KorAP: Find »[drukola/base=eminescolog & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...3 4 5 ...10 >

228 matches

Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859

Codreanu: "Controverse eminesciene" Semnalez Controverse eminesciene (Edit. Viitorul românesc, Buc., 2000) dintr-un motiv capital noi, ca români, nu avem unde fugi din fața lui Eminescu, chiar dacă am vrea. Autorul cărții, Theodor Codreanu (n. 1945, satul Sârbi, com. Banca, jud. Vaslui), eminescolog de notorietate, îl "adună" pe Eminescu în el însuși după un secol în care apropierile și despărțirile de poetul național s-au succedat într-un ritm impus de componentele morale și istorice ale vremurilor. Cartea cu direcție pentru mileniul trei

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
Eminescu drept "romantic întârziat", ori "ultimul mare romantic". Consecința se subînțelege: "majoritatea istoriilor literare consideră că poezia românească modernă nu începe de la Eminescu, ci de la Bacovia, cel mult de la Macedonski" (p. 60). Împotriva acestei înțelegeri, Theodor Codreanu, valorificând sugestiile altor eminescologi, nu pierde nici o ocazie pentru a aduce noi argumente, personale. Principala sursă a acestor argumente însă o constituie profunda cunoaștere a operei eminesciene. O operă care, reușind să fecundeze întreaga cultură română din secolul al XX-lea, nu poate fi

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
greu de crezut că un scriitor se poate bucura sincer de reușita altora, așa cum se întâmplă cu autorul Controverselor eminesciene. Și totuși, fiind vorba despre poetul-arheu și despre modernitatea sa (care va constitui piatra de încercare a generațiilor următoare de eminescologi), credința lui Theodor Codreanu este că va veni într-adevăr o vreme când "cartea lui Eminescu" va ocupa locul ce i se cuvine în viața și conștiința nației sale. "Convorbiri literare", nr. 8, august 2001 Constantin TRANDAFIR Eminescologie O nouă

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
piatra de hotar în zorii poeziei moderne", cel puțin pe criteriul transformării dinamismului formelor în sfera esteticului, pentru motivul că simbolismul românesc îl revendică, dar mai ales pentru întâlnirea cu principiul simultaneist relativist al lui Einstein (apreciere aparținând mai multor eminescologi, care a stârnit un șuvoi de ironii, dar care trebuie mai curând să ne pună sintagmă pe gânduri): sunt date La iveală o mulțime de confruntări ale "subtilei legături dintre simultaneismul dinamic al viziunii eminesciene și rafinata armonie a stilului

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
exclusiv în lumea impersonală a ideilor i s-a părut falsă. Dimpotrivă, cea percepută de Caragiale și socotită convențională i-a trezit mai mult interes: " Ceva m-a determinat atunci să răstorn perspective impusă de Vianu și de alți mari eminescologi, că portretele făcute de Titu Maiorescu și Ioan Slavici lui Eminescu ar fi obiective, pe când cel schițat de Caragiale convențional. Mi-am zis că e tocmai invers și timpul mi-a dat dreptate". Acest citat limpezește din capul locului părerea

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
o viață despre Eminescu. De la Ontologia arheității până la polemicile cu detractorii poetului, care atacă sistematic, sub ochii noștri, în presa literară de lângă noi sau prin alte mijloace, Theodor Codreanu duce un război pe cont propriu, dar în armonie cu veritabili eminescologi, pentru mai dreapta așezare a creatorului nostru emblematic în destinul culturii române. În Ontologia arheității, polemizează cu aserțiunea eronată că Eminescu ar depinde, potrivit comparatiștilor și priorităților "izvorâte", cum le califica disprețuitor Călinescu, de modele străine. Dar știut este că

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
profund autentic în ceea ce face, ambiționând să atingă o anume performanță într-un domeniu, ceea ce în cazul lui s-a și întâmplat... Cu Modelul ontologic eminescian și cu Dubla sacrificare a lui Eminescu, Theodor Codreanu s-a impus ca un eminescolog de substanță, uneori polemic, oricum, instituind un anume patos în domeniul abordat. Având în mână ultima carte a acestuia, Controverse eminesciene, imaginea autorului în ipostaza de critic se întregește. De fapt, volumul e un fel de reconstituire a traseului gesturilor

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
cu doi ani. Un volum masiv, de peste 500 de pagini, alături de care aproape tot ce s-a publicat până acum despre poet pare exiguu. Autorul e profesor la un liceu din Huși și contează ca unul dintre cei mai interesanți eminescologi. Eminescu Dialectica stilului (1984) și Modelul ontologic eminescian (1992) sunt lucrări de referință. Iar Dubla sacrificare a lui Eminescu (1997), trasă în mai multe ediții, a fost un best seller. A mai scris proză, aforisme și numeroase studii în care

