176 matches
-
câmpul creației. Observând că stilistica românească "s-a edificat printr-o continuă întoarcere la Eminescu" (vezi Ibrăileanu, Călinescu, Caracostea, Dragomirescu, Vianu), că poezia eminesciană a făcut posibilă în cultura românească "abordarea literarității ca problemă interpretativă fundamentală pentru disciplinele literare", că eminescianismul reprezintă la noi conștientizarea ideii că poezia este "o formă a sensului", că există două tipuri de exegeză eminesciană: a semnificantului și a semnificatului, cercetătoarea urmărește o analiză a semnificantului eminescian, a "armoniei" poetice eminesciene 146. Versurile eminesciene analizate, "argint
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
cu biografia interioară. O primă aproximare a acesteia e de găsit încă în Sub semnul lui Aristarc și se cuvine așezată la un loc cu sintezele ulterioare din Istoria literaturii române, volumul I: Epoca marilor clasici (1980) și Eminescu și eminescianismul (1987), împreună cu care alcătuiește un ansamblu. Sunt redefinite cultura poetului (rolul capital, de suprem model, al lui Shakespeare), viziunea lui tragică (nu pesimistă, cum sună clișeul încetățenit) rezultată din tensiunea ontic-antropologic (absolutul ființei - finitudinea conștiinței umane) și rațiune - afect, tensiune
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288294_a_289623]
-
București, 1973; ed. postfață Theodor Codreanu, Chișinău, 2002; Sub semnul lui Aristarc, București, 1975; Introducere în opera lui Ion Creangă, București, 1976; Istoria literaturii române, vol. I: Epoca marilor clasici, București, 1980; ed. 2, I-II, Galați, 1994; Eminescu și eminescianismul, București, 1987; Eminescu și antinomiile posterității, București, 1998. Repere bibliografice: Felea, Reflexii, 170-176; Martin, Generație, 174-180; Liviu Leonte, Biografia poetului, CRC, 1973, 2; Nicolae Manolescu, O biografie a lui Eminescu, RL, 1973, 25; Adrian Anghelescu, „Hyperion” (Viața lui Eminescu), TMS
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288294_a_289623]
-
prin voința lui poate realiza o unitate în sine însuși, o armonie cu toți și cu Dumnezeu. De aceea, omul poate fi numit <<lumea mare>> (macrocosm), pentru că le poate cuprinde și stăpâni spiritual pe toate"55. Se vădește din nou "eminescianismul" Părintelui Stăniloae. Geniul lui Eminescu a putut să cuprindă dubla față a antropocentrismului: cea luciferică, individualistă, golită de sacru, a "muștelor de-o zi", care se cred minunate, și cea kenotică a bătrânului dascăl din aceeași Scrisoare I, geniul micșorat
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
între timp, se pare, scriitorul e pe cale de a se lepăda de postmodernism), este cu totul altceva decât antropocentrismul Părintelui Stăniloae. Atenția lui se concentrează pe biologic și pe biografic, iar nu pe zona de transparență. O asemenea abordare, străină eminescianismului, care e transmodern, a fost prevăzută de Eminescu însuși, tot în Scrisoarea I. Poetul anticipa că urmașii vor fi atrași de "biografia subțire", legată de trupul supus păcatului și vinei. Ei vor aplauda trupul opac, iar nu ființarea în lumen
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
să iasă, recent, din anonimat prin neghiobiile emise despre Eminescu într-un interviu acordat lui Daniel Corbu în revista ieșeană Feed back. Publicând, însă, cartea d-lui Negoiță, Călin Vlasie și-a mai spălat din păcate, punându-se în slujba eminescianismului de fond al acestui autor român care s-a impus în spiritualitatea americană de avangardă. Cu siguranță, poetul piteștean s-a lăsat sedus de sintagma roman postmodern. De altfel, eu însumi m-am apucat de citit imediat, incitat de promisiune
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
imperfecte. Distingeam, la un moment dat, vreo cinci etape în evoluția concepției despre poezie a lui Nichita Stănescu. La o relectură târzie, găsesc că toate se adună în una singură, complexă și de o remarcabilă frumusețe arhitectonică, o sinteză de eminescianism sublimat-arborescent, ale cărei ramuri trec prin Bacovia, Minulescu, Arghezi, Blaga, Ion Barbu și Nicolae Labiș. Încoronarea ultimă e ceea ce poetul însuși a numit poetica rupturii, pe care dispariția prematură l-a împiedicat s-o contureze teoretic până la capăt. E reconstituibilă
