie remarcat că Svetlana Paleologu-Matta i-a citit pe Nietzsche, pe Heidegger, pe Borges, pe Eminescu cu antenele cele mai fine ale postmodernismului înalt, care e anticamera transmodernității. În momentul
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Nemira, București, 1995, cap. Dușmanii capitalismului, pp. 169-174. 136 Virgil Nemoianu, O teorie a secundarului, 1989, trad. rom. de Livia Szász Câmpeanu, Editura Univers, București, 1997, p. 210. 137 M. Eminescu, Timpul, 17 august 1879. 138 Virgil Nemoianu, Despărțirea de eminescianism, în "Astra", nr. 7/1990. 139 Virgil Nemoianu, O teorie a secundarului, op. cit., pp. 207-208. 140 Ibidem, p. 69. 141 Ibidem. 142 M. Eminescu, Opere, VII, Proza literară, studiu introductiv de Perpessicius, Editura Academiei, București, 1977, p. 180. 143 Guy
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
pentru așezarea teatrului pe principii sănătoase (În epoca gazetei, Impresiuni din teatru), pentru instaurarea unei noi atitudini față de literatura satului (Ce este literatura „țărănistă”?) și cultivarea gustului pentru citit (Înmulțirea cititorilor), se ridică împotriva falselor etichetări (aplicarea greșită a termenului „eminescianism” de către Gh. Adamescu), împotriva invaziei în literatură a „bătrânilor” (Literatura de moși, În jurul căprarului Gheorghiță). În articolul Faza glumeață el atacă exagerările în lupta împotriva „franțuzomaniei”, pledând pentru libertatea deplină a creației (Libertatea artistului) și pentru necesitatea ca poeții să
VIAŢA LITERARA SI ARTISTICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290525_a_291854]
-
valoare mitică universală sau - mai particulară - de plai mioritic domină poezia și mitopoetica lui V. Caracterele esențiale ale creației sale sunt organic legate de lupta pentru afirmarea românismului: mesianism, cantabilitate clasicistă și folclorizantă, simplitate a formulelor, dramatism de esență baladescă, eminescianism transplantat pe solul modernității. „Păstrând proporțiile, el și generația sa reprezintă pentru această provincie românească năpăstuită mereu de istorie ceea ce a fost, la începutul secolului, generația lui Goga pentru Transilvania. Similitudinea de destin are și o prelungire în plan poetic
VIERU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290559_a_291888]
-
folosit de autor ("Eminescu se năștea în anul morții romantismului") este cu atât nerelevant întrucât după cum se știe nu data nașterii face specificul artei unui scriitor, ci "destinul spiritual" pe care și-l asumă. După un al doilea capitol, Mirajul eminescianismului, în care se rezumă o serie de studii invocate apoi deseori pe parcursul analizei. Theodor Codreanu își începe interpretarea propriu-zisă făcând câteva precizări în legătură cu metodologia utilizată: iată instrumentele sale principale de lucru: cercul dialectic (!?), limbajul, stilul și sublimbajul. Cum se vede
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
de însemnări și note în diverse discipline, fără slăbiciuni discriminatorii practicate de alți critici. Suntem încă mult îndatorați lui Eminescu crede mai departe Theodor Codreanu, pe urmele lui Edgar Papu pentru că nu am știut să-i convingem pe străini că eminescianismul deschide o "nouă eră în poezia mondială", deși se întâmplă ca nici unii critici contemporani să nu creadă cu tărie într-un atare adevăr. Dovedirea universalității poetului trezește ambiții competițional-megalomane studiului, pentru care e pus în mișcare un imens angrenaj, de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]