116 matches
-
ale cărei antecedente istorice merită să fie amintite. 1. Ideea unității metodologice a științei și biologia S-a spus adesea că respectarea unor reguli de ordin metodologic este cea care îi conferă unei cercetări caracterul științific. De la Auguste Comte la empiriștii logici, tema metodei a ocupat o poziție centrală în filozofia științei. Mulți filozofi și cercetători activi au susținut că cel puțin de drept - ca o quaestio iuris - există o unitate metodologică a științei. Această unitate era văzută drept un program
Darwin şi după Darwin: studii de filozofie a biologiei by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1366_a_2708]
-
o stimulare permanentă a dialogului rațional-real în detrimentul raționalizării. De această primă dialogică se leagă o a doua, între imaginare (inventarea de ipoteze) și verificare. Printre oamenii de știință întîlnim unii care sînt mai curînd raționaliști, alții care sînt mai curînd empiriști, unii mai curînd imaginativi, alții aplecați mai curînd spre verificare, iar cooperarea și confruntarea dintre ei fac societatea să avanseze. Aceasta merge așadar pe patru picioare, rațiunea, experiența, imaginarea și verificarea. La începutul secolului al XVII-lea se constituie cîmpul
Gîndind Europa by Edgar Morin () [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
secolului al XVII-lea le apărea drept clar că toate senzațiile sunt pur si simplu imaginație. Distincția de bun-simț a fost pur și simplu anulată, iar existența a ceea ce ar putea purta numele de senzație reală a fost respinsă [...]. (2) Empiriștii englezi au încercat să repună în drepturi distincția de bun-simț, dar nu au reușit să ajungă la un acord [...]. (3) Kant (cu ajutor considerabil din partea lui Leibniz și a lui Hume) a abordat problema dintr-o perspectivă nouă. În loc să conceapă
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
dacă Gazdea Mea mă poate sesiza, iar dacă așa stau lucrurile, ce crede creatura asta mare despre mine? Fiindcă iată-mă că sunt aici, gândindu-mă că Gazda asta, datorită unei complexități mai mari decât a mea, este probabil un empirist: are convingerea că inteligența se poate deduce numai din comportament, lucru despre care știu că este fals. Știu asta pentru că ce simt eu În sufletul meu nu corespunde cu restricțiile pe care forma mea fizică mi le impune. Dar mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
de putere pentru îndeplinirea interesului național. Acesta este unicul înțeles al realismului la care ne vom referi aici, notând totodată diferitele înțelesuri care, în ciuda asemănărilor etimologice, nu au neapărat legătură între ele. Mulți realiști politici, de exemplu, sunt nominaliști și empiriști în filosofie. Realismul politic, Realpolitik, "politica de putere", este cea mai veche și cea mai răspândită teorie în realțiile internaționale. Orice student serios trebuie nu numai să capete o cunoaștere profundă a realismului politic, ci să și înțeleagă cum se
Teorii Ale Relațiilor Internaționale by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
că filosofia politică exhibă diverse modalități de a prezenta adecvarea gândirii cu privire la problemele sociale într-un mod rațional. Vorbind despre "modele"410 de raționalitate, acest domeniu al cunoașterii politice indică, printre cele mai importante, un model intelectualist, unul coerentist, unul empirist și unul utilitarist 411. În sfera demersurilor teoretice de factură normativă, raționalitatea a fost și exaltată, dar și criticată. Construind proiecte raționale de schimbare a organizării sociale, o serie de gânditori politici au alunecat înspre ceea ce Karl Popper a numit
Reinventarea ideologiei: o abordare teoretico-politică by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
sursă a lumii fenomenale, fie că sunt imanente (în sens aristotelic) ca forme ce configurează materia (ca un cod genetic), cel antropologic ori psihologic, în care sunt doar o realitate subiectivă, categorii ale reprezentării mentale, fie conștientă (Ficino, Hume, Kant, empiriști), fie inconștientă (romantici, Jung), organizând viața mentală așa cum instinctele o organizează pe cea somatică, și în fine, cel cultural, considerându-se că fiecare cultură are o coerență internă ignorată când se face saltul la general-uman, fie într-un universalism radical
