499 matches
-
Marele medic arab consideră că pacienții trebuie tratați și respectați indiferent de statutul lor social. Cu același respect și prețuire vorbește despre studenții săi, pe care îi numește "copiii mei". încurajează observarea atentă, experimentul, efectuarea disecțiilor fiind un adept al empirismului promovat de Hippocrate și Galenus. Această carte a fost tradusă în latină, în secolul al XII-lea, de Gerard de Cremona (c. 1114 - 1187), celebru traducător al operelor arabe, devenind lucrare de referință pentru medicina europeană de mai târziu, menținându
Al-Zahrawi () [Corola-website/Science/312236_a_313565]
-
puternică susține ideea conform căreia oamenii trebuie să aibă dreptul de a alege să moară, în mod autonom, indiferent dacă suferă sau nu. Printre partizanii de seamă ai acestei școli de gândire se numără filosoful scoțian David Hume, adept al empirismului, și americanul Jacob Appel, un adept al bioeticii. Suicidul este un act susținut în numeroase culturi și subculturi. În timpul celui de-al doilea război mondial, armata japoneză încuraja și glorifica atacurile kamikaze, care erau atacuri sinucigașe comise de aviatorii militari
Sinucidere () [Corola-website/Science/311390_a_312719]
-
Leibniz este prefigurat de personajul ""Doctor Pangloss"". Leibniz este unul din precursorii dialecticii germane, el a susținut ideea continuității și evoluției naturii. În teoria cunoașterii, Leibniz se situează pe pozițiile raționalismului, pe care încearcă să-l îmbine cu elemente de empirism. Împărțind adevărurile în "raționale" și "faptice", el consideră că primele, având un caracter necesar și universal, nu pot proveni din experiență; principiile lor se află în intelect în stare embrionară și primesc de la simțuri doar un impuls pentru dezvoltarea lor
Gottfried Wilhelm von Leibniz () [Corola-website/Science/298292_a_299621]
-
societatea. Făcând observații privitoare la natura indivizilor și a mediului care îi înconjoară, știința urmărește să explice conceptele care apar în viața de zi cu zi. Reprezentanți: Hilary Putnam, Richard Boyd, Ernan McMullin, Stathis Psillos Teze: Realismul științific, numit și empirism naiv, este perspectiva filozofică conform căreia natura universului corespunde postulatelor științifice. Realiștii consideră că lucruri precum electronii și câmpurile magnetice există. Este naiv în sensul că majoritatea savanților iau aceste postulate drept adevăruri care nu au nevoie să fie falsificate
Filozofia științei () [Corola-website/Science/299477_a_300806]
-
Karin Knorr-Cetina Constructivișii afirmă că și realități aparent obiective din științele naturii, sunt de fapt rezultatul unor procese ale construcției sociale, și dependente de situația socială a laboratorului, a institutului de cercetare, etc. Un concept central al filozofiei științei este empirismul, sau condiționarea prin dovezi. Empirismul este un curent filozofic a cărui esență este perspectiva conform căreia cunoașterea decurge din experiența pe care o acumulăm în decursul vieții. În acest sens, afirmațiile științifice sunt condiționate și derivă din experiențele și observațiile
Filozofia științei () [Corola-website/Science/299477_a_300806]
-
și realități aparent obiective din științele naturii, sunt de fapt rezultatul unor procese ale construcției sociale, și dependente de situația socială a laboratorului, a institutului de cercetare, etc. Un concept central al filozofiei științei este empirismul, sau condiționarea prin dovezi. Empirismul este un curent filozofic a cărui esență este perspectiva conform căreia cunoașterea decurge din experiența pe care o acumulăm în decursul vieții. În acest sens, afirmațiile științifice sunt condiționate și derivă din experiențele și observațiile noastre. Ipotezele științifice se dezvoltă
Filozofia științei () [Corola-website/Science/299477_a_300806]
-