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
al profunzimii. Nimic pare să nu scape privirii ciclopice a infatigabilului exeget. Cartea aceasta, atât de complexă, merită o discuție serioasă, echilibrată, din care să lipsească atât superlativismul impudic, cât și negația sterilă de care a mai avut parte sagacele eminescolog, acum vrednic comentator al lui Bacovia. Inevitabil, Theodor Codreanu, aduce și în discuție problema biografiei lui Bacovia. Veche controversă pe această temă, cât îl privește pe poetul nostru și metoda biografică în general, cel puțin de la faimoasa "replică" proustiană Contre

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
argeșeanului Iordache Golescu, știa să dea cugetărilor sale forța de convingere de care numai creatorii geniali dispun. Faptul că Theodor Codreanu a dedicat poetului nostru eponim studii aprofundate și interpretări critice care l-au impus definitiv între cei mai importanți eminescologi mă gândesc la mult discutatele sale volume Eminescu Dialectica stilului (1984), Modelul ontologic eminescian (1992), Dubla sacrificare a lui Eminescu (1997) și Controverse eminesciene (2000) explică asocierile pe care le putem face între cugetările eminesciene și Fragmentele lui Lamparia. E

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
pun destinul acestei lumi într-o inimă de om" (Mihai Eminescu) Debutând editorial cu romanul Marele zid (Editura "Junimea", lași, 1981) pentru care a primit premiul pentru debut în volum, scriitorul Theodor Codreanu se impune în literatura română contemporană ca eminescolog prin: Eminescu Dialectica stilului (Editura "Cartea Românească", București, 1984, colecția "Eseuri"); Modelul ontologic eminescian (Editura "Porto-Franco", Galați, 1992), volum care a primit Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova și Premiul Societății Scriitorilor "C. Negri", Galați) și Dubla sacrificare a lui Eminescu

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
ontologică a Adevărului în oricâte adevăruri "parțiale". Th. Codreanu e un eminescian. Dar unul atât de adânc și de firesc prin urmare ne-epigonic -, încât devine comparabil cu Blaga, Mircea Eliade, Cioran, Noica. Nu întâmplător a ajuns (și) un redutabil eminescolog. El "cade" în Eminescu aproape din toate direcțiile, însă, ca ultimii doi, îl "anexează" în special dinspre filozofie. Părintele lui Lamparia este un filozof mai abilitat decât maestrul său. Eminescu descoperea gândirea și încerca să și-o asume, inclusiv prin

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
cu un roman, Marele zid. Vocația de romancier nu l-a părăsit. Din cauza unor dificultăți de ordin editorial, abia în 1998 a reușit să publice Varvarienii. Dar acest critic și istoric literar de reală altitudine este, înainte de toate, un strălucit eminescolog: în 1984, a publicat studiul, esențial în materie, Eminescu Dialectica stilului, urmat de Modelul ontologic eminescian și de Dubla sacrificare a lui Eminescu. Având el o specială atitudine polemică și nefăcând parte din nici o confrerie metropolitană sau de altundeva (locuiește

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
prin preajma vedetelor ce umplu ecranele televizoarelor sau coloanele ziarelor. Numai că, acest cap instruit și plin de lumina unei judecăți limpezi a decis că este bine să-și numere zilele la Huși. Așa a putut fi considerat drept un mare eminescolog, ba chiar cel mai avizat critic bacovian și iată-l acum și în postura de chirurg la estetica lui Caragiale. Pentru că aceasta face Theodor Codreanu prin volumul Caragiale abisal apărut recent la editura "Augusta" din Timișoara. Autorul nu se oprește

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
Eminescu (și cultul românilor pentru el) se înalță prin lumină și frumusețe. Eminescu există și nu toți cei care scriu despre EL există și ei. Theodor Codreanu există... "Milesciana" (Vaslui), nr. 2, 2005 Constantin TRANDAFIR Mitul și contra-mitul Eminescu Reputatul eminescolog Theodor Codreanu vine pe scena editorială cu a cincea carte consacrată marelui nostru poet: Mitul Eminescu. "Avertismentul" arată (celor care nu știu sau nu și-au dat seama imediat) că prezenta scriere are ca punct de plecare prima parte a

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
Azi, killerismul cultural pe care îl practică unii cu osârdie nu mai are legătură cu o astfel de motivație. Etern ca poet, actual prin gândirea sa politică, Eminescu este privit, ciudat, ca un exemplu anacronizat. În replică, un grup de eminescologi, printre care și Th. Codreanu, stăruind asupra contextelor face demonstrația că testul Eminescu rămâne o piatră de încercare. Iar cartea Domniei sale consacrată Mitului Eminescu se va dovedi o carte fundamentală. "Paralela 45", supl. de cultură, literatură și artă pentru "Renașterea

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
și cum să pună aceste date în slujba temei tratate. Theodor Codreanu face de mult critică de idei, adică neaplicată pe un autor anume, dar cărțile sale semnificative ne-au obișnuit cu analize profunde, în primul rând despre Eminescu (în calitate de eminescolog respectat ce este), în cărți precum: Eminescu Dialectica stilului, Modelul ontologic eminescian sau Mitul Eminescu, Bacovia, cu un volum de referință intitulat Complexul Bacovia, Caragiale, cu lucrarea Caragiale abisal, ca să dăm doar câteva exemple. Critica ontologică pe care o practică