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
istorică, tip de demers care poate evita apariția erorilor. În cazul raționalismului continental, eroarea provine pe filiera lui Descartes din cauza lipsei a ceva care ar fi trebuit să fie prezent în mintea omului. Ori, după cum subliniază Adrian-Paul Iliescu, "dimpotrivă, pentru empiriști, nu lipsa ideilor generale, ci prezența lor, sau excesul de constructe mintale, este principala cauză a erorii". Constructele mintale, făurite de rațiunea umană, sunt, așadar, periculoase, căci în planul cunoașterii ele ne duc la erori, iar în plan socio-politic ele
Teorie politică și ideologie by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]
-
schimbător al tuturor lucrurilor"; e) antiintelectualismul cunoașterea nu poate fi universală, așa cum consideră raționaliștii, deoarece a susține această idee înseamnă a avansa o pretenție nejustificată. Nu este vorba, în cazul gândirii empiriste și conservatoare, despre prezența unui pesimism gnoseologic. Dimpotrivă, empiriștii sunt optimiști, dar manifestă un optimism gnoseologic moderat, bazat pe așa cum am văzut mai sus ideea failibilității rațiunii umane. Ei preferă, de aceea, să se refere la lucrurile particulare, acelea care fac obiectul cunoașterii practice (knowing how), iar nu al
Teorie politică și ideologie by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]
-
și prin proliferarea obiectelor de cercetare. Marea majoritate a producției rămâne "clasică", în sensul de "empirică", dar curente critice domină dezbaterile și ocupă partea din față a scenei. Într-un portret schițat din trăsături largi de penel, putem afirma că empiriștii continuă să creadă în valoarea observațiilor, refuză rejudecarea "achizițiilor disciplinei" și se mențin, cel mai adesea, la distanță de discuțiile epistemologice. Dacă am citi dezbaterile din revistele cele mai de vârf, am putea crede că monografia etnografică descrierea cea mai
Antropologia by Marc Augé, Jean-Paul Colleyn () [Corola-publishinghouse/Science/887_a_2395]
-
de atâtea ori. De fapt, nu este așa: după cum se publică mai multe romane realiste astăzi decât în secolul al XIX-lea, tot așa se editează actual mai multe monografii decât în perioada vârstei de aur a monografiei. De altfel, empiriștii nu se limitează la descriere; utilizând materialele lor de teren și resursele literaturii, ei formulează teorii și se distribuie între doi poli: cei care încearcă să coroboreze o ipoteză generală funcționalistă, de exemplu și cei care procedează prin inducție, încercând
Antropologia by Marc Augé, Jean-Paul Colleyn () [Corola-publishinghouse/Science/887_a_2395]
-
pure, și ceea ce nu poate fi niciodată cunoscut, tărâmul marilor și insolvabilelor probleme metafizice (moartea, "lumea de dincolo", divinitatea − lumea lui noūs), ale căror soluții posibile nu pot fi decât contradictorii, pentru ca sunt un factor antinomic al rațiunii. Din factualitatea empiriștilor și rigoarea iconoclastă a raționalismului clasic reies în secolul XIX pozitivismul lui Auguste Comte și filosofia istoriei. Scientismul (adevărul unic este doar cel probant prin metoda științifică) și istorismul (cauzele evenimentului istoric sunt doar manifestările materiale) constituie alte două modalități
Imaginarul medieval: forme și teorii by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
Criticii ar putea răspunde că, astfel prezentată, logica realistă este suficient de generală și de evidentă ca să se apropie de banalitate; această critică va fi abordată mai jos. A treia acuzație susține că realismul este, în diferite interpretări, „pozitivist” sau „empirist” și, în consecință, incompatibil cu metodologia constructivistă (vezi, de exemplu, Pettman, 2000; Wendt, 1999). Aparent, obiecția este metodologică, dar anumiți constructiviști au transferat-o la nivelul ontologic. Critica este uneori legată de realismul „științific” (Wendt, 1999) sau „critic” (Patomäki și