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
linia ideologică a unei avangarde antiheideggeriene, de sorgintea political correctness. În asemenea condiții, surpriza autoarei n-a fost mică, domnia sa înțelegând prea puțin ciudățeniile culturii românești. În eseul Eminescu și Borges, nu găsea nici o incompatibilitate între "postmodernismul" lui Borges și eminescianism. Dimpotrivă, demonstra că poetul român poate sta într-o bună companie cu postmodernitatea. E drept, mai târziu, și Mihai Cimpoi, și alți critici au găsit afinități de asemenea factură între Eminescu și postmodernism, cu valide argumente. Cu toate acestea, în
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
consistența ontologică a unui spirit de dimensiunile lui Heidegger. Iar descoperirea a fost posibilă deoarece lecturile critice ale Svetlanei Paleologu-Matta s-au prelungit din postmodernitate în transmodernitate. Aici e cheia inaptitudinii contestatarilor lui Eminescu de a se apropia de profunzimile eminescianismului. Dimensiunea sacrului nu intră în setul de valori postmoderniste. Or, trebuie remarcat că Svetlana Paleologu-Matta i-a citit pe Nietzsche, pe Heidegger, pe Borges, pe Eminescu cu antenele cele mai fine ale postmodernismului înalt, care e anticamera transmodernității. În momentul
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Nemira, București, 1995, cap. Dușmanii capitalismului, pp. 169-174. 136 Virgil Nemoianu, O teorie a secundarului, 1989, trad. rom. de Livia Szász Câmpeanu, Editura Univers, București, 1997, p. 210. 137 M. Eminescu, Timpul, 17 august 1879. 138 Virgil Nemoianu, Despărțirea de eminescianism, în "Astra", nr. 7/1990. 139 Virgil Nemoianu, O teorie a secundarului, op. cit., pp. 207-208. 140 Ibidem, p. 69. 141 Ibidem. 142 M. Eminescu, Opere, VII, Proza literară, studiu introductiv de Perpessicius, Editura Academiei, București, 1977, p. 180. 143 Guy
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
diferență în raport cu eminescologia antecedentă: interesul pentru plasarea fizionomiei creatoare în orizonturi epistemice ample. Indiferent de obiectul lor imediat, interpretările din carte rămân constant la nivelul relației simptomatice dintre un intelectual (Eminescu) și timpul său. În perspectiva conceptualizantă a lui C., eminescianismul devine o categorie largă de sensibilitate, care anticipează o serie dintre opțiunile culturale ale secolului al XX-lea. Dintr-un unghi acuzat perspectivist este abordat Clasicismul european, într-un volum monografic din 1971. Decupajul problematic al cărții nu scapă din
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286042_a_287371]
-
și copilărească”, iar în altă parte se afirmă că „limba degeneratului Eminescu, limba degeneratului Alecsandri și limba tuturor marilor noștri degenerați a fost primenită cu cuvinte românești, importate... din Transilvania”. Semnează poezie Al. Cantilli (sub pseudonimul I. Costin), de un eminescianism bine asimilat, Nicolae Țimiraș, elegiac și cuminte, Artur Stavri și Mircea Demetriade, cu un poem răzvrătit. Proza, nereușită, este semnată Alexandru Florini și Antoinette. E.M.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289039_a_290368]
-
legitimă de realizare a dorințelor lor"30. Altfel spus, există un orizont al dezirabilului înscris în interiorul câmpului literar, care depinde de ceea ce cultura, școala, patrimoniul și circumstanțele vieții literare ne învață și ne permit să ne dorim: un gust pentru eminescianism, un apetit pentru stilul lui Nichita Stănescu sunt toate pasiuni strict determinate de posibilitățile câmpului, fără relevanță în lumea "reală". Să le numim aici, strict din nevoia de limpezime, dorințe literare. Or, ceea ce vor să excite literații de la 1830 e
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