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
vizăm (vizam) treapta celui de-al treilea. O deschidere a însemnat psihanaliza și influența ei asupra (studiului) literaturii/artelor. Undeva în zona unor asemenea deschideri îmi pare a se situa demersul cunoscutului "critic total" (cf. Mihai Cimpoi) și cu precădere eminescolog Theodor Codreanu, îndemnându-ne să reluăm calea extinderii lumii cunoscute prin colaborarea artelor și științelor, cu păstrarea a ceea ce am câștigat deja; cale întreruptă vremelnic, cam pe la sfârșitul Renașterii, de raționalismul îngust, scientist, orientat exclusiv spre materia opacizantă. ("Trans: acest

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
transgresând "avant la lettre" către noua paradigmă culturală, perspectiva inedită din care Svetlana Paleologu Matta a abordat, în 1984, poetica eminesciană prin grila "postmodernismului înalt" în urma lecturilor din Heidegger, Borges și Nietzsche, producând, după o scurtă etapă de precauție între eminescologi, o revelație (cum vedem și din volumul Calicantus: scene din viața lui Cristal), urmând în ultimul capitol al cărții ca autorul să răspundă la întrebarea "de ce Kundera nu e postmodernist". Așadar, o carte incitantă, de o mare densitate și nu

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
o margine de tară, se afla într-o bună relație cu timpul. El transformă dezavantajul de a fi "provincial", departe de culisele și jocurile gășcarilor literari, într-o mare șansă, pe care, de altminteri, a și fructificat-o. lată, redutabilul eminescolog, tipărește într-un ritm impresionant, colaborează la numeroase reviste (de pe la noi și din Basarabia), plin de bunăvoință nu respinge nici asaltul unor condeieri (mai mult sau mai puțin agresivi), doritori de a-i smulge "binecuvântarea". Se ascunde aici, în gesturile

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
scris chiar mai multe: Eminescu Dialectica stilului (1984), Modelul ontologic eminescian (1992), Dubla sacrificare a lui Eminescu (1997), Controverse eminesciene (2000), Mitul Eminescu și Eminescu, martor al adevărului (2004). Îți trebuie multă rea-credință să ignori activitatea de excepție a unui eminescolog care, e adevărat, oferă și destule puncte de controversă. Cu atât mai bine pentru Eminescu și pentru cititorii săi. Fără nicio îndoială, cred că publicarea acestor caiete a fost o bună inspirație a autorului, care s-a clădit pe sine

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
1999, ediția a treia revăzută și adăugită, Editura Civitas, Chișinău, cu o scrisoare-postfață de George Munteanu; și din nou, 2004: Mitul Eminescu, Editura Junimea, Iași; în același an, 2004: Eminescu martor al adevărului, Editura Scara, București, are deja cota de eminescolog consacrat, la rând cu cei mai importanți din domeniu, cum se vede și din prefațarea uneia din cărțile sale de Zoe Dumitrescu-Bușulenga sau din scrisoarea-prefață a lui George Munteanu. Credința în Eminescu, în importanța/ valoarea operei sale, în geniul poetului

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
în captivitatea "nebuniei", apărută anul trecut, în condiții grafice excelente, la Editura Universul din Chișinău, ilustrează stilul personal, stenic, viu, exprimarea francă, fără ocolișuri, arta de a construi teritorii variate de analiză, pe mai multe niveluri de realitate, ale unui eminescolog de substanță, "un scriitor complet", care și-a conjugat toate eforturile să ne scoată din beznă și să ne plaseze în lumina înțelegerii, surprinzând "semnificația ultimă a sacrificiului eminescian primit nu pentru sine, ci pentru neamul său, ca și pentru

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
numeroasele neconcordanțe ale depozanților, contemporani a poetului. Începând, desigur, cu Maiorescu, criticul operând în jurnalul său (Însemnări zilnice) numeroase adăugiri, cu creion roșu, despre "greaua epocă Eminescu"; și care ar fi devenit, astfel, nu doar orchestratorul conspirației ci, potrivit unor eminescologi în transă, chiar "călăul" lui Eminescu scria malițios-indignat C. Stănescu. Categoric, paternalismul maiorescian, suferind de carență afectivă, a displăcut lui Eminescu "amarnic supărat" pe Titus. Chiar dacă Titu Maiorescu a fost singurul editor în timpul vieții poetului (V.G Morțun doar intenționând

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
crede că adevărații detractori sunt "aceia care au pus în circulație aberanta teză a unui Eminescu deținut politic, cel dintâi din România și, încă, ucis de monstruoasa coaliție liberalo-junimistă". Polemica firește, nu se va istovi curând. Scotocind arhivele armata de eminescologi va produce noi dovezi reconfigurând stocul de informații, luminând hățișurile epocii. Patimile iscodelnicilor genealogiști întrecerea sourcier-iștilor continuă; dar, bănuim imaginile biografilor săi nu vor cunoaște corective esențiale, odată fixat modelul sacrificial. Și nici nu credem că el va fi îmbrățișat

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]