utilă în sens științific. Cercetătorii încearcă să folosească inducția, deducția, metode cvasi-empirice, și invocă metafore conceptuale-cheie pentru a transforma observațiile într-o structură coerentă, auto-consistentă. Reprezentant: Bas van Fraassen Empiriștii constructivi sunt agnostici față de conceptele unei teorii (atom, genă, etc.). Empirismul constructiv nu este interesat decât de observații care se pot face (cu ajutorul instrumentelor) cu ochiul liber. Empirismul își asumă rolul de a explica scopul științei. Aceasta este, după părerea empiriștilor, adecvanța empirică. Analiza este activitatea care constă în transformarea unei
Filozofia științei () [Corola-website/Science/299477_a_300806]
-
a transforma observațiile într-o structură coerentă, auto-consistentă. Reprezentant: Bas van Fraassen Empiriștii constructivi sunt agnostici față de conceptele unei teorii (atom, genă, etc.). Empirismul constructiv nu este interesat decât de observații care se pot face (cu ajutorul instrumentelor) cu ochiul liber. Empirismul își asumă rolul de a explica scopul științei. Aceasta este, după părerea empiriștilor, adecvanța empirică. Analiza este activitatea care constă în transformarea unei observații sau teorii în concepte mai simple pentru a fi mai ușor comprehensibile. Analiza este esențială pentru
Filozofia științei () [Corola-website/Science/299477_a_300806]
-
acestea, concepția lui conține și unele elemente dialectice. În domeniul sociologiei, Vasile Conta a suferit influența lui Herbert Spencer, adoptând necritic ""teoria organicistă"". A fost cel dintâi filosof român care a pus bazele «unui sistem filosofic propriu, original. Influențat de empirismul englez, pozitivismul, francez și materialismul german, atacă chestiunile de bază ale epistemologiei, punând la baza cunoașterii experiența, în concepția sa, materia se metamorfozează neîncetat, luând forme niciodată identice unele cu altele, întreaga existență se supune "mișcării ondulatorii", care apare astfel
Vasile Conta () [Corola-website/Science/298676_a_300005]
-
el i-a creat” și nu există lume materială. În același timp, Kant dorea să combine elementele a două școli de gândire dominante în secolul XVIII: Raționalismul (conform căruia cunoașterea era înnăscută, își afla originea a priori în rațiune) și Empirismul (conform căruia cunoașterea putea fi obținută doar prin simțuri, a posteriori). Idealismul transcendental kantian afirma că știm mai mult decât niște simplele idei într-o minte divină postulate de Berkeley. Sunt introduse conceptele de noumen (lucru-în-sine) și fenomen; noumenul poate
Kantianism () [Corola-website/Science/332736_a_334065]
-
Immanuel Kant, fenomenul este obiectul experienței, care este perceput, reflectând o lume independentă de experiența noastră sau „lucrul-în-sine” ("das Ding-an-sich" sau "numen"). Omul nu poate ajunge la cunoașterea „lucrului-în-sine”, ci numai prin experiență la perceperea fenomenelor. Kant se opune astfel empirismului lui Berkeley și Hume. Conceptul de fenomen a dus la crearea fenomenologiei, curent filosofic dominant în secolul al XX-lea, reprezentat prin Edmund Husserl, Martin Heidegger și Jacques Derrida. ologia, cu deosebiri de nuanță între diverșii săi reprezentanți, lărgește înțelesul
Fenomen () [Corola-website/Science/298025_a_299354]
-
releva cu ușurință influența pe care istoricismul și organicismul secolului al XIX-lea au avut-o asupra holismului lui Duhem. Concepția lui Duhem a avut o notorietate limitată până la mijlocul secolului trecut, când Quine o menționează în "Două dogme ale empirismului"49. Acest articol reprezintă un adevărat "nod evolutiv" pentru majoritatea lucrărilor filosofice ulterioare. Astfel, Goodman, Rawls și White au evidențiat rolul pe care articolul lui Quine l-a avut în conturarea propriilor teze. Remarcabil prin claritatea și concizia textului său
[Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
printr-un proces similar celui propus de Goodman, adaptat de Rawls și implementat de Gillies. Teza lui Duhem l-a influențat indirect pe Rawls, atât prin intermediul concepției lui Goodman, cât și prin ideile propuse de Quine în "Două dogme ale empirismul" și Word and Object 64. De altfel, relevanța concepției lui Quine este admisă de Rawls în mai multe rânduri 65. Pe lângă legătura conceptuală existentă între teza Duhem-Quine și metoda "echilibrului reflectiv", remarcabil este faptul că principiile fundamentale 66 ale dreptății
[Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
7 iunie 2014, accesat 2 aprilie 2015. Pârvu, Ilie, Introducere în epistemologie, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1984. Quine, Willard Van Orman, "Two Dogmas of Empiricism", în The Philosophical Review, vol. 60, nr. 1, 1951, pp. 20-43. , "Două dogme ale empirismului", în Materialismul dialectic și științele moderne - Epistemologie. Orientări contemporane, Ilie Pârvu (ed.), vol. 15, Editura Politică, București, pp. 33-59. , Word and Object, MIT Press, Cambridge (MA), 1960. Rawls, John, A Theory of Justice, Harvard University Press, Cambridge (MA), 1971. Stich
[Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
lui Duhem, cu sintagmele "conjuncție de ipoteze", "conjuncție de enunțuri" și "conjuncție duhemiană". White, A Philosophy of Culture, pp. 54-56, 80, 154-166. 44 Duhem, La théorie physique, pp. 303-304 [trad. n.]. 45 Vezi Willard Van Orman Quine, "Două dogme ale empirismului", în Materialismul dialectic și științele moderne - Epistemologie. Orientări contemporane, Ilie Pârvu (ed.), vol. 15, Editura Politică, București, p. 55 [subl. n.]. Quine are în teza Duhem, atunci când spune că: "enunțurile noastre asupra lumii externe înfruntă tribunalul experienței sensibile nu în
[Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
Toulmin, Human Understanding: The Collective Use and Evolution of Concepts, Princeton University Press, Princeton, 1972. 49 Willard Van Orman Quine, "Two Dogmas of Empiricism", în The Philosophical Review, vol. 60, Nr. 1, 1951, pp. 20-43. 50 Quine, "Două dogme ale empirismului", p. 54. 51 Ibidem, p. 55. 52 Așa cum am arătat anterior, termenul este folosit de Duhem ca atare. Vezi Duhem, La théorie physique, p. 301. 53 Conform terminologiei folosite de White pentru a explica ceea ce Gillies numește teza Duhem-Quine. 54
[Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
p. 55. 52 Așa cum am arătat anterior, termenul este folosit de Duhem ca atare. Vezi Duhem, La théorie physique, p. 301. 53 Conform terminologiei folosite de White pentru a explica ceea ce Gillies numește teza Duhem-Quine. 54 Quine, "Două dogme ale empirismului", p. 53. 55 Ibidem, p. 54. 56 Ibidem, p. 55. 57 Pentru o descriere detaliată a diferențelor dintre teza Duhem și teza Quine, vezi Gillies, Philosophy of Science, pp. 98-112. 58 Enunțată de Duhem și dezvoltată de Quine, teza holistă
[Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
teza holistă poate fi sintetizată astfel: Nicio ipoteză nu poate fi tratată în mod izolat, ci doar în conjuncție cu alte ipoteze, în "ansambluri teoretice" sau "unități corporative". Vezi Duhem, La théorie physique, p. 301, și Quine, "Două dogme ale empirismului", p. 53. 59 După cum se poate remarca, [A] încorporează idei din "Două dogme ale empirismului". 60 Quine, "Două dogme ale empirismului", p. 55. 61 [B] este în concordanță mai degrabă cu teza Duhem, decât cu teza Quine. Pentru detalii cu privire la
[Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