nefericirea îndrăgostitului trădat (Scrisoarea IV și Scrisoarea V). Urmează o perioadă de armonie clasică, în strofe sentențioase (Glossa) și în strofe cu încărcătură filosofică (Luceafărul). Eroul liric eminescian va înțelege lecția de cunoaștere și se va resemna, în solitudinea lui. EMINESCIANISMUL Mihai Eminescu este "omul deplin al culturii românești" (Constantin Noica), este "însăși structura omului universal" (Mircea Eliade). Intenționa să scrie o epopee națională începând cu Dragoș Vodă și mitul lui Zamolxe: Gemenii, Memento mori, Rugăciunea unui dac, Strigoii, Dragoș Vodă
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
ale verbelor ("suna-vei"), sintaxa afectivă ("semnelor vremii profet"), rime deosebite ("încalte/ ceruri-nalte"; "recunoască-l"/ "dascăl"), rime culte ("oaspe"/ "Istaspe"). Dintre figurile de stil, cele mai frecvente sunt: epitetul apreciativ și cromatic, comparația abstractă sau concretă, metafora specific eminesciană. Eminescianismul se caracterizează și prin "expresia intelectualizată" (T. Vianu), " Și în sine împăcata stăpânea eterna pace", virtuozități verbale ("La-nceput, pe când ființă nu era, nici neființă", idei orfice (cosmogonia, echilibrul universal ca spațiu erotic), idei indice (Mahabharata, Rig-Veda), idei religioase budiste
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
Novalis a preluat motivul "florii albastre" (femeia ideală, poezia, absolutul, puritatea, candoarea, gingășia), de la Victor Hugo s-a inspirat în exprimarea prăbușirii lumilor. A mai preluat: mitul de la Holderlin, visul de la Novalis, fantezia utopistă de la Shelley, aventura spirituală de la Byron. Eminescianismul prefigurează modernitatea substanței și expresiei lirice românești din secolul XX. Poetul a făcut o sinteză originală din valorile expresive ale poeziei populare, încât opera sa a devenit: "expresia integrală a sufletului românesc" (N. Iorga). Limbajul poetic insolit este marcat de
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
a propus o epopee dacică, "o mitologie proprie românească". În unele poezii apare sentimentul dorului, "o stare de alean și de elan" (George Munteanu), o formă de viață, o stare de suflet, un sentiment care ne singularizează între alte popoare. Eminescianismul a prefigurat atitudini estetice noi între care simbolismul, expresionismul, existențialismul. Simbolismul lui Bacovia își află izvoarele și în pesimismul metafizic eminescian, manifestarea violentă din Nopțile macedonskiene amintesc de Scrisorile lui Eminescu. Expresionismul lui L. Blaga și I. Barbu a fost
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
1981; Irimia, Dumitru, Limbajul poetic eminescian, Editura Junimea, Iași, 1979; Istrate, Gavril, Studii eminesciene, Editura Junimea, Iași, 1987; Lovinescu, E., M. Eminescu, Editura Junimea, Iași, 1984; Mihăilescu, Dan C., Perspective eminesciene, Editura Cartea Românească, București, 1982; Munteanu, George, Eminescu și eminescianismul: structuri fundamentale, Editura Minerva, București, 1987; Munteanu, George, Hyperion, I, Viața lui Eminescu, Editura Minerva, București, 1973; Murărașu, Dumitru, Mihai Eminescu: viața și opera, Editura Eminescu, București, 1983; Negoițescu, I., Poezia lui Eminescu, Editura Eminescu, București, 1994; Noica, Constantin, Eminescu
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
viața și opera lui Mihai Eminescu, Editura Eminescu, 1995. Moraru, Cristian, Nichita Stănescu opera ca "excepție" (observații asupra sintaxei poetice), în Ceremonia textului, Editura Eminescu, București, 1985. Munteanu, Romul, Lecturi și sisteme, Editura Eminescu, București, 1977. Munteanu, George, Eminescu și eminescianismul: structuri fundamentale, Editura Minerva, București, 1987. Munteanu, George, Hyperion, I, Viața lui Eminescu, Editura Minerva, București, 1973. Murărașu, Dumitru, M. Eminescu: viața și opera, Editura Eminescu, București, 1983. Muthu, M., Liviu Rebreanu sau paradoxul organicului, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1991. Negoițescu