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
Note finale" se referă la tipul de "fenomenalitate mentală" imagine, concept etc. pe care îl asigură, formal, judecata. În această direcție, a răspunsului la întrebarea tocmai formulată, există o lungă tradiție filosofică modernă, în genere, de gândire, care începe cu empiriștii englezi, în special Locke și Hume, și care prinde o semnificație fenomenologică în "psihologia descriptivă" a lui Franz Brentano și în psihologia fenomenologică a lui Husserl și Merleau-Ponty. Neurmând îndeaproape, în acest discurs, linia modelului empirist sau logica "tare" a
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
diferă, în funcție de apartenența culturală. Pentru a înțelege felul în care aceste înclinații au fost lămurite de psihologi, să realizăm un scurt excurs în istoria psihologiei interculturale. Au existat două curente majore în explicarea fenomenelor psihice primare (senzații, percepții): nativiștii, respectiv empiriștii. Curentul dominant a fost cel al nativiștilor. Aceștia susțineau că fenomenele perceptuale relevă cereri structurale ale sistemului nervos central, astfel încît experiența anterioară are o importanță scăzută. Reprezentanții curentului evocat s-au centrat asupra "formelor bune" (Gestaltpsychologie) și asupra principiului
Psihologie interculturală: repere teoretice și diagnoze românești by Alin Gavreliuc () [Corola-publishinghouse/Science/855_a_1870]
-
ale sistemului nervos central, astfel încît experiența anterioară are o importanță scăzută. Reprezentanții curentului evocat s-au centrat asupra "formelor bune" (Gestaltpsychologie) și asupra principiului "întregul se impune în dauna părților". Cel de-al doilea curent a fost cel al empiriștilor, al căror reprezentant de prim-plan era Brunswick (1956). Exponenții empirismului susțineau că percepția nu este exclusiv determinată de stimul, ci este produsul experienței în interacțiune cu stimulul. Percepția era definită de adepții acestei școli ca tranzacția dintre organism și
Psihologie interculturală: repere teoretice și diagnoze românești by Alin Gavreliuc () [Corola-publishinghouse/Science/855_a_1870]
-
și universală. Deci cunoștințele sigure trebuie să aibă alt izvor în afară de experiența simțurilor; acest izvor nu poate fi decât spiritul „rațiunea pură”, altfel spus, activitatea apriorică a inteligenței, sigură, ca tot ce este rațional. Immanuel Kant, se referă la îndoiala empiriștilor și adaugă, ceea ce deja susținuse anterior, că acele cunoștințe a priori (care nu vin din experiență, ci din rațiunea fără greș, sigură) sunt numai forme goale, activități de ordonare, ele căpătând eficacitate, numai aplicate la experiență, la datele sensibile, de la
Articole şi cuvântări by Veronica Bâlbâe () [Corola-publishinghouse/Science/330_a_1276]
-
pentru toate formele mai mici, mai neînsemnate 55. În concepția lui Daniel Dombrowski, nu este surprinzător că cei mai mulți gânditori platoniști au fost apărătorii argumentului ontologic și al principiului că verificarea trebuie luată de sus, și nu de jos, așa cum sugerau empiriștii. A afirma că ultimul principiu (care există în mod necesar) este contingent, implică o contradicție: a spune că o existență necesară depinde pentru existența sa de anumite condiții limitate implică de fapt o contradicție între termeni. În cazul lui Platon
Argumentul ontologic în filosofia analitică. O reevaluare din perspectiva conceptului de existenţă necesară by Vlad Vasile Andreica () [Corola-publishinghouse/Science/891_a_2399]
-
cu totul acelora care ne-au amăgit, fie și pentru o singură dată"112. Trimiterea informațiilor primite prin simțuri în zona incertitudinii este un gest normal. Nu poți ajunge la certitudine prin simțuri așa cum transmit ele informația. Până și un empirist cum era Francis Bacon, considera aceste informații ca incerte, incluzându-le în idolii tribului și eliminându-le dintre procesele ce ne pot transmite informații sigure . Tot în sfera normalității incertitudinii sunt și următoarele: lumea viselor și imaginarul. Visul redă ca