ci doar în conjuncție cu alte ipoteze, în "ansambluri teoretice" sau "unități corporative". Vezi Duhem, La théorie physique, p. 301, și Quine, "Două dogme ale empirismului", p. 53. 59 După cum se poate remarca, [A] încorporează idei din "Două dogme ale empirismului". 60 Quine, "Două dogme ale empirismului", p. 55. 61 [B] este în concordanță mai degrabă cu teza Duhem, decât cu teza Quine. Pentru detalii cu privire la teza Duhem-Quine, vezi îndeosebi Gillies, Philosophy of Science, p. 115. 62 Pentru o abordare a
[Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
ipoteze, în "ansambluri teoretice" sau "unități corporative". Vezi Duhem, La théorie physique, p. 301, și Quine, "Două dogme ale empirismului", p. 53. 59 După cum se poate remarca, [A] încorporează idei din "Două dogme ale empirismului". 60 Quine, "Două dogme ale empirismului", p. 55. 61 [B] este în concordanță mai degrabă cu teza Duhem, decât cu teza Quine. Pentru detalii cu privire la teza Duhem-Quine, vezi îndeosebi Gillies, Philosophy of Science, p. 115. 62 Pentru o abordare a falsificaționismului din perspectiva tezei Duhem- Quine
[Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
teza Duhem, decât cu teza Quine. Pentru detalii cu privire la teza Duhem-Quine, vezi îndeosebi Gillies, Philosophy of Science, p. 115. 62 Pentru o abordare a falsificaționismului din perspectiva tezei Duhem- Quine, vezi Gillies, op. cit., pp. 205-230. 63 Quine, "Două dogme ale empirismului", p. 54. 64 Willard Van Orman Quine, Word and Object, MIT Press, Cambridge (MA), 1960. 65 Rawls, A Theory of Justice, pp. xi, 111, 131 și 579. 66 Principiile fundamentale postulate de Rawls sunt "cele care ar fi acceptate de
[Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
liman pe care nu pot să îl construiesc de unul singur. Trebuie să recunoaștem că Europa se împarte undeva, între cea încă afină pentru granițele politice și ceea ce desparte națiunile civice, și cea care se apropie de visul colectivist al empirismului, în care totul e laolaltă și aparține tuturor. Dacă aici mă veți bănui de o apologie pentru stânga, vă înșelați. Pur și simplu, acolo suntem, la o răscruce de drumuri între Europa federală sau Europa unitară. Deocamdată, nu avem răspuns
[Corola-publishinghouse/Administrative/2017_a_3342]
-
am văzut, un element tematic, care scapă descrierii pur formale 178. Ceea ce ne atrage atenția în demonstrația lui Genette este, pe lângă eleganța și rigoarea argumentației, o anumită înclinație către evidențierea unor stări intermediare între tipurile pure (dovadă nu numai de empirism, ci și de permisivitate). Ca și Jean-Marie Schaeffer 179, câțiva ani mai târziu, Gérard Genette pare a se pronunța, implicit, împotriva frontierelor imobile și rigide, preferându-le pe acelea permeabile și rezervându-și dreptul de a le încălca din când
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
și a celor două conștiințe naționale puternic individualizate sfârșește prin a produce anumite puncte comune, nu trebuie să uităm că ele au parcurs drumuri cu totul diferite. Istoria a dat naștere la două arhetipuri contrastante: Aceste diferențe au produs consecințe. Empirismul englez nu comportă o teorie a națiunii. Franța, dimpotrivă, este marcată de o distanță Între teorie și practică. Teoria este exigentă și disputată. Universalismul afirmat cu hotărâre ca atare nu este doar un mit mobilizator. El influențează practica. Limitează importanța
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
2003, p. 24). Dar cum se Împacă această poziție universalistă cu relativismul și cu refuzul său corelativ opus oricărei teorii generale a culturii? Răspunsul lui Boas, despre al cărui temei se poate, bineînțeles, discuta, este dictat de adeziunea sa la empirismul descriptivist: deși atracția pentru frumusețe este comună Întregii omeniri, ea nu găsește peste tot o exprimare asemănătoare. Și tocmai această exprimare trebuie studiată În interiorul fiecărei societăți. Această demnitate redată „artelor primare” se situează la antipozii atitudinii celor care „fac din
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]