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
ideal, că e baudelairian și 1 Eminescu-Arghezi, p. 191 2 E. Lovinescu - Critice, II, București, Editura Minerva, 1982, p. 205 46 eminescian, că e un creator de limbă. Toate aceste aspecte s-ar putea afla la orice alt poet.”1 Eminescianismul lui Arghezi va fi probat și de Pompiliu Constantinescu, în interpretarea căruia transpar fără dificultate marele poet, liricul de propensiune cosmică, neliniștit și interogativ, creatorul de limbă, demiurgul modern al cuvântului, romanticul sfâșiat lăuntric de mari întrebări, poetul microcosmosului și
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92909]
-
Cocoșul negru). Elaborate și comunicate prin intermediul scrisului, destinate, dintru început, cititului, b. de autor poartă mai pregnant decât cele populare, orale, amprenta stilistică a creatorului și a epocii sale. Făt-Frumos din lacrimă este o proză romantică și o ilustrare a eminescianismului, în timp ce scrierile de același fel ale contemporanului Ion Creangă, într-o mai mică măsură, poate, Povestea lui Harap-Alb, sunt narațiuni realiste, care comunică, s-a observat, cu proza memorialistică din Amintiri din copilărie. Mai puțin constrâns decât povestitorul popular să
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285668_a_286997]
-
îmi curgeau pe tâmplă). Este ființa care pune stăpânire pe eul poetic, care atrage și mistuie totodată. E ca întotdeauna și o teamă de pierdere a individualității în această vâltoare a iubirii. Negrele văpăi, imagine care se înscrie în sfera eminescianismului, sugerează focul ascuns, dorința neconștientizată, latentă. Iubirea este reflexul unei izbucniri primare, ilustrativă, în acest sens, fiind plasarea ei într-un mediu al regnurilor inferioare ("ferigile ochilor"). Atracția erotică presupune căutarea idealului și pierderea în instinctual, dualitatea ei e subliniată
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
valoare mitică universală sau - mai particulară - de plai mioritic domină poezia și mitopoetica lui V. Caracterele esențiale ale creației sale sunt organic legate de lupta pentru afirmarea românismului: mesianism, cantabilitate clasicistă și folclorizantă, simplitate a formulelor, dramatism de esență baladescă, eminescianism transplantat pe solul modernității. „Păstrând proporțiile, el și generația sa reprezintă pentru această provincie românească năpăstuită mereu de istorie ceea ce a fost, la începutul secolului, generația lui Goga pentru Transilvania. Similitudinea de destin are și o prelungire în plan poetic
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290559_a_291888]
-
arhetipal. Tabloul (în intenție, „un tabel periodic de tip Mendeleev”) este dinamizat prin relevarea liniilor de influență care determină sau subordonează diversele orientări ale perioadei înscrise, în mare, în intervalul 1890-1990. Ca subcategorii ale direcției principale a modernismului sunt identificate eminescianismul, simbolismul, avangardismul, proletcultismul, postmodernismul, textualismul. În centrul panoramei stau, exceptându-l pe Eminescu, poeții Tudor Arghezi, G. Bacovia, Lucian Blaga, Ion Barbu și Nichita Stănescu, echivalați simbolic cu elementele fundamentale (Pământul, Apa, Focul, Aerul, Cuvântul). Din acest nucleu sunt derivate
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287303_a_288632]
-
poetul a respectat principiile unei estetici romantice. În consecință, analiza creației are în vedere mai ales concordanțele cu aceasta. Investigarea diacronică este unul dintre elementele esențiale ale criticii lui D., care conferă „interpretărilor” sale atributele unei serioase istorii a începuturilor eminescianismului. D. a studiat atent, de asemenea, opera lui T. Maiorescu, C. Dobrogeanu-Gherea și G. Ibrăileanu, fie în monografii separate (G. Ibrăileanu, 1971, Lecturi posibile, 1978), fie în capitole din alte volume (Clasici și moderni,1987). A îngrijit și prefațat ediții
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286843_a_288172]