Anul 1600: cenzura imaginarului științific la începutul modernității by Dan Gabriel Sîmbotin () [Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
cu conținut factual. O consecință foarte interesantă a adoptării acestui principiu este acela că știința devine exemplul paradigmatic de cunoaștere și certitudine, iar matematica se află într-o situație destul de delicată (riscând chiar să fie eliminată împreună cu metafizica). "Ca atare, empiristul trebuie să trateze adevărurile logicii și matematicii în unul din următoarele două feluri: el trebuie să spună fie că acestea nu sunt adevăruri necesare, caz în care trebui să explice convingerea universală că sunt astfel; sau trebuie să spună că
Aplicabilitatea matematicii ca problemă filosofică by Gabriel Târziu () [Corola-publishinghouse/Science/888_a_2396]
-
3). Care este, însă, statutul acestor legi logice generale care stau la baza adevărurilor analitice? Ce știm despre ele este doar că "nu admit și nici nu pretind o demonstrație" (idem). Dar asta este departe de a fi suficient pentru empiriști, care nu pot accepta că o judecată informativă să fie a priori. Ei au nevoie de o explicație a felului cum sunt cunoscute legile fundamentale ale logicii, care să arate că logica este lipsită de conținut. Dar așa ceva nu se
Aplicabilitatea matematicii ca problemă filosofică by Gabriel Târziu () [Corola-publishinghouse/Science/888_a_2396]
-
acest statut special apelând la distincția discutată mai sus. Astfel, matematica rămâne în continuare o sursă de adevăruri necesare, iar prețul care trebuie plătit pentru asta constă în acceptarea faptului că propozițiile matematice sunt complet lipsite de conținut factual (pentru empiriști matematica = matematica pură). 1.2.5. Problema aplicabilității... ca problemă a coordonării Cum poate fi aplicată matematica la lume? Pentru pozitiviștii logici, oarecum, la fel ca și pentru Kant, matematica nu numai că poate fi folosită cu succes pentru a
Aplicabilitatea matematicii ca problemă filosofică by Gabriel Târziu () [Corola-publishinghouse/Science/888_a_2396]
-
fie nulă; iar acestea sunt enunțurile analitice. Dar, în ciuda rezonabilității sale a priori, nu a fost încă trasată o graniță între enunțurile analitice și cele sintetice. Că există o astfel de distincție care trebuie trasată este o dogmă neempirică a empiriștilor, o credință metafizică." (Quine 1964: 358) O altă dogmă împotriva căreia argumentează Quine este reducționismul. Conform acesteia, "fiecare enunț poate fi confirmat sau infirmat, luat separat de celelalte" (ibidem, p. 361). Problema cu această poziție e că nu poate rezista
Aplicabilitatea matematicii ca problemă filosofică by Gabriel Târziu () [Corola-publishinghouse/Science/888_a_2396]
-
russellian într-o poziție empiristă (Demopoulos și Friedman 1985: 631) deoarece, dacă enunțurile despre lume sunt logic adevărate, atunci sunt implicate de orice propoziție și deci, în particular, sunt implicate de enunțuri despre percepție. Dar asta e exact ce afirmă empiriștii. 5.1.3. Maxwell și propoziția Ramsey a teoriilor Un mod de a reprezenta conținutul cognitiv al teoriilor este cu ajutorul propoziției Ramsey. La aceasta propoziție se ajunge incluzând într-o singura propoziție cu ajutorul conjuncției toate axiomele teoretice, apoi sunt înlocuiți
Aplicabilitatea matematicii ca problemă filosofică by Gabriel Târziu () [Corola-publishinghouse/Science/888_a_2396]
-
fel sau altul, matematica de structura lumii. Adoptarea unei viziuni empiriste în filosofia matematicii l-ar ajuta pe realistul structural să găsească un răspuns potrivit la problema aplicabilității. Dar nu numai realistul structural are de câștigat de aici, ci și empiristul, deoarece se poate folosi de considerațiile realistului structural pentru a argumenta că acel ceva despre care este matematica este structura lumii. Trebuie să atragem în acest punct atenția ca viziunea pe care o propunem nu îl prezintă pe matematician ca
Aplicabilitatea matematicii ca problemă filosofică by Gabriel Târziu () [Corola-publishinghouse/Science/888_a_